Chestii

Tânărul care a furat un telefon dintr-un mormânt și și-a transferat peste 5000 de lei cu el

Suspectul din China a recunoscut că obișnuia să fure de la cadavre.
2.10.19
cimitir
Nu-i cimitirul real și nici telefonul. Colajul e mai mult ca ilustrație (S) Fotografie deScott Rodgerson via Unsplash

 (D) Foto de Selwyn van Haaren

 on via Unsplash  

Omul ăsta din China a revoluționat sistemul de furt din cimitire, după ce a fost reținut pentru că a furat telefonul unui mort și l-a folosit ca să transfere o mie de dolari în contul său.

Suspectul, un tânăr de 21 de ani care a fost identificat de poliție doar sub pseudonimul Li Li, a fost arestat în provincia Zhejiang pe 19 septembrie.

Li Li a dezgropat un coșciug și a furat telefonul care fusese lăsat lângă cadavru ca o ofrandă, a scris Sixth Tone.

Tradițiile din China spun că viii trebuie să ofere bani, bijuterii și alte lucruri ca să se asigure că rudele lor care au plecat dintre ei vor avea o viață mai bună apoi.

Li Li a recunoscut că obișnuia să meargă singur noaptea prin cimitir ca să dezgroape coșciuge și să ia banii lăsați cadavrelor. De regulă sumele variau între 30 (18 lei) și 80 de yuani (49 de lei).

Publicitate

Se pare că a dat lovitura când a găsit un telefon și și-a dat seama care-i parola pentru WeChat. Cică ar fi returnat telefonul după ce a transferat o mie de yuani (609 lei) în contul său, însă s-a întors după el când a rămas fără bani. Tranzacțiile au ajuns la 9 500 de yuani (5 790 lei).

Însă fiul bărbatului decedat și-a dat seama că ceva era în neregulă la începutul lunii după ce biroul local al Comisiei Administrative pentru securitatea socială l-a informat că taxele de înmormântare și medicale care însumau 9 500 de yuani au fost transferate în contul bancar al tatălui său. Când l-a verificat, contul era gol.

O investigație a poliției a descoperit că au fost făcute mai multe tranzacții din contul tatălui său în august, la luni distanță după ce a murit.

Li Li e momentan în arest la Changxing pentru suspiciune de furt, iar cazul său e procesat.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.