Internet

Facebook doar se preface că verifică știrile false

Brooke Binkowski își petrece timpul în căutarea dezinformărilor și a propagandei care au infestat platformele sociale. Am stat de vorbă cu ea despre Facebook și fact-checking.

de David Uberti; translated by Ioana Pelehatăi
20 Martie 2019, 5:00am

Fotografii de Ariana Drehsler   

Brooke Binkowski își dă seama că poate să pară nebună. „Dar lumea pare nebună”, mi-a spus. Iar în domeniul ei de activitate ideea nu e să eviți demențele.

Munca asta a plasat-o aproape de epicentrul unora dintre cele mai ciudate puncte de interes care au pus pe jar cultura americană în ultimii ani: Binkowski își petrece tot timpul înotând prin mlaștini fierbinți, în căutarea dezinformării și a propagandei care au infestat platformele sociale. Fosta editoare a site-ului OG de fact-checking Snopes deține acum același titlu la TruthOrFiction.com, o publicație mai mică, activă, la rândul său, în domeniul distrugerii de mituri.

Facebook s-a confruntat cu un val enorm de critici pentru răspândirea de știri false înaintea alegerilor prezidențiale americane din 2016, așa că a apelat la Snopes și alte platforme de fact-checking, ca parte a unei așa-zise contraofensive. Dar lui Binkowski nu i-a plăcut înțelegerea încă de la început și crede că tensiunile rezultate au contribuit la concedierea ei vara trecută de la Snopes. (Fondatorul și CEO-ul Snopes David Mikkelson neagă această versiune a poveștii.) Cu toate astea, Snopes nu și-a reînnoit acordul cu Facebook la finalul anului trecut. Astăzi, Binkowski este unul dintre actualii sau foștii parteneri de fact-checking al gigantului digital, care vorbește deschis împotriva eforturilor acestuia, despre care consideră că au foarte multe lipsuri. Facebook și-a apărat cu consecvență inițiativa, adăugând, într-un comentariu transmis VICE, că a introdus funcții noi pentru a îmbunătăți distribuirea de date și a acorda fact-checker-ilor șansa unui impact mai mare, de când a plecat Binkowski de la Snopes anul trecut.

Din casa ei din San Diego, Binkowski vede mizele războiului informatic în orașul apropiat Tijuana, unde azilanții cunoscuți sub numele „Caravana” rămân suspendați în purgatoriu, după o călătorie de-a lungul Americii Centrale, care a avut parte de multă publicitate, presărată cu dezinformări. Implicațiile în lumea reală nu se opresc aici: părinții victimelor atacului armat de la Sandy Hook l-au dat în judecată pe speculantul de la Infowars Alex Jones pentru defăimare - un caz în care Binkowski e implicată pe post de martor expert și oferă consultanță - pentru că acesta a susținut că atacul armat a fost un fals. „Îmi place enorm să discut căcaturi cu oamenii care mint pe internet”, spune aceasta. „Practic, cam pentru asta m-am născut.”

Am stat de vorbă cu Binkowski la telefon despre Facebook, fact-checking și felul în care s-au schimbat știrile false, de când s-a alăturat echipei Snopes, pe final de 2015.

VICE: Greșesc dacă mi se pare că erau vremuri mai simple pe-atunci?
Brooke Binkowski: Cred că încă nu ne dădusem seama cât de nasol e. Dar, dacă e să mă uit în urmă, toate semnele erau acolo că se instalează putreziciunea. Cred că dezinformarea la care asistăm acum - tot căcatul cu știrile false - fierbea de cel puțin zece ani încoace. Doar că era testată pe site-uri mai puțin mainstream, precum Tumblr. Știu clar că existau [știri false] pe LiveJournal. Fenomenul există de ceva vreme și pur și simplu a infectat mainstream-ul în 2015 și 2016.

