Cum pot fi opriți pedofilii din România să abuzeze copii

Cazul polițistului pedofil a adus în atenția publică nu numai bâlbele de comunicare și lipsa de reacție a autorităților, dar arată și cât de incompetent este statul român în a monitoriza persoanele care au comis abuzuri asupra copiilor, pentru a nu recidiva. După săvârșirea unor agresiuni asupra copiilor și executarea pedepsei, aceștia revin în societate fără a fi introduși într-un program terapeutic sau într-o evidență a poliției.

În Madrid, de pildă, autoritățile au înființat, acum câțiva ani, Registru de Delicvenți Sexuali, care poate fi consultat înaintea angajării în anumite instituții de stat, iar în multe state din SUA, unde există, de asemenea, registre cu violatori sau pedofili condamnați, poliția anunță cetățenii atunci când un agresor sexual se mută în cartierul lor.

Tulburarea pedofilică nu se poate vindeca niciodată, spun psihologul Cosmin Popa și medicul psihiatru Mihai Ardelean, dar ea poate fi ținută sub observație prin medicație și terapie. Castrarea chimică este și ea o opțiune în unele țări UE, văzută ca soluție ultimă, pentru cei care recidivează în a abuza copii, iar medicația nu îi ajută.

Cei doi au făcut echipă în cadrul Centrului de Sănătate Mentală din Târgu Mureș și au avut în terapie persoane care sufereau de tulburare pedofilică. De cele mai multe ori aceștia caută terapie când au deja probleme cu legea și consideră că evaluarea psihiatrică ar putea îndulci sentința judecătorului (pentru că vor să arate judecătorului că nu au avut discernământ) sau când suferă și de alte afecțiuni psihice, în comorbiditate cu pedofilia.

Nu toți pedofilii pot fi introduși în aceeași categorie, există mari diferențe între ei, explică medicul psihiatru Mihai Ardelean.

În mediul academic din străinătate există controverse privitoare la pedofilie, după ce au existat voci care au propus, în revizuirea DSM-5 (un fel de biblie a psihiatrilor) ca pedofilia să fie încadrată la orientări sexuale, dacă persoana doar fantazează și nu pune în act acele fantasme cu copii. Asociația Psihiatrilor Americani (APA) a luat poziție publică și a susținut că a apărut „o eroare” în acea propunere de text.

„De fapt, APA consideră tulburarea pedofilică o parafilie, nu o orientare sexuală. Acea eroare va fi corectată în versiunea electronica a DSM-5 și în viitoarea variantă print”, a anunțat asociația.

Pedofilia înseamnă, în mare, să manifești atracție sexuală pentru copii sub 12 ani, fără însă să materializezi într-un fel aceste fantasme. În momentul în care manifești un impuls, când acționezi ca fantasmele să fie puse în realitate, atunci vorbim despre tulburare în toată regula. Acțiunea este o condiție, dar nu singura pentru ca psihiatrii să te diagnosticheze cu tulburare pedofilică.

Juridic vorbind, în momentul în care molestezi sexual un copil sub 13 ani, iar diferența de vârstă între agresor și victimă este mai mare de cinci ani, atunci acest act de pedofilie este sancționat penal. Producerea și deținerea de pornografie infantile, este iarăși o infracțiune sancționată potrivit Codului Penal. Dacă doar fantasmezi cu minori, dar nu treci la act și nu comiți niciun fel de abuz asupra unui copil, atunci problema respectivă ține numai de psihiatrie.

În Occident se practică o formă de terapie ca la Alcoolicii Anonimi, grupuri de pacienți care au tulburări de tip parafilic se întâlnească să-și discute problema, explică medicul Mihai Ardelean. Așa ceva la noi nu există.

În momentul în care s-a făcut diferențierea între pedofilia simplă și pedofilia ca tulburare, au apărut și problemele de interpretare ale medicilor.

În speranța unei pedepse mai blânde și pentru a beneficia de tratament de specialitate, pedofilii care au săvârșit infracțiuni disimulează în fața examinatorilor acea stare de disconfort, deși poate nu o au.

„Se lucrează în echipă de examinatori, pentru că este foarte greu să se facă diferența între disconfort, anxietate, suferința pe care o are (cele care apar în tulburare), de orientarea sexuală. Unii pot să simuleze în fața examinatorilor acest disconfort pe care să-l aducă în fața instanței de judecată ca un fel de dezvinovățire. Se abuzează cumva, am întâlnit persoane trimise în instanță care au dorit să fie încadrați în bolnavi psihici, unii foarte grav, ca niște psihotici, ceea ce nu este adevărat, pentru că omul respectiv avea discernământ legat de ceea ce e bine și ceea ce e rău. Ceea ce este normă acceptată și ce nu este acceptat.

