Educatie sexuala

Am făcut avort la 18 ani într-un spital din București și medicul m-a tratat ca pe o criminală

Nu aveam cum să creștem un copil, deși vin dintr-un lanț de mame tinere, a mea m-a avut la 19 ani.
Dana  Alecu
consemnat de Dana Alecu
12 Mai 2020, 9:49am
avort la 18 ani, maternitatea polizu, medici polizu, chiuretaj in bucuresti, avort la stat
Dacă-n școlile din România nu există, măcar să o facem noi.

Pe lângă restricțiile impuse pentru distanțarea socială, izolarea din vremea coronavirus a venit și cu o încălcare a dreptului femeii de a face avort la cerere. În aprilie, Centrul Filia a descoperit că, din 112 spitale publice din România, doar 12 mai făceau avorturi la cerere. Ceea ce poate însemna că perioada a adus cu sine, pe lângă trauma colectivă, și una în plus pentru femeile care s-au ales cu o sarcină nedorită. Dar problema spitalelor care refuză să facă avorturi datează de ani buni. Așa s-a ajuns ca 51 de spitale de stat să nu facă întreruperi de sarcină la cerere, iar alte 36 să refuze procedura în perioada sărbătorilor religioase, arată un raport realizat, în 2019, de Centrul FILIA, ONG care militează pentru egalitatea de gen. În România, există 375 de spitale publice.

Despre dificultatea de a face un avort și trauma care-i urmează povestește și Cristina, o tânără din București care, în 2015, a decis să facă o întrerupere de sarcină, la un spital public din București. Sarcina ei a venit mult prea devreme, din lipsa educației sexuale, iar mediul defavorizat din care provine nu a ajutat-o deloc în acest sens. Din contră. Încă un motiv să-nțelegi de ce contracepția gratuită și discuțiile avizate și deschise despre sex și sănătatea reproducerii ar putea salva vieți.

Cristina mi-a scris după ce a citit articolul din VICE cu povestea Alexandrei și a simțit că experiența ei va aduce un pic de lumină asupra felului în care sunt tratate femeile în România, când iau decizii ce țin de propriul corp.

Aveam 18 ani și urma să dau Bac-ul. Însă, odată cu majoratul, ai mei nu mi-au mai dat niciun ban, mai ales că acum aveam o surioară care avea nevoie de atenția lor. Așa că m-am angajat la salonul unui hairstylist printr-o cunoștință care lucra deja acolo.

Aveam un iubit cu care eram de un an. Când făceam sex, foloseam metoda retragerii sau cea a calendarului ocazional, pentru că nu aveam destui bani să ne protejăm mereu. Într-o seară s-a întâmplat un accident, iar eu nu mi-am permis pastila de a doua zi, așa că m-am spălat repede cu dușul în speranța că voi rezolva ceva. Puțin mai târziu, în aceeași lună, aveam dureri puternice de ovare și sâni, semne că trebuie să-ți vină menstruația. Cu toate astea, îmi tot întârzia. Mi-am dat seama că ceva nu era ok.

Așa că într-o zi i-am cerut voie tipului care deținea salonul să plec mai devreme pentru că-mi făcusem o programare la ginecolog. Mi-era teamă să nu fi răcit la ovare. El mi-a spus că nu mă lasă să plec nicăieri. Tipul respectiv era privit cu ochi buni, în breaslă, deși mă amăgise o lună întreagă că-mi va face contract. Așa că a doua zi, pentru că oricum mă săturasem să mă tot rog de el, mi-am dat demisia. Iar el mi-a oferit patru sute de lei și mi-a zis că de atât am lucrat. Pentru că nu aveam pic de experiență, am acceptat și am plecat.

Când mama a aflat ce a făcut șeful meu, l-a sunat să-i facă scandal, iar tipul i-a trântit fel și fel de baliverne: că veneam ultima și că plecam prima, că nu făceam ce voia el și tot așa. Pe lângă asta i-a zis că sunt și însărcinată. Culmea e că eu nici nu știam atunci asta. Parcă universul complota împotriva mea.

Cum la ginecolog nu am mai ajuns și habar n-aveam ce se întâmplă în corpul meu, am decis să-mi cumpăr un test de sarcină. Rezultatul a fost cel de care îmi era cel mai teamă. Iubitul meu s-a albit tot la față, am crezut că o să leșine. Și eu eram speriată, dar am încercat să nu-i arăt atât de tare lui, să fiu puternică pentru amândoi.

