De ce părinții tăi ascund mereu informații importante față de tine

Taylor Dismuke, în vârstă de 28 de ani, își descrie relația cu mama ei, Vernona, în vârstă de 55 de ani, mai mult ca fiind cele mai bune prietene și nu părinte-copil. Vernona a fost confidenta suferințelor lui Taylor și nu s-a dat în lături niciodată să-i spună ce părere are despre ținutele fiicei ei, bune sau rele. Deși acum locuiesc la ore distanță - Taylor în Durham, Carolina de Nord, și Vernona în Oklahoma - cele două vorbesc la telefon în fiecare zi. Singura dată când Taylor a simțit că mama ei nu-i spune ceva, a fost când doctorii i-au găsit Vernonei anul trecut un nodul la sân.

Taylor, cel mai mare copil, este foarte protectivă cu mama sa, iar în timpul conversațiilor telefonice o întreba de programările de la medic. Timp de câteva săptămâni, Vernona s-a ținut tare și nu i-a spus nimic lui Taylor. Când Taylor a primit telefonul de la mama ei în care îi explica diagnosticul, trei săptămâni mai târziu, s-a simțit rănită și frustrată. Cele două femei își împărtășesc totul, a spus Taylor, deci de ce ar minți despre ceva care a afectat toată familia? „La început mi s-a părut egoistă: de ce să ții secret o asemenea informație?”, a spus Taylor pentru VICE.

Taylor urma să lanseze un program STEM non-profit în septembrie, în aceeași perioadă când mama ei a fost diagnosticată cu cancer de sân. Mai târziu, s-a gândit că Vernona nu a vrut să-i provoace un stres în plus cu diagnosticul oncologic când tocmai pornea într-o nouă etapă a carierei sale. Vernona a recunoscut că încerca să-și protejeze cei trei copii, ca să nu se îngrijoreze și să-i împiedice să afle cât de speriată era ea însăși. „Nu vrei să-și facă griji copiii pentru tine, așa că este tentant să nu le spui sau să le oferi informații limitate”, a adăugat Vernona.

Copiii mileniali adulți spun că se simt deconectați de părinți când vine vorba despre problemele familiale importante. Diagnosticele grave nu sunt împărtășite, veștile că cineva drag a murit sunt întârziate, iar problemele financiare sunt băgate sub covor. Pentru familii precum Dismuke, omisiunea are scopul de a proteja copiii de durere, dar cei care sunt deja adulți ajung să se simtă adesea furioși sau deznădăjduiți, fiindcă se tem că sunt ultimii pe listă când are loc o criză în familie.

Diferențele generaționale au afectat relațiile părinte-copil decenii întregi. Studiile au arătat că sfaturile nedorite, diferențele din stilurile de viață și problemele financiare contribuie major la tensiunile dintre părinți și copiii lor adulți. Când părinții devin bunici, divergențele apar când cele două generații nu ajung la un consens despre cum să-și crească nepoții. Recent, cearta intergenerațională dintre baby boomeri (oamenii născuți între 1946 și 1964) și mileniali (cei născuți între 1980 și 1996) au evidențiat diferențe puternice între părerile politice, finanțe, familie și comunicare.

Această nepotrivire intergenerațională apare din cauza abordărilor diferite când vine vorba de discuțiile emoționale. Boomerii sunt în mare văzuți ca închiși și mai puțin dispuși să caute tratament pentru sănătatea mintală. Boomeri au mai puține interacțiuni semnificative cu familia și prietenii în comparație cu alte generații. Prin contrast, milenialii au îmbrățișat terapia, iar Generația Z este cea mai dispusă să discute despre sănătate mintală. În practica sa, psihoterapeuta Kathy McCoy a declarat pentru VICE că majoritatea pacienților ei sunt mileniali și din Generația Z. „Sunt și boomeri care sunt deschiși să vorbească despre sentimentele lor”, a spus MCCoy, „dar cred că, per total, milenialii tind să fie mai conștienți de emoțiile lor și mai dispuși să le exprime și să vrea să discute cu părinții la nivel emoțional, nu superficial.”

