urmaritor obsedat care mi a copiat viata
Doctorului Matt Lodder (stânga) i-au fost prost copiate tatuajele de către un urmăritor obsedat din altă țară (dreapta), care nu numai că și-a însușit munca lui, dar a ținut și o prelegere ca el, copiindu-i gesturile și modul cum vorbește. Toate fotografiile ne-au fost furnizate de Dr. Matt Lodder 
Identitate

Un student mi-a copiat munca, tatuajele și viața să semene cu mine

A păcălit pe toată lumea; l-au crezut un student eminent.
IG
translated by Irina Gache
SB
consemnat de Snigdha Bansal
8.2.21

Dr. Matt Lodder este lector în istoria artei și director de Studii Americane la Universitatea din Essex, Marea Britanie. În urmă cu câțiva ani, istoricul tatuat în vârstă de 40 de ani a avut o experiență bizară, în care un străin nu doar că i-a plagiat munca academică și a altor prieteni și colegi de-ai lui, dar și le-a însușit, ba chiar s-a dat drept el. Recent a dat peste asta pe Twitter, după ce mai mulți academicieni din jurul lumii l-au contactat cu experiențe similare. Lodder a vorbit cu VICE despre experiența care a devenit povestea lui preferată de spus la o bere de-a lungul anilor.

Publicitate

Aproape de finalul lui 2017 am aflat că cineva îmi folosea munca și detalii din viață ca să păcălească oamenii din cercul lui academic și profesional. Era student la master în SUA și nu-l cunoscusem niciodată în persoană.

Dar asta nu făcea doar cu mine, ci copia și fura și de la alți colegi academicieni, care se întâmplă să-mi fie prieteni. Studiile academice, în natura lor, sunt o nișă, nu? Ne facem treaba în ariile noastre de studiu. Nu sunt mulți care studiază istoria tatuajelor. Nu există multe studii de genul, cel puțin nu de calitate. Așa că primesc des e-mail-uri de la oamenii care sunt interesați de subiect și încerc pe cât pot să-i ajut. Sunt leneș, ca să fiu sincer. Deci multe lucrări scrise și cercetate de mine nu sunt încă publicate de fapt. Așa că mă bucur să le împărtășesc cu oamenii. Cred că așa m-a prins la început, prin 2015.

Dr. Matt Lodder

Dr. Matt Lodder

Mi-a scris sub un nume fals și mi-a cerut ajutorul pentru un articol pentru revista facultății. A mai scris și tuturor cunoscuților din mediul academic, și altor colegi de-ai noștri. Un e-mail obișnuit pentru noi, nimic ieșit din comun. Dar a ieșit în evidență și fiindcă era destul de strident ca discurs și la nesimțire.

Cum am spus, cred că e jobul meu să ajut oamenii și să le răspund la întrebările legate de subiect, așa că l-am întrebat ce voia să știe. Dar nu mi-a răspuns niciodată. De-a lungul anilor și-a creat identități diferite și mi-a scris sub mai multe pseudonime și e-mail-uri, și n-am aflat adevărul decât mult mai târziu. Mi se pare că a folosit și contul de e-mail al maică-sii, așa că am crezut că era vorba despre o femeie care lucra la un doctorat despre tatuaje. S-a întâmplat să împărtășesc cu el niște lucruri la care lucram, acordându-i încredere.

Pe spatele muncii mele și a altora, a reușit să-și creeze o reputație decentă la facultate, dar totul era bazat pe minciuni. A spus tutorilor lui că era în Londra să susțină prelegeri și să vorbească la conferințe când în realitate eu făceam asta. Pentru proiecte preda munca mea cu puține editări sau deloc. Un articol pe care l-am scris pentru o revistă, la care el doar a adăugat niște note de subsol și l-a trimis ca parte din lucrarea de diplomă, a fost marcat ca 90% plagiat, după cum urma să aflu. Măcar mi-a întărit ego-ul.

În tot timpul ăsta aduna informații de pe site-urile și conturile de social media ale unor prieteni și colegi, în special de la Dr. Anna Friedman, o fostă academiciană și istoric în tatuaje, și Dr. Gemma Angel, o savantă interdisciplinară cu specializare în istoria și antropologia tatuajelor europene. Nu ne-a dat follow pe social media, dar ne urmărea profilele. Așa l-am prins de fapt. Anna are o pagină de Instagram unde vorbește despre istoria tatuajelor în detalii. A făcut greșeala ghinionistă (pentru el) să-i dea like la o poză, dar avea un nume de utilizator dubios care a făcut-o să-i verifice profilul.

Aparent era practic o copie întreagă a paginii ei de Instagram. Dar avea și poze cu el în care era îmbrăcat similar cu mine, cu texte copiate din lucrările scrise de mine și de ea. Mi s-a părut total nepoliticos. Dar am realizat rapid gravitatea problemei și a devenit foarte enervant să privim cum și-a însușit lucrurile făcute de noi. 

