carte

Tipul care tratează impostura din politica și presa românească cu Xanax

Apare și ministra blondă a Turismului în această carte.
27.3.19
liviu iancu
Liviu Iancu. Fotografie din arhiva sa personală

E posibil să nu fi aflat până acum cine este jurnalistul Liviu Iancu de la Profit.ro, deși multe dintre poveștile sale despre lumea în care se învârt ziariștii de economic din România au ajuns virale pe Facebook. Liviu Iancu tratează, de regulă, cu mult umor impostura din politica și din presa românească și nu se cruță nici pe sine însuși. Recunoaște, fără nicio problemă, că este un băiat simplu, de la țară, care s-a angajat în presă, în 2000, crezând că Mediafax este o agenție imobiliară.

Publicitate

Până la urmă s-a convins că a scrie știri din turism pentru presa economică are o grămadă de avantaje: te plimbi, cunoști oameni de afaceri importanți și politicieni, vezi o lume mult mai interesantă decât dacă ai fi fost agent imobiliar. Liviu Iancu a scos recent și o carte, Xanax, în care poți găsi foarte multe întâmplări cu personalități importante din politică, afaceri și presă. Deși nu le dă numele, autorul nici nu se străduiește foarte mult să le protejeze identitatea. Și ar fi fost și păcat, cred eu, pentru că multe dintre personajele din Xanax sunt, fie impostori de talia Vioricăi Dăncilă, fie depravați, fie slugi perfecte ale unor moguli penali și aroganți. De exemplu, nu este prea greu să-ți dai seama cine este „Micul Jack”, directorul ziarului care dăduse lovitura cu știrea despre o găină care născuse doi pui vii. Nici cine este blonda ministră a Turismului, care s-a dus în China cu un avion plin de ziariști și vedete autohtone să promoveze imaginea României, o frunză deasupra căreia scria „Explorați grădina Carpaților”.

Jurnaliștii mai experimentați vor recunoaște și alte personaje. Personaje cu care uneori Liviu Iancu a interacționat mai mult decât ar fi avut voie prin prisma meseriei de ziarist. Pentru că „atențiile” pe care mulți jurnaliști le primesc de la diferite surse reprezintă unul din subiectele atacate cu curaj de autorul Xanax. Dacă aș fi Kovesi, aș putea zice că unele întâmplări sunt autodenunțuri.

Publicitate

Pentru că nu mai vreau s-o lungesc, am selectat un fragment din cartea lui Liviu Iancu, care, în opinia mea, ilustrează foarte bine impostura oamenilor care au condus turismul românesc în ultimii 30 de ani.

Ca să înțelegi fragmentul de mai jos trebuie să-ți spun și contextul: povestea se întâmplă în timp ce Liviu Iancu era într-o delegație în Europa, cu ministrul Turismului și un secretar de stat important din același minister, în perioada în care România își dorea cu orice preț să construiască un parc tematic Dracula, undeva, lângă Sighișoara. Proiectul a eșuat, ca multe altele anunțate aiurea-n tramvai de politicieni, care nu se bazau pe nimic, doar pe dorința lor uriașă de a ieși în față. Petarde le-am putea spune acestor inițiative, iar presa românească e plină de ele. Enjoy!

Xanax

Cartea Xanax, în toată splendoarea

Constipatul invizibil din toaleta din mijloc a prins glas și ni s-a adresat:

- You are Romanians?
- Yes, of course, i-a răspuns Vali.
- I love much „pula”, a continuat vocea.
- Ce zice ăsta, mânca-ți-aș? L-am întrebat eu, care lipsisem la toate orele de engleză din liceu.
- Zice că-i place pula, frate! Hai să ieșim, dracu, mai repede, că poate e unu’ cât casa și ne fute pe-amândoi în cur pe aici printre străini.

Am grăbit treburile și am tras apa la unison, dar când am deschis ușile, el era deja lângă chiuvetă și ne zâmbea. Pe la 70 și ceva de ani, cu părul alb, cămașă în carouri, zâmbitor și plesnind de sănătate, așa cum sunt americanii bătrâni și bogați.

Publicitate

- Ron O’Connor, s-a prezentat omul și ne-a întins mâna.
- Irlandez?
- Nu, american.

Am dat mai întâi mâinile cu el, ne-am spus numele și abia apoi ne-am spălat. S-a mai spălat și el din nou, ne-a luat de după umeri și ne-a sorbit din ochi.

- Români, deci… a zis el în engleză.

Vali făcea pe translatorul, dar mai adăuga și părerile lui:

- Ăsta vrea să ne-mbete și apoi să se dea la noi, frățică.
- Dacă schițează un gest, îi fut o sticlă în cap.

Eram doi tineri români ieșiți pentru prima dată din țară și ne temeam că primul străin care se poartă prietenos cu noi vrea să ne-o tragă. Dar n-a schițat nimic. Ne-a povestit că are un prieten român acolo, la el, în California, care una, două, „pula” în sus, „pula” în jos. L-a tot întrebat ce înseamnă cuvântul ăla și i-a spus: „așa îl alintăm noi, români, între noi, pe Dracula: pula, iar când ne înjurăm ne înjurăm de Dracula.

- Eu sunt mare fan „Pula”, știu că s-a născut la voi, în România, că omora și trăgea în țeapă toți turcii pe care-i prindea că vin să vă cucerească țara și că, dimineața, la micul dejun, mânca pâine cu unt, iar în loc de dulceață o ungea cu sânge.

