Actrița din „Roma” a crezut inițial că filmul ăsta era o țeapă

O versiune a acestui articol a apărut inițial pe VICE în spaniolă, în decembrie 2018.

Înainte să devină prima femeie indigenă care a apărut pe coperta Vogue Mexico și să fie nominalizată pentru un Oscar, principala grijă a lui Yalitza Aparicio era că nu va avea un job care să o ajute să-și plătească datoriile acumulate în vremea studenției în Oaxaca, Mexic.

A lucrat ca barmaniță, recepționistă la hotel și bucătăreasă; a făcut curat în case și a fost bonă pentru copii. Apoi a apărut Roma și i-a schimbat radical viața. A apărut în fața camerei sub bagheta regizorală a lui Alfonso Cuaron - care a ales-o personal să joace rolului lui Cleo, personajul inspirat de bona lui din copilărie, Libo - într-un film autobiografic care urma să o aducă la Premiile Academiei din 2019.

Aparicio încă nu a procesat șansa. „Totul este nou; fiecare zi aduce ceva ce nici nu mi-am imaginat vreodată. Fără niciun dubiu, este cel mai stânjenitor lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, spune ea.

Îmbrăcată într-un huipil (costum tradițional indigen) roz de designer, femeia în vârstă de 25 de ani cască. Suntem într-un hol de hotel din Mexic, unde face interviuri și ședințe foto de ieri dimineață. Ia o gură de apă și începe să vorbească despre cum viața avută în Tlaxiaco - orașul indigen din Mexic, din statul Oaxaca, unde s-a născut - nu i-a permis să viseze că va deveni vreodată actriță.

„Nu a fost deloc surprinzător că a fost greu să-mi găsesc un job după ce mi-am terminat studiile, mai ales în Oaxaca. Am acceptat orice am putut găsi și nu aveam niciodată timp. Nu aveam nici timp și nici nu-mi doream să mă uit la televizor când ajungeam acasă”, spune ea. „De aceea nici nu știam cine era Alfonso Cuaron. Nu am avut luxul să visez că aș putea să lucrez vreodată cu el.”

Totul s-a petrecut ca printr-o magie. Aparicio își amintește cum a mers cu sora ei mai mare, Edith, care era gravidă atunci, la casting. Sora ei a simțit că sarcina nu-i va permite să facă asta, așa că a rugat-o pe Aparicio să o înlocuiască.

„Mi-au pus niște întrebări ciudate”, își amintește ea. „Au vrut să știe dacă fusesem vreodată îndrăgostită, dacă aveam temeri, dacă credeam în prietenie. |…| Nu știam că astea puteau fi un fel de test pentru ceva. Am răspuns cum am putut și am plecat puțin confuză. Nici nu mi-am putut imagina ce avea să se întâmple ulterior”, râde ea.

La scurt timp după, Aparicio a primit un telefon să mai dea o probă în Oaxaca, dar ea și familia ei erau îngrijorați de proiect, nesiguri dacă era o oportunitate validă. Membrii din echipa de producție a lui Cuaron au trebuit să vină la Tlaxiaco ca să-i convingă că totul era în regulă și că filmul era un proiect serios. Familia Aparicio a fost de acord și au mers cu Yalitza la a treia rundă de casting din Mexic.

Tânăra nu știa nimic despre regizorul faimos, dar l-a căutat pe Google cu o noapte înainte de plecare și a încercat să-i memoreze trăsăturile faciale. Odată ce s-a văzut față în față cu el, a simțit totuși că totul era o minciună și că a fost înșelată. „Celelalte femei de la casting erau foarte entuziasmate să-l vadă pe Cuaron de aproape. Dar era diferit în fotografii - ba chiar am crezut că este posibil să fie un fals. I-am spus mamei că nu era el și că ceva nu era în regulă și că ar fi fost mai bine să plecăm. Ea mi-a zis că nu merita să dăm înapoi după ce am călătorit atât de mult ca să ajungem acolo. Și da, ea m-a îmbărbătat.”

