Relație

Poveștile astea horror despre agățat în pandemie te vor bântui pe vecie

Cititorii VICE mi-au trimis cele mai groaznice experiențe romantice din pandemie.
IG
translated by Irina Gache
8.3.21
dating in pandemie, covid
Foto: Sian Bradley 

Dacă aș face un top al „excitației”, 2020 și 2021 sigur ar ieși pe ultimul loc. Ce ar putea fi mai puțin excitant ca o pandemie furioasă în care ești obligat legal să stai la o distanță de doi metri de alți oameni? Iar oamenii tușesc, își împrăștie microbii și-și pierd gustul? Atât de mult timp încât a devenit normă. Nu a fost excitant nici măcar ca o „dorință reprimată ca-n poveștile cu lesbiane din epoca victoriană”. Până și cei care pot face sex n-au vrut neapărat să facă.

Publicitate

Chiar și așa, anul trecut nu a oprit totuși dating-ul. Pentru unii, asta a însemnat arderea pașilor în relație mai rapid decât de obicei. Pentru alții a însemnat finalizarea lor fiindcă nu funcționau. Între toate astea, mai sunt și date-urile care n-au mers din motive care nu ar fi apărut înainte de pandemie. Certurile legate de vaccinuri, de exemplu. Oameni cu simptome de gripă care au ieșit la date. Și așteptări neconforme despre cum ar trebui să decurgă o primă întâlnire în pandemie.

După aproape un an de carantine, am cerut oamenilor să-ți povestească cele mai de groază experiențe de dating din lockdown. Uite ce au avut de zis: 

„A dispărut după ce mi-a dat COVID”

Am fost la câteva date-uri cu o tipă. Nu mi-a ridicat niciun semn de întrebare și era foarte drăguță. La începutul carantinei din noiembrie am fost la ea să bem. Am început să ne mângâiem, nu am mers mai departe fiindcă în mod ironic eram paranoică să nu iau virusul, apoi am plecat acasă. Două zile mai târziu i-am scris și mi-a răspuns că se simțea foarte rău și nu s-a dat jos din pat.

A doua zi am început să tușesc și să nu pot să respir ca lumea. I-am scris și am întrebat-o dacă se simțea mai bine, dar mi-a spus că, din contră, mult mai rău. Peste două zile ambele noastre teste au ieșit pozitive. Nu mi-a afectat „sentimentele” pentru ea, încă simțeam că era minunată și-mi făceam griji pentru ea.

I-am trimis câte un mesaj la fiecare două zile ca să văd ce face, dar nu mi-a mai răspuns după ce ne-au ieșit testele pozitive. Mi-am imaginat că era prea bolnavă sau rușinată să-mi răspundă. Devenisem atât de bolnavă încât nici nu-mi mai păsa, lol. După o lună, când lucrurile au început să revină la „normal” și m-am întors la muncă, am decis să îi scriu că nu mai am nicio veste de la ea și că sper că e ok.

Publicitate

Tot nu mi-a răspuns, așa că am început să accept că a dispărut după ce mi-a dat COVID-19. Nici acum nu știu de ce, dar posibil de rușine sau din vinovăție? O săptămână mai târziu m-a blocat pe WhatsApp și pe Instagram. Nu o să mint, m-a rănit, dar mi-am revenit destul de rapid. - Hannah, în vârstă de 25 de ani

„Am realizat că eram la date cu un covidiot”

Am ieșit la un date cu tipul ăsta în ianuarie. Tocmai ce începuse al treilea lockdown, așa că am sugerat să mergem la o „plimbare”, ca să fim în siguranță. Voia inițial să vin la el la cină, dar a acceptat și plimbarea. Plimbarea mergea bine și chiar mi-a plăcut de el la început, arată bine și e fix genul meu de bărbat. Dar când am început inevitabil să vorbim despre pandemie, a zis niște lucruri care m-au lăsat mască. Întâi a spus că nu este decis dacă să facă sau nu vaccinul, că a „citit el niște lucruri” și nu vrea să-și injecteze „o substanță chimică oarecare” în corp. Bă, băiatule, nu așa funcționează vaccinurile! Apoi a spus că lockdown-urile „evident că nu funcționează și nu sunt necesare”. Până am făcut a treia tură de parc am realizat că eram la un date cu un covidiot, așa că m-am scuzat și am plecat.

M-am gândit la asta mult timp după și m-am întrebat cum ar fi mers date-ul dacă nu eram în toiul unei pandemii. Poate că am fi fost deja într-o relație și nu aș fi aflat niciodată cât de diferite erau perspectivele noastre. Sau poate că este și unul care crede în illuminati și că pământul e plat, și nu ar fi funcționat oricum. Nu vom ști niciodată. - Charlie, în vârstă de 27 de ani

„Am încercat să ne-o tragem la un moment dat, dar eram prea beată”

Am cunoscut un tip pe o aplicație de dating și am vorbit online două sau trei zile. Conversația mergea lin, așa că am decis să ne întâlnim afară. Ne-am plimbat mai multe ore și el a sugerat să comandăm ceva de mâncare la el acasă. Mi-a plăcut de el, eram incredibil de atrasă și înfometată după atenție și afecțiune.