A existat pur și simplu o cantitate mai mare de știri false în 2015-16 sau ai observat și schimbări din punct de vedere calitativ?
Au început să devină din ce în ce mai concentrate pe rasă cam prin aprilie 2016. Una dintre primele știri pe care le-am demontat zicea că UPS-ul aduce musulmani în Statele Unite cu avioanele sale, în toiul nopții - nu știu - un soi de invazie musulmană. Genul ăsta de chestie a luat-o complet razna, iar apoi au început să apară multe povești de la graniță. A devenit evident că existau oameni care încercau să se agațe și să amplifice barierele rasiale și socio-economice deja existente în Statele Unite.

Care crezi că e impactul fact-checking-ului? Există toți acești oameni care cred chestiile astea sau sunt mai predispuși să le creadă. Apoi mai sunt cei care citesc Snopes. Crezi că există o suprapunere semnificativă între aceste două grupuri de oameni?
Eu chiar cred că fact-checking-ul are un impact. Nu e clar care e impactul instant, motiv pentru care au apărut studii care zic că oamenii bat în retragere când li se prezintă o informație verificată. Nimeni nu vrea să i se spună că greșește, în pula mea. Nici mie nu-mi place. Dar eu - și știu că nu sunt vreo anomalie - o să mă gândesc la asta și apoi o să revin discret, să zic: Da, scuze, mă înșelam complet. Cred că vedem mecanismul ăsta foarte des în acțiune.

Oamenii vor să înțeleagă lumea. E în natura umană. Și cred că trebuie să ne reamintim că în absența unor știri reale, oamenii vor continua să-și spună unii altora și lor înșiși povești, ca să dea un sens lumii. Dacă îi hrănești cu gunoaie, atunci o să iasă la suprafață gunoaiele.

Și Facebook sau Twitter ar zice, Păi, în esență, și noi le permitem oamenilor să împărtășească poveștile care-i ajută să dea sens lumii.
Sigur că asta vor spune. Din asta-și fac banii. Facebook și Twitter sunt extraordinare; mor după comunicarea în masă. Dar căcaturile lor sinistre de băieți albi și bogați din Silicon Valley, gen, O, doar le permitem oamenilor să vorbească, îi privilegiază pe băieți de căcat, rasiști, albi și bogați din Silicon Valley.

Dar tu ai fost unul dintre fact-checker-ii care au încercat să lucreze cu oamenii ăștia - sau, cel puțin Snopes a încercat.
Eu am insistat să nu luăm bani de la oamenii ăștia. Să nu fim curvele lor. Nu mi-a venit niciun mod mai elegant în care să spun asta. Iar [Mikkelson] le-a luat banii oricum.

Care era acordul în ce te privește?
Ne-au dat această listă de articole cu titluri și URL-uri generate algoritmic, iar noi aveam câmpuri în care puteam să trecem dacă sunt adevărate, false sau o combinație. Apoi demontam și noi URL-ul. Asta era tot. Era foarte discret. Ne-am gândit că vizibilitatea sporită ar prinde bine. Ne-am mai gândit și că, OK, Facebook o să se folosească de asta, ca să-și îmbunătățească algoritmii și să-și dea seama ce să facă mai departe. Și n-a ieșit nimic din asta.

Au comunicat vreodată ce voiau de la voi?
Au încercat la început și am zis Nu. Noi muncim cu voi, nu pentru voi. Am încercat să militez să ne retragem din parteneriat la jumătatea lui 2017. În primul rând, era evident că nu funcționa. În al doilea rând, [genocidul din] Myanmar a fost dezgustător. Și [Facebook a fost] aproape complet vinovat de criza de dezinformare care a contribuit la justificarea acestui masacru - a acestei epurări etnice. E clar că-i doare-n cur.

Dacă îmi permiți să fac pe avocatul diavolului: dacă Facebook aruncă cu bani într-o organizație de știri care le permite să angajeze un fact-checker pe care altfel nu l-ar angaja - pare că există și o parte bună în asta, nu?
Adevărul e că n-aveam nevoie [de bani]. Problema mea nu e cu oamenii care i-au luat. Problema mea e cu tot procesul din spate. Dacă Facebook chiar ar fi fost de bună credință, ar fi donat banii unei fundații, nu s-ar fi folosit de ei ca să facă marionetele să danseze după cum le cântau ei, ceea ce e fix ce fac.

