Publicitate
sarbatori

Job fără sărbători: taximetriștii bucureșteni nu uită că ai vomitat de revelion

Totul se rezolvă cu bacșiș.

de Alexa Bejinariu
30 Decembrie 2018, 8:10am

Adrian

În timp ce tu stai cu berea, țuica și friptura în mână de sărbători, taximetriștii îndură destui clienți beți și își asumă orice vomă posibilă pe bancheta din spate, deși mulți dintre ei sunt selectivi cu cine se urcă în mașină. Își permit, în această perioadă din an, în care sunt mai căutați decât cadourile în ajunul Crăciunului. La mine în Suceava n-ai nicio șansă să găsești un taxi pe 25 sau pe 31 decembrie: ori sunt toate ocupate, ori îți dau suprapreț din start. Dacă asta se întâmplă în provincie, m-am întreb cum o fi în București, unde există și alternative ca Uber sau Taxify.

Am vorbit cu câțiva șoferi, ca să primesc hint-uri despre cum să găsești un taxi de revelion. Am descoperit că selfie-urile de taximetriști ar trebui să aibă o categorie specială pe Instagram și rasismul e la fel de des întâlnit ca bacșișul.

taximetrist Iulian
Iulian a vrut să rămână anonim, pentru că dă prea mult din casă. Numele a fost schimbat. Fotografie din arhiva personală

VICE: Cam cât faci în noaptea de revelion?
Iulian: Dacă muncești de sărbători și faci tot pachetul, de pe 23 decembrie până pe 9 ianuarie, strângi și două mii de euro. Dacă muncești doar de revelion, produci cam între o mie și două mii de lei, dacă începi la ora trei pe 31 decembrie și termini a doua zi la prânz. Deci e horror să faci banii ăștia, dar îi faci.

Tarifele sunt mai ridicate?
Nu, lumea e mai darnică. Se merge doar pe aparat, cel puțin eu așa fac. Oamenii sunt mai generoși, orice cursă de 25 de lei va fi plătită cu 50. Lumea conștientizează ce surghiunit ești și oamenii în esență sunt buni. Dacă sunt trei - patru pasageri, vor da chiar o sută de lei. Așa-s românii. Hint: plățile cu cardul în aplicație vor fi refuzate cu precădere.

Familia înțelege și acceptă că lucrezi de sărbători?
Relativ. Unele femei sunt mai flexibile, altele mai rigide, asta e problema fiecăruia. De obicei, cei singuri sunt mereu pe stradă de sărbători. Se fac bani frumoși, dacă n-ai alte scurgeri, de exemplu păcănele. Mulți lucrează ca să-și alimenteze viciile și de aici degradarea din branșă.

Cum sunt clienții de sărbători, în afară de generoși?
Depinde de zonă. Cei din Ferentari sunt ca în Ferentari, cei din Nord ca cei din Nord. Ne ajută mult aplicația. De obicei, evit bețivii și cam tot ce pare bizar, numele ciudate din aplicație, rating-ul pasagerilor și altele. Un nume ca Fifi Simo sau Gino Barosanu găsește greu taxi. Turcii, arabii sau alte chestii weird, din pacate, sunt opțiuni finale.

Ce probleme ai cu clienții în aceste zile?
Își mai uită copilul adormit în mașină sau nevasta sau pe el însuși. Doarme lemn. Se fură tablete cu japca din mașină, chiar dacă ești și tu acolo. Trebuie să fii foarte precaut. Fumătorii se strâmbă că nu le dai voie, iar când coboară îți dau o stea. Asta e o problemă de care platforma web nu ține cont. Alt client te poate refuza pe baza rating-ului, iar din asta pierzi și nouă sute de lei pe lună.

Ai avut și vreun moment penibil cu clienți beți?
Penibil nu, nostim da. Cursa a făcut zece lei, iar clientul a scos zece lire sterline. Am vrut să-i dau restul, dar mi-a spus: „Nu, ia-i, e tot ce mai am. Oricum nu mai contează, am dat două mii de lire la lăutari!”. Dar în dimineața de revelion aproape toți sunt băuți, iar asta are două tăișuri. Ori dau bani mulți pentru că-s fericiți, ori fac scandal în mașină. Spray-ul paralizant e un „must have”, next to atestat taxi.

razvan taximetrist
Răzvan. Fotografie din arhiva personală

VICE: Care sunt dezavantajele că muncești de sărbători?
Răzvan: Nu petrec când toată lumea o face sau risc să-mi stric noaptea cu un cetățean servit bine, care să vomite și să mă facă să plec acasă. E neplăcut că în cele mai importante momente din an nu te afli acasă lângă familie. I-am făcut să înțeleagă că sunt două zile pe care nu le pot pierde la bani și compensez după, că stau acasă o săptămână.