Am sunat-o pe mama să-i spun că da, era adevărat ce spusese fostul meu șef, eram gravidă.

N-am avut parte de niciun fel de educație sexuală

Eram prea tineri să creștem un copil, deși eu, însămi, vin dintr-un lanț de mame tinere, a mea m-a avut la 19 ani. Și ea, la puțin timp după căsătoria cu tatăl meu vitreg, a făcut un chiuretaj. Probabil d-aia a înțeles mai ușor situația mea. Mi-a spus:

„Du-te la doctora mea și spune-i că eu nu știu că tu ești gravidă, poate trage niște sfori. Și fă o ecografie să fii sigură că nu ai altceva”. Asta am și făcut.

La ecografie a picat cerul pe mine. Mi s-a spus că eram în cinci săptămâni de sarcină și că fătului îi bătea inima. Sunt o feministă convinsă și cred că fiecare femeie are dreptul să renunțe la o sarcină, dacă este nedorită sau îi pune în pericol viața, însă când mi-a pus întrebarea: „Vrei să păstrezi sarcina?”, îmi venea să urlu. Înțeleg acum întrebarea asta, dar atunci, eram un copil de 18 ani căcat pe el de frică și nu știam nimic despre avort. E o traumă în sine.

Deși părinții mei sunt tineri, n-am avut niciodată discuția aia „jenantă” despre sex, protecție și avort. Da, la 18 ani, nu știam foarte multe despre educație sexuală și nici nu eram atât responsabilă pe cât mi-aș fi dorit în privința asta. În 2015, aproape zece mii de minore au născut în România. Pe vremea aia, „Educația pentru sănătate” era doar un opțional care era predat doar la decizia școlii. N-am avut parte de așa ceva nici acasă, nici la școală.

Am sunat-o pe mama și m-a sfătuit să merg întâi la Spitalul Municipal din București. Doar că acolo mi-au cerut 1 500 de lei, iar când le-am zis că n-am de unde să fac rost de banii ăștia, au ridicat din umeri.

În cele două zile de căutări am plâns de mi-au ieșit ochii din cap. Nu știam nimic și nimeni nu-mi explica ce avea să urmeze. Doar mamaie mi-a mai povestit, în trecut, din trauma ei de pe vremea lui Ceaușescu: că mă taie înăuntru și-l scoate.

În cele din urmă am ajuns la Maternitatea Polizu, unde mi s-au cerut cinci sute de lei. Mai aveam doar 250 de lei din cei patru sute primiți de la salon. Așa că iubitul meu s-a împrumutat de la un prieten și am reușit să ajung a doua zi la chiuretaj.

Experiența de la medic m-a traumatizat

În dimineața lui 2 octombrie, eram prima în fața cabinetului. Am plătit și am intrat într-un salon cu patru paturi, care părea scos din anii '70. Asistenta mi-a spus să-mi pun un absorbant pe o pereche de chiloți curați și să-mi iau pe mine cămașa de noapte. Când am întrebat-o ce se va întâmpla, m-a analizat cu privirea din cap până în picioare și mi-a zis scurt: „Trebuia să știi, dacă tot îți place să te fuți”.

După mine au mai ajuns o doamnă pe la 40 de ani, care mi-a spus că avea deja trei copii mari și nu mai voia încă unul la vârsta ei, și o tipă căreia îi murise fătul în uter, pentru că nu știa că era însărcinată când și-a făcut niște radiografii. Ea a intrat prima. Apoi, doamna. În momentele alea îmi era atât de frică, încât credeam că inima o să-mi sară din piept. Între timp, a apărut o altă pacientă care a încercat să mă liniștească spunându-mi că nu-i așa de rău și că durează doar cinci minute.

A venit rândul meu. Aceeași asistentă mi-a zis direct că trebuie să dau două sute de lei pentru doctor. I-am spus că nu am. M-a pus să mă urc pe masa din cabinet cu picioarele în sus. Mi-au făcut jumătate de anestezie, pentru că n-am avut bani de șpagă. Doctorul avea o țigară-n colțul gurii și se uita la mine de parcă eram cea mai păcătoasă ființă din lume. Anestezia încă nu-și făcuse efectul. Dar n-a contat pentru el.

