Cum erau petrecerile de muzică house de la începutul anilor 2000, din Timișoara

Deși îi ascult seturile de vreo șapte ani, Angel pune muzică de pe vremea când habar n-aveam de cluburi. Este unul dintre DJ-ii români veterani, dar din cauză că n-a ținut musai să se bage-n față, probabil că ai auzit de el doar de pe la chefuri sau de pe la diverse festivaluri.

Omul s-a îndrăgostit de deep house încă din mileniul trecut. A fost rezident chiar de la primele TMBase-uri și era picătura de cerneală din paharul drum & bass. Deși e mare fan al ritmului 4/4, mai piperează treaba ocazional cu câte-o piesă cu ritm spart, că zice că-i place să mai asculte în particular și Nu Jazz sau Broken Beat.

I-am făcut rost de-un recorder și l-am bătut la cap să caute prin cutii discurile vechi, cam cu muzica pe care-o punea în vremurile alea pe care s-ar putea ca tu să nici nu ți le amintești, dintr-o galaxie far, far away, ca să-ți dea o mostră din cum suna muzica house înainte de mania neodeepistă, minimalistă și chiar progressive-istă.

Nu mă înțelege greșit, și mie-mi place Villalobos, dar te simți altfel când de întorci la origini. Mixul ăsta e un set tras doar de pe plăci, că Angel e mai puritan din fire. Mi-a zis că pe majoritatea le punea atunci, iar pe câteva le-a luat mai recent, cu muzică din aceeași perioadă.

Pe lângă mixul ăsta care o să te ducă în galaxia aia îndepărtată, am stat de vorbă cu Angel despre cum era pentru el când punea muzică la începutul anilor 90, când românii