Cam cât câștigi de Crăciun și de revelion?
De Crăciun în jur de cinci sute de lei, iar de revelion ajung și la 1 200. Taximetria este ca loteria, poți încasa cinci sute de lei în patru ore sau trei sute în zece ore.

Cum sunt clienții de sărbători?
Mai pozitivi și mai generoși. În mare parte mai relaxați și deschiși la o discuție sau o glumă. Odată, discutam cu un domn la vreo 60 de ani despre zilele când se mănâncă pește, discuție care s-a transformat în ora de biologie. Individul era doxă de informații. Depășit fiind de bagajul imens de cunoștințe pe care-l avea, l-am ascultat și aprobat până la finalul cursei.

Sunt și bețivi. Odată am luat o fată de 19 ani dintr-un club, a adormit în spate și apoi a vomitat pe portieră și pe bancheta din spate, pe care le-a făcut albie de porci. A zis că mâncase o prăjitură stricată. La început mă enervam pe cazuri din astea, reacționam chiar și violent, dar cu timpul am început să simt clienții care ar da semne că vomită și le deschid geamul sau îi țin de vorbă, încerc să nu-i las să-mi strice seara. Dacă totuși se întâmplă, trebuie să negociez cu ei banii pentru spălătorie.

Ai vreo poveste amuzantă?
În ziua de Crăciun, acum vreo doi ani, am luat un cuplu la vreo 30 de ani, care mergea într-o vizită împreună cu mama soacră. Doamna în etate a stat în față și m-a tocat mărunt: că să opresc căldura, că odorizantul e prea puternic, că să merg încet, că mai ușor că are prăjituri în sacoșă etc. Ajunși la destinație, cuplul s-a dat jos înainte. Am speculat momentul când a rămas singură și i-am spus: „Doamnă, copiii mi-au zis să vă duc la azil!”. Pe moment s-a schimbat la față, dar a răsuflat ușurată când a deschis ușa băiatul: „Hai, mămico, dă la mine sacoșa”.

Catalin taximetrist
Cătălin. Fotografie din arhiva personală

VICE: Care sunt avantajele și dezavantajele muncitului de sărbători?
Cătălin: Spre deosebire de alte domenii de activitate, în taximetrie munca este remunerată la fel ca într-o zi obișnuită. Oamenii sunt însă binevoitori, apreciază că găsesc un taxi. Dezavantajul ar fi că petrecem sărbătorile cu întârziere sau deloc.

Cam ce profit faci?
Volumul de muncă este mai mare, dar perioada în care se muncește este scurtă, astfel încât încasările sunt mai mari cu 30-40 la sută. Dacă fac media câștigurilor pe decembrie - ținând cont că foarte mulți clienți au zile libere și că și noi cheltuim mai mult ca de obicei -, realizăm cât de deplasată este părerea unora conform căreia taximetriștii fac averi. De fapt, ce iau pe mere dau pe pere. Apoi, luna ianuarie nu e chiar cea mai strălucită.

Clienții cum sunt de sărbători?
Până în ziua de Crăciun, grăbiți, îngrijorați. Traficul este așa cum îl știm. Zilele de Crăciun sunt liniștite, apoi urmează iar aglomerație până în noaptea de Revelion. Care pentru mine este scurtă, lucrez doar până la ora 23. Apoi urmează liniștea, cea de dinaintea furtunii. Artificii, urări, păreri de rău, toate se topesc în alergătura de după ora două. Și totul se transformă în liniște după șapte dimineața.

Te-a prins vreodată miezul nopții de revelion cu cineva în mașină?
Luasem o comandă în Balta Albă, la orele 23.30. Clienta, o domnișoară supărată pe ale ei. Ne-a oprit și poliția pe drum. Am coborât, ne-am urat „La mulți ani", i-am urat și polițistului, am privit focul de artificii, apoi am dus-o acasă, în Rahova. Dar la ora aia sunt, în general, alături de cei dragi.

