droguri tari viata cuplu dependenta consum substante poveste
La început trăiești un vis. Ăsta e și unul dintre motivele pentru care m-am afundat în dependența de heroină fără nicio reținere. Apoi a venit căderea. Imagine: Christopher Lemercier /Unsplash
Droguri

Am fost dependent de heroină alături de ea și încă nu știu cum am fentat moartea atunci

Auzisem multe clișee despre heroină, dar nimic nu m-a pregătit pentru ce-a însemnat dependența mea de ea în cuplu. La început, băgam ca să fie bine. Apoi ca să nu mai fie rău.
V
de Val
AC
translated by Ariana Coman
Paul Douard
consemnat de Paul Douard
Paris, FR

Oamenii mereu mă întreabă care e efectul când bagi heroină. Ce simți? E fantastic și ar fi o ipocrizie să spun opusul: începe cu o căldură intensă care te inundă încetul cu încetul până la refuz. Te simți de parcă ai avea un orgasm difuz și ești lovit de un sentiment intens de plenitudine. Te simți ușor, ca și când ai pluti în propriul corp. Gândurile dispar și odată cu ele se duc și problemele, suferințele și angoasa existenței. Mintea e goală, deconectată și nu ai nici cea mai mică grijă. E ca o barieră invizibilă prin care problemele dispar. Te deconectezi, ești acolo fără să fii de fapt prezent, iar mintea ta e pierdută într-un neant.

Publicitate

Primele săptămâni în care iei heroină sunt ca o lună de miere: efectele sunt senzaționale, durează ore întregi, nu intri în sevraj și ești într-un paradis. Apoi, după câteva săptămâni, heroina abia mai rămâne în sânge și trebuie să o iei regulat, la fiecare trei sau patru ore. Eu luam de vreo douăzeci de ori pe zi.

Aud multe clișee despre heroină, iar cel mai frecvent e că poate să fie doar injectată. Dar nu e adevărat, e o pudră pe care poți să o tragi pe nas sau chiar să o fumezi în aluminiu. Al doilea clișeu pe care-l aud mereu e că poți să devii dependent dacă tragi o dată, dar ăsta nu e decât un mit. Nu provoacă adicție din prima și nu e vorba neapărat despre drog cât e vorba despre cum îl folosești. 

Devii dependent după ce iei regulat pentru mai multe zile. Dar depinde și de persoană.

viata cuplu droguri dependenta experienta

Ilustrație de Raphaëlle Macaron

Singurul nostru scop era să ne drogăm, să uităm realitatea. E trist, dar așa era viața noastră

La început, praful e grozav pentru un cuplu, e divin: bagi, îmbrățișezi, bagi iar și așa e toată ziua. Trăiești un vis. E atât de euforic, încât iei și mai mult pentru că nu vrei să se termine, vrei să trăiești momentul la maximum. Ăsta e și unul dintre motivele pentru care m-am afundat în dependență fără nicio reținere. Nimic nu contează cu excepția prezentului, drogului și a uitării definitive despre orice altceva. Singurul nostru scop era să ne drogăm, să uităm realitatea. E trist, dar așa era viața noastră. 

Eram doi copii care se grăbeau orbește. Era toxic, ne trăgeam unul pe altul în jos. Era mereu unul care îl tenta pe celălalt și eram conștienți de asta, dar pentru noi era o necesitate.

Publicitate

„Inițial, consumi ca să te simți mai bine, apoi ca să nu te mai simți rău”, fraza asta rezumă perfect dependența de heroină. Praful devine doar un remediu ca să nu te mai simți bolnav. Nici măcar nu te mai duce în starea aia de elevație, toleranța îți crește și, odată cu ea, crește și doza de care ai nevoie.

E o cursă zilnică, de la răsărit până la apus, doar ca să te ferești de sevraj. Trăiești doar pentru un praf. Agresivitatea dependenței de heroină e un calvar și nu are nimic de-a face cu cocaina, unde sevrajul e doar mintal. E la un cu totul alt nivel. Am văzut efectele sevrajului la Charlotte, dar eram la mare distanță de a înțelege cum se simțea de fapt – dacă aș fi știut, n-aș fi început niciodată. O relație bazată pe droguri e condamnată de la început și e mai mult o pasiune toxică. 

Viața unui cuplu dependent de heroină se rezumă la doar două lucruri

În fiecare dimineață era aceeași rutină: ea se trezea ghemuită și deja tânjea. Era o dependentă de heroină, ca mine. Urma să aud sunetul pietricelelor de heroină zdrobite. Uram sunetul și uram ce însemna: dependență, sevraj, moarte. Uneori, ea nu se putea mișca, așa că eu eram cel care îi pregătea doza – era primul gest de iubire al zilei.

