Publicitate
relatie

Zece credințe din cultura românească din care înveți să nu dai doi bani pe femei

Ceea ce îți arată de ce suntem în top la violența domestică în Uniunea Europeană.

de Denisa Călin
09 Septembrie 2019, 11:09am

Fotografie de Eli Driu

Ăsta nu e un articol new ageist, ci unul despre cum tot soiul de expresii s-au sedimentat în inconștientul colectiv al poporului român și au deteriorat atât imaginea de sine a femeilor, cât și a multor bărbați despre lume și viață.

Presiunea care vine cu anumite precepte ne rănește pe toți, în egală măsură, dar în moduri diferite. De exemplu, așteptarea că femeile sunt sensibile, iar bărbații nu, fac ca în momentul în care tu citești asta, în jurul tău, să fie bărbați care suferă în tăcere și inadecvare, deși e normal să fim cu toții vulnerabili uneori. Bărbați care ajung să sape o groapă emoțională din ce în ce mai adâncă, pentru că ei nu au voie să (se) plângă, că „doar pizdele plâng”. Catch my drift?

Așa că m-am uitat puțin la cum se insinuează misoginia în cultura noastră și cum putem să scăpăm de asta. Misoginismul, ca și misandria, este cel mai adesea alimentat de frica față de sexul opus. Cineva care urăște femeile vine de multe ori dintr-un istoric traumatic, unde a existat abuz fizic, psihic, emoțional fie din partea unei femei sau figuri feminine, fie asupra unei femei. Problema e că unele dintre aceste credințe culturale plutesc libere și aparent inocente, ca zicale, glume, chestii pe care le auzi, din nou și din nou, și pe care le absorbi inconștient.

Dacă ar fi să înveți despre femei, pentru prima dată, și ai face-o de la români, ai afla că:

EXISTĂ OM ȘI EXISTĂ FEMEIE

„Omul meu!” și „Ce frumos: e copil sau e fetiță?” sunt doar exemple din lucrurile care ne poluează inconștientul românesc, iar cultura românească este fascinantă, din punctul ăsta de vedere.

Problema: este că mentalitatea nu doar obiectifică femeile, ci și că în ortodoxismul ăsta ideologic, se conservă faptul că femeia ar fi o subspecie. Ca o harpie, ca un neom. Iar asta promovează pasivitatea, neimplicarea, disponibilitatea inconștientă pentru abuz etc.

Realitatea: este că nu nimeni nu este al nimănui. Nici chiar al părinților. Ține minte că tu ești al tău, îți aparții și apoi te asociezi cu ceilalți în mod liber. Iar calitatea de ființă umană e de nestrămutat.

BĂRBATUL ESTE CAPUL FAMILIEI ȘI FEMEIA GÂTUL - VIA BIBLIE

Nu știu dacă te-ai căsătorit vreodată, dar la o nuntă tot ai fost. Precis ai auzit și tu ce aud atât de multe mirese și tot alaiul, vorbele alea de duh, menite să-ți arate cine e șeful în viață:

„Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” - Efeseni 5: 22-23

Mai departe se continuă cu bărbații care trebuie să-și iubească femeia ca pe propriul trup. Dar femeia trebuie să fie temătoare. Și asta este doar o parte.

Ce e în neregulă: însăși faptul că a fost folosită în mod implicit ca un manual de moravuri bune de secole, face ca Biblia să promoveze o gândire arhaică în care femeile devin incapabile de autonomie și putere personală. Mai mult, sugerează că noi toți suntem neputincioși, decât dacă supraviețuim parazitic și parazitat. Dacă se lipește de tine mesajul ăsta, riscul este să te identifici cu poziția de inferioritate și să dezvolți o serie de relații nesănătoase și codependente.

Realitatea este că: în mod sănătos și ideal, fiecare partener, în cuplu, își păstrează atât discernământul, spațiul, cât și autonomia. Să fii alături de cineva într-o relație înseamnă o alegere, nu o urgență, nu o necesitate vitală și e normal să fii tratat ca un partener. Restul e deliciul de a fi împreună, dar nu tronează nimeni asupra nimănui.

NEVASTA (ȘI FEMEIA ÎN GENERE) ESTE O CORVOADĂ ȘI UN MUST HAVE

Tot la capitolul nunți și cupluri, cultura românească abundă în glume despre femei, fie că sunt neveste, mame, soacre – sunt puse într-o lumină de rău necesar și stigmatizate, hăhăind. „Când nevasta tace, să n-o întrerupi”, „Bărbatul fără nevastă e ca livada fără gard” și alte bancuri bune. Ușor, ușor, deși râdem, ajungem să acceptăm unanim că rolul de soție sau parteneră stabilă vine cu un soi de nevroză.

