Sănătate

De ce te vindeci mai greu, dacă te rănești noaptea

Corpul uman e incredibil și în același timp super ciudat.
Fotografie via GIC/Stocksy

Conform unui nou studiu din jurnalul Science Translational Medicine, rănile făcute noaptea se vindecă mai greu. Ritmurile circadiene ale corpului încep mai lent procesul de vindecare în timpul nopții, care poate întârzia recuperarea săptămâni întregi.

Cercetători de la Medical Research Council Laboratory of Molecular Biology din Cambridge, Marea Britanie, au analizat fișele medicale a 118 pacienți cu arsuri, cu vârste între 18 și 65 de ani. Oamenii care s-au ars între opt dimineața și opt seara s-au vindecat cu 60% mai repede, decât oamenii care au fost răniți noaptea. Asta înseamnă o medie de 28 de zile pentru arsurile din timpul nopții versus 17 zile pentru cele din timpul zilei, o diferență colosală.

Publicitate

De ce industria mortală a azbestului e încă în viață


Pe baza studiului, se pare că celulele implicate în repararea țesutului afectat par să fie blocate într-o stare mai latentă atunci când încep procesul de vindecare în toiul nopții. „Analogia care-mi vine în minte este cu doi alergători la cursa de o sută de metri”, spune autorul studiului John O’Neill, lider al grupului de cercetare de la Laboratorul de Biologie Moleculară. „Sprinterul care este complet treaz și pe fază, așteptând semnalul de pornire, nu va fi niciodată ajuns din urmă de cel care s-a trezit în mijlocul nopții și încă mai e în pijamale.”

Ritmurile circadiene îți afectează temperatura corpului, cum dormi, apetitul și multe alte sisteme din corp. În decursul a 24 de ore, anumite gene din corpul tău sunt ori mai active ori mai puțin active, ceea ce rezultă în nivele mai ridicate sau mai scăzute de anumite proteine implicate în funcțiile biologice din timpul zilei.

Cercetările anterioare au determinat că unul dintre sistemele dependente de ceasul biologic include fibroblast, care sunt celule precursoare ce formează structuri și cresc țesut nou în timpul procesului de vindecare. Însă nimeni nu a examinat într-un mod cuantificabil felul în care ritmurile circadiene ar putea afecta vindecarea.

Citește și: Robotul ăsta dubios poate să se strecoare-n corpul tău

Într-o serie de experimente de culturi de celule, cercetătorii au identificat câteva proteine implicate în producția de actină, o componentă a structurii cito-scheletului celulei, care erau dezactivate în timpul orelor inactive ale mamiferelor. „Activitatea scheletului celular este esențială în permiterea celulelor să se miște, cum ar fi cele dintr-un mușchi”, spune O’Neill.

Publicitate

„Astfel, celulele epidermei se mișcă mai rapid pentru a repara răni în timpul fazei activei, în comparație cu faza de repaus, când oamenii în mod normal dorm.” Totuși, încă nu e clar de ce corpul tău nu poate pur și simplu să recupereze ziua, atunci când ești rănit noaptea.

Prin urmare, cercetătorii au studiat răspunsul țesutului epidermic la diverși stimuli, transplantat pe o membrană a unui șoarece. Țesutul își menține ritmurile circadiene chiar și după ce este mutat de pe gazda originală. (Nu-ți face griji, nu am înjunghiat cobai vii pentru acest studiu.) Când au examinat eșantioanele de epidermă avariată la diferite intervale de timp, echipa a identificat o scădere de fibroblast în jurul rănii, atunci când țesutul era rănit în perioada de odihnă a șoarecilor.

Consecința a fost că o singură rană în afara perioadei active supurează chiar și după mai mult de două zile, în timp ce o rană din orele active ale șoarecelui se va închide în mai puțin de două zile.

Descoperirea asta s-a potrivit cu analiza timpului de vindecare a victimelor cu arsuri cauzate ziua și noaptea. Din moment ce fibroblastul se găsește în țesuturi de peste tot din corp, cercetătorii preconizează că tăieturile, zgârieturile, poate chiar și rănile mai serioase suferite în timpul nopții vor fi afectate de un proces mai lent de vindecare.

Pe lângă rănile accidentale, rezultatele studiului ar putea informa cele mai bune momente ale zilei în care oamenii să fie operați sau să treacă prin proceduri medicale mai invazive. „Un aspect care ar trebui luat în considerare este dacă oamenii matinali ar trebui programați dimineața pentru operație, iar cei care se trezesc mai târziu să fie operați după amiaza”, spune O’Neill.

Pentru intervențiile de urgență, care nu sunt programate, e posibil ca utilizarea unor medicamente pentru a reseta ceasul celular ar putea ajuta la accelerarea procesul de vindecare. Dar nu se știe încă. „E nevoie de mai multe studii pe oameni înainte să se schimbe vreo ceva în practicile medicale.”

Citește mai multe despre cum evoluează medicina:
Roboții microscopici ca-n filmele SF o să-ți înlocuiască medicul
M-am transformat în cyborg cu un computer care-mi citește gândurile
iKnife, bisturiul care miroase cancerul, ar putea fi folosit de roboți
Interviu cu primul om căruia i se va face transplant de cap