Filmele astea despre relații sunt tot ce aveai nevoie ca să-nțelegi până unde merge iubirea

Animațiile au ajuns să fie un de punct de legătură între oameni și generații de peste o sută de ani. 1920 a fost anul în care a rulat primul film de animație în România: Păcală în Lună. Au urmat desenele animate difuzate cu rația în perioada comunistă, ca Mihaela și Lolek și Bolek. Cu o grafică asemănătoare ilustrațiilor din cărțile pentru copii, desenele rulau zece minute, seara, și erau singura formă de divertisment a copiilor de-atunci.

Momentul de glorie al animației românești a fost în 1957, când Ion-Popescu Gopo câștiga Palme d’Or la Cannes cu Scurtă istorie, un scurtmetraj despre care regizorul spunea că rezumă zece milioane de secole în zece minute. Acesta a co-fondat în 1964 studioul Animafilm, care a dat zeci de producții autohtone înainte să fie lăsat în pragul falimentului după Revoluție.

Anii ‘90 și 2000 au adus în România o paletă mult mai largă de animații – roboți, utopii, lupte, creaturi fantastice și prințese. Ca în cazul altor lucruri preluate din Occident după căderea regimului comunist, românii s-au bucurat de animații la mai bine de zece ani de la apariția inițială. Dacă ai crescut în perioada aia sigur ai prins și tu Familia Flinstone, Sandy Belle, Țestoasele Ninja, Tom și Jerry, Samurai Jack, Bakugan sau Fetițele Powerpuff. Poate chiar ai învățat engleză de la Cartoon Network.

În 2006 a apărut Anim’est, primul festival internațional de film de animație din România, care ți-a arătat că filmele astea pot fi mult mai complexe decât desenele la care te uitai când erai mic. De-a lungul anilor, a adus în fața publicului creații complexe, care abordează cu profunzime teme de actualitate și-ți propun niște tripuri vizuale care rămân cu tine mult după vizionare. 

Uite că au trecut 17 ani de-atunci, iar Anim’est a devenit între timp singurul festival de film din România care poate propune filme pentru premiul Oscar. Anul ăsta are loc între 7 și 16 octombrie, iar selecția e mai diversă ca niciodată.

Tema ediției de anul ăsta e Animate the Love, așa că ai la dispoziție, printre altele, o secțiune care-ți arată toate formele pe care poate să le ia dragostea. La ea se adaugă competițiile de lungmetraje și scurtmetraje, dubioșeniile de la Trippy Animation Night și Creepy Animation Night sau filme în VR.

Am văzut deja câteva dintre ele ca să te conving și pe tine să arunci un ochi la programul festivalului. Apropo, dacă nu poți să ajungi fizic la proiecții – deși ar fi păcat – poți să vezi filmele și online până pe 16 octombrie.

După cum spuneam, Animate the Love reunește cinci filme și cinci colecții de povești care-ți spun cum poate arăta iubirea, de la comportamente toxice, codependență și fantezii efemere până la dor, compromisuri și explorarea propriei identități.

Dacă atunci când auzi I’m a slave for you/Toxic te gândești la piesele lui Britney Spears nu e întâmplător. Așa se numește și o colecție de șapte povești animate despre dragoste, care explorează superficialitatea și lipsa de respect în relații. Una dintre ele, Love Potato, surprinde triunghiul amoros dintre un bărbat, o femeie și un cartof. Da, un cartof, care întruchipează o obsesie a bărbatului de care nu se poate desprinde decât atunci când putrezește. 

O poveste cu pene (r. Michelle Cournoyer) vorbește despre codependența din relații, sacrificiile pe care le faci în van și raportul de putere dintre parteneri. În urma unui vis, protagonista începe să se întrebe dacă partenerul vede în ea mai mult decât o simplă jucărie sexuală. Simbioza (r. Nadja Andrasev), pe de altă parte, explorează punctul mort al unei relații, când o femeie înșelată devine obsedată de amantele soțului ei. Începe să strângă lucruri mărunte pe care le găsește de la celelalte femei, iar gelozia se transformă treptat în curiozitate.

In the mood for love e numele unei alte colecții de povești care descrie al naibii de bine cum e să te îndrăgostești. Scurtmetrajul Topire vorbește despre consecințele pe care unei atracții neîmplinite, dar reciproce. În același timp, Romance explorează imaginația și nevoia fundamentală de iubire. În sine, e o reprezentare a filmelor pe care ți le faci când ajungi să stai lângă o persoană străină care te atrage.

Despre despărțire și modul în care o relație toxică îți influențează percepția asupra lumii se vorbește în colecția Love will tear us apart. Scurtmetrajul Spune ceva, te rog îți prezintă o relație dintre o pisică și un șoarece, pentru care certurile, manipularea, dependența și lipsa de afecțiune alcătuiesc definiția iubirii și aduc, de la sine, consecințe.

Colecția Love Supreme e despre lucrurile pe care trebuie să le faci ca să iubești, principii și ce simți la final. A Love Letter to the One I Made Up, îți arată cum percepe o femeie romantismul modern și bărbatul „perfect”. Apoi ai Casa din cuburi, un amalgam de nostalgie care urmărește încercarea unui bătrân văduv de a-și salva casa de la inundație. În proces, rememorează amintirile cu soția și familia și e pus față în față cu/conștientizează singurătatea.

Sexualitatea și fanteziile sunt abordate în colecția Whole lotta love. Producția Simbioză carnală, regizat de Rocio Alvarez, te poartă prin istoria erotismului, de la prima celulă și până la influențele pe care le are social media în relațiile de astăzi. În Îmi plac fetele, patru femei îți povestesc despre explorarea sexualității și înțelegerea propriei identități.

Dintre lungmetraje, poate unul dintre cele mai așteptate a fost Mind Game, o animație japoneză din 2004, despre un tânăr îndrăgostit de prietena sa din adolescență. Grafica psihedelică te poartă prin scene hardcore de viol și crimă, apoi îți arată cum depășirea condiției umane e cheia protagonistului în salvarea iubitei și a propriei persoane. Regizorul e Masaaki Yuasa, unul dintre cele mai importante nume din domeniu, așa că poți să mergi la sigur cu el.