„Prietena mea genială” e o imagine dură a feminismului din anii 50

Dorința de evadare din orașul natal este un impuls familiar oricui a ascultat un cântec de Bruce Springsteen sau a visat să se mute într-un loc nou. Eroina cărților Neapolitan Novels ale Elenei Ferrante, pe nume tot Elena, nu este o excepție, iar adaptarea HBO a My Brilliant Friend reînvie conceptul de plecat de acasă.

Serialul, cu acțiunea în anii 1950, te copleșește cu un sentiment crud despre cât de opresiv este micul colț al Elenei în Napoli. Se simte ca și cum ai fi lovit în cap cu una dintre oalele pe care le aruncă vecina furioasă peste balcon. Nu e nevoie.

Urmăresc My Brilliant Friend ca un fan devotat al seriilor Neapolitan Novels. Am citit cărțile autoarei și rubrica de pe Guardian, și am urmărit și speculațiile despre cine este de fapt misterioasa autoare care scrie sub numele de Elena Ferrante, inclusiv despre trecutul ei când criticii (în special bărbații) credeau că era de fapt un bărbat. În tot timpul ăsta, în mintea mea, m-am gândit la My Brilliant Friend ca la o carte de pregătire, cea prin care ai nevoie să treci ca să te bucuri ca lumea de celelalte părți care vor urma. Cartea Unu a fost despre prietenia Elenei cu rivala și sufletul ei pereche, Lila, despe ideologiile anti-capitaliste ale lui Ferrante și despre toate numele alea italiente și porecle pe care te chinui să le ții minte.

„Copiii nu știu înțelesul lui ieri sau al lui mâine, totul este acum”, scrie Ferrante în My Brilliant Friend. „Strada este asta, ușa la fel, scările sunt astea, asta este mama și ăsta este tata, asta este ziua și asta este noaptea”. Adaptarea forțează copiii din public să fie în momentul prezent și să rețină anumite detalii pe care se poate să nu le fi procesat în totalitate când răsfoiau cartea. Mizele sunt și mai mari odată ce vezi tenebrele anilor de formare ai Elenei din anii 50: culori desaturate, cer întunecat, străzi murdare, haine răpănoase, claustrofobia față de examinarea făcută de vecinii bârfitori care au toți cearcăne, chiar și copiii.

Persecuția prin cinematografie este îndeajuns de sumbră, dar omniprezența violenței în cartier este o amenințare mai urgentă. Sunt doar câteva spații sigure în Napoliul lui Ferrante, unde violența domestică este tipică vieții familiale și bătăile din stradă sunt la ordinea zilei. Ele tind să erupă la cea mai mică provocare și trec rapid de la țipete la pumni. Este un cu totul alt lucru să citești despre brutalitatea care poate apărea oriunde într-o carte, și alta să poți să vezi cum se scurge sângele de pe fața unei persoane, să auzi țipetele victimelor și membrii familiei terifiați.

Bucuria pe care o simți când te uiți la My Brilliant Friend vine din sclipirile de speranță, din felul în care vezi cum prietenia Lilei și Elenei, bazată pe dibăcia lor intelectuală, iese în evidență într-un asemenea tablou mohorât. Dacă eroii lui Springsteen visează să-și ia tălpășița într-o mașină, Elena și Lila cred sincer că educația este motorul cel mai eficient de evadare. Ideea că literatura poate să salveze este atât captivantă, cât și adevărată în ochii lor. Nu există moment mai fericit în serial față de cel în care reușesc să strângă bani ca să poată să-și cumpere o copie a Little Women, pe care o citesc împreună până când o rețin.

Uitasem cât de mult contau cărțile în My Brilliant Friend, și m-am bucurat de ironia că am acum un serial care să-mi reamintească de cât înseamnă literatura pentru fete. În Napoliul Elenei și Lilei, dacă o fată vrea să-și îmbunătățească viața, trebuie să-și facă un mariaj bun (de exemplu Lila și Stefano) și, (spoiler pentru sezonul doi), să spere că soțul nu o va bătea. La polul opus, când erau tinere, se agățau de ideea că, dacă devii autoare și vinzi multe cărți, poți deveni bogată și puternică, nesupusă niciunui bărbat. Capitalismul în floare! Și cu toate astea, chiar și faptul că doresc bani mai mult ca orice, fac cunoștiință cu una dintre instituțiile cele mai egalitare: biblioteca. Elena este îndeajuns de norocoasă ca să-și continue educația, dar biblioteca îi permite Lilei, cititoarea nesătulă, să devină autodidactă când trebuie să renunțe la studii ca să lucreze pentru magazinul de pantofi al familiei.

Sunt mai multe seriale istorice în care femeile se luptă să-și găsească echilibrul în propriile vieți: Mad Men, The Marvelous Mrs. Maisel, GLOW. Dar My Brilliant Friend este inovator prin faptul că-ți prezintă adevăruri dureroase despre feminism într-un spațiu oprimant. Oare poate Elena să evadeze din vortexul cartierului? Fizic, da. Dar nici educația și nici banii nu sunt îndeajuns de puternici ca să diminueze asuprirea femeilor într-o societate patriarhală. În timp ce Elena și Lila continuă să se lupte ca să-și croiască un drum în lume și aleg căi diferite, este dificil să nu te simți aiurea despre ce va urma. Dar mă voi uita sigur la următorul sezon.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.