Ce vrei să spui prin asta?
Am vorbit de mai multe ori despre genul de știri pe care ni le trimitea Facebook să le demontăm. Erau foarte ușoare, [foarte] simplu de demontat și erau tot felul de știri de căcat, cumva de stânga - gen căcaturi despre anti-vacciniști. Deci clar aveau un soi de algoritm [care hotăra ce să ne trimită]. Dar care era algoritmul ăsta? Am tot întrebat. Nu mi s-a răspuns niciodată.

1552279331806-018

Ai putut să-ți faci vreo impresie despre magnitudinea problemei pe Facebook sau nivelul la care o luau în serios?
N-au împărtășit niciun căcat cu noi. Am avut senzația că făceau PR de criză: puteau să ne arate cu degetul și să zică: Uite, facem ceva pe tema asta. I-am angajat pe ăia de la Snopes. I-au mai [inclus] și pe cei de la The Weekly Standard și [s-au gândit să îi includă] și pe cei de la The Daily Caller în echipele lor de fact-checking, pentru că nu voiau să fie percepuți drept prea deschiși față de fact-checker-ii de stânga. Eram, gen, Băieți, voi chiar nu știți, în pula mea, cum funcționează chestia asta, nu? N-ar trebui să faceți asta. Ar trebui să angajați oameni în cadrul companiei.

Reacționează la critici conservatoare exact cum ar face-o și o companie cu vechime în mass-media.
Reacțiile lor au fost mereu foarte grăitoare. Ăsta e un alt motiv pentru care am intrat în ofensiva asta. Sunt la fel de falimentară ca oricând - tot timpul. N-am prea multă putere personală. Dar ce am cu adevărat acum e un megafon. Am o voce. Și ei sunt extrem de sensibili la opiniile publicului. Așa că o să continui să le trag șuturi în gură cât de mult pot, pentru că fut meciul.

Deci ți se pare că puterea e la ei?
Sută la sută. Ei neagă că sunt companie de mass media, nu doar din motive legale, ci și pentru că pot să-ți spună că mass media e predispusă la influențe din varii direcții. Tehnologia e moralmente neutră - totul ține de felul în care o folosesc oamenii. Evident că nu e adevărat. N-a fost niciodată.

Ai mai postat și înainte pe Twitter că ai crescut cu această credință idealistă că internetul poate să aducă oamenii laolaltă. Te mai consideri idealisă?
Dacă n-aș fi o idealistă, n-aș fi atât de furioasă tot timpul. Nu cred că trebuie să existe un singur mod de a schimba lucrurile. Dar mai cred și că am fost împiedicați prin distragere și de către forțe exterioare de la a ne schimba în modurile de care avem nevoie.

Eu încerc întotdeauna să asociez declinul jurnalismului cu faptul că astăzi politicienii au mai multă influență asupra mass media: Trump poate să spună toate căcaturile pentru că jurnalismul a fost slăbit. Și probabil că această dinamică de forțe se reflectă și asupra oamenilor din San Diego.
Probabil. Eu nu prea vorbesc cu mulți oameni. Nu prea pot să vorbesc cu nimeni despre meseria mea. Adică pot, dar oamenii cumva ajung să se uite la mine, gen, Da, sigur.

Uneori când mă loghez sau chiar dacă doar dau drumul la un post de știri prin cablu, pur și simplu îmi zic, Wow, am alunecat adânc în gropa cu rahat deja.
E atât de distopic, nu? Eu fumez multă iarbă. Mecanismele mele de adaptare sunt yoga, astrologia și iarba.

Treimea ideală.
Suntem într-un roman distopic din 1986. Ne mai trebuie doar extratereștri. Unde sunt extratereștrii?

Această conversație a fost editată pentru lungime și claritate.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
Facebook
Control
fake news
Știri
fact check
mituri
mass media