Unii oameni visează și câte 4 ore cu ochii deschiși

„Visez cu ochii deschiși de când mă știu… Aceste vise diurne par a fi povești… pentru care simt emoții reale, de obicei fericire sau tristețe, și au abilitatea de a mă face să râd sau să plâng… Sunt o parte la fel de importantă din viața mea ca orice altceva; pot să petrec ore întregi singură cu visele mele diurne… Am grijă să-mi controlez acțiunile în public așa că nu se vede că mintea mea învârte constant aceste povești și sunt pierdută în ele.”

Femeia în vârstă de 20 de ani, care a trimis pe email aceste reflecții lui Eli Somer la Universitatea Haifa, din Israel, s-a autodiagnosticat cu maladaptive daydreaming, cunoscută câteodată ca tulburare de visare cu ochii deschiși. Deși maladaptive daydreaming nu este inclusă în manualele standard pentru diagnosticarea problemelor de sănătate mentală, sunt comunități online dedicate ei, și „în ultimii ani a devenit gradual evident că visarea diurnă poate să evolueze într-un comportament extrem și îngrijorător, până în punctul în care se transformă intr-o condiție clinică semnificativă”, scriu Somer și Nirit Soffer-Dudek de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, într-o nouă lucrare asupra tulburării, publicată în Frontier in Psychiatry.

Acest studiu este, spun ei, primul care explorează factorii sănătății mentale care acompaniază maladaptive daydreaming (MD) de-a lungul timpului – și ne oferă o înțelegere despre ceea ce ar putea provoca aceste crize intense, vii și lungi de visare cu ochii deschiși, dar ne și arată cum să le prevenim sau cum să le oprim pe drum. Pentru că, deși mulți oameni care au parte de MD declară că le place visarea diurnă atunci când se întâmplă, MD poate de asemenea să le afecteze negativ relațiile cu ceilalți, viețile lor de zi cu zi și bunăstarea emoțională totală.

Munca anterioară i-a determinat pe cercetători să sugereze că MD s-ar putea să fie mai degrabă o tulburare disociativă, o perturbare a atenției, o adicție comportamentală sau o tulburare din spectrul obsesiv-compulsiv. Pentru noul studiu online, Somer și Soffer Dudek au recrutat 77 de oameni autodiagnosticați cu MD din 26 de țări diferite, cu vârstele cuprinse între 18 și 60 de ani. Puțin peste 80 la sută erau femei, probabil fiindcă femeile par să fie mai mult afectate de MD decât bărbații, scriu cercetătorii.

Participanții au oferit întâi detalii despre orice alt diagnostic: 21 dintre ei au fost diagnosticați cu depresie, 14 cu tulburări de anxietate și cinci cu OCD, printre alte tulburări. Apoi, în fiecare seară înainte de culcare, timp de 14 zile, au completat o serie de chestionare care îi întrebau despre experiențele lor din acea zi. Aceste praguri analizau nivelele de disociere, simptomele obsesiv-compulsive, depresia, anxietatea generală, anxietatea socială, emoția și de asemenea maladaptive daydreaming. Participanților li s-a cerut să declare în ce măsură sintagme precum: „Am simțit nevoia sau dorința să continui un vis cu ochii deschiși care a fost întrerupt de un eveniment real la un moment dat” li s-a aplicat în acea zi.

În medie, participanții au declarat că au petrecut patru ore zilnic visând cu ochii deschiși. În zilele în care MD-ul lor a fost mai intens și dura mai mult timp, au avut parte și de nivele mai ridicate de simptome obsesiv-compulsive, disociere și emoții negative și ambele tipuri de anxietate. Dar numai simptomele obsesiv-compulsive au prezis consecvent intensitatea și maladaptive daydreaming de a doua zi, indiferent de nivelurile simptomelor obsesiv-compulsive din ziua următoare.

În ciuda acestor descoperiri, cercetătorii notează că numai cinci dintre participanți chiar au fost diagnosticați cu OCD: „Această discrepanță sugerează că simptomele obsesiv-compulsive și MD împart mecanisme comune și interacționează unul cu celalalt… dar MD nu pare un subtip al OCD-ului.” Totuși, au adăugat că mulți oameni cu MD descriu că se simt trași constant în visarea diurnă într-un mod compulsiv. „Descoperirea că un val de simptome obsesiv-compulsive preced MD, ne trimit către un rol cheie al acestei construcții ca un mecanism care-l influențează”, susțin Somer și Soffer-Dudek.

Dorința de a visa cu ochii deschiși – sau să continui să visezi cu ochii deschiși preț de multe ore – ar putea fi abordată cu ajutorul unor tehnici cognitiv comportamentale dezvoltate pentru alte dorințe, sugerează cercetătorii. De asemenea emit ipoteze că nivelurile scăzute ale neurotransmițătorului de serotonină ar putea juca un rol în MD ca în OCD. Dacă cercetările viitoare confirmă asta, medicamentele care modifică nivelele de serotonină ar putea fi folosite în tratament.

Au fost și niște limitări al studiului – în mod special, că a fost bazat în întregime pe auto-raportări. Dar în timp ce cercetările asupra MD-ului sunt rare, și aceasta se pare că e prima explorare longitudinală a tulburării, rezultatele ar trebui cel puțin să ajute viitoarele studii în zona asta. Deși este de asemenea posibil ca nu toți oamenii cu MD să vrea tratament.

După cum a scris și femeia cu MD care i-a trimis email lui Somer: „Sunt prinsă între dragostea mea pentru visele cu ochii deschiși și dorința de a fi normală.”

Acest articol a apărut inițial pe Research Digest. Citește articolul original.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.