#ȘiNoi

Cupluri de același sex mi-au spus cum le-ar schimba viața parteneriatul civil în România

„Cum adică vreți să fiți un cuplu și vreți să fiți privite ca oameni normali, dacă nici măcar statul nu vă recunoaște?”
27 Iulie 2020, 11:48am
parteneriat civil, lgbt, comunitatea lgbt in romania, casatorie
Oana și Andrada sunt împreună de trei ani. Fotografie din arhiva personală
Am creat un loc în care te poți simți safe.

#șinoi este o campanie VICE România de promovare a parteneriatului civil, finanțată de Fundația Friedrich Naumann for Freedom și sprijinită de asociația Accept. Urmărește-ne lunar pe site și pe contul de Instagram.

Persoanele din comunitatea LGBT nu se pot căsători, nu pot adopta, nu se pot vizita la spital dacă unul dintre parteneri este bolnav și de multe ori nu pot deține un apartament împreună. Adică toate drepturile pe care cuplurile heterosexuale le iau de-a gata și cu care n-au avut niciodată probleme. Mai mult, potrivit unui studiu realizat acum patru ani de asociația Accept, ONG care apără și promovează drepturile LGBT încă din 1994, unul din patru elevi consideră că homosexualii sunt ființe inferioare și aproape jumătate dintre ei ar fi deranjați să aibă un astfel de coleg.

Toate lucrurile astea ar putea fi evitate, dacă în România ar exista o formă de parteneriat civil. Adică o lege care să asigure cuplurilor LGBT dreptul la protecția vieții private și de cuplu, obligația de a-și acorda îngrijire în caz de boală și statut în procedurile administrative. Dar Senatul a respins parteneriatul civil în 2019, în ciuda deciziei CEDO care obligă statele să ofere fără discriminare protecție legală tuturor cuplurilor. Lucru deloc surprinzător pentru o țară în care acum doi ani s-a organizat un referendum pentru modificarea definiției familiei și a căsătoriei în Constituție, deși în România sunt peste patru sute de mii de cupluri care nu beneficiază de vreo protecție legală.

Am vorbit cu mai multe cupluri de același sex, ca să înțeleg problemele cu care se confruntă și cum li s-ar schimba viața, dacă în România ar exista o formă de parteneriat civil.

Nu ar mai exista teama că ar rămâne pe drumuri

Când vrei să iei un împrumut, banca îți face un rating. Dacă ești căsătorit, primești puncte în plus și implicit mai mulți bani. Dar cuplurile de același sex, cum sunt Oana și Andrada, nu au această șansă. „Creditul îl va lua doar una dintre noi, ceea ce ne limitează posibilitățile (de cumpărare)”, îmi explică Andrada.

Asta le face să trăiască mereu cu frică pentru ziua de mâine, deși acest stres ar putea fi evitat printr-o formă de parteneriat civil. „Dacă una dintre noi pățește ceva, cealaltă rămâne cu creditul sau fără apartament. Dacă ne despărțim prin absurd, nu avem protecție legală, cum are un cuplu căsătorit parte de partaj”, îmi spune Andrada temerile ei.

După ce n-a trecut referendumul pentru familie, în 2018, au avut o speranță deșartă că se va adopta o formă de parteneriat, „dar, dacă e să așteptăm după statul român, probabil o să fim în chirie mulți ani”, spune Andrada. Acum încearcă să-și ia măsuri de protecție la notar. „Să semnăm o înțelegere că facem împrumutul împreună, chiar dacă nu ne lasă. Nu știm dacă se poate”.

„Nu poți lua un împrumut împreună cu altcineva. Doar să semneze o declarație conform căreia, dacă tu nu poți plăti, își pune la dispoziție veniturile”, ceea ce poți face cu oricine, explică Iustina Ionescu, avocata asociației Accept. Dar când un cuplu căsătorit ia un împrumut, acela devine automat datorie comună a ambilor soți.

„Mai există cazul în care ești liber profesionist, n-ai venit stabil și banca nu e satisfăcută de cât de sigure sunt veniturile tale, așa că îți cere o adeverință de venit a soțului sau a soției. Fiind necăsătorit, e posibil să nu primești împrumutul”, îmi spune Iustina. Dacă șansele majorității să facă un împrumut ca să-și clădească o viață cresc odată ce se căsătoresc, persoanele LGBT nu ajung acolo niciodată.

parteneriat civil

Oana și Andrada. Fotografie din arhiva personală

Toate portițele astea legislative pe care trebuie să le găsească ca să poată duce o viață ca noi toți le-au făcut pe Andrada și pe Oana să se gândească de mai multe ori să plece din țara care încearcă oricum să le alunge și să-și clădească un viitor într-un loc primitor, unde s-ar putea căsători sau lua un împrumut. Dar au ales să rămână aici, să intre în Asociația Pride România și să lupte pentru ele și comunitate.