De pildă, cei egosintonici ajung la noi în timpul unui proces. Judecătorul trimite după o expertiză pentru a vedea în ce măsură se fac vinovați de actele lor. Judecătorii văzând examenele psihologice, unde sunt descrise și structurile personalității lor, sunt poate impresionați de ceea ce este descris și îi consideră poate bolnavi, iar atunci este corectă abordarea lui în a-l încerca să-l ajuți printr-o terapie”, adaugă Ardelean.

Cosmin Popa este un psiholog clinician care a examinat doi pedofili, ambii având și alte afecțiuni psihice. Unul dintre ei suferea de o personalitate paranoidă, pacient tratat în paralel și de medicul Ardelean. Pacientul respectiv avea o inteligență peste medie și o putere de disimulare foarte mare, încât cei doi clinicieni au versiuni complet diferite referitoare la pacientul respectiv.

Pe de o parte, Cosmin Popa este convins că pacientul a săvârșit acte de abuz asupra unor copii orfani, în trecut, fără ca poliția să-l fi descoperit, de pe altă parte, Mihai Ardelean susține că acele „dezvăluri” ale lui din timpul terapiei sunt simple fantasme.

„În timpul examinării, am aplicat o scală, i-am dat un test. În cadrul interviului clinic erau niște itemi care se legau de partea de sexualitate. Ceva nu era în regulă. Din acel moment, a început să-mi facă dezvăluiri. El ura psihologii și psihiatrii la pachet, pentru că noi le creionăm un profil de monștri. Mi-a spus că agresase în trecut copii ai străzii. Copiii, între timp, crescuseră, iar lui îi era frică să-i mai întâlnească, pentru că acei copii ai străzii începuseră să-l amenințe. Devenise izolat social. Era un tip deștept, cu o inteligență peste nivel mediu.

Toate explicațiile lui erau legate fie de partea de istorie, de pildă, în Roma antică, pedofilia era acceptată. Fie justificări de tipul- copiii pe care i-am abuzat de fapt au încuviințat, ei voiau. Era foarte agil. Cunoștea niște algoritmi astfel încât nimeni să nu depisteze site-urile pe care le frecventează. Avea o foarte bună disimulare. Nimeni nu s-ar fi gândit că el avea în trecut antecedente de pedofilie”, povestește Cosmin Popa.

Potrivit codului deontologic, Cosmin Popa a anunțat poliția despre cazul său, dar nimeni nu a putut dovedi mărturia pacientului. Având în vedere că avem de-a face cu o persoană care are probleme psihice, tot conținutul a ceea ce spune este subiectiv. Pacientul trăiește în comunitate, iar lunar vine la clinică pentru a fi examinat și a i se prescrie tratamentul.

În schimb, Mihai Ardelean, după o terapie separată cu el, susține că pacientul niciodată nu a pus în act, ci doar fantasmează. Același personaj, o experiență terapeutică diferită.

„Am avut un pacient care avea atracție sexuală pentru copii. Avea niște părinți severi și trăind cu teama ca să nu fie arătat cu degetul în societate, să nu producă părinților dezamăgiri, nu a recurs la comportamentul impulsiv, a căutat diferite relații cu prepuberi, dar apoi s-a ferit, nu a agresat pe nimeni și a ajuns să se izoleze de societate. Așa a dezvoltat un sistem paranoic de interpretare a realității. A considerat că oamenii nu-l înțeleg, că el este o victimă și chiar urmărit de diferiți dușmani imaginari. Această situație l-a dus, îndelungul unor ani, la comportament paranoic. Aici vorbim de o suferință autentică a unui bolnav psihic. Sunt și astfel de cazuri, asta e motivul pentru care spun că nu pot fi toți îngrămădiți în aceeași categorie. El a devenit bătaia de joc a copiilor pe stradă, pentru că strigă după el și îl batjocoresc. Mie îmi spune ceva, iar lui Cosmin, poate vrea să-l impresioneze, îi spune altceva”, este versiunea lui Ardelean.

Se poate vindeca atracția sexuală pentru copii? Nu. Niciodată. Cosmin Popa atrage atenția că există studii de specialitate care arată că puțini dintre cei care fantazează și ajung să pună în act. Pentru a fi ținuți mai ușor sub control pe cei care acționează, medicația și terapia sunt însă obligatorii. Dar cum să faci asta, când statul român nu inițiază niciun fel de program de pe urma căruia s-ar putea preveni abuzuri asupra copiilor și, în același timp, ar ajuta pacienții?