Chestii

Irvine Welsh, autorul Trainspotting, a venit în România și-am vorbit despre droguri și viață

Irvine Welsh mi-a spus cum a fost dat afară dintr-o trupă și-a ajuns un scriitor de succes, care vrea ca toate drogurile să fie legalizate.
30.10.17
Fotografie de Cătălina Drăghici

Deși Irvine Welsh nu mai are nevoie de nicio introducere, totuși o fac. Pentru toată lumea, Irvine Welsh e autorul Trainspotting, cartea cult care a dat un film și mai cult, cu care au crescut câteva generații. „Choose life" este o mantră care a definit, paradoxal, atât mesajele antidrog, dar și mișcările de legalizare. Scriitor controversat, lui Welsh nu-i e frică să se ducă spre extreme, să scrie direct despre cele mai întunecate zone, să pună în cărți personaje individualiste, puternice, dubioase, contradictorii. Evident, el este mai mult decât autorul Trainspotting. În afară de trilogia Trainspotting-Porno-Davaiștii, citește neapărat, dacă n-ai făcut-o încă, și Jeg (e o nebunie de carte cu un personaj principal pe care cel mai probabil o să-l detești), Viața sexuală a gemenelor siameze sau povestirile scurte (minunate și bizare!) din Acid House, Varză reîncălzită sau Dacă ți-a plăcut școala, munca o să-ți placă și mai mult.

Publicitate

Cu ocazia vizitei în România, l-am întrebat una alta despre viață, droguri, societate sau muzică. Tipul a fost dependent de droguri, a avut o viață haotică, a cântat prin niște trupe de punk, s-a mai liniștit apoi, iar acum e unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din lume. Din când în când, mai rar în ultimul timp, face și pe DJ-ul.

VICE: Social media este acum invadată de mărturii ale femeilor care au suferit abuzuri sau hărțuiri. Ce crezi despre mișcarea #metoo?
Irvine Welsh: Abuzurile de felul ăsta sunt endemice demult, însă, avem un nou set de norme sociale acum care spun că acest comportament este inacceptabil. Toate aceste instituții, fie că e Biserica Romano-Catolică, establishement-ul britanic, Hollywood-ul, toate aceste instituții patriarhale au început să se fisureze. Au acceptat atâta vreme abuzul sistemic asupra femeilor, dar și asupra copiilor, și aici vorbesc de pedofilie, însă acum ies la lumină. E important că oamenii vorbesc, că se implică, dar nu te poți aștepta ca schimbările să vină brusc, peste noapte.

Ce ar spune personajele tale despre asta? Să-i luăm pe Begbie, Bruce Robertson, Strang sau SickBoy.
Ei reprezintă, într-un fel, vechiul patriarhat. Genul acesta de cultură e gata. Probabil ar fi foarte defensivi, agresivi, cu acel tip de furie a bărbatului alb căruia i se dărâmă miturile. Mai ales în America, vezi cum se polarizează lucrurile. Cei care au profitat de aceste privilegii sistemice sunt disperați să le păstreze. A devenit un război ideologic care, până la urmă, traversează toate națiile.

Publicitate

Scriai într-un eseu că bărbații sunt proști și femeile sunt nebune. Cum așa?
E o prejudecată pe care o avem. Cu orice femeie vorbești îți spune că are cel mai tare iubit din lume, dar care face, la un moment dat, chestii stupide. Bărbații zic aceeași chestie, că au cea mai tare iubită, dar că o va lua razna la un moment dat. Nu știu dacă e o condiționare culturală sau e felul în care suntem construiți. Dar e o chestie pe care am remarcat-o iar și iar.

Citește și: Cât de hipsterești au ajuns cartierele sărace din Trainspotting în ultimii ani

Gândindu-mă la America lui Trump și la ce se mai întâmplă în lume, am cumva senzația că mergem invers din unele puncte de vedere.
Da. Mă interesează să mă uit în istorie pentru că mecanismele societății ne trimit înapoi. Totul se schimbă foarte, foarte rapid. Asta este înspăimântător pentru oameni. Întotdeauna caută răspunsurile în trecut. De aceea apare și în America, și în Europa, nevoia unei conduceri autoritare, puternice, o întoarcere către un trecut mitic care nici măcar nu există. Viitorul este o amenințare. A fi de stânga sau de dreapta devine din ce în ce mai irelevant. E mai mult despre oamenii care vor o societate bazată pe un control, ierarhică, autoritară. Practic - o societate fascistă. Și mai sunt alții care vor o societate liberă, care văd schimbările tehnologice ca un avans, ca ceva eliberator.

