Procurorul Lăncrănjan mi-a spus că justiția din România n-are nevoie de eroi salvatori

13 profesioniști ai comunității Lideri pentru Justiție au lansat seara trecută Oamenii Dreptății, un proiect video prin care vor să arate fața umană a celor care activează sau au tangențe profesionale cu sistemul judiciar. Într-o perioadă în care despre justiție nu se poate discuta decât în note încordate, de pe poziții antagoniste față de clasa politică, câțiva tineri vor să vezi, prin câteva episoade video, cum percep ei, personaje din interior, sistemul judiciar. Primul episod îl poți vedea aici:

În următoarea perioadă, VICE va publica câteva interviuri cu magistrați tineri ca să înțelegi mai bine unele controverse din spațiul public. Cât de mult este influențat un magistrat de presiunea pe care presa o pune asupra lui? Îi afectează asta deciziile profesionale? Prima care a stat de vorbă cu noi este procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan, cea care, fără să-și dorească a fi personaj public, a intrat în atenția presei, pentru că în prezent instrumentează dosarul Tel Drum, care-l vizează pe liderul PSD, Liviu Dragnea. Alexandra Lăncrănjan este procuror din anul 2010, iar din februarie 2017, instrumentează dosare de corupție în cadrul DNA.

VICE: Ce mituri vehiculate în spațiul public te deranjează? Sunt procurorii abuzatori?
Alexandra Lăncrănjan: Ăsta este cel mai deranjant mit. E ușor să spui că procurorul sau judecătorul a comis un abuz, pe care nu îl definești, pentru care nu ai exemple. Este o acuzație aruncată în neant. Impactul cuvântului este foarte mare. Dar în spate nu este nicio situație factuală.

Mă deranjează toate miturile prezentate în mod tendențios, dar nu neapărat pentru mine, ci pentru că prezintă o imagine a sistemului care e departe de adevăr. Povestea mea este povestea multor colegi. Noi am intrat în sistem imediat după facultate. Din momentul în care am intrat în instituții, nu cred că aveam timp să facem și trainingul de abuzator (n.r. glumește). Mulți am rămas în sistem, deși aveam alte opțiuni, pentru că este ceva vocațional. Eu nu vreau să fiu procuror pentru că mi se pare cool sau pentru statut. Ci pentru că vreau să dau înapoi niște lucruri pe care societatea le-a investit în mine. Până la urmă, poți s-o privești și astfel: învățământul este gratuit în România. Statul a investit în educație, mi se pare că e datoria mea să dau înapoi societății.

M-am făcut procuror, la fel și colegii mei, pentru că împărtășim aceleași valori. Mi se pare important rolul procurorului în apărarea drepturilor și libertăților, mi se pare important rolul lui de a descoperi săvârșirea infracțiunilor și a trimite în judecată sau a stabili situația de fapt. Nimeni nu vine în profesie pentru că are vreo vendetă personală sau pentru că dorește să plătească polițe.

Se discută mult la televiziuni despre spețe în care sunt implicați politicieni, pentru că asta ar influența magistratul, cel puțin așa se spune. Pe tine te influențează discuțiile din mass-media?
Eu nu am televizor (râde). Nu mă ating, pentru că nu le dau importanță. Citesc presa scrisă, dar cred că sunt un adult care poate să discearnă. Însă, discutând la modul general, dacă ele au capacitatea să pună presiune pe magistrat? Da, evident. Ar fi destul de ilogic să crezi că o poveste repetată în mod agresiv nu te atinge la nivel uman. Poți să le separi. Eu asta am ales. Dar dacă ești expus constant unui discurs agresiv rostogolit foarte tare, în mod evident, se poate pune presiune. Să fii ținta unei tirade este apăsător pentru tine, ca om.

Întâmplarea a făcut ca presa să te aibă în vizor, pentru că instrumentezi un dosar în care este implicat un nume celebru. Familia sau prietenii sunt îngrijorați pentru tine?
Evident. Oamenii din jurul meu sunt mai afectați decât mine de aceste circumstanțe. În mod aleatoriu, sunt mai expusă în mass-media decât alți colegi. Bunica, dacă o întrebi, este îngrozită de ce aude la un anumit post de televiziune. Trebuie să faci un seminar despre faptul că lucrurile se întâmplă altfel și nu trebuie să creadă tot ce se spune la TV. Părinții mei sunt echilibrați, tata mai face un browsing pe net și îmi mai spune ce fac eu.

Ai întâlnit vreodată magistrați care să nu facă față presiunilor publice?
Nu știu cine și cum ar putea să te învețe să gestionezi o tiradă de lucruri aleatorii, spuse doar pentru că fac rating sau pentru că servesc un scop pe care eu nu-l pot identifica în momentul ăsta pentru fiecare în parte. Cred că este o alegere personală. În momentul în care decizi să fii procuror sau judecător, trebuie să te gândești la posibilitatea ca viața ta să se schimbe și, la un moment dat, fără voia ta, să ajungi în atenția presei. Dacă nu dorești asta, renunți la profesie.

Te simți un magistrat independent?
Da.

