Supraviețuitorul unui masacru cu 20 de victime a ajuns să fie învinuit pentru asta

Articolul a apărut inițial pe VICE News

Pe 1 iulie 2016, ce trebuia să fie o excursie scurtă în Bangladesh cu ocazia sărbătorii Eid, pentru un student al Universității Toronto și familia sa, s-a transformat într-o experiență traumatizantă, când un grup de bărbați a dat iama într-o cafenea Dhaka și au omorât cu brutalitate 20 de persoane. El a supraviețuit, însă coșmarul a continuat cu mult după eveniment.

Doi ani mai târziu, într-un sfârșit, relatează povestea sa.

Într-o discuție de la campusul Scarborough de la Universitatea din Toronto, Tahmid Hasib Khan a urcat pe scenă și a descris în detaliu ce s-a întâmplat la Holey Artisan Cafe, oferind pentru prima oară propria perspectivă asupra unuia dintre cele mai mortale atacuri din istoria Bangladeshului, un masacru de-o noapte, la care toată țara a fost martoră.

Khan a demontat public pentru prima dată zvonul că ar fi fost un conspirator al atacului, suspiciune care a început când a fost reținut pentru interogare de poliția din Bangladesh, fără acuzații, și a fost alimentată de fotografiile publicate în mass-media cu el pe acoperișul restaurantului, cu o armă în mână, alături de unul dintre atacatori. VICE News a cerut un interviu cu Khan după discursul său, dar fratele său a spus că a refuzat.

Khan urma să înceapă un internship în Nepal la UNICEF și s-a oprit în Bangladesh ca să petreacă câteva zile cu familia, cu ocazia sărbătorii Eid, la cererea mamei sale, a relatat el într-o sală plină de studenți și profesori ai universității, unde se pregătea pentru licență.

În aceeași zi în care a aterizat, Khan a ieșit ca să se întâlnească cu prietena lui de atunci și amica ei, la restaurantul Holey Artisan Bakery din centrul cartierului diplomatic Dhaka. Cei trei s-au așezat într-un foișor din fața grădinii.

„Era un vibe straniu în seara aia, de rău augur, ca și cum ceva rău urma să se întâmple, deși nu mi-am dat seama ce anume”, a spus Khan. „Am auzit zgomote pe fundal, dar le-am ignorat, crezând că sunt artificii.”

Am realizat prea târziu că nu erau artificii.

Un grup de bărbați armați au dat năvale în restaurant. Ei au început să tragă la întâmplare, în timp ce clienții și personalul restaurantului încercau să fugă sau să se ascundă.

„Următoarele 20 de minute au fost un masacru”, a spus tânărul de 24 de ani.

Până la sfârșitul nopții, 28 de persoane erau moarte, inclusiv 20 de ostatici - 17 străini - și doi polițiști. Majoritatea dintre ei au fost înjunghiați mortal. Țara a declarat două zile de doliu național. Supraviețuitorii au descris o scenă înfiorătoare. Unii au spus că s-au ascuns în toaletă, unde căldura era pornită, deoarece spațiul era folosit temporar pe post de debara de ingrediente. Unul dintre bărbați era legat de un scaun, cu bombe și canistre de gaz în jurul lui. Fotografiile din interior, postate online de un site afiliat cu ISIS, au prezentat corpuri însângerate împrăștiate prin tot restaurantul.

Khan de abia a scăpat, faptul că s-a întâmplat să fie musulman i-a salvat viața, a spus el. Ostaticii care au supraviețuit au spus că atacatorii le-au cerut să recite Coranul, iar cei care au reușit au fost cruțați. Unul dintre atacatori l-a abordat pe Khan și pe prietenele sale, cu o mitralieră îndreptată spre ei, și i-au întrebat dacă sunt musulmani.

„Toți trei l-am implorat să ne cruțe și am spus că eram musulmani”, a spus el. „Viețile noastre au fost cruțate în acel punct, iar el a mers mai departe.”

