O profesoară mi-a explicat cum reușește școala online să scoată ce-i mai bun din elevii din România

Silvia Mușătoiu, profesoară de matematică la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, mi-a predat în ultimii doi ani de liceu, iar aproape un deceniu mai târziu îi urmăresc pe Facebook evaluările situației din școală și societate. În octombrie mi-a atras atenția un status în care folosea o metaforă pentru situația actuală: „Uite cum e la școală în condițiile actuale – ca și când ai merge cu spatele pe o cărare care îți e foarte cunoscută, dar, oricât de bine ai cunoaște-o, tot îți vine să întorci capul să vezi ce urmează.”

Așa am ajuns să vorbim pe larg despre școala online, interes și dezinteres, părinți și elevi și cel mai haotic an școlar din ultimele trei decenii. Mai menționez că interviul a fost realizat înaintea închiderii școlilor pe 20 octombrie.

VICE: Sunt toți profesorii pregătiți să facă școală online sau unele cursuri sunt suspendate?
Silvia Mușătoiu: Nu toți profesorii sunt pregătiți să facă ore online. Dar asta ține doar de dorința și de disponibilitatea lor de a învăța. Școala le-a asigurat tuturor aparatura necesară orelor hibrid sau online. În fiecare clasă există un calculator conectat la internet și o cameră audio/video, ce-i drept, nu suficient de performantă, cu care se filmează tabla și profesorul care ține lecția, și videoproiector montat în tavan.

În plus, profesorii care au afirmat că n-au aparatură pentru orele online ținute de acasă au primit de la școală laptop sau tabletă. Oricum, orele online se pot ține de către profesori chiar și de la școală, unde există internet.

Mai mult, profesorii de informatică din școală au ținut, în primele săptămâni din septembrie, înainte de începerea cursurilor cu elevii, webinarii de inițiere și perfecționare pentru profesorii colegiului în utilizarea platformelor educaționale cele mai populare: Zoom, Meet și Teams. În aceste condiții, cine nu poate face nici acum ore online cu elevii, pur și simplu nu vrea.

Cu toate aceste condiții, cât de dificilă a fost adaptarea?
A fost foarte greu de realizat orarul pentru 34 de clase și 62 de profesori, dar s-a finalizat. Copiii clasei unde sunt dirigintă au ore în sistem hibrid luni, miercuri și joi și exclusiv online marți și vineri. Țin legătura cu ei tot timpul, îmi spun ce merge și ce nu merge, au nevoie să știe că cineva îi veghează, că nouă profesorilor ne pasă.

Situația epidemiologică nu pare a se îmbunătăți, nu doar în România, ci la nivel mondial. Nu cred că ne îndreptăm spre scenariul verde, ci, mai degrabă, spre cel roșu. Nu știu cum funcționează sistemul hibrid în alte școli, unii poate au aparatură mai performantă, alții poate n-au deloc. La noi, însă, cu ceea ce avem, se pot face ore, chiar ore bune.

Pe de altă parte, mă nemulțumește enorm lipsa de responsabilități pentru personalul medical școlar, insuficient de altfel într-o situație precum cea în care ne aflăm, și nepăsarea sau, mai rău, desconsiderarea nevoilor școlii din partea autorităților locale.

Cum s-a derulat, propriu-zis, învățarea hibridă? Cum interacționează elevii?
Orele hibrid se desfășoară cu 15 elevi în clasă și ceilalți 15 acasă. Noi n-avem clase supradimensionate, deoarece am respectat regulamentele în vigoare și am văzut că e bine. Am rezistat tuturor presiunilor sau intervențiilor „de sus” de a primi transferul copilului X cu suplimentarea locurilor la clasă, motiv pentru care unii dintre cei „de sus” aproape ne dușmănesc.

Fiecare astfel de oră începe cu conectarea profesorului la Google Meet și invitarea copiilor din grupa de acasă la oră. Prin intermediul conturilor făcute de școală se conecteză automat, fără acceptul profesorului. Camera, conectată la calculator, permite copiilor de-acasă să vadă și să audă profesorul dacă acesta e lângă tablă, în câmpul vizual al camerei. Din păcate, cu camerele pe care le avem noi nu se vede mai mult de un metru pătrat de tablă, așadar profesorul trebuie să-și restrângă aria de expunere pe tablă la acest metru pătrat.

Care a fost experiența dumneavoastră de până acum cu acest mod de lucru?
Am testat acest sistem în prima zi cu ore, adică pe 15 septembrie. Nu mi-a ajuns metrul pătrat de tablă, așa că mi-am adus de-acasă tableta grafică și laptopul. Sunt și alți colegi care aplică acest sistem, profesori de matematică și de fizică. Am conectat laptopul la videoproiector și, în loc de tabla cu cretă, folosesc scrierea pe tabletă, proiectată pe perete prin videoproiector. Se vede foarte bine și în clasă și pentru cei de-acasă, care văd direct tableta distribuită prin Google Meet.