Apropo de societatea în care trăim, la începutul lui Jeg, e o definiție bună a ceea ce înseamnă să ai un job. Care e sfatul pentru cineva care vrea să trăiască o viață în afara tiparelor, dar care totuși trebuie să-și plătească facturile?
Am trecut prin toate aceste lucruri, m-am luptat mult timp cu ele. De-asta am devenit scriitor. Sfatul e, deci, să se facă scriitori și să aibă succes. Mereu am crezut că a deveni artist, fie că ești pictor, muzician, scriitor, poți, dacă ești de succes, să faci bani și să te bucuri de viață fără prea multe reponsabilități. E o motivație destul de bună.

Publicitate

Care e relația ta acum cu banii? Cunoști ambele părți.
Îmi place să am bani, nu e nici un dubiu. Cred că cel mai bun lucru în a avea bani e că nu trebuie să te gândești la bani. Când ești sărac și plin de facturi neplătite, trebuie să te gândești mereu la bani. Cum vei plăti tot? Este obositor. Ești răsfățat, privilegiat când ai bani, nu-ți dai seama de lucrurile pe care le iei de-a gata. Ai o anumită libertate. Sunt și eu un om care a pornit de jos. Știu ambele părți.

Hai să vorbim despre droguri. E acest mare război împotriva drogurilor care nu pare să aibă vreun efect, oamenii continuă să ia.
Nu e chiar un război împotriva drogurilor, e un război împotriva oamenilor tineri. Un mod de a încerca să-i controlezi. E un război al oamenilor bătrâni care nu iau droguri. E pentru binele lor, nu al tinerilor. E vorba despre manipularea unor frici și anxietăți.

„Tinerii vor lua oricum droguri pentru că asta fac ei."

Și sunt băgate toate în aceeași oală. Pentru tine, care îți oferă o experiență mai interesantă?
DMT! Nu e un drog de party sau unul hedonistic, e mai mult o explorare aproape științifică a interiorului tău, a inconștientului. E o experiență incredibil de interesantă. Are tot sensul vieții în el. Și durează doar un minut și jumătate. Când iau în interior, pur și simplu zac pe canapea, rupt de tot ce se întâmplă. Am luat prima oară în Brazilia. Am ajuns în așa numitul Dom. Am ajuns altă dată într-un loc cu zăpadă, o puteam simți pe față. Ritmul cardiac nu se schimbă, e interesant. Ce e extraordinar la el e că de fiecare dată când iei un drog nou ești anxios, un pic speriat, precaut, inima îți bate mai repede. La DMT nu e așa. Și, imediat ce trece efectul, poți face orice. Bine, am avut și niște vedenii la 15 minute după. Apoi, era ca și când nu aș fi luat nimic.

Acid sau ciuperci nu prea mai iau, durează prea mult, nu mai am chef să stau opt ore pe trip. Când aveam 20 de ani, am avut tripuri majore pe LSD. Cred că e pentru oameni tineri. Când angoasa de moarte apare, acidul nu mai e o idee așa de bună.

Fotografie de Cătălina Drăghici

Sunt multe studii care spun că drogurile ar trebui legalizate sau cel puțin decriminalizate, sunt studii clinice unde se tratează depresia cu ketamină, ciuperci etc.
Să fie legalizate toate! Oamenii trebuie să aibă libertatea să ia ce vor.

Chiar și heroina?
Da! Pentru mine, experiența drogurilor are o componentă socială.

Publicitate

Din ce am citit, DMT-ul nu prea are. Sau?
Nu, nu consider DMT un drog în sensul ăsta. Vorbesc mai mult de drogurile de petrecere, ca ecstasy-ul, care îți dă energie să faci o grămadă de lucruri. Și heroina e o chestie socială. Sau ketamina - e un drog chiar interesant. Abia recent am învățat să iau ketamină cum trebuie. Luam mult și mă amețea. Dar dacă iau linii mici, are un efect interesant. Prietenii mei luau cocaină. Am înlocuit-o cu ketamina. În doze mici, îți dă energie, buf!