Publicitate

A fost groaznic să găsesc poze cu el în timp ce căutam să aflu cine era. Așa am descoperit un video în care ținea o prelegere, îmbrăcat ca mine și copiindu-mi gesturile și modul cum vorbesc, după cum m-au anunțat unii oameni. Știu că nu am monopol pe articole de îmbrăcăminte precum cămășile din denim, dar, în contextul de față, totul se potrivea, mai ales că citea lucrurile pe care le scrisesem. Mi-a copiat chiar și tatuajele, deși toată lumea mi-a spus că tatuajele lui sunt făcute foarte prost.

De atunci nu a fost atât de dificil să-l găsim și să ne dăm seama ce altceva și-a mai însușit. Am realizat că ne scria sub nume false, dar folosea persona asta cu numele lui real. L-am căutat pe Google și am găsit poze cu el și pagina lui de Facebook. Site-ul lui era o copie după cel al Annei, chiar și biografia lui era de fapt a ei, numai că-și trecuse numele lui. Avea și poze cu el îmbrăcat ca mine. Partea cu el îmbrăcat ca mine și cu copii ale tatuajelor mele m-a enervat rău. Habar n-am ce-a fost asta. Tatuajele sunt văzute adesea ca o modalitate să-ți creezi o identitate unică și să te deosebești de ceilalți. Este amuzant că în contextul ăsta mi-a copiat tatuajele și apoi viața.

tattooed hand

Captură de ecran cu mână urmăritorului cu tatuaje copiate

A mai fost destul de șocant că a păcălit pe toată lumea din jurul lui, era un student emerit, avea burse. Chiar și când am contactat școala și tipul pentru care lucra, toți îl considerau un student genial. Mda, nu știu ce să zic despre asta. Am fost șocat, iritat inițial, apoi cumva confuz și apoi foarte supărat. Nu am făcut mare lucru fiindcă nimic din toate astea nu erau ilegale. Oamenii se duc adesea la saloanele de tatuaje și-și fac unele identice cu ale altora. A fost dubios, ciudat și inexplicabil.

Bineînțeles că ce a făcut depășea regulile academice. Dar am avut noroc că angajatorii lui și universitatea s-au ocupat rapid de problemă. Când le-am prezentat dovezile au fost oripilați, dar ne-au ajutat și să înțelegem cum a reușit să treacă de verificările de plagiat și alte protocoale. Copia capitole din cărți care nu erau digitalizate pe Google. Mai spunea și că avea computerul stricat, deci nu putea preda proiectele digital. Așa că le dădea copii fizice în loc de digitale, chestie cu care nu ar mai putea să scape acum, dar pe atunci lucrurile erau altfel. Putea să se fofileze, era foarte șmecher. Când s-a prins lumea de ce a făcut, și-a pierdut jobul și bursele. Nu și-a luat masterul și probabil că i s-a retras și licența.

Publicitate

Nu mi s-a părut adecvat să-l contactez. Dar unul dintre prietenii mei, academician și el, a contactat instituția și a întrebat: „De ce studentul vostru copiază munca prietenului meu?”. Asta a dus la un răspuns aproape de sociopat din partea lui, a spus că încerca să creeze un model și că nu fura de fapt nimic. Dar pe noi nu ne-a putut păcăli. Am multe întrebări despre ce dracu credea că face și cum a crezut că o scape basma curată. De ce nu a recunoscut public lucrurile furate? Dacă ar fi predat proiectele doar pentru școală, probabil că ar fi scăpat nepedepsit. Dacă în loc să se comporte așa, ne-ar fi scris și cerut ajutorul, sigur l-am fi ajutat cum puteam mai bine.

Acum sunt mult mai atent la corespondență. Ajut studenții, fiindcă ăsta e jobul meu, dar nu mai trimit nimănui material nepublicat. Nu îmi stă în fire să fiu neîncrezător în oameni, dar îmi place să cred că o să fiu mai atent la semnalele de alarmă de acum înainte. Și cum a evoluat tehnologia, e mai ușor să descoperi plagiatul acum. 

Dacă mă uit în urmă, a fost o experiență ciudată. Am găsit și niște declarații online, ale cuiva care fusese cu el, din care reieșea că mai era judecat și în al proces de furt de identitate. Personal nu am simțit niciodată o amenințare reală din partea lui, fiindcă știu că nu era nici fizic și nici emoțional aproape de mine. Dacă ar fi locuit în orașul vecin mă întreb dacă m-aș fi simțit diferit. Dar m-a speriat și a fost foarte inconfortabil, fiindcă a fost cel mai ciudat lucru de care am avut parte.

În ianuarie 2018 ne-a scris un e-mail în care își cerea iertare. N-am răspuns, dar aia a fost ultima oară când ne-a contactat. Încă mai are paginile de social media, dar nu mai sunt active. Nu știu dacă asta înseamnă că e în pușcărie, mort sau și-a însușit altă identitate. Poate că-și trăiește cea mai mișto viață în Riviera. Poate că a fost ales în Congres. Nu știu.

Am ascultat multe podcast-uri despre stalkeri și adesea oamenii nu se opresc pur și simplu. În retrospectivă cred că sunt norocos, fiindcă sunt sigur că de fapt am ruinat viața acestui puști. Nu știu dacă încă mă urăște, sau dacă e în expectativă și gata să apară la ușa mea. Cum spuneam, nu știu unde a dispărut. Și cred că e mai bine să o las așa.