În orașul nostru, aveam un dealer de cox în apropiere. Îl sunam și era la noi în cinci minute. Era primul lucru pe care-l făceam când ne trezeam – îl sunam. Îți începi ziua cel mai bine când iei niște cocaină. 

Publicitate

Nici nu știu cum reușeam să evităm supradozele atunci, luam din plin, linii lungi cât o carte.

Viața unui cuplu dependent de heroină se rezumă la doar două lucruri: să iei heroină și să faci rost de bani ca să nu rămâi fără. Nici unul dintre noi nu lucra și drogurile erau scumpe, în special cocaina. Eram norocos, pentru că aveam bani de buzunar de la tata. 

Când eram în mijlocul dependenței de heroină, aveam mereu grijă să am destul cât să nu rămân vreodată fără. Gramul de heroină era douăzeci de euro. Când aveam, luam două și reușeam să țin de ele vreo trei zile, de exemplu.

Mi-am hărțuit tatăl în perioada aia și după nu mi-a mai dat la fel de mulți bani. Îmi amintesc că la momentul ăla luam un fel de bursă de studiu de 150 de euro pe care am irosit-o imediat pe droguri. A trebuit să-mi vând și lucrurile personale. Am vândut două calculatoare pe stradă când eram în sevraj. Pe unul l-am dat pentru doar două grame. Valora mai mult de 200. Dar fusesem în sevraj toată ziua. Tot în perioada aia mi-am hărțuit agenda din telefon pentru bani și, din cauza asta, am pierdut mulți prieteni. Contactele deveneau din ce în mai puține.

Un dealer de droguri e ca un doctor: lucrează șapte zile pe săptămână

Odată ce soluția asta s-a epuizat, singura noastră sursă de venit era vânzarea de ecstasy. Asta însemna să ieșim mult din casă, așa că o însoțeam în turele de noapte. Încerca să mă implice cât mai puțin în afacerea asta, să mă protejeze, așa zicea. Din cauza cantităților pe care le aveam la noi, eram considerați dealeri grupa mare de către lege și am riscat mult mai mult decât un traficant obișnuit.

Publicitate

Ei nu-i plăcea termenul de „dealer” și se considera un vânzător de visuri și un salvator de petreceri. Asta obișnuiau oamenii să-i spună în fiecare weekend: „Mi-ai salvat seara.” Viața unui traficant de droguri e mult prea idealizată. Contrar credinței populare, nu toți dealerii trăiesc confortabil. Majoritatea lucrează mult, sunt foarte presați și nu-și numără orele de muncă. Sunt oameni care își sacrifică viețile pentru activitatea asta. Un dealer e ca un doctor la datorie, lucrează șapte zile pe săptămână. 

E ceva special la relația dintre dealer și dependent, pentru că amândoi depind unul de celălalt. Cumpărătorul este supus vânzătorului, produsului, disponibilității și bunăvoinței lui. În mod contrar, vânzătorul depinde de clienții lui ca să trăiască și datorită lor are frigiderul plin. E ca un contract tacit unde clientul e de acord să se supună la anumite reguli și la un anumit protocol în schimbul calității produsului și serviciului. E ca un fost toxic care te rănește, dar cu care ajungi mereu să te vezi iar.

Nu simțeam nevoia să facem dragoste, găseam toată plăcerea în drogul care ne umplea complet

Viața personală a traficanților nu e așa de roz, mai ales pentru un cuplu, pentru că ești constant pus în fața anumitor probleme cum e paranoia. Iubita mea avea halucinații paranoice grave care ne afectau de multe ori viața de zi cu zi. Era un dealer căruia îi datora bani și care nu se sfia s-o amenințe la fiecare două săptămâni printr-un apel telefonic. Îi era frică și drumul până la apartament noaptea devenise o sursă mare de stres pentru ea. Scotea cheile din buzunar cu două străzi înainte să ajungă acasă și tremura tot drumul. 

Fiecare întâlnire nouă era o sursă de paranoia, i se părea că oricine ar fi avut intenții rele sau ar fi lucrat mână-n mână cu poliția. O manie care a mers atât de departe, încât avea halucinații în care era persecutată, iar cocaina făcea totul mai rău. Am internalizat tot stresul ăsta prin empatie. 