Te simți mai puțin independentă față de acum trei-cinci ani?
Nu. Mă simt un pic mai sâcâită de diverse elemente exterioare activității mele, dar nu mai puțin independentă. Eu cred că independența pleacă în primul rând de la noi. Sunt circumstanțe diferite față de acum trei sau cinci ani, care pot să ducă la o restrângere a independenței magistraților.

O condiție ca să intrăm în UE a fost reforma sistemului judiciar. Ai simțit vreodată că există diferențe la nivel de mentalitate între procurorii instruiți în comunism și cei cu valori occidentale?
Nu am avut contacte directe și suficient de profunde cu cei educați înainte de ‘89. Cred că există o schimbare de mentalitate și ea e firească, principiile dinainte de ‘89 erau profund diferite față de cele pe care ne construim noi, acum, profesia.

În majoritatea țărilor ex-sovietice, un magistrat pur și simplu nu îndrăznește să instrumenteze cazuri sensibile. Procurorul nu trebuie să fie tras de mânecă pe stradă, el știe că nu trebuie să deranjeze clasa politică.
Noi avem o istorie mai recentă de soluții și dosare care se discutau și în altă parte, decât la instanță. O istorie pe care până și eu mi-o aduc aminte, deși nu am trăit-o ca magistrat. Este clar că, în circumstanțele potrivite, sistemul se poate comporta și așa. Dacă păstrezi acel mod de gândire, cred că este o chestiune personală, nu o chestiune de învățământ juridic. Nu are nicio legătură cu anul în care ai intrat la facultate. În perioada în care se întâmplau aceste denaturări ale sistemului, existau oameni școliți în aceeași facultate, care respingeau sistemul. Asta ținea de structura lor internă. Trebuie identificat un proces de recrutare a magistraților, astfel încât să ne asigurăm că majoritatea au structura internă potrivită pentru a exercita profesia.

Ce aștepți tu din partea procurorilor și judecătorilor este ca, indiferent de vremuri, să nu se plieze și să nu își schimbe brusc structura valorică, doar pentru că este mai comod.

De ce ai nevoie ca să fii un procuror performant?
În primul rând, un procuror performant este unul care știe carte în momentul intrării în profesie și care are capacitatea de a înțelege că trebuie să învețe pe toată durata carierei. Și are nevoie de resurse. Ipoteza în care un procuror ultra-inteligent se duce și, de unul singur, ca un superman, rezolvă toate dosarele într-un timp record, este utopică. Îmi trebuie în primul rând logistică, suport tehnic pentru a face tot ce înseamnă investigație în lumea modernă. Îmi trebuie sistem informatizat, baze de date, asistență tehnică pentru măsuri de supraveghere, lucruri care pot să pară de bază și pe care parchetele nu le au. De exemplu, îmi trebuie un calculator suficient de performant încât să deschidă în mai puțin de trei ore un excel cu 30 de mii de linii. Dacă nu am și aștept patru ore să deschid un document, sunt patru ore mâncate din timpul meu. Am nevoie de programe care să mă ajute să structurez date, mai ales pentru procurorii care lucrează în zona de infracționalitate white-collar.

Acum ai tot ce îți trebuie?
Nu. Dar nu cred că există procuror în această țară care are tot ce-i trebuie. Noi încă avem dosare pe hârtie în tone și tone de volume, care, când sunt scanate, nu au opțiune de search în PDF-uri. Avem o legislație care, deși este ultramodificată, respinge în mod organic singura propunere pe care noi am făcut-o în niște circumstanțe neprielnice: de a înregistra audierile și a face o transcriere ulterioară și de a nu scrie în același timp cu înregistrarea. Ceea ce este în beneficiul oricărei persoane audiate. Așa cum prevede legislația actuală, ajungi în situația în care tot întrerupi persoana care vorbește, ca să poți consemna. Cumva, toate mecanismele împământenite în secolul XIX nu pot să-ți dea la final un parchet ultraeficient.

În ultimii ani, societatea civilă și cetățenii au organizat multe proteste pe teme justițiare. Cum te raportezi la ele?
Au fost multe proteste, pe multe teme. Unele, în mod onest, pe chestiuni care țin de justiție, altele legate artificial de tema asta. Eu, ca magistrat, nu pot să nu mă bucur că e un moment în care societatea recunoaște că sistemul de drept este important pentru stat, fundamental pentru democrație. Pe de altă parte, mi-aș dori să se creeze o atmosferă a dialogului, magistrații sunt primii care recunosc că trebuie să discutăm pe teme de justiție. Speranța mea este că trăim un moment în care societatea înțelege lucruri. Oamenii află că există Curtea Constituțională, ce înseamnă separația puterilor în stat și altele.

DNA să vină să vă ia?
Acum, reacțiile pe care le au cetățenii trebuie separate de cum funcționează sistemul de justiție. Eu, ca simplu cetățean, pot să-mi exprim orice dorință sau emoție. Nu aș pasa o responsabilitate asupra faptului că oamenii își exprimă sau nu frustrările. Important este ca, indiferent de reacția societății, instituțiile să funcționeze pe aceleași principii. Indiferent de unde vin, din partea favorabilă sau cea defavorabilă, presiunile ar trebui să aibă impact zero.