Ce întâmplări deosebite ai avut cu clienții de sărbători?
Unii, când își termină spectacolul din noaptea de Revelion, consideră că a fost prea puțin și caută să țină un bis în fața taximetristului. Din fericire, știu că nu realizează ce fac, mă bucur de voioșia lor și fiecare la casa lui.

Te îmbraci diferit de sărbători? Decorezi cumva mașina?
Nu, e de ajuns că reușesc să fac abstracție de aglomerația din jur și să „impun" non-invaziv starea de bine povestind lucruri frumoase, conducând cât mai lin și mai cursiv cu putință.

relu taximetrist
Relu. Fotografie din arhiva personală

VICE: Lucrezi de sărbători?
Relu: Da. Pentru noi sărbătorile sunt ori mai devreme, ori mai târziu, dar niciodată la timp.

Cam cu cât cresc încasările față de o zi normală?
Se dublează sau chiar se triplează. Acum depinde și de clienți și de comportamentul șoferului. Majoritatea clienților sunt mai calmi, mai răbdători și mai darnici, am dus oameni care în cursul anului nu plăteau nici zece bani în plus față de ce scria pe aparat, dar de sărbători au dat câte cinci sau zece lei peste cât afișa aparatul de taxat.

Vreo amintire neplăcută cu clienții?
Am pățit să adoarmă cineva și nu reușeam să îl trezesc. În situații din astea, trag ușor de el până mișcă, iar dacă stă la casă, sun la poartă și le explic.

Te-a prins vreodată miezul nopții în noaptea de revelion cu cineva în taxi?
Da, cam în fiecare an. Ne-am urat un an nou bun, am dat noroc și alții chiar m-au îmbrățișat.

Romeo taximetrist
Romeo. Fotografie din arhiva persoanală

VICE: Familia ta are o problemă că lucrezi de sărbători?
Romeo: Eu decid. Și dacă ies, stau câteva ore, vin acasă și ies iarăși. Nu mă obligă nimeni să ies.

Cum sunt clienții de sărbători?
Nu văd nicio schimbare, românul e al dracului în orice perioadă a anului. Nu generalizez, doar că suntem o nație rea, invidioasă și bârfitoare.

Decorezi mașina?
Eu îmi spăl mașina în fiecare noapte, țin mult la curățenie. Nu o împodobesc, sunt serios și nu vreau să-i copiez pe alții, unii sunt chiar penibili.

Care e cel mai nasol lucru la munca de taximetrist?
Am o singură neplăcere, să văd bătrâni libidinoși la volanul unui taxi. Suntem invadați. Ar trebui să existe un tipar, totuși, transportăm oameni, nu cartofi. Ar trebui să fie taximetriști până în 50 de ani. Unii au și 63. Se plâng clienții că le e frig pentru că fumează. Sunt și murdari. Unii dintre ei au pensii între cinci și șapte mii de lei. Unii au fost în armată sau în poliție, iar, în loc să muncim noi, tineretul, pentru că nu avem niciun venit, ei au pensie și ne mai iau și pâinea. După ora 17 e criză de taxiuri, de ce? Pentru că ei se retrag, că nu văd bine. Acum îi vezi cu geci, căciuli și geamuri aburite ca-n Titanic. Nu-și dau interesul pentru confortul clientului.

adrian taximetrist
Adrian. Fotografie din arhiva personală

VICE: Lucrezi și în seara de ajun și în noaptea de revelion?
Adrian: De cele mai multe ori, da. Iubesc prea mult meseria asta și iubesc să văd oamenii simțindu-se bine de sărbători. Oricine se urcă la mine în mașină are zâmbetul pe buze. Sunt fericiți și asta îmi dă o stare de bine. Peste mai vin și bani extra și nu sunt puțini. Îmi rămân undeva la o mie de lei în ziua de Crăciun.

Care e cel mai nașpa lucru când lucrezi de sărbători?
Faptul că nu stau cu familia decât maximum două ore. Îmi sacrific timpul și Crăciunul pentru clienții noștri care nu apreciază întotdeauna adevărata valoare. Imaginează-ți zilele astea de mare sărbătoare fără niciun fel de taxi pe traseu și trage concluziile.

Cum sunt oamenii care merg cu taxiul de sărbători?
Pe timpul zilei sunt fericiți și cu zâmbetul pe buze, seara sunt la fel, dar în stare de ebrietate. Multe cliente, de la 16 la 40 de ani, fac avansuri. Am primit și replici ca „Te grăbești? Stăm la o țigară?” sau „E mașina ta?”.

Editor: Ioana Moldoveanu