Publicitate

Viața noastră sexuală era aproape inexistentă, dar a fost o alegere voluntară și de comun acord. Nu mai simțeam nevoia să facem dragoste, găseam toată plăcerea în drogul care ne umplea definitiv. După un anumit stadiu al dependenței, drogul îți acaparează toate circuitele de plăcere din creier și-ți taie libidoul. Deși cocaina e cunoscută pentru stimularea dorinței, după o perioadă are efectul opus. Cât despre heroină, ea termină tot ce-ți mai rămâne din libido – succes să ai o erecție.

Momentul de frică reală

A fost un moment în care și-a dat seama că deveneam grav dependent de heroină și s-a speriat. Vedea că nu mai are niciun pic de control asupra situației, că eu mă duceam în cealaltă extremă și ne certam foarte rău în fiecare zi. Încerca, fără folos, să mă facă să o iau mai ușor.

Ascundea drogurile ca să mă împiedice să le iau, dar explodam și mereu ajungeam să consum. Mă schimbasem, devenisem cu totul altcineva. Într-un weekend, mă săturasem și voiam să scap de tot, să încerc să mă opresc și să mă dezvăț. M-am întors acasă, dar după trei zile am vorbit la telefon și a observat cât de rău eram. Mi-a propus să merg la ea și să avem grijă unul de altul. Am făcut fix opusul, ne-am drogat toată ziua, era inevitabil. Eram într-un cerc vicios. Eram două grenade pe punctul de a exploda și știam asta foarte bine.

Adevăratele certuri dintre noi au început de la heroină. Îmi amintesc într-o dimineață când s-a speriat și m-a tras de gât afară din apartament, spărgând un geam pe hol. În dimineața aia, am mers afară, am făcut câțiva pași, după care m-am prăbușit. Eram extenuat. Nu e nimic mai oribil decât să te cerți cu persoana pe care o iubești din cauza drogurilor, te simți groaznic de rău, murdar, plin de vicii. Drogurile puneau monopol pe viața mea din nou și câștigau ca de fiecare dată.

Publicitate

Dependenții de heroină ar face orice ca să-și primească doza, chiar să-și vândă mamele. Nu există nicio limită. Drogul îți distruge fiecare principiu, orice urmă de respect care ți-a mai rămas față de tine și îi face loc celui mai terifiant viciu. E greu să te lupți cu asta. În ziua aia m-am întrebat cum am ajuns în situația asta. Nu-mi ruinam singur viața? Nu eram eu cu fata aia doar pentru droguri? Încercam să mă conving că nu e așa, deși era.

M-am injectat în timp ce plângeam la 5 dimineața. Știam foarte bine că mă distrugea, dar nu eram în stare să mă opresc

Lumea nu arată prea multă empatie față de dependenți, consideră că e vina lor, că a fost alegerea lor, că își doresc asta, că sunt complet responsabili de situația în care se află, dar nu e deloc așa. Dependența îl domină pe dependent. Nu mai are control asupra propriei vieți și ajunge să depindă de circuitele de recompensă din creierul lui. S-a întâmplat să mă injectez odată în timp ce plângeam la 5 dimineața, deși știam foarte bine că mă distrugea, dar nu eram în stare să mă opresc. Asta înseamnă dependența.

Adicția de droguri e o boală reală, așa cum e și depresia sau diabetul. Dependenții sunt incriminați, percepuți de către societate ca niște delincvenți, când, de fapt, sunt oameni care au nevoie de îngrijire, nu de stigmatizare și represiune. 

Într-o zi, s-a oprit brusc. M-a lovit foarte tare.

Cât eram cu ea, mă izolasem complet. Nu mai aveam niciun prieten când s-a terminat. M-am trezit singur, dependent și cu inima frântă. M-a distrus literalmente. Timp de trei luni am trecut printr-un episod depresiv. Heroina îmi potolea durerea și-mi lua gândul de la propria minte. Am abuzat de asta în următoarele luni, pentru că era singurul lucru care mă ajuta să uit toate astea. Dacă nu era heroina, m-aș fi sinucis cu siguranță.

Acum mă uit în spate și o blamez pe ea pentru heroină: când vezi un puști de 19 ani că devine rapid dependent de cocaină, nu-l lași nici măcar să atingă heroina. Era evident că urma să devin dependent. Cred cu sinceritate că aș fi ajuns măcar să încerc într-o zi sau alta, cu sau fără ea – eram predispus la asta. Dar când mă uit uneori înapoi, aproape uit că ajunsesem să consum atât de mult ca să fiu cu ea.

*Numele au fost schimbate.

Tagged:heroina