Problema este că: inconștientul tău ascultă și învață în permanență. Așa că, ori de câte ori sunt vehiculate glume despre iraționalitatea, dificultatea femeilor, inferioritatea lor etc. de atâtea ori mesajul ăsta este reîntărit, atât în inconștientul femeilor, cât și al bărbaților. Ulterior devine manifest în comportamentul față de ceilalți.

Realitatea este că: din nou, glumele astea sunt jignitoare și trădează frustrare, furie și frică față de femei cu care nu ai nicio legătură. Să fii soție sau iubită nu înseamnă că ești automat un clișeu. Te poți proteja amintindu-ți cine ești tu și cum o glumă insidioasă nu-ți ia asta.

MUIERILE VISEAZĂ LA MĂRITIȘ ȘI AR FACE ORICE PENTRU ASTA

Este atât de puternic întărit cultural acest mesaj, încât femeile fără partener sunt privite uneori ca fiind defecte, demne de compasiune și oblojeală, dar cu suspiciune.

Problema este că: oricine găsește acest aspect problematic sau face o asemenea remarcă poate să se gândească serios că e vorba de frustrare sau neîncredere sau de fobia față de cineva care chiar ar vrea să se apropie de ei.

În realitate: creierul uman este un organ relațional. Suntem făcuți să relaționăm, să ne atașăm, să formăm legături semnificative, căsătoriți sau nu, în cupluri sau nu. Femei și bărbați, cu toții avem nevoia asta. Și, realitatea este că sunt multe femei care nu vor să se mărite. Pur și simplu.

FEMEILE SUNT ALE DRACULUI, MANIPULATOARE ȘI RELE: „N-AM NIMIC, DRAGULE”

Că doar „Bărbații conduc lumea, femeile conduc bărbații”, nu? În cultura română, comunicarea nu a fost niciodată ideală – nici măcar funcțională. Așa că, dacă vrei să comunici și să ajungi la partenerul tău, îi „toci nervii!”, „îl cicălești!”, „ești nebună!”, „tu tot ce vrei e să vorbești”, „nu-mi dai pace”, „n-am pic de liniște cu tine” etc. Dacă nu comunici și o iei pe altă cale, îl manipulezi. Clasicul: „n-am nimic, dragule”. Dar știm cu toții că tu ai ceva și vrei să fii gâdilată ca să afle și el, săracul, ce ai cu adevărat. Dacă te convinge, ți-a sucit mințile.

Toate astea ecuează, în unele cazuri, cu permisiunea ca partenerul de cuplu să te poată abuza, verbal, emoțional și în cazuri rare și foarte nefericite, și fizic.

Problema este că: întreg scenariul ăsta este hallmark-ul relației cu parteneri toxici și imaturi, care folosesc gaslighting-ul pentru a distrage atenția de la ei și neajunsurile lor. Pe deasupra, invalidează dreptul tău la a comunica ceea ce se petrece cu tine, la a adresa lucrurile importante din relație, care te neliniștesc. Prelungit, tratamentul ăsta, dacă îl accepți, duce adesea la depresie, anxietate și tot așa.

Realitatea e că: există atât femei, cât și bărbați, ADICĂ OAMENI manipulatori, dificili, furioși, care au intenții malițioase. Însă, oricine, oricând, oricum, are voie să adreseze lucrurile care nu sunt satisfăcătoare, fără să fie stigmatizat. Dacă nu primești asta, probabil că nu primești ce trebuie.

FEMEIA TREBUIE SĂ STEA LA CRATIȚĂ ȘI SĂ FIE MAMĂ

Fie că e rostită așa sau nu, planează credința asta, că femeia obiect are un loc și un scop, nu o viață și opțiuni. Lucrurile astea sunt afirmate fie efectiv, prin presiuni din partea întregii familii și a altora, cu afirmații ca „să ai și tu o viață normală, să fii și tu la casa ta, să ne faci nepoți!”, fie prin bancuri ca „femeii îi mărești bucătăria, ca să îi dai mai multă libertate!”, fie cu reclame de genul „ah, credeam că mi-ai stricat frigiderul!”.

Problema este că: genul ăsta de discurs patologizează normalul și întărește poziția femeilor de obiect, ceea ce este vătămător în multe feluri pentru sănătatea mintală.

Realitatea este că: este viața ta, alegerea ta, nu datorezi nimănui nimic din corpul tău, dacă simți că poți să fii mamă sau nu, dacă vrei să fii casnică sau CEO, este iarăși normal. Ai autonomie, ai opțiuni, poți să te miști, poți să alegi și e total normal să o faci fără să conteze cine și de ce strâmbă din nas.

TOATE FEMEILE SUNT LA FEL, ÎN PRINCIPAL, MINCINOASE

Ai auzit asta de multe ori, în principiu de la aceeași cohortă de oameni, răniți, trădați, abandonați de către femei. Se întâmplă în jurul unui eveniment de genul ăsta sau într-o discuție pe marginea comportamentului feminin de la un anumit punct.