Am simțit totul. Când mi-a tăiat în uter, când a aspirat. Deși de fel eram super rezistentă la durere, acum cedasem. Simțeam că mă tăia în două, așa că plângeam de durere. Doctorul fuma în continuare, iar asistenta mă ținea de mână și-mi repeta că mai trebuia să îndur puțin. Când le-am spus că simțeam tot, mi-au specificat că așa și trebuia. De parcă asta era prețul pentru toate greșelile mele de la 18 ani. Totul a durat cinci minute, dar s-a simțit ca ore întregi.

Abia când s-a terminat chiuretajul și-a făcut și anestezia efectul. M-au așezat pe un pat și mi-au spus să stau acolo până trece efectul. Atunci a intrat și iubitul meu să mă vadă.

După zece minute a apărut doctorul cu o rețetă de antibiotice și ovule. Mi-a cerut să mă îmbrac și să plec. Am ieșit plângând din spital. Simțeam că se rupeau ovarele în mine. Am plâns zile la rând. A fost oribil.

Mi-a trecut prin cap să-l dau în judecată pe medic, doar că totul s-ar fi redus la „she said, he said” și nu m-ar fi crezut niciodată pe mine, o păcătoasă care a făcut avort la 18 ani, deși putea duce sarcina. Pe când el era un doctor respectat. Oricât s-ar vorbi de obiectivitate în cazurile astea, este greu să o demonstrezi, mai ales dacă ești fără experiență, speriată și îndurerată. Sunt cazuri mai grave decât al meu în care femeile s-au luptat ani de zile prin instanțe pentru a-și dobândi dreptatea. Așa că am renunțat la ideea de proces.

Mi-am dat seama, în timp, că nu aveam alternativă atunci. Știam că dacă aș fi păstrat copilul, ar fi avut o viață plină cu frustrările noastre. Nimeni nu merită așa ceva.

Trauma a rămas și în prezent

Nici acum, la 23 de ani, n-am trecut peste. Tot instinctul meu matern s-a revărsat asupra surioarei de cinci ani și a fratelui meu de 11 ani. M-am gândit o bună perioadă că am luat o viață, că dacă nu-mi spunea doctorița aia că îi bătea inima, poate nu m-ar fi afectat așa de tare. Deși știam că un făt nu e un om format integral, m-a ros vina că n-am putut să-mi asum o greșeală.

În fiecare an, pe 2 octombrie, sunt dărâmată. Am rămas cu multe probleme în ceea ce privește stima de sine și am dat în depresie și anxietate din cauza avortului. Când mai văd femei cu copii mici, îmi imaginez ce vârstă ar fi avut al meu dacă-l păstram.

Singurul om care a putut și încă poate să mă scoată din depresie e iubitul meu. Și acum suntem împreună. Facem șase ani în septembrie. Avortul ne-a schimbat dinamica din relație, ne-a maturizat și ne-a apropiat și mai mult. La o lună după intervenție, ne-am reînceput viața sexuală, dar cu o frică uriașă. Tot atunci am început să iau anticoncepționale. Am citit tot ce s-a putut despre ele. La 25 de ani am zis că le voi întrerupe, iar dacă voi rămâne însărcinată, nu voi mai face avort. Atunci va fi altceva, ne vom bucura.

Între timp am dat și examenul de Bacalaureat și am intrat și la facultate. N-am lăsat ca episodul ăsta să-mi afecteze și mai mult viitorul.

În prezent, mă iubesc mai mult ca oricând, pentru că sunt iubită așa cum sunt. Mă consider o tipă puternică, însă într-o zi poate-i voi da o șansă și terapiei ca să închid de tot acest capitol.

După toată experiența asta, mi-e clar că orice fată ar trebui să se protejeze, indiferent de cât autocontrol spune partenerul lor că are, și să se informeze corect, nu după ureche, cu metode băbești. Cei mai mulți adolescenți nu ascultă oricum, cu adevărat, un adult care vorbește despre sex, dar în prezent există medii de informare mai apropiate de tineri și care, în unele situații, le pot salva viitorul.

Pentru informații despre educație sexuală, poți urmări canalul de Youtube „Sexul vs Barza”. În caz că treci prin ceva similar, poți apela la Centrul Filia.

Editor: Iulia Roșu

Publicitate