Dar el a știut că nu se terminase. Omul a explicat cum, în acel moment, în mintea lui se derulau mai multe scenarii înspăimântătoare.

„Care e cea mai bună rută de evadare? Ar trebui să o zbughesc prin mijlocul gazonului? E un gard în spate, dar cu sârmă ghimpată. Poate aș putea să urc și să scap”, a relatat Khan despre gândurile de atunci. „Pot? De abia. Dar pot și prietenii mei? Am scăpat de moarte sau mai urmează și altceva?”

Khan și prietenele sale nu s-au mișcat. Unul dintre atacatori le-a ordonat să intre în interior și așa au făcut, alăturându-se altor cinci persoane care stăteau cu capul pe o masă.

„Supraviețuirea noastră a depins foarte mult de un grup de indivizi, un grup de tineri ale căror motive erau necunoscute”, a spus Khan, căruia i s-a creditat de către unii ostatici că le-a salvat viețile. În retrospectivă, el se descrie ca pe o pacoste, care în loc să tacă și să-și accepte soarta, nu putea să se oprească din a face „jurăminte, raționalizări și implorări”.

„Am făcut ce-a trebuit să fac.”

Khan își aduce aminte, cum la un moment dat, teroriștii au cerut personalului să servească lumea cu mâncare și apă. În ciuda lipsei de apetit, Khan a mâncat, gândindu-se că ar fi putut fi ultima sa masă. Atacatorii le-au mai cerut chelnerilor să aducă butelii mari de gaz din depozitul bucătăriei și să le poziționeze la intrarea în clădire, ca o modalitate de a se asigura că poliția din față să nu tragă în interior.

Khan consideră că punctul culminant a fost aproape de răsărit, un moment care a determinat și nenumăratele speculații despre rolul său în atac.

Atacatorii l-au chemat pe Khan și pe încă un ostatic, un cetățean britanic pe nume Hasnat Karim, să urce la etajul doi. Acolo, atacatorul a scos o armă, i-a arătat lui Khan că e fără gloanțe, apăsând pe trăgaci, și l-a forțat să o țină. Cu lacrimi în ochi, Khan a refuzat inițial.

„Cât timp poți să refuzi când cineva te amenință cu o mitralieră?”, a spus el. Așa că a luat arma.

Atacatorul i-a cerut că urce pe acoperiș cu Karim, cu arma în mână, și le-a ordonat să verifice orice cotlon.

„Am realizat că practic eram un fel de asigurare ca lunetiștii din jurul nostru să nu tragă”, a spus Khan. Dacă cineva cu aspectul lui Khan, un tânăr cu barbă, care părea să se încadreze în profilul de atacator, nu a fost împușcat, atacatorul nu ar fi nici el, dacă ar fi ieșit afară. După ce s-a asigurat, unul dintre teroriști s-a alăturat celor doi.

Dacă ar fi fost o ocazie bună de încerca să mă înțeleg cu ei, ăla ar fi fost momentul, a spus Khan. El l-a întrebat pe bărbat care era misiunea lor. E destul de evident, i-a spus atacatorul, să distrugem străinii care aduc cultura lor pe „pământul nostru”.

OK, a spus Khan, dar erau oare pregătiți pentru o situație cu ostatici? Atacatorul a răspuns dezamăgitor că nu.

„Nu aveți de gând să ne omorâți și nici nu plănuiți să scăpați de aici în viață”, i-a spus Khan atacatorului. „Poliția nu o să intre până când nu ne dați drumul… ce zici să ne lăsați să plecăm și voi obțineți ce vă doriți?”

Dacă nu ei, măcar femeile și copiii, a adăugat Karim.

„Dar în mintea mea, eu mă gândeam «Și eu vreau să trăiesc»”, își aduce aminte Khan. El a întrebat atacatorii dacă ar putea să coboare și să le spună prietenelor că erau liberi să plece. Nu, a răspuns atacatorul, nu avea de gând să le spună nimic de genul.