Nu ar mai trăi cu teama că celălalt moare

Nu trebuie să fii căsătorit ca să-ți iei o proprietate cu cine ai tu chef, dar dacă ești, toate bunurile achiziționate în timpul căsniciei sunt automat comune. „La cuplurile necăsătorite, apartamentul poate fi pe numele ambilor la notar, dar cu celelalte bunuri ce faci? Ar însemna foarte multe drumuri la notar”, îmi explică avocata Accept. Cuplurile gay primesc des replici ca „ai putea să mergi la notar și să spui că ați luat apartamentul 50-50” sau „să mergi la bancă să spui că garantezi creditul celuilalt”, dar aceste lucruri nu li se cer cuplurilor heterosexuale, completează Iustina.

În cazul în care apartamentul este luat pe credit, acesta nu aparține beneficiarului până nu este plătit integral, așa că nu poate fi sharuit în acte. De asta, multe cupluri gay trăiesc în permanență cu teama că partenerul pe al cărui nume este apartamentul pățește ceva sau moare.

Cornelia și Adina* sunt un cuplu de șapte ani și locuiesc împreună de trei, într-un apartament la care contribuie amândouă. Însă acesta este trecut doar pe numele Corneliei, pentru că este luat cu creditul Prima Casă, care se oferă doar persoanelor single sau cuplurilor căsătorite. Când Cornelia a luat creditul, tot ce-și doreau era să trăiască împreună, ca o familie și nu s-au gândit la ce s-ar putea întâmpla. Mai apoi, au venit gândurile negre:

„Dacă s-ar întâmpla ceva cu ea într-o zi, eu aș fi cumva pe nicăieri”, îmi spune Adina.

„Pentru că n-avem nicio justificare în fața nimănui (că suntem un cuplu), Adina nu ar beneficia legal de acest apartament, în caz că s-ar întâmpla ceva cu mine.”, completează Cornelia.

Ca să găsească soluții în caz de deces, despărțire, cumpărare de bunuri sau altele, cuplurile gay ar trebui să-și angajeze avocat, notar, toată echipa juridică la dispoziție. „Nu este rezonabil să pui cuplurile homosexuale într-o astfel de situație. Plus că soluțiile juridice pot fi combătute în instanță de către familia celui care a decedat, chiar și un testament. Și tu ești scos din casă pe perioada asta”, îmi explică Iustina despre singurele soluții la care pot apela cuplurile gay. Astfel, cei necăsătoriți sunt dezavantajați, pentru că nu sunt protejați de vreo lege, cel mult de un contract, donație, moștenire, de o chestie privată.

În cazul soțului supraviețuitor, Codul Civil prevede anumite drepturi care să-i permită să rămână în casă până la definitivarea situației cu moștenirea. Dar, ca partener de același sex, pentru stat ești un străin și ești scos afară imediat. Dacă iei din bunurile pe care le-ați achiziționat împreună, se consideră furt.

Ar putea să iubească un copil neiubit

Anual, o mie de copii sunt abandonați în spitale. În 2018, aproape 55 de mii erau în sistemul de protecție specială, conform Ministerului Muncii. Dintre ei, puțini peste trei mii sunt declarați „adoptabili” și peste 2 500 sunt „greu adoptabili”.

Cuplurile gay nu sunt recunoscute în România, așa că nu pot adopta un copil sub această formă, dar o poate face unul dintre parteneri. Asta atrage însă, alte probleme. Procesul de înfiere pentru un singur părinte este mai complicat. Ai nevoie de un atestat de adoptator, care se obține în urma unei evaluări. „În cazul cuplului căsătorit, evaluarea se face gospodăriei comune, când ești singur, ți se face doar ție”, explică avocata Accept și mă asigură că numărul cuplurilor căsătorite care înfiază este mai mare decât numărul persoanelor single.

Cornelia și Adina își doresc mult să înfieze. „Sunt o grămadă de copii care n-au pe nimeni și credem că putem oferi ceva mai mult decât ce primesc în plasament”, îmi spune Cornelia. Dacă ar reuși, s-ar pune problema pe numele cui va fi trecut copilul. „Cine o să fie trecută în acte ca mamă, pentru că ambele nu putem? Dacă va fi pe numele meu, Cornelia n-o să-l poată lua de la grădiniță decât cu procură”, explică Adina. Dar asta se va întâmpla în multe alte situații: dacă vrea să iasă cu el din țară, dacă copilul se lovește și părintele din acte e plecat din oraș.

„Partenera îl duce la spital și este tratată ca și cum ar fi cineva de pe stradă. Nu poate semna consimțământ pentru îngrijiri medicale. Și nu e corect, că nu e o străină, e o persoană care-l cunoaște și ajută la creșterea lui. Statul ar trebui să prevadă, dacă nu drepturi părintești asupra copilului, măcar asumarea acestor responsabilități”, îmi povestește Iustina.

