Economie

Educație financiară: 8 lucruri care te vor ajuta să nu rămâi fără bani când ești tânăr

Spune tu banilor tăi unde să se ducă, în loc să te întrebi prea târziu pe unde s-au rătăcit.
17.9.20
salariu, economisit, rate, tanar cu datorii
Fotografie de Yannyboy89 via Pixabay

Adrian Asoltanie este antreprenor de aproape 20 de ani, iar de șapte ține cursuri de educație financiară pentru adulți, tineri și copii.


- Opt mii de lei pe coafor?!

Așa a țipat o domnișoară la unul dintre cursurile mele, când am rugat-o să-și facă bugetul personal, pe tot anul. Nu își calculase niciodată că vopsitul de săptămâna asta, plus epilatul de săptămâna viitoare și mani-pedi de peste două săptămâni, cu ceva produse și bacșișuri pot ajunge la o asemenea sumă. Nu e treaba mea să fac recomandări de hairstyle sau make-up dar am întrebat-o ce salariu are.

Publicitate

- Cam trei mii de lei, momentan.

- Asta înseamnă că ianuarie, februarie și aproape tot martie muncești doar pentru coafor.

Eu zic mereu că educația financiară e despre viață, nu despre bani. De aceea consider foarte important să faci această legătură și să-i înțelegi consecințele. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.

1.Învață să gestionezi bine banii pe care îi ai acum, indiferent de sumă

- Când o să câștig mai mult, o sa fiu mai organizat.

Este, cred, una dintre cele mai frecvente capcane în care pică mai ales cei tineri, la început de carieră când, de multe ori, veniturile sunt mai mici. E ca și când ai spune: „O să fac școala de șoferi după ce îmi iau Ferrari”. Ce pot să te asigur, după ce am întâlnit mii de angajați de 25, 35 sau 55 de ani cu venituri de la două mii de lei la 12 mii de euro este că nu contează cât câștigi. Dacă nu înveți să gestionezi corect o mie de lei, n-o să știi cum să controlezi o mie de euro.

Primul pas și cel mai important este să-ți faci un buget personal. Știu că n-ai chef sau răbdare pentru de-astea, însă te asigur că vei descoperi în zece minute lucruri care te vor ajuta toată viața. Poți descărca gratuit de aici un model de buget.

În Romania, doar 20–25 la sută dintre angajați folosesc un buget personal în mod constant, în timp ce aproximativ 70 la sută dintre români nu rămân cu bani de la un salariu la altul, indiferent de venituri. Iar 40 la sută se împrumută lunar de la prieteni și rude pentru a acoperi cheltuieli curente, conform unui studiu european realizat de ING Bank în 2019.

Publicitate

Pentru a-ți înțelege mai bine banii, am creat acest model special: Bugetul Banilor și al Vieții, care îți dezvăluie cinci lucruri importante:

  • pe câte picioare financiare stai, adică surse de venit. Un buget stabil are minimum trei picioare financiare, de exemplu: salariu, plus hobby monetizat, plus mici investiții.
  • îți calculează sumele pe 12 luni, ca să ai o imagine de ansamblu și să identifici „țânțarii financiari”, acele cheltuieli mici și dese pe care le ignori, dar care te storc de resurse.
  • îți transformă sumele în zile, săptămâni sau luni de muncă, pentru a fi mai conștient pe ce ți se duce viața. O să descoperi, poate, că muncești trei luni pentru o cafea și șnițelul cu cartofi de la prânz și încă două luni pentru fum.
  • îți oferă procente orientative pentru fiecare categorie de cheltuieli, astfel încât să ai un punct de reper pentru un buget echilibrat.
  • îți oferă ordinea corectă a cheltuielilor și împărțirea lor în „vitale” și „opționale”

2.Plătește-te pe tine primul

Când rog cursanții să-mi spună ce plătesc lunar, cam toate listele seamănă și arată cam așa: chirie sau rată la bancă, gaze, curent, mâncare, benzină, haine. Apoi îi intreb cine e cel mai important furnizor din viața lor, cine îi scoală dimineața, le dă de mâncare, îi duce la job, îi ajută să muncească opt-zece ore, se joacă cu copiii lor și îi susține în toate activitățile?

Exact, chiar tu. Ar fi cazul, așadar, să-ți refaci lista furnizorilor și să-ți scrii numele pe primul loc. Singurii bani care sunt cu adevărat ai tăi sunt economiile tale. Și e foarte greu să te plătești, dacă te lași mereu pe ultimul loc, după bancă, supermarket, benzinărie.