Problema de comunicare nu este unică generațiilor boomeri-mileniali, a declarat pentru VICE Tarra Bates-Duford, terapeută de familie și de cuplu, dar a fost complicată de tehnologie. Deși cercetările arată că și boomerii și milenialii preferă să interacționeze față în față, distanța geografică dintre părinte și copil, și percepția că mesajele și e-mail-urile sunt prea informale, ar împiedica părinții să aibă conversații dificile cu copiii care sunt la distanță.

Cu toate astea, apelurile telefonice frecvente și vizitele s-ar putea să nu fie îndeajuns pentru părinții care sunt determinați să nu discute anumite subiecte sensibile. Jessica Greenhalgh, o consultantă în comunicare în vârstă de 36 de ani din Boston, suspectează că părinții ei nu-i spun noutățile importante despre sănătatea lor fiindcă sunt de părere că nu e treaba ei. Când mama ei a fost diagnosticată cu leucemie, a aflat abia o lună mai târziu; despre moartea bunicii a aflat printr-un mesaj audio. La două zile după ce tatăl lui Greenhalgh a fost testat pozitiv cu COVID-19 iarna asta, a primit un telefon de la mama ei în care i-a spus că nu au vrut să o deranjeze cu vestea. Apoi a apelat la ajutorul unui vecin și unui prieten de familie ca să-i verifice părinții fiindcă nu avea încredere în ei că îi vor spune dacă tatăl ei va avea nevoie de spitalizare.

Mama lui Greenhalgh, Elizabeth Margolis-Pineo, în vârstă de 66 de ani, recunoaște că nu este cea mai directă când vine vorba despre vești înfricoșătoare. În copilărie, Margolis-Pineo a spus că familia ei apela la umor și diversiune când apăreau subiecte grele. A învățat să le facă față singură când a ajuns adult. „Pentru mine este o nevoie profundă să procesez lucrurile dureroase întâi singură”, a spus pentru VICE Margolis-Pineo. „Dezvolt povestea și apoi o împărtășesc. Este ca o primă ciornă: îmi trebuie puțin timp să cizelez mesajul înainte de a-l împărtăși.”

Greenhalgh a observat că a oglindit stilul de comunicare al părinților ei. Nu numai că se ferește să discute despre problemele ei cu prietenii, ci și cu părinții. Abia recent, după ce s-a finalizat divorțul, a spus părinților că s-a despărțit de partener. 

Greenhalgh nu se simte ca un membru prețuit al familiei când părinții ei nu sunt direcți cu noutățile din viețile lor. „Mă face să mă simt că nu sunt îndeajuns de importantă ca să iau parte la aceste probleme majore de viață”, a spus ea. „Dacă trec prin probleme și au nevoie să le discute cu oameni la care țin, eu aș putea fi unul dintre ei.”

Părinții boomeri au declarat pentru VICE că nu fac asta intenționat; pur și simplu nu vor să le perturbe viața copiilor. Christopher Adams, în vârstă de 54 de ani, fondatorul din Fort Lauderdale al site-ului Modest Fish, a afirmat că nu are în plan să le spună copiilor despre viitoarele operații la încheieturi ca să nu-și pună pe pauză viețile să-l îngrijească ulterior. El și nevasta lui nu și-au informat copiii nici când bunicul a fost internat cu COVID-19 anul trecut. Michael, un polițist pensionat din New Jersey, a așteptat să dea vestea diagnosticului de cancer până a simțit că avea răspunsuri pregătite pentru fiecare întrebare pe care ar fi putut-o pune copiii lui despre tratament și pronostic, ca să evite orice îngrijorare nejustificată. „Nu au nevoie de încă o povară să se întrebe ce fac mama sau tata”, a spus pentru VICE bărbatul în vârstă de 57 de ani.

Oricât de rezonabilă ar fi dorința de a-și proteja copiii de veștile proaste, părinții boomeri ar putea folosi rolul de protector ca pe o scuză să mintă prin omisiune. Deși s-ar putea să fie dificil pentru părinți să separe amintirile copilului de adultul care a devenit, trebuie să facă un efort conștient să-i trateze ca pe adulți, a spus Bates-Duford, în loc să se poarte ca și cum ar fi fragili și neputincioși să facă față veștilor negative. Boomerii ar trebui să se pună pe ei înșiși în locul copiilor lor și să se gândească dacă ar vrea ca propriii lor părinți să le spună despre o boală sau despre moartea unui bunic. Iar dacă părinții se abțin de teamă că odraslele lor nu vor veni rapid să aibă grijă de ei, asta ar putea veni dintr-o frică subliminală că nu și-au crescut copiii eficient sau că i-a dezamăgit în copilărie, a spus Bates-Duford. În schimb, părinții boomeri ar trebui să aibă încredere că și-au crescut copiii cu strategii de adaptare sănătoase ca să facă față urgențelor.