Mai ușor este să facă Adina copilul, apelând la o bancă de spermă. Dar apartamentul este pe numele Corneliei și dacă ea ar păți ceva, Adina și copilul ar rămâne fără acoperiș deasupra capului. În felul ăsta, mulți copii pierd șansa de a crește în familii iubitoare, iar cuplurile gay nu au nicio speranță la o viață de familie normală. „Sunt lucruri la care ne-am tot gândit și care ne afectează tare. Ne afectează și viitorul”, îmi spune Cornelia.

Ar fi alături de persoana iubită aflată pe patul de spital

Dacă ai fi internat în spital la Terapie Intensivă, conform regulamentelor spitalelor, ar avea voie să te viziteze doar familia foarte apropiată: soț/soție, copii sau părinți. Doar ei ar afla informații despre sănătatea ta și ar putea lua decizii în ce privește intervențiile medicale, în caz că n-ai discernământ. Cuplurile gay, însă, nu au niciun act care să demonstreze că sunt o familie. Chiar dacă sunt căsătoriți în altă țară, România nu recunoaște căsătoriile persoanelor de același sex. Șansele ca ei să se poată vizita la spital sunt foarte mici și rămân la mica înțelegere și atitudinea nediscriminatorie a medicilor.

Există temerea că o rudă ar trebuie să ia o decizie pentru pacientul fără discernământ și nu va fi în țară, dar și frica că ar suferi singuri pe un pat de spital sau chiar muri acolo, fără nicio o mângâiere.

„Gândul că n-aș avea nici măcar dreptul să-mi vizitez persoana iubită este îngrozitor”, spune Cornelia.

Sue si Mihaela.jpeg

Sue și Mihaela s-au căsătorit în UK, dar locuiesc în zona rurală din jurul Bucureștiului. Fotografie din arhiva lor personală

Sue Atkinson a venit din UK în București în 2017, ca profesoară de engleză. A cunoscut-o pe Mihaela într-un bar gay și tot acolo a cerut-o de nevastă, anul următor. S-au căsătorit în Marea Britanie, dar locuiesc în zona rurală din jurul Bucureștiului. Când Mihaela s-a îmbolnăvit și-a fost internată în spital, nu se aștepta să se roage de personalul medical ca soția sa să o poată vizita. Ce ei i se părea normal, lor nu.

„A trebuit să-i educ, să le explic că, dacă ei plac un băiat, nu înseamnă că toate lumea îl apreciază. Sunt persoane care preferă și alte genuri decât acela pe care-l știu ei. Iar dacă nu cunosc modelul ăsta de iubire, nu înseamnă că nu există”, povestește Mihaela.

Oamenii au înțeles în cele din urmă și au fost de acord, dar existența unei forme de parteneriat civil în România ar scuti de la asemenea stres un om bolnav care are nevoie în primul rând de odihnă.

Această nedreptate se poate combate în justiție, dar asta poate dura ani, iar când e vorba de cazuri grave de sănătate trebuie găsită o soluție rapid. „Sau, ca tot românul, ești forțat să găsești modalități informale de a rezolva problema”, spune avocatul Accept.

În UK, cuplurile gay căsătorite au aceleași drepturi ca și cele heterosexuale. Dacă te căsătorești, taxele sunt mai mici, poți adopta, moștenești pensia partenerului și poți lua decizii în privința sănătății lui, dacă n-are discernământ. Din cauza pandemiei, Sue și-a pierdut job-ul din România și a aplicat pentru altul, în UK. La mijlocul lunii august speră se se mute împreună acolo.

Ar putea clădi o viață alături de partener, oriunde în lume

Cetățenii din statele Uniunii Europene se pot plimba prin țările membre, când nu e pandemie, doar cu buletinul și pot rămâne în țara respectivă oricât doresc.

Dar cetățenii de pe alte continente au voie să stea într-un stat european doar 90 de zile, după care au nevoie de permis de ședere, care poate fi obținut doar în anumite condiții: dacă muncește sau studiază acolo, dacă are o rudă în țară sau dacă este căsătorit.

Liviu l-a cunoscut pe soțul său brazilian, Alyson, acum doi ani, în România. S-au căsătorit anul trecut, în Brazilia și au încercat să se stabilească în Uniunea Europeană, în Marea Britanie. Dar când au vrut să-și înregistreze căsătoria la starea civilă, deși Liviu avea un job stabil, au fost refuzați, că nu erau stabiliți acolo de cinci ani, în care să fi plătit și taxe, așa cum cere legea britanică. Liviu putea rămâne în Marea Britanie cât era nevoie, ca cetățean UE, dar soțul său avea permis de ședere doar pentru trei luni. Ca să stea mai mult, ar fi trebuit să le fie recunoscută căsătoria.