Publicitate

Fă-ți un plic sau un cont separat în care să transferi, în ziua salariului, o sumă de bani, poți începe și cu zece lei. Obiectivul și recomandarea mea e să ajungi la 15 la sută din salariu, dar important e să începi și să dezvolți acest obicei. Crezi că n-ai de unde? Eu îți garantez că, dacă mâine guvernul pune o nouă taxă de o sută de lei lunar, vei strânge din dinți, dar vei da banii. Dacă poți să faci asta pentru stat, eu cred că merită să o faci și pentru tine.

Ai primit o mărire de salariu de două sute de lei? E cel mai bun moment să începi să pui jumătate din ei deoparte. Aș recomanda chiar să automatizezi acest transfer, astfel încât banii să se adune fără să mai depindă de tine. Deci, plătește-te pe tine primul.

3.Spune banilor unde să se ducă

Banii ținuți la grămadă sunt o adevărată capcană financiară, deoarece câteva zile după salariu îți lasă impresia că sunt destui. Începi să cheltui din ei, mai apar câteva tentații sau invitații și după două săptămâni începe stresul. Îți recomand o metodă simplă, dar eficientă, pe care o practic de șase ani în familia mea: în prima zi a lunii, timp de cinci minute discutăm și împărțim salariile pe zece plicuri, conform categoriilor bugetului de mai sus:

  • Economii
  • Cheltuieli vitale (mâncare și produse de igienă)
  • Locuință
  • Transport
  • Datorii (rate, împrumuturi)
  • Fondul de urgență
  • Cheltuieli diverse (timp liber, haine, activitățile copiilor…)
  • Donații (10%)
  • Bani risipiți (hobby-uri și alte fleacuri inutile)
  • Diverse.

Publicitate

Poți folosi mai multe plicuri sau conturi, important este să respecți principiul: Spune tu banilor tăi unde să se ducă, în loc să te întrebi prea târziu pe unde s-au rătăcit.

4.Atenție la impulsuri și anturaj

Dacă simți că banii ți se scurg printre degete, recomandarea mea ar fi ca o perioadă să folosești listele de cumpărături și banii cash. Sunt mai ușor de controlat, de numărat, vezi câți ți-au mai rămas și când se termină. Statistic, cei care fac plăți preponderent cu cardul de debit, cumpără cu 22 la sută mai mult, iar cei care plătesc cu cardul de credit, cu până la 35 la sută în plus. Apare iluzia că poți cheltui banii altcuiva (ai băncii) și asta te face mult mai generos și mai relaxat. Ai văzut vreodată un copil cheltuind rapid banii părinților în timp ce nu vrea să se despartă de bănuții personali? Asta se întâmplă și cu adulții. Iar celor care spun că își controlează cheltuielile citind extrasele de cont le reamintesc că acestea sunt, de fapt, niște povești despre trecut, nu mai pot fi schimbate.

Cineva spunea că dacă nu ai un plan pentru banii tai, vor face ei un plan pentru tine.

Un alt factor important este influența anturajului. Ești cumva într-un grup de „petrecăreți” sau „plimbăreți”? Colegii tăi își comandă prânzul la catering sau ies în pauză să mănânce la restaurant? „Unde ieșim diseară?” e un refren des în grupul tău de apropiați? Discuțiile voastre se limitează la haine, accesorii și gadget-uri? Te asigur că, oricât de organizat ai fi, anturajul te va împinge să faci lucruri pe care altminteri nu le-ai face. Presiunea socială e foarte puternică și, pentru o perioadă, poate ar trebui să-ți schimbi programul. Sunt șanse mari ca și ceilalți din grup să se afle în același haos financiar, dar nu vor să-și recunoască.

5.Ia-o ușor cu trendurile

Dacă ești la început de carieră, salariul este entry level, iar dorințele și tentațiile sunt multe. Îți dorești un smartphone performant, niște țoale de brand, puțină Barcelona sau Paris și cât mai multe ieșiri cu gașca. Te asigur că le poți face pe toate… dar nu simultan. Faptul că ai în sfârșit un venit lunar constant nu înseamnă neapărat că s-au deschis porțile raiului financiar.