Cum se raportează un magistrat la o decizie de clasare sau atunci când dosarul instrumentat de el primește achitare din partea judecătorului?
A fost o perioadă în care oamenii așteptau din partea instituției în care lucrez să rezolve și groapa din fața casei sau problema încălzirii globale. Eu cred că este dăunător atât pentru sistemul de justiție, cât și pentru societate, această pasiune a noastră pentru eroi salvatori, cu nume și prenume, pe care îi putem identifica și care s-au pogorât pe pământ să ne mântuiască. Eu vreau să construim instituții care stau pe picioarele lor, indiferent cine e acolo. Mi-ar plăcea să discutăm și peste zece ani, iar procurorii și judecătorii să fie într-o fericită anonimitate.

Mi se pare extrem de dăunător să avem dublu standard, fără să avem o justificare reală. Dacă cred în statul de drept și în justiție, cred în ele și când îmi place soluția, dar și când nu-mi place. Dacă am încredere în justiție, am încredere și când procurorul a trimis în judecată, și când procurorul a dat clasare. Și când judecătorul a achitat, și când a condamnat. Nu pot avea încredere în statul de drept doar când este cum vreau eu. Dacă asta vine din mass-media, se creează o confuzie extraordinar de mare în rândul ascultătorilor și cititorilor.

Cum te raportezi la un dosar care a primit achitare?
În primul rând, aș aștepta motivarea. Lucru care nu se întâmplă. Ne dăm cu părerea pe o minută. Aștept motivarea din care pot înțelege un raționament juridic. Cum nu e dosarul meu, fără a ști care au fost probele, este foarte greu să spui cu certitudine că trebuia să fie altfel. Niciodată nu aș putea spune pe o hotărâre de achitare că omul ăla e vinovat. Nu mi se pare că ești consistent cu tine însuți, ca magistrat. Dacă vrei să fii onest, înțelegi că percepția emoțională, realitatea faptică non-juridică și realitatea juridică pot să difere.

Nu se prea mai face diferența între adevăr juridic și adevărul absolut. Oamenii cred că un dosar penal îl poate exclude în veci din viața publică pe acel personaj.
Sper ca niciodată scopul sistemului de justiție să nu fie legat de acest aspect. Un dosar are scopul prevăzut de lege, să descoperi dacă s-a comis o infracțiune, iar în cazul în care s-a comis, să descoperi cine a comis-o, iar vinovatul să răspundă penal, în timp ce persoanele care nu au comis infracțiuni să nu răspundă penal. Orice altă discuție adiacentă acestui scop pe mine, ca procuror, nu mă interesează.

Consideri benefică organizarea unui referendum pe teme justițiare?
Întotdeauna e benefic să întrebi ce vrea societatea. Nu mi se pare că este o chestiune de blamat, indiferent cine a avut primul ideea, pentru că sistemul de justiție trebuie să răspundă nevoilor din societate într-un anumit moment. Noi tot ocolim un subiect, cel puțin de când sunt eu în sistemul de justiție: nu avem un document de politică publică privind politica penală a statului. În orice societate, resursele vor fi subdimensionate față de nevoi, ceea ce înseamnă că trebuie să evaluezi starea generală. Hai să vedem ce se întâmplă în România acum. Care sunt zonele afectate de criminalitate, ce generează acea criminalitate, care sunt consecințele, frecvența unui comportament? După ce-ți dai seama de situația reală, asumă-ți care sunt prioritățile printr-o politică publică.

Nimeni nu ia în calcul că, la un moment dat, a fost un proiect în zona universitară, împreună cu Ministerul Justiției, în care au fost intervievați condamnații definitiv pentru fapte de corupție. Ulterior condamnării, în mod covârșitor, aceștia au răspuns că ei nu cred c-ar fi comis o faptă reprobabilă social. Pentru mine, asta spune că metodele de combatere a corupției, ele singure, nu sunt suficiente. Noi nu vrem să recunoaștem că lipsește componenta de educație. Atât timp cât oamenii nu vor înțelege, la nivel personal, de ce nu-i ok să dai cinci lei asistentei sau zece lei să sari două rânduri la coada de la permise, vom fi într-un cerc vicios, în care noi combatem, iar infracțiunile vor apărea din ce în ce mai frecvent.

De ce ați vrut să faceți acest proiect?
Am simțit nevoia să vorbim despre noi altfel decât din postura de procuror, judecător sau avocat. A fost sentimentul că nu se aude decât o linie și, cel puțin în ultima perioadă, justiția a fost demonizată. Auzim foarte mult o poveste pe care, dacă eu aș auzi-o din afara sistemului judiciar, mi-ar pune niște semne de întrebare și aș avea o tresărire. În momentul în care judecătorii și procurorii sunt portretizați drept malefici, ticăloși sau alte apelative, e normal să arăți că există și altă parte. Judecătorii, procurorii, avocații și ofițerii de poliție judiciară sunt, la finalul zilei, oameni. Oameni cu emoții, cu probleme, familii, care au pasiuni. Prin acest proiect, vrem să arătăm că noi suntem ca voi.