Cuaron i-a oferit rolul lui Cleo, protagonista filmului, în aceeași zi. Aparicio a acceptat fiindcă nu avea niciun job stabil atunci și avea nevoie să-și plătească studiile. Acela a fost momentul când a început totul.

La început s-a temut. Era vorba despre 20 de săptămâni de filmare și mult timp petrecut departe de casă. Mai mult, nu era niciun scenariu: afla abia când ajungea pe platou ce fațete ale personajului urmau să filmeze zilnic. A început să se întrebe dacă a făcut alegerea corectă.

„Faza a fost că eu mă pregătisem mental să lucrez ca profesoară pentru copii. Deci când eram în sala de operații și a trebuit să joc o naștere, sau când când a trebuit să repet scena în care-i spuneam șefului meu că am fost însărcinată de 60 de ori, am început să mă întreb dacă asta era vocația mea”, spune ea.

De-a lungul timpului, s-a convins că actoria era o modalitate prin care să-și îndeplinească visul de a deveni profesoară. Aparicio spune că unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri la Roma a fost că a reușit să exprime sentimentele unei persoane care de obicei nu are o voce și să-i învețe pe toți câte ceva despre Oaxaca și mișcările sociale care au marcat istoria Mexicului.

„La școala de dascăli, am primit o educație cu accent puternic pe drepturile studenților. De aceea am înțeles foarte clar ce să fac pentru scenele unde retrăiam El Halconazo (masacrul Corpus Christi). Nu am putut să nu mă gândesc la cei decăzuți în Ayotzinapa, la tot ce li s-a întâmplat și cum trebuia să vedem asta pe ecran ca să înțelegem scara la care s-a petrecut totul.”

Aparicio vrea să continue să predea. Nu a pierdut contactul cu foștii săi elevi - Roma a fost o extensie neprevăzută a ce și-a dorit mereu. De asta plănuiește să continue să joace numai în filme unde personajul ei să aibă o lecție clară de împărtășit.

Lecția pe care a primit-o Aparicio însăși din Roma are de a face cu visurile pe care nu le-a avut. Ea crede că situația ei de acum e cea mai mare dovadă că nimic nu este imposibil, „că indiferent de fizic sau origine, putem cu toții să ajungem departe și să demonstrăm din ce este făcută cultura și spiritul nostru”. Brusc, femeia în vârstă de 25 de ani din Oaxaca pare mai mare ca viața în mijlocul holului imens de hotel.

După ce a depășit ideea inițială că proiectul era o capcană orchestrată de Cuaron, Aparicio spune că ține acum foarte mult la el. Faptul că a jucat rolul femeii care l-a crescut pe regizor înseamnă foarte mult și pentru el și pentru ea. Astăzi, relația lor este una familială.

„Cuaron a fost ghidul meu și mi-a explicat cu răbdare tot ce nu știam”, își amintește ea. „Mi-a făcut și cunoștință cu Libo, persoana care a inspirat personajul meu. A fost o experiență frumoasă, una care mi-a demonstrat că Roma a fost un omagiu adus ei și celorlalte dădace. De atunci, am știut că aveam o responsabilitate mare pentru ambele și față de ceilalți care se puteau identifica cu rolul.”

Să descopere atât de multe lucruri despre copilăria lui Cuaron din Mexic a fost un proces intim, iar Aparicio spune că astfel a ajuns să-l cunoască foarte bine pe regizor. Câteodată glumește și spune că ea e mama lui și că ea l-a crescut, iar el răspunde cu un „da” și o îmbrățișare caldă.

Poate că rolul lui Cleo nu a fost un noroc chior până la urmă. „Când mă uit înapoi, realizez că Roma mi-a oferit multe dintre lucrurile pe care mi le-am dorit mereu”, spune Aparicio. „Prieteni buni, șansa să învăț și să predau fără să folosesc o tablă, apropierea de copii și capacitatea să visez din nou.”

Articolul a apărut inițial pe VICE LATAM.