Părinții boomeri ar putea de asemenea să evite să împărtășească problemele de sănătate sau cele financiare fiindcă vor să păstreze aparențele că sunt puternici. Să-și recunoască sănătatea în declin și problemele financiare înseamnă să se confrunte cu propriile limitări, a spus McCoy. „Este foarte greu pentru boomeri, generația care a spus să Nu ai încredere în nimeni peste 30 de ani, acum că au trecut de mult timp de vârsta aia și nu mai sunt în aceeași formă. E foarte greu să renunțe la acea imagine de sine.”

Copiii adulți se așteaptă ca atunci când ajung la maturitate, părinții lor să-i considere egali emoțional, mai ales când vine vorba de problemele din familie. Dar, chiar dacă unii copii mileniali au de-a face cu părinți protectori cărora aparent le pasă prea mult, alții suspectează că de fapt nu îi iau deloc în considerare. 

De-a lungul vieții sale adulte, tatăl boomer al scriitoarei din Roma Federica Bressan nu i-a oferit informațiile pe care ea le considera a fi importante: accidente minore și faptul că i-a dat motocicleta altcuiva fără să-i ceară permisiunea. Anul trecut, tatăl a vândut o casă a familiei pe care ea se aștepta să o moștenească și a descoperit luni mai târziu asta când a menționat din întâmplare detaliul la telefon.

Pe lângă o mătușă în vârstă, tatăl lui Bressan este singura rudă pe care o are. Dacă nu ar face eforturi să păstreze legătura, Bresson crede că nici nu ar băga-o în seamă, chiar dacă mătușa ei ar muri. Bressan, în vârstă de 40 de ani, crede că tatăl ei omite lucruri dinadins, pur și simplu nu o consideră o persoană în care să se încreadă. „Nici măcar nu-i trece prin minte că mesajul pe care îl transmite dacă-mi oferă informațiile astea este că fac parte din familie și vorbim despre probleme împreună”, a spus Bressan pentru VICE. „Fie că e vorba despre motocicletă sau despre casă, ce doare cu adevărat este că te simți exclusă din familie, iar în cazul de față suntem doar eu și cu el.”

Chiar dacă au existat cazuri în trecut când s-au omis informații, comunicarea dintre părinte și copil poate fi îmbunătățită. Înainte să aibă loc o criză, copiii adulți trebuie să-și asigure părinții că vor să-i susțină când trec prin momente grele, a spus McCoy; ai putea spune ceva de genul: „Vreau să te susțin acum și mereu. Ce te simți confortabil să-mi împărtășești și cum te pot ajuta?”.

Bates-Duford sugerează să creezi o bază de comunicare clară și deschisă în care părinții și copiii să se țină la curent cu noutățile, fără alte distrageri. Indiferent de trecut și de distanța dintre voi, sunați-vă săptămânal, astfel încât să vă simțiți mai implicați în viața celuilalt. Este de asemenea important să discutați despre momentele din trecut când lipsea transparența. Începeți prin a comunica de ce aceste subiecte sunt inconfortabile pentru părinte. Dacă părintele se teme că va fi judecat, trebuie să-i spună asta copilului, în loc să evite complet discuția, a spus Bates-Duford.

După omiterea diagnosticului de cancer, familia Dismukes - fiica Taylor și mama Vernona - și-a întărit aptitudinile de comunicare și a stabilit limite. Deși Vernona înțelege că copiii ei adulți au dreptul să știe despre sănătatea ei, este totuși îndreptățită să proceseze experiența singură. Taylor este acolo pentru mama ei când aceasta are nevoie să se descarce.

„Deși sunt îngrijorată”, a spus Taylor, „nu sunt totuși persoana care se luptă cu asta”.