Muzică

De ce Dani Mocanu și abi nu sunt regii României

2020 e un an nebun, nebun de tot, iar înfruntarea titanilor abi și Dani Mocanu pare punctul culminant al muzicii românești.
regii romaniei, abi talent, dani mocanu, interlopi
Screenshot-uri din „Regii României”

Pandemia prin care trecem a forțat sau tentat artiștii din România să găsească tot felul de căi inedite pentru a scoate capul la iveală și să acapareze trendingul pe YouTube. Așa s-au născut manelele trap, când Lino Golden și Jador au „dat moda”, Costi „Forță” Ioniță a colaborat cu oricine, oricând, de la maneliști la Ruby, Dorian Popa a ajuns să colaboreze cu propriul câine, iar abi, aka „rege pă Româna”, mai dă o lovitură împreună cu Dani Mocanu, aka „regele vizualizărilor” sau „regele hiturilor”, pe o piesă care n-a fost să fie cu Florin Salam, dacă ne-aducem aminte de-o postare mai veche pe Instagram.

Publicitate

Atâția regi că deja începi să te gândești de ce se cred mai presus decât orice artist și de orice trend sau lege, doar pentru că bubuie de câteva ori în trending. Să facem așadar analiză pe text ca la școală și să scriem după dictare.

abi caută scandal pe orice piesă

Pe lângă show off, flex pe haine și display de mare brigadă de interlopi wannabe cu pectorali pompați, piesa are și câteva atacuri subtile. Că doar trebuie să moară de ciudă dușmanii. „Sunteți câinii mei și vă țin în lesă pe toți / Vă luați mașini în leasing, dar nu aveți bani nici de roți”, zice abi rânjind. Dacă ai urmărit istoria conflictelor lui, o să-ți dai seama că versul e îndreptat, cel mai probabil, către Lino Golden, care și-a luat mașina în felul ăsta.

Dani intră și el „la rupere”: „Nu vă mai dați smardoi, că v-am verificat / Avem filmări cu voi când faceți videochat”. Ăsta e un vers pentru cunoscători, dar mai ales pentru fanatici. Pare că Dani vrea să dea în cineva de la „Puterea Dragostei”, unde mai mereu, după ce se termina emisiunea, afli că unii dintre concurenți se ocupau și cu așa ceva. Păcat că „regele vizualizărilor” nu îți dă mai multe hinturi despre cine ar fi vorba. N-ar fi de mirare să scoată o piesă separată pe tema asta.

abi s-a prins cum să dea lovitura pe YouTube și s-a combinat cu diverși artiști când aceștia au prins valul ăla mare. Așa a făcut și cu Dorian Popa, când a scos o piesă fără nume, așa a făcut și când Exploit a plecat din 5GANG. Așa că, dacă e să fie rege la vreun capitol, e rege pe scandal și telefoane date altor vedete.

Publicitate

„Regii României” se inspiră de la alții

Refrenul piesei („Ne-am unit toți fanii / Și românii și țiganii / Până și americanii”) e doar un alt mod de a le arăta celor care pun botul că faima lor s-ar duce și dincolo de granițe. Sunt sigur că undeva în State, pe la un colț de stradă, un băiat de cartier ascultă la telefon piesa asta și deja se crede „rege pe America”. Asta în loc să asculte Drake, Migos și alți regi d-ăștia mai mici.

abi poartă șapca la fel cum o face 6ix9ine în „Punani”, în timp ce Dani Mocanu rămâne pe filmul interlop: cămașă de nuntă descheiată și trabuc la purtător. Nu degeaba ține în mână un craniu, detaliu pe care mulți nu l-au înțeles. Craniul, pe lângă faptul că îl face să pară mafiot cu filozofii existențiale, face referire la Philipp Plein, o marcă de țoale mai scumpe decât un Sandero, pe care omul nostru o tot îmbracă.

Dacă și de data asta Dani a evitat apelativul „zdreanță”, măcar avem parte de un râs à la ciocănitoarea Woody. Enervant și amuzant, în același timp. E un catch bun, îi dă piesei hazul de care avea nevoie printre atâtea cuvinte grele aruncate. Totodată, dacă iei comentariile la rând, mulți spun că „Regii României” seamănă într-un fel cu „Niagara”. Găsești niște asemănări, dar chiar să fie coincidență?

Dani Mocanu s-a cam speriat de propria imagine

A trebuit să dau telefoane la oamenii mei din Sălăjan și Berceni să înțeleg mai bine de ce acești doi cetățeni o ard pe supremație. Am aflat așa: trapperii, precum strămoșii rapperi gangsta, se cred superiori și puternici chiar și când n-au bani. Asta e fenta lumii hip-hop. Iar când dau de bani, în mintea lor se văd încoronați. E valabil la aproape toți, de la Puff Daddy la Kanye West. Dar, mai important, mi s-a zis așa: „Să fim înțeleși, n-ai cum să fii rege fără cele trei ingrediente magice: bani, femei la produs și câțiva ani de pușcărie”.

Publicitate

Dacă judeci astfel, poate doar Dani Mocanu se apropie de acest ideal. Știi deja că piesa „Curwa” i-a adus bad publicity, ba chiar a fost trimis în judecată pentru incitare la ură, violență și discriminare. A fost săltat și de DIICOT pentru că, alături de alții, ar fi fost implicat într-o reţea de prostituate de lux provenite din România, ce funcţiona în Londra. În august, dosarul a fost trimis înapoi la parchet, pentru refacerea urmăririi penale.

Faptele astea l-au cam înmuiat, vlogurile lui sunt tot mai pe caterincă, mai umane, cum s-ar zice. Cel mai nou e chiar unul în care i se face o surpriză de ziua lui. Awww… (observați, de asemenea, tricoul inspirat din Straight Outta Compton, pentru că, subtil sau nu, Mocanu își virează imaginea către zone mai familiare și safe). Iar când vine vorba despre muzică, a înțeles totuși că trebuie să îmbrace treaba într-un act artistic și s-a apucat să facă disclaimere. Slăbuț, slăbuț…

abi începe să fie luat de hater

Dacă Dani lucrează deja la strategii de marketing, publicul lui abi îi cere să fie tot mai hater. Iar el pare că n-are nimic împotrivă. E un risc mare aici. Ți-a cam plăcut când s-a luat de Alex Velea sau când i-a făcut pe toți trapperii de la noi sclavii banilor. Cuvinte grele, punkăreală chiar, iar probabil hip hopul nostru are nevoie și de niște autocritică.

Dar porecla asta de hater poa’ să-i rămână până la adânci bătrâneți și astfel să ajungi să nu-l mai iei în serios și să consideri că de fapt n-are nimic de zis, ci că face doar scandal de dragul scandalului. Și, bineînțeles, de dragul vizualizărilor. Astfel, asumat sau nu, ajunge să facă tot ceea ce critică, de fapt, la ceilalți.

Editor: Mihai Tița