Poveștile femeilor despre prima dată când și-au cumpărat singure droguri

Aproape toți dealerii de droguri sunt bărbați. Să nu-mi verifici afirmația asta – pur și simplu e ceva ce știe toată lumea, ca și faptul că The Wire e, de fapt, o plictiseală, iar sandvișurile cu șuncă și maioneză sunt mai bune cu pâine albă. Ca atare, ca femeie, să te sui singură într-o mașină necunoscută cu unul dintre bărbații ăștia – de obicei târziu în noapte – ca să-ți cumperi substanțe ilegale – nu e ideal. În plus, pare în continuare inacceptabil din punct de vedere social, chiar și-n grupurile de prieteni în care se bagă droguri la greu; bărbații au, de cele mai multe ori, numerele de telefon ale dealerilor și se ocupă de treabă pentru prietenele din grup.

Dar suntem în anul 2017. Cine mai are nevoie să stea după un bărbat să facă orice… ceva, ceva, feminism? În plus, dacă ai de gând să te droghezi, ar trebui să faci asta în siguranță – și mare parte din asta constă în a ști ce cumperi, mai degrabă decât să iei pur și simplu ce-ți dau prietenii tăi bărbați.
Iată niște povești de la fete despre ultima dată când și-au cumpărat singure.

Mereu am făcut rost de droguri de la oamenii cu care sunt combinată – ah, iubirea! După cea mai recentă despărțire, mi-am dat seama că nu mai vreau o relație până nu-ncep să mi se lase toate cele și nu mai primesc atenție, drept pentru care, dacă vreau să-mi continui viața oribilă și încântătoare cheltuindu-mi o bună părticică din salariu pe cocaină, trebuie să mă apuc să-mi fac singură rost. O vreme, eu și colega mea de apartament ne duceam să ne facem rost împreună, de la un tip cu care ne-ntâlneam în spatele complexului.

Odată, ea era plecată și trebuia să-mi iau pentru seara aia. I-am dat SMS tipului și-a trebuit să aștept două ore – pentru niște antreprenori ingenioși, dealerii de droguri sunt varză cu timpul – timp în care mi s-a făcut frică. Eram chill, totuși. Dealerul era ocupat, așa că l-am găsit pe văru-său pe scaunul de lângă mine și tipul era mega bun. Am flirtat, mi-a zis că-s bunoacă și apoi am plecat cu drogurile-n buzunar. Nu mi-a venit să cred c-a fost atât de ușor. Am mers, pe jumătate în fugă, la mine-n cameră și m-am auto-felicitat pe acordurile de la Judas Priest „Breaking the Law", în timp ce terminam să mă machiez.

A fost o inițiere bună și m-a făcut să mă simt foarte puternică – mult mai bine decât săptămâna următoare, când mi-am luat MDMA de la un alt grup de tipi de lângă birou și au început să râdă toți și cu curul când m-am îndreptat spre mașină și s-au prins că-și dăduseră SMS-urile cu blonduța asta minionă. Dar, așa-i în viață, uneori pierzi, uneori câștigi.

Întotdeauna fac rost de droguri de la prietenul meu sau de la prieteni tipi – A) pentru că ei sunt mult mai pe drogangeală decât mine și au mai multe numere și știu ce-nseamnă „cocaină cu cristale pure" și faze de genul; și B) pentru că organizarea mi s-a părut întotdeauna un efort mult prea mare, în pula mea. Însă, într-un weekend, mi-am chemat niște prietene la cină și am ras gen vreo opt sticle de vin într-o oră și trebuia să ne trezim nițel, așa că mi-am luat eu responsabilitatea să cumpăr niște cocaină.
Am avut ceva emoții când l-am sunat pe tip – ce spui? Există vreun cod? E penal să folosești un cod? Îți schimbi vocea la telefon? – dar, până la urmă, am fost destul de directă: am spus pur și simplu ce vreau și unde sunt și el a zis, gen: „Ok, cool". Apoi mi-am petrecut următoarea jumătate de oră panicându-mă c-o să mă sui pe bancheta din spate a unui Opel Astra cu geamuri fumurii, cu trei tipi pe care nu i-am cunoscut niciodată. Dar a sosit momentul și era o voce de tipă la telefon, ceea ce-a fost reconfortant și – mă gândesc – relativ rar?

În fine, am ieșit și s-a dovedit că prima mea deal-uială de droguri a fost cu cea mai drăguță tipă gravidă din lume, care conducea un Smart. Deci totul a mers absolut ok.

Am început să fumez iarbă în adolescență. O ardeam cu o gașcă de tipi, deci practic le fumam lor iarba, și-apoi iarba tipilor cu care se-ntâmpla să fiu combinată la momentul respectiv. În puținele dăți când eram cu ei când au cumpărat, tot procesul mi s-a părut sinistru de plictisitor – stai o oră într-o mașină în fața complexului și aștepți să iasă un deșirat care zice „mai lasă-mă cinci minute" de fiecare dată când îl suni, la intervale de 20 de minute. La momentul respectiv nu fumam niciodată singură, așa că eram perfect mulțumită cu a fi atârnache.

În cele din urmă, relațiile, prieteniile și adolescența mea s-au încheiat și m-am trezit o stoneriță singuratică, forțată acum să-și cumpere singură iarba sau să stea pe uscat, ca unul dintre puiuții ăia de animăluțe din Planet Earth, care brusc trebuie să se descurce pe cont propriu pentru prima oară sau să moară de foame.