În continuare nesiguri de soarta lor, Khan și Karim s-au întors alături de ceilalți ostatici. A mai trecut o oră înainte ca lucrurile să înceapă să se desfășoare.

„Am început să auzim tot felul de zgomote. Fermoare și click-uri”, a spus Khan. „Atacatorii au venit și ne-au cerut să ne ridicăm. Am văzut că s-au echipat de război, dar mult mai calmi decât în noaptea precedentă.”

După care, atacatorii le-au returnat telefoanele ostaticilor, i-au îndreptat spre ieșire și le-au spus că erau liberi să plece. Khan a reușit să convingă atacatorii să elibereze ostaticii înainte ca forțele de securitate să acționeze, au spus mai târziu supraviețuitorii.

De abia după asta, comandourile au intrat și au încheiat confruntarea de zece ore, omorând șase teroriști înarmați și salvând 13 ostatici. ISIS și-a asumat responsabilitatea pentru atac, deși guvernul din Bangladesh a susținut că a fost un atac organizat de militanți locali.

Tamim Chowdhury, presupusul lider al atacului, originar din Windsor, a fost omorât de poliție în Dhaka, două luni mai târziu.

„Nu știu de tine, dat intuiția mea îmi spune că conversațiile noastre de pe acoperiș au funcționat”, a spus Khan. „Da, am fost fotografiați acolo ca lumea să ne judece. Dar, pentru mine, acea conversație a fost punctul în care lucrurile au luat o întorsătură favorabilă în acea seară.”

„Ce am mai învățat din asta e că jumătățile de adevăr propagate de oameni și de media pot distruge vieți”, a spus Khan. „Foarte puțini oameni, cu excepția autorităților, au ascultat ce am avut de zis înainte să delibereze.”

„Ce a urmat e o poveste de sine stătătoare”, a continuat el. „Am stat în custodie, în arest preventiv și în închisoare și am trecut printr-un proces foarte lung și anevoios.”

Khan a fost reținut timp de trei luni, cât timp poliția a investigat conexiunea lui cu atacul. După ce a fost eliberat din custodie, poliția a spus că analiza legală a fotografiilor denotă că el a fost forțat să țină arma.

Asaduzzaman Mia, comisarul poliției din Dhaka, a declarat reporterilor că nu au găsit dovezi valide împotriva sa.

„Nu putem spune dacă cineva e vinovat sau inocent dacă nu avem informații credibile sau dovezi”, a spus el.

Deși a fost achitat de orice legătură cu atacul, poliția l-a acuzat de non-cooperare, acuzându-l că nu s-a prezentat la două interviuri, care au avut loc când el deja se afla în custodia poliției. El a fost achitat și de asta în 2017.

Prietenii lui, care au lansat o campanie pe social media pentru libertatea sa, cu hashtag-ul #FreeTahmid și au oferit interviuri în apărarea sa, s-au bucurat.

„Spun toate astea pentru că nu am împărtășit până acum experiența mea, în timp ce mulți oameni și-au exprimat părerile cu voce tare și au afectat negativ viețile multor oameni”, a spus Khan.

Cu o prezentare la sfârșitul discursului, Khan le-a mulțumit părinților, fratelui său și celor două femei cu care era atunci, care au supraviețuit atacului. El le-a mai mulțumit și miilor de oameni care l-au sprijinit în decursul campaniei #FreeTahmid.

„A schimbat în vreun fel direcția progresului din viața mea acest eveniment?” a spus Khan, ca reiterare a tuturor întrebărilor pe care le-a primit de la atac încoace, despre cum i-a afectat viața. „E asta o experiență care ar fi trebuit să mă traumatizeze pe viață, care să-mi blocheze evoluția? În niciun caz. În viață nu trebuie să te opui schimbării.”