Dracula era pe mare val și în România în vremea aia, iar ministrul Turismului, mare amator de circ și reclamă, se agățase de pulpana contelui și încercase să atace posteritatea alături de el. Pe un teren de lângă Sighișoara își propusese să construiască un parc uriaș cu tematica Dracula pe care să-l scoată la agățat turiști pe piața internațională. Lucrurile nu au stat așa de simplu. Mai multe ONG-uri puternice s-au prins cu dinții de zidurile neconstruite ale parcului și s-au plâns că un flux prea mare de turiști în zona Sighișoarei ar distruge cetatea medievală. Se formaseră două tabere în țară: unii care-și doreau parcul de distracții, care credeau că va atrage turiști și că e o idee bună, și ceilalți - de la ONG-iști la popi care ne vedeau transformați, după ce Dracula Park va fi fost construit, într-un tărâm al Satanei care va umple zona cu toți scelerații lumii.

Publicitate

- N-o să iasă proiectul cu parcul ăsta, pentru că are prea mulți dușmani, mi-am dat eu cu părerea după ce i-am trecut în revistă americanului situația din țară.
- Ba o să iasă, dar trebuie să vă străduiți. Dacă americanii au reușit cu un șoricel oarecare, cu Mickey Mouse, nu se poate să nu o scoateți și voi la capăt cu Dracula, un personaj mult mai puternic și mai iubit decât un șobolan.

(…)

Întorși la masa noastră am constatat că apele se mai liniștiseră. Cei doi tenori adormiseră cap în cap, ziarista de la tv se odihnea și ea, cu botul pe labe, ca Pluto din desenele animate, iar reporterul celebru de la televiziunea națională vorbea încontinuu la telefonul mobil, chiar dacă pe atunci un minut în roaming costa cât un laptop.

- Vorbește pe banii statului, tăticu, mi-a făcut Vali cu ochiul arătând spre reporter. Adică pe banii noștri…

(…)

Secretarul de stat tocmai spunea:

- Fraților, m-am bătut cu ei două luni și i-am răpus. Nimeni, niciun ministru înaintea mea n-a reușit să se impună în fața lor. Agresau turiștii, făceau prăpăd și erau tot mai mulți de la an la an. Ieșeai seara pe plajă și în zece minute te mâncau de viu, erai plin de sânge.

- Despre cine vorbiți? V-ați bătut cu interlopii din Constanța? l-am întrebat.

- Ăștia sunt o miză mult prea mică pentru mine. Le povesteam despre țânțarii de pe litoral, cum i-am stârpit în doar câteva luni. Dar voi pe unde-ați umblat? Că lipsiți de ceva vreme.

Publicitate

- Am dat de un american bătrân și bogat care-l iubește pe Dracula. I-am povestit despre Dracula Park.

- Și ce zicea babalâcu?

- Zicea că dacă americanii au reușit să impună în lume un șobolan oarecare, adică Mickey Mouse, e imposibil ca noi să nu avem succes cu Dracula, care e cunoscut în toată lumea.

Secretarul de stat s-a scărpinat în cap, ne-a făcut semn amândurora să venim mai aproape și ne-a întrebat în șoaptă:

- A mai auzit cineva povestea asta?

- Nu, eram doar noi doi.

- Foarte mișto, a zis omul. Știi ce?

Secretarul de stat s-a uitat în ochii mei, m-a prins de umăr peste masă, în semn de mare încredere, și mi-a propus:

- Poți să mi-o pui mie în gură?

- Ce să fac?

- Să-mi împrumuți mie fraza americanului. Să dai o știre la tine la Agenție și să spui că am zis eu asta.

- Sigur, cum să nu? Doar să o spuneți pe reportofon, ca să o am înregistrată.

Am scos reportofonul din geacă și i-am dat drumul. Secretarul de stat și-a dres glasul și s-a pornit să vorbească:

- Domnule ziarist, căzusem așa pe gânduri referitor la problematica asta care se tot discută în țară vizavi de necesitatea construirii unui parc cu tematică vampirologică - dacă nu există cuvântul, iată că tocmai am îmbogățit limba română cu unul. Și, tot reflectând, am ajuns la următoarea concluzie: dacă americanii au reușit să impună lumii un șoricel anonim, mic și inofensiv, iar acum toată lumea știe de Mickey Mouse, e practic imposibil ca noi să nu facem treabă bună cu Dracula, unul dintre cele mai puternice mituri din lume. Dracula este cel mai puternic brand pe care l-am putea avea și norocul nostru e că a fost localizat la noi în Transilvania. Pe plan mondial, Dracula e peste Hagi sau Nadia ca notorietate și mult deasupra lui Eminescu sau Enescu.

Ajunși în hotel, spre dimineață, am trimis știrea în redacție, cu titlul: „Secretarul de stat în turism: Dacă americanii au reușit cu un șoricel, Mickey Mouse, vom reuși și noi cu Dracula, un mit puternic”. La prânz, am primit un sms de la Ilandru (n.r.- redactorul șef al agenției): „Ai dat lovitura, telenovelistule! Mai trimite astfel de mizerii.” A doua zi, știrea cu șoricelul și Dracula umpluse toată presa. Secretarului de stat îi sclipeau ochii de bucurie ca lui Dracula când simțea miros de sânge.

Un jurnalist care aduce rating e ca un artist talentat care sculptează în căcat. Opera trebuie să miroasă cât mai tare, ca să atragă atenția, și să arate bine, chiar dacă pute de la un kilometru a fecale. Oricum nu va rezista mai mult de câteva zile.