Pentru mine, partea de care mi-era frică n-a fost că trebuie să mă sui în mașina unui dubios sau așa ceva, ci contactul inițial. Sun? Dau SMS? WhatsApp, pentru că sunt criptate conversațiile? Oare ar trebui să folosesc un cuvânt de cod pentru droguri? Cred că tipele pot să sufere de multe ori de sindromul imposturii când își cumpără iarbă – mulți încă îl văd ca pe un drog destul de masculin și chiar dacă îmi cumpăram pentru prima oară, am vrut să mă asigur că dealerul nu crede că-s o cretină care nu face diferența între cât îți iei pe 10 dolari și cât fac 20 de lire. Când a venit clipa, (din fericire) nu mi-am luat țeapă și, de fapt, am colaborat destul de bine până când el s-a decis, de curând, să devină vânzător de mașini la mâna a doua și a trebuit să-mi găsesc un tip nou.

Prima oară când mi-am luat, eu – o idioată de 17 ani – am luat trenul de una singură până-n oraș, ca să-mi cumpăr fix trei pastile de ecstasy de la un tip cu care eram prietenă pe Myspace. Singura chestie de care-mi aduc aminte despre el acum e că purta o geacă de piele și-avea părul dat pe spate într-un mod foarte „sunt eu, Kenickie" și clar avea un citat din Pe drum, de Jack Kerouac, la profil. Ca să fiu sinceră, a fost ok. Doar mi-a dat pastilele într-un loc super public și eu am plecat după cinci minute ca să petrec o noapte magică în sufragerie la ai mei, cu cei mai buni doi prieteni și o compilație nu rave pe care o curatoriasem chiar eu și-o scrisesem pe trei cd-uri. A fost singura dată când ne-am întâlnit în persoană, dar mi-aș dori să-mi aduc aminte cum îl chema pe numele mic, ca să aflu dacă lucrează-ntr-o crâșmă, e mort sau scrie la VICE.

O, doamne, prima mea dată a fost atât de penibil. M-am întâlnit cu tipul pe hol la mine-n bloc, cu o prietenă care nu mai cumpărase nici ea niciodată droguri și am făcut toată chestia cu deal-ul. Apoi, în timp ce plecam, eu și prietena mea eram, gen: „Da! Am reușit! Am cumpărat droguri!" și-am bătut palma. Și apoi am auzit niște chicoteli, ne-am întors și tipul încă mai era acolo, râdea de noi.

Am învățat destul de repede după ce-am terminat facultatea că mai toate tipele tocilare din anul meu habar n-au să cumpere droguri și-mi tot dădeau SMS-uri în weekend, să mă-ntrebe, gen: „Heeei, ce mai faci… și, auzi." Evident, m-am descotorosit destul de rapid de ele, pentru că, sincer, dealerul meu de la momentul respectiv era un tip pe nume Manny care apărea cu cinci ore întârziere puțind a iarbă și apoi îți dădea toate drogurile pe gratis – ceea ce era drăguț, dar preferam să nu-mi fut jumătate de zi stând după el. Acum în general nu mă droghez, dar dac-o fac, prefer să-mi iau o cantitate mare, care să mă țină câteva luni, pentru că e al dracu' de plictisitor.

Cred că e foarte important ca fetele să-și cumpere singure droguri! Se-ntâmplă atât de des ca prietenele mele să n-aibă nici cea mai vagă idee ce iau – se bazează pe iubiții sau prietenii lor tipi să le facă rost. Am avut prietene care-au băgat din greșeală 2C-B date de tipi, pentru că credeau că-s pastile obișnuite – nu-i așa haios când te tripezi de nu te vezi zile-ntregi. În plus, sunt mai mari șanse să-ți iei țeapă dacă cumperi droguri de la un tip care-a cumpărat de la un dealer – să n-ai încredere în prieteni; găsește-ți dealerul tău propriu, pretenaș. Primele câteva dăți când îți cumperi poate să fie mai dubios, dar înveți cum să faci conversație de-aia plictisitoare cu dealerul, în timp ce el te plimbă cu mașina prin cartier și dacă te sperie rău, ia-ți un prieten cu tine, sau dă cuiva un SMS când te sui la ăla în mașină. Și, evident, nu cumpăra de la un dealer random – fă rost de un număr de telefon de la cineva în care ai încredere.

Aveam 14 ani și încă eram în generală. Prietena mea cea mai bună locuia într-un complex din Camberwell și prietenul nostru de la care cumpăram de obicei nu era pe zonă, așa că ne-am trezit disperate. Sora ei vitregă ne zice de acest dealer care stă deasupra unei rotiserii de pe strada principală așa că am zis, gen: „Căcat, hai s-o facem." Am suit direct pe scări, la o ușă cu cameră de supraveghere și căcaturi de genul și-apoi s-a deschis această ușiță în ușă, apare cea mai de căcat marfă la 20 de lire punga și noi dăm banii. Eram pe punctul să plec, când dealerul zice de-o dată: „Vai, dar ce fetiță englezoaică drăguță, câți ani ai?" I-am zis că 16 și apoi am fost obligată să-i dau numărul meu, pentru că el se hotărâse că aș fi perfectă pentru fi-su. După, a trebuit să stăm la rotiserie, cu câte-o doză de suc fiecare, ca să nu facem să bată la ochi operațiunea de sus.

M-am simțit destul de împlinită, dar de căcat din cauza cantității de iarbă pe care-o primisem – efectiv, ne-au ieșit vreo două cuie din toată punga. Eu mai eram și destul de flatată de faptul c-a vrut să-mi facă lipeala cu fi-su, chiar dacă nu m-a sunat niciodată. De fapt, mă simțeam destul de șmecheră! Și de-atunci îmi cumpăr singură droguri.