Relație

Adăpostul ăsta de animale pune pisicile să-și facă nevoile pe numele fostului tău

Ce răzbunare poate fi mai dulce decât asta?
12.2.21
cadou de ziua indragostitilor pentru fosti
Photo courtesyPexels

  

E perioada aceea din an în care pe mulți ne lovește singurătatea. Peste tot în jur, cuplurile se răsfață cu trandafiri, ciocolată și alte daruri, pe când persoanele single își pregătesc o cină bună sau au grijă de ele ca să uite că sunt singure de Ziua Îndrăgostiților. Unii oameni singuri încep chiar să aibă gânduri că poate au greșit că s-au despărțit de ultimul partener. Chiar dacă era de căcat.

Publicitate

Dar dacă ești una dintre aceste persoane, poți sărbători altfel ziua îndrăgostiților. De data asta, poți face o donație către un adăpost de animale ca să-i dai peste nas fostului partener. Cum? Lexington Humane Society, un adăpost de animale din Kentucky, Statele Unite, acceptă donații de zece dolari ca să scrie numele fostului tău partener în cutia cu nisip a pisicilor, după cum anunță postarea de pe Facebook

Lexington Humane Society e o agenție de adopție care încurajează adopțiile responsabile și castrează animale la prețuri accesibile pentru familiile care au nevoie de ajutor. Până pe 15 februarie anul acesta, asociația acceptă donații de zece dolari în schimbul cărora pisicile lor fac caca pe numele fostului tău.

Campania a avut succes și mulți clienți nu au cerut doar numele fostului partener, ci și pe ale altor rude sau membri apropiați ai familiei.

Oamenii au multe metode de răzbunare pe foștii parteneri și, în mod surprinzător, multe au legătură cu fecalele. În iunie 2020, o femeie din Londra s-a căcat pe preșul de la intrare al fostului. În 2015, un bărbat din Florida a intrat în casa fostei iubite și s-a căcat pe mai multe lucruri, printre care patul, portofelul și un pahar.

Fiecare are metodele lui, dar sunt de părere că cel mai mișto mod de a-i da peste nas unui fost e să faci și o faptă bună cu ocazia asta și să donezi pentru adăpostul de pisicuțe.