Două aspecte sunt nesatisfăcătoare la acest sistem. În primul rând, copiii din clasă nu-i aud prea bine pe cei de-acasă și invers, uneori vorbesc chiar în același timp. Apoi, ei nu pot scrie pe tableta mea, pentru că nu avem voie să împrumutăm obiectele altora, pentru cei din clasă, iar celor de-acasă nu am opțiunea de a le permite să scrie pe tableta mea, în softul pe care îl am. Dar, scriu eu pe tablă ce îmi dictează ei și vede toată lumea, așadar putem comenta, corecta sau dezbate diverse idei sau soluții.

V-ați simți confortabilă și cu ideea înregistrării orelor?
Nu am nimic împotriva înregistrării orei mele. Nu consider că am vreun drept de autor pe aceste lecții. Nu fac decât să interpretez și să explic, în fața lor, lecții de matematică inventate cu mult înainte de a ne naște noi, pe care vreau să le înțeleagă cât mai bine. Și nici nu mă rușinez de modul în care explic aceste lecții.

Revolta unor profesori care refuză înregistrarea lecțiilor, prin invocarea drepturilor de autor, sau, mai rău, dreptul la intimitate, mă revoltă. Sigur că sunt total împotriva utilizării acestor înregistrări pentru defăimarea profesorilor, dar eu am încredere în elevii mei. Iar acei elevi care încalcă angajamentele, nu neapărat scrise, de moralitate trebuie sancționați imediat și de fiecare dată când le încalcă.

Dar, oare, nu același lucru trebuie să facem și cu profesorii care, în loc de lecții, fac altceva? N-ar trebui, oare, să avem un sistem de monitorizare bine reglementat al orelor ținute de profesori? N-ar trebui, oare, să sancționăm situațiile de „malpraxis” în învățământ? Dacă elevii mei vor considera că e utilă înregistrarea orelor o voi face fără să stau pe gânduri.

Care a fost reacția elevilor, până acum, la noul sistem în care trebuie să învețe?
Au fost extrem de înțelegători și de binevoitori cu nepriceperea profesorilor lor în mediul virtual. Uneori i-au ajutat cu indicații sau soluții la diverse probleme tehnice. E ceva nou și pentru ei. Din martie și până acum i-am văzut cum au trecut prin diverse stări: la început curiozitate, mai apoi entuziasm, pentru că nu se puneau absențe și nici note, iar la finalul anului școlar se instalase oboseala și nerăbdarea de a intra totuși în vacanță.

La școală, cât au venit, toți elevii au purtat mască și nu s-au plâns. N-au ieșit în pauze, că n-au voie, dar și dac-ar avea voie, n-ar avea timp. Pentru școală offline, în cele cinci minute de pauză se ridică de pe scaune, vorbesc unii cu alții. La toaletă merg în pauzele din timpul orei. Pentru clasele de pe același palier sunt programate pauze de zece minute, decalate pentru a nu se putea intersecta grupe diferite.

În ceea ce privește atenția lor la ore eu nu mă pot plânge. Sunt atenți și intervin, colaborează. S-au obișnuit cu sistemul pe care îl folosesc încă din primăvară. Dar învățământul online și cel hibrid scot la iveală, mult mai mult decât învățământul clasic, interesul sau dezinteresul elevului față de învățătură. Elevii pot dispărea de pe ecran foarte ușor, își pot găsi motive, scuze. De asemenea, deși îi vezi pe ecranul tău, ei pot avea pe ecranul lor altceva decât lecția, ceva ce tu nu poți vedea.

Pot ei să învinuiască stimulii la care răspund din proprie voință, alții decât lecția? Nu. Dacă răspund la alți stimuli atunci învinge delăsarea lor, nepăsarea față de propria educație, dorința de evadare dintr-o oază căreia nu-i simt încă utilitatea.

E profesorul vinovat? Uneori, da, alteori nu. Dacă profesorul dă, el însuși, semne de nepăsare atunci e vinovat. Neglijența în pregătirea orelor e o vină. Neglijența față de elevi și față de scopul lecției e o vină.

Indiferența față de succesul sau insuccesul lecției e o vină. Indulgența față de sine când n-a reușit să se conecteze la clasă, din propria neștiință, e o vină. Dar nu e o vină a profesorului educația cu care vine de-acasă copilul. Profesorul poate modela caracterul elevului prin exemplul propriu, dar nu-i poate schimba familia sau obiceiurile ori atitudinile acesteia.

Cât de înțelegători sau, dimpotrivă, dificili sunt părinții cu normele și organizarea pentru acest an școlar?
Eu am norocul să fiu diriginta unei clase de copii cu părinți înțelepți și educați. Am discutat mult cu ei, au venit cu sugestii și, mai ales, și-au făcut timp să discute cu copiii. Dacă toți copiii poartă masca la școală, asta se datorează și părinților. A existat însă și un memoriu depus de un părinte prin care ne anunța că nu este de acord cu legile în vigoare și că, dacă le aplicăm, suntem pasibili de pedeapsă. Însă copilul acestui părinte s-a prezentat la școală cu masca, o poartă pe tot parcursul programului, fără a se plânge. E un paradox.