Am mers la el și-a deschis o sticlă, apoi încă una. Eram așa de atrasă de el încât am băut mult. Am încercat să ne-o tragem la un moment dat, dar am fost prea beată. Aparent, la un moment dat, i-am spus că era arogant și înfumurat și apoi ne-am certat. Habar nu am de ce.

Publicitate

Mi-a cerut să plec de câteva ori. Am comandat un taxi după o oră de negocieri cu el. Când am plecat de la el, nu aveam decât haina pe mine și nimic sub ea. Am reușit să-mi iau câteva dintre lucrurile mele. L-am sunat de câteva ori din taxi să-i spun că s-a terminat și nu vreau să mai vorbesc cu el niciodată.

M-am trezit cu cea mai oribilă mahmureală, fără să știu exact ce s-a întâmplat. Eram incredibil de rușinată și luasem un tricou de la el. După câteva ore i-am trimis un mesaj să-i cer scuze pentru comportamentul meu. M-a sunat să-mi spună că era ok și să trecem peste. Mi-a propus să ne vedem din nou la el, că urma să gătească și să-mi dea lucrurile înapoi. M-am simțit eliberată până când am realizat că nu mai răspunde. Așa că i-am trimis tricoul prin poștă împreună cu niște bani ca să-mi trimită lucrurile. După câteva săptămâni, mi-a răspuns că a fost foarte ocupat și-mi va trimite lucrurile. Încă n-am primit nimic, deci nu sunt împăcată.

Deși a ridicat tonul la mine când eram la el acasă, cred că eu am stricat totul fiindcă am băut prea mult, fiind foarte atrasă de el. M-am simțit incredibil de singură în carantină, aveam nevoie de afecțiune, iar asta m-a împins să mă comport exagerat cu un străin. Lucrurile astea m-au făcut să mă gândesc la ce vreau și am nevoie și cum să le fac față în timpul carantinei. - Ria, în vârstă de 26 de ani

„M-a făcut să aștept în holul de pe palier pe întuneric”

Am cunoscut un tip foarte drăguț în noiembrie. Ne urmăream online de ceva vreme și l-am întrebat dacă vrea să ieșim și să bem câteva beri undeva. O bere s-a transformat în șapte și curând am început să ne sărutăm pe un buștean. Apoi mi-a cerut să mergem la el, dar mi-a subliniat că are colegi de apartament foarte stricți când vine vorba despre restricții. Apropo, și eu sunt strict când sunt treaz. Deci urma să o facem fără să afle ei. Locuia foarte aproape, așa că am zis „de ce nu?”.

Nu am realizat că locuiește într-un apartament minuscul cu patru oameni, care erau toți acasă. M-a făcut să aștept în holul de pe palier pe întuneric timp de aproape 25 de minute, foarte mult când doar stai și aștepți. Când am ajuns în final la el în cameră și am început să facem sex, îmi șoptea în continuu „shh!”, lucru care a început să mă scoată din sărite. Mi-a spus că puteam să rămân peste noapte, dar că trebuia să plec la ora șapte înainte să se trezească restul. Nu am vrut să rămân. Din fericire toți erau în camerele lor, așa că am putut să mă furișez fără să fiu prinsă.

Toată faza m-a îndepărtat de el, fiindcă sunt de părere că, dacă totuși încalci restricțiile, măcar trebuie să ți-o asumi. M-am simțit cam imatur, ca adolescenții care se furișează pe lângă părinți, dar nu într-un mod sexy. Oricine îmi zice să tac va fi întotdeauna neatrăgător, indiferent de circumstanțe. Nu-mi pasă dacă suntem la o înmormântare și eu țip, nu-mi spui să tac. - Nathan, în vârstă de 24 de ani

„Patul era plin de vomă, la fel și covorul și sutienul meu”

Am cunoscut o tipă pe Tinder în timpul lockdown-ului. Surprinzător m-a invitat la ea, și am acceptat. Era deja puțin amețită și am început să ne giugiulim. Apoi a decis că vrea să ia droguri. Eu nu aveam decât ketamină la mine, așa și-a luat doza și am continuat.

La scurt timp după am realizat că începuse să adoarmă. I-am dat la o parte mâna, s-a întors și a vomat pe mine. Am dus-o la baie, dar abia putea să meargă. După zece minute m-am dus la bucătărie să mă spăl și apoi să mă întorc în cameră. Patul era plin de vomă, la fel și covorul și sutienul meu. Am furat o pungă pentru cumpărături ca să-mi pun sutienul în ea. S-a întors de la baie și s-a întins pe patul plin de vomă. - Redgi, în vârstă de 26 de ani.