Problema este că: afirmațiile pică pe solul deja alimentat cu presupunerea că femeile funcționează precar, dificil, provocator, într-un fel sau altul. Și adoptate, reîntăresc inconștient această poziție, care generalizează până la pierderea identității.

Realitatea este că: nimeni nu este la fel. Există manifestări similare, însă nimeni nu este la fel. Iar presupunerea că tot ceea ce este diferit de cum funcționezi tu este aberant este profund dăunătoare.

FEMEILE CARE VOR SEX SUNT CURVE, IAR CELE CU FUSTE SCURTE CAUTĂ SĂ FIE ABUZATE

De la Biblie la Paraziții și BOR-ul de azi, femeile sunt curve. Toată lumea știe asta.

Fie că te uiți la comentarii legate de refuzul, preferința sau curiozitatea pentru sex și atractivitate, sau la incidentele care implică abuzul sexual, plutește mereu ideea revoltătoare că femeile ar fi cumva implicate sau direct responsabile.

Problema este că: românii nu cuprind dimensiunea sexualității umane. Venim pe un teren profund patriarhal, unde sexul era la discreția bărbaților și a femeilor etichetate ca fiind curve. Așa că mulți bărbați români înțeleg cu atât mai puțin femeile care aleg să rupă norma. Plus, pe undeva, pentru că nici bărbații români nu își înțeleg pe deplin sexualitatea și impulsurile, se pierde distincția între atractivitate, invitație la copulație, curiozitate și flirt fără finalitate. Asta poate naște monștri, într-o cultură în care libertatea de a fi femeie e un lucru pentru care trebuie încă să te lupți.

Realitatea este că: sexualitatea ta este legitimă. Nevoia, curiozitatea, explorarea – toate sunt permise. Faptul că te îngrijești și ești mai atrăgătoare nu te face responsabilă de comportamentul celorlalți. Realitatea face ca femeia victimă să ajungă din victimă vinovată pentru situațiile în care este pusă, unele extrem de traumatizante și condamnabile penal.

„TE COMPORȚI CA O PIZDĂ” - CÂND E RĂU
„EȘTI SEXUL SLAB” - CÂND EȘTI STATISTICĂ
„SEXUL FRUMOS” - DE 1 ȘI 8 MARTIE

Acum că am terminat cu sacrul, hai să adresăm și profanul, vrei? Afirmația de mai sus sugerează, din nou, că femeile ar fi într-un fel anume: indezirabil. Mai mult, că să fii femeie echivalează cu un soi de obiect respingător. Fapt unanim acceptat.

Problema este că: în primul rând, este jignitor sau autojignitor. Te reduce la o bucată de carne – și tocmai la una cu care te identifică, cu conotația că atât tu, cât și aparatul genital feminin, ați fi un lucru dezgustător, indezirabil, frustrant. Nu vrei să absorbi una ca asta în inconștientul tău, pentru că te transformă într-un obiect deloc agreabil – iar asta nu este imaginea de sine pe care vrei să o porți în tine.

Realitatea este că: crede-mă, să fii vulnerabil nu este un semn de slăbiciune. Oricine a venit cu găselnița asta a crescut clar sub imperiul lui „nu plânge, că ești slab”. Persoane a căror vulnerabilitate a fost atacată, criticată, rușinată și ale căror limite nu au fost respectate sau care are o rană mare de respingere pe undeva.

CICLUL MENSTRUAL DE LA SUBIECT TABU LA „CE-AI, MĂ, TREBUIE SĂ-ȚI VINĂ?” SAU „EȘTI PE STOP?”

Buck up, this is about to get messy. În România, există atât de multă rușine și disconfort în jurul ciclului femeilor. Mai mult, există, ca să încheiem tot laic, o istorie întreagă, în care faptul că o femeie menstruează o exclude („dacă e o bună creștină”) din biserică, din adunări, dintre ceilalți, premiza fiind că ar fi cumva murdară sau, din nou, nebună.

Problema este că: dacă privești un proces corporal normal ca pe o defecțiune, întărești noțiunea inconștientă că femeile sunt în neregulă. Și asta spune ceva, din nou, despre câte nu știm despre modul în care suntem construiți. Dacă absorbi noțiunea asta, ca femeie, riscul de a dezvolta tot soiul de boli fizice legate de aparatul reproducător sau endocrin crește, împreună cu înrăutățirea simptomelor din perioada menstruală.

Realitatea este că: e nevoie să știi și să accepți felul în care funcționează corpul tău, nu ca o excepție sau o ciudățenie, ci ca un proces normal și firesc. Așa cum corpurile masculine trec prin seria lor de schimbări hormonale, la fel și ale femeilor. Este un semn al faptului că tu și corpul tău funcționați normal, într-o lume care uneori poate fi anormală și confuză.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.

Editor: Iulia Roșu