Vei fi tentat să pui multe lucruri pe rate / card de credit pentru că te grăbești și te bazezi pe salariile viitoare. Sunt expert în făcut și plătit datorii, așa încât te rog să înțelegi că un credit înseamnă să consumi azi banii tăi de mâine și poimâine, deci trebuie abordat cu maximă precauție. Am întâlnit sute de exemple de angajați îngropați în datorii, cel mai trist caz fiind al unei domnișoara de 26 de ani care avea trei carduri de credit și trei credite de nevoi personale, toate restante.

Publicitate

Nimic nu e mai frustrant decât să fii trezit în fiecare dimineață și trimis la muncă de rata la bancă, de firma de leasing, de cardul de credit. Să eviți cu jenă un nou telefon de la bancă. Un nou plic în cutia poștală. Cel care se împrumută devine sclavul celui de la care a împrumutat. Am simțit asta din plin și îți garantez că nimic nu e mai dulce ca sentimentul de libertate de după.

Te asigur că nu se termină telefoanele, gadget-urile, țoalele și nici Barcelona sau Parisul nu dispar. Slow down!

6.Fă-ți un fond de urgență

Știu oameni cărora dacă li se strică toaster-ul trebuie să-și facă rată la bancă. Lucrurile se strică. Oamenii se îmbolnăvesc. Companiile se restructurează. Viața se întâmplă. Un fond de urgență de o mie, două mii de lei cash în casă îți acoperă 95 la sută din urgențele vieții. Pentru restul de cinci la sută, marile drame, ai nevoie de o rezervă echivalentă cu veniturile pe trei-șase luni. Notă: o canapea nouă nu e o urgență. Nici city break-ul last minute la Roma. Nici nunta verișoarei de la Buzău.

7.Stai departe de mașina personală

Cel mai scump parfum din lume nu este creat de vreo casă de modă exclusivistă cu nume franțuzesc. Eu l-am numit L’Eau de Miros de Mașină Nouă și costă multe mii de euro. Amețitor la început, persistă aproximativ șase luni după care e înlocuit uneori de o altă esență tare care persistă următoriii cinci ani: AoL’Eau, ce rată mare am!

Puține achiziții sunt mai încărcate de semnificații decât mașina personală. Între siguranță și imagine, între confort și performanță sau între culoare și spațiu, achiziția auto este una dintre cele mai importante decizii financiare. Și de multe ori și una din cele mai mari greșeli financiare. De ce? Pentru că orice mașină are un defect din fabricație – se devalorizează foarte repede (cu 20 la sută în primul an și aproximativ 15 la sută în fiecare an următor). Asta în timp ce te costă o avere să o întreții și să o utilizezi.

Publicitate

Am întâlnit o mulțime de  cazuri de tineri angajați care dau 40 – 50 la sută din salariu pe cheltuielile cu mașina personală. Crezi că merită să muncești jumătate din viață pentru tablă și cauciucuri?

8.Educă-te și investește

Cea mai profitabilă investiție pe care o poți face când ești tânăr este propria educație. Nicio criptomonedă, afacere MLM sau speculație pe Forex n-o să-ți aducă randamentul pe care îl poți obține acumulând abilități și cunoștințe noi. Dacă vei rămâne angajat, acestea se vor multiplica de cinci sute de ori cu fiecare salariu din următorii 40 de ani. Te vor ajuta să fii primul pe lista de promovări și departe de lista de disponibilizări. Dacă vei deveni freelancer sau antreprenor, vor face diferența dintre succes și faliment.

Poți, desigur, să începi și investiții financiare, cu sume mici gen o sută, două de lei pe lună, în fonduri mutuale la banca cu care lucrezi deja, conform cu profilul tău de investitor. Ca să afli ce fel de investitor ești, gășești aici un chestionar. În timp vei acumula experiență și resurse, care pot ajunge un „picior” foarte consistent și calea spre libertatea ta financiară.

Caută, așadar, locurile unde poți să înveți și să crești și nu te feri să faci lucrurile diferit de colegii sau prietenii tăi. Omul de afaceri Dave Ramsey, mentorul meu, are un principiu interesant: „Caută să trăiești ca nimeni altcineva, ca să trăiești cu adevărat ca nimeni altcineva.”

Urmărește-l pe Adrian Asoltanie pe site-ul său, unde face educație financiară sau live pe Facebook, unde prezintă maratonul de educație financiară Viața și Banii, peste o sută de episode cu informație, inspirație, motivație financiară și nu numai.

Editor: Ioana Moldoveanu