Ai ales viața, ca să folosesc o frază deja celebră. Care au fost principalele puncte de turnură din viața ta?
Au fost mai multe. Unul dintre cele mai importante a fost când eram într-o trupă, cu un prieten, și aveam o discuție despre ce vom face cu muzica. Și el mi-a zis ok, ești prietenul meu, dar o să te dau afară din trupă, ne tragi înapoi. E o chestie nasoală și dură pe care să o auzi de la un prieten, mai ales când ai în jur de 20 de ani. Mi s-a întâmplat des, eu sunt ăla care era dat afară din trupe. Mi-am dat seama că sunt un muzician îngrozitor, că n-am pic de talent, așa că îi mulțumesc. M-a lăsat să mă concentrez pe ce trebuie să fac. Când l-am întâlnit apoi, nu făcuse nimic, nu avea bani. I-am mulțumit că m-a dat afară din trupă: mulțumesc că m-ai făcut un autor de succes internațional în loc de un loser ca tine într-o trupă de rahat. Mulțumesc! Toată povestea asta cu scrisul a pornit de la muzică, unde eram un dezastru.

Publicitate

Acum mai pui muzică în cluburi, așa-i?
Nu prea mai fac DJ-ing. Vezi tu, treaba asta cu momentele de DJ-ing și alea de scris nu prea se leagă. Scriu dimineața devreme, adică exact când te culci după o noapte de DJ-ing. E imposibil, nu mai dorm deloc. Mă duc la culcare la 5 dimineața, să mă trezesc la 6? Poate mergea când eram mai tânăr, dar am renunțat la asta. Din când în când, mai pun muzică, am niște prieteni care au un club în Chicago, o mai ard pe acolo. Când îmbătrânești, n-ai chef să fii cel mai bătrân din club și să mai fii și DJ-ul.

„Nu mai fac față nici cu drogurile. Dacă bag droguri, sunt rupt a doua zi și nu mai pot scrie."

Procrastinezi?
Stai să mă gândesc câteva minute la întrebarea asta. (Pauză.) Poate nu, poate răspund. Nu, mă mai gândesc. (râde)

Ai ținut și un jurnal, nu, pe heroină? De unde a pornit Trainspotting?
Da, da. Când eram dependent de heroină, să țin un jurnal era unul dintre puținele lucruri pe care puteam să le fac. Dependența de droguri e o chestie foarte narcisistă și merge foarte bine cu ținutul unui jurnal. Acum nu mai fac asta.

Citește și: Am vorbit cu actorii principali din „Trainspotting", la 20 de ani de la lansarea filmului

Ce au spus prietenii tăi când s-au trezit personaje în carte?
Sunt scene în carte pe care ei nu le-au văzut, chiar dacă erau acolo. Majoritatea personajelor sunt compuse, nu se bazează pe o singură persoană. Uneori vezi ce s-a întâmplat, alteori am avut parte de reacții: „dar asta n-a fost așa!". Oamenii se pot supăra la lucruri de genul ăsta. Dar se supără mai rău dacă nu sunt acolo.

Cum ți se pare sequel-ul de la Trainspotting, T2?
E grozav! E cel mai bun film care s-ar fi putut face în acel moment. Dacă-l făceam acum zece ani, când am fi vrut, ar fi arătat complet diferit. Cred că așa trebuia să îl facem, pentru a avea sentimentul că e foarte contemporan.

E destul de diferit de carte.
Da, așa trebuia. Cartea are 14 ani. Multe lucruri nu mai sunt actuale, de exemplu pornografia aia gonzo. Ar fi sunat ca 50 Shades. Lucrurle care se întâmplă în lume schimbă conversația culturală, așa că a trebuit să luăm în calcul toate astea. Dacă-l făceam când a apărut cartea, personajele ar fi fost tinere, nu de vârstă medie. A trebuit să ținem cont de faptul că sunt niște bărbați de vârsta a doua acum. Nu e vorba de poveste în sine, nici despre droguri, e vorba despre personaje. Ne-am uitat în viața lor, la ce s-a întâmplat cu ei. A fost minunat să mă întâlnesc cu ei din nou.

Irvine Welsh a fost în România cu ocazia proiectului „Zona Nouă a Culturii" (Z9Culture), organizat de Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu și co-finanțat de Adminstrația Fondului Cultural Național.