Care sunt lucrurile de care vă temeți referitor la acest an școlar, dincolo de situația medicală?
Mă tem că nu vom putea face o evaluare relevantă a elevilor, cu mijloacele pe care le avem la îndemână. Fără standarde de evaluare, fiecare profesor face evaluarea cum îl taie capul. Nu spun că profesorii n-ar ști să evalueze, doar că acum standardele sunt diferite de la școală la școală.

Totodată, mă tem că ni se va distruge școala, tradiția ei de 125 de ani, printr-o ambiție a unui primar reales pe 27 septembrie. Sub pretextele că vrea să elimine riscul la cutremur al clădirii noastre de patrimoniu și să obțină pentru școală aviz ISU, vrea să ne scoată din clădire cu orice preț, ceea ce-i sperie mai ales pe părinți. Ei au sesizat însă neconcordanțele dintre declarațiile primăriei și acțiunile acesteia.

Până acum, profesorii din Consiliul de Administrație, ulterior și părinții, s-au opus acestei relocări, până când primăria își va rezolva problema de legalitate a documentației tehnice pentru reabilitarea unei clădiri de patrimoniu și vor fi trimise către școală toate actele doveditoare ale bunelor intenții declarate de primărie cu mare pompă.

Ce ne-ar mai trebui ca învățământul online să fie util, dacă nu chiar o soluție la fel de bună precum cel offline?
Ne-ar trebui trei categorii de lucruri. Prima ar fi resursele educaționale compuse din lecții gata făcute și modalități de evaluare care să verifice competențele elevilor. A doua categorie ar fi standardele de evaluare a elevilor, pentru un caracter unitar al evaluării, iar a treia categorie e aparatura și pregătirea tuturor, elevi și profesori, de a o folosi corect. Fără aparatura potrivită vom bâjbâi, vom face artificii care funcționează în unele locuri, dar nu funcționează în altele.

Oricum, toată lumea e preocupată, în ultima vreme, de dotările tehnice și de condițiile sanitare. Dar nimeni nu urmărește ce se predă, se învață sau se evaluează și cum se petrece o oră online. Profesorii dedicați își fac singuri resursele și, în general, nu se plâng. Cei care se plâng sunt cei care, în principiu, își cunosc foarte bine drepturile, dar își neglijează obligațiile. Aceștia sunt, în general, profesori care nu știu să lucreze cu calculatorul, folosesc WhatsApp și consideră că trimiterea unor fișe către elevi ar fi ceea ce numim „Lecție”. E fals și total ineficient.

Împreună cu câțiva profesori de matematică, din mai multe școli, am început să lucrez la lecții de matematică pe care să le punem la dispoziție, liber, gratuit, tuturor elevilor și profesorilor de matematică, români. Proiectul e foarte amplu, va fi implementat cu bani privați și lansat în jurul datei de 1 noiembrie. Se numește MateMatrix – lecții de matematică pret-a-porter. Pot fi parcurse de elevi, individual, fără supravegherea profesorului, pot fi folosite de profesor la oră, sau pot fi printate și distribuite elevilor care nu au acces la tehnologie. Suportul acesta trebuie să ușureze profesorului misiunea de a preda, fără să mai facă singur efortul de a-și crea propriile lecții, să-i lase timp profesorului de a discuta mai mult cu elevii despre noțiunile pe care aceștia din urmă le găsesc mai dificile.

Faptul că unii oameni sau unele ONG-uri preiau din sarcinile statului reflectă incapacitatea acelui stat de a gestiona criza. Faptul că noi, câțiva profesori de matematică, ne-am strâns să vedem cum putem ajuta (și pe noi, și pe alții) înseamnă că statul n-a știut să-și folosească eficient resursele. Banii cu care noi ne vom descurca sunt bani de la entități private; pentru stat, sumele pe care le vom cheltui în acest proiect sunt infime. Și cu toate astea, nu le-au alocat. Timp era suficient, din martie până în august pentru astfel de proiecte derulate împreună cu profesori cu diverse specializări și din diverse orașe și regiuni.

Silvia Mușătoiu e profesoară din matematică din 1995. A debutat ca profesor suplinitor la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din București. În 2009, un coleg de breaslă de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” i-a propus schimb de posturi – așa a devenit și profesoara mea. În 2013, a fost numită director al Colegiului. Mandatul a durat până în 2019, când și-a dat demisia, considerând că rolul său în acest post, în contextul de atunci, s-a încheiat. În timpul mandatului a fost făcută și o schimbare considerabilă: de mai bine de cinci ani se învață doar dimineața. În 2020, i s-a mai atribuit un rol: consilier la cabinetul ministrului Educației, rol pe care l-a abandonat de aproape două luni, considerând că nu i se potrivește în contextul dat.