S-au lovit de această problemă în Belgia, Germania, Olanda și Austria, țările în care au încercat, disperați, să-și trăiască viața împreună. După căsătorie, s-au tot mutat dintr-o țară în alta, odată la trei luni, în funcție de permisul de ședere al lui Alyson. „A fost un circ total, care ne-a distrus relația”, spune Liviu.

„Trebuia să găsim un stat care să ne fie casă, dar ne simțeam ca niște fugari. Din exterior totul părea frumos, multe călătorii și-o viață perfectă, însă n-a fost așa. M-am simțit nedreptățit, neputincios și depășit de situație. Trăiam constant sub presiunea timpului, a vizei și cu frica deportării. De asta am luat o pauză. Simțeam că toată lumea e împotriva noastră”, îmi povestește Liviu despre toate încercările de a face căsătoria să meargă. În prezent, Liviu se află în România, iar Alyson în Brazilia.

Dacă România ar respecta decizia CEDO, care obligă statele să ofere fără discriminare recunoaştere şi protecţie legală tuturor cuplurilor, Alyson ar putea sta fără viză oriunde în Europa, ca soț al unui cetățean român.

21 de cupluri de același sex din România au depus plângere în acest sens, iar dacă câștigă, primesc despăgubiri pentru drepturile încălcate. Iar România rămâne cu „rușinea de a fi din nou la coada Europei”, spune Iustina Ionescu.

Ar avea libertatea să iubească pe cine vrea

În multe țări din Europa, căsătoria între persoanele de același sex este legalizată sau există o formă de parteneriat. Danemarca este primul stat care a autorizat uniunile civile pentru cuplurile gay, în 1989, iar Olanda este prima țară care a legalizat căsătoria, în 2001. În prezent, persoanele de același sex se pot căsători în 13 state din Europa, iar în alte șapte există o formă de parteneriat civil, chiar și în Ungaria.

De aceea, multe cupluri decid să-și facă viața în alte părți, decât în România. Sunt nevoite să renunțe la familii și la prieteni, ca să-și trăiescă iubirea în libertate. Dar nici asta nu e atât de ușor.

Costel e împreună cu soțul său finlandez de trei ani, însă au reușit să se căsătorească de-abia anul acesta, după multe bătăi de cap. Pentru a se căsători, avea nevoie de un certificat de celibat eliberat de Ambasada României la Helsinki. „În Constituția României se stipulează că un cetățean român nu se poate căsători cu o persoană de același sex”, a fost răspunsul doamnei de la ambasadă. Deși i-a explicat că se căsătoresc în Finlanda și că au prieteni care deja au făcut asta, doamna a fost de neclintit. Mai mult, i-a arătat Constituția României.

Costel a apelat la asociația Accept, care i-a recomandat să ceară un răspuns în scris. După șase săptămâni și multe telefoane, i s-a transmis că situația sa a fost expusă Ministerului de Externe din România, care a dat aprobarea de abia după trei luni. „Nu au dreptul să-ți interzică să te căsătorești în alt stat unde este legal. Este neconstituțional”, îmi explică Iustina Ionescu. Dar statul român le pune bețe în roate cuplurilor gay și în afara granițelor.

„Nu înțeleg de ce le pasă oamenilor atât de mult cu cine mă căsătoresc și pe cine iubesc”, se întreabă Costel și acum.

Ar avea legitimitate în fața celorlalți

Statisticile arată că țara noastră e în topul celor mai discriminatoare state pe bază de orientare sexuală. Iar tinerilor LGBT le este teamă să-și asume identitatea de frica bullying-ului, a marginalizării sau a părinților. Șapte din zece elevi LGBT nu se simt în siguranță în mediul de învățământ, iar șase din zece au fost martorii unei agresiuni, conform unui studiu al Asociației Accept, din 2016.

Oana admite că a simțit discriminare în liceu din partea unei profesoare și-a mai dat de glume pe la muncă, dar se simte norocoasă. La fel și Andrada: „Noi am lucrat în corporații incluzive și într-un oraș mare, dar sunt atâtea cupluri care n-au norocul ăsta. Recunoașterea parteneriatului civil dă legitimitate relației, este un impuls pentru persoanele care se tem să-și recunoască orientarea. Faptul că nu există o formă de parteneriat civil este folosit ca un contraargument împotriva comunității”, îmi explică Andrada.

Ea și Oana au primit deseori o întrebare la care n-au avut ce să răspundă: „Cum adică vreți să fiți un cuplu și vreți să fiți privite ca oameni normali, dacă nici măcar statul nu vă recunoaște?”.

*Unele nume au fost schimbat pentru a proteja identitatea persoanelor.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.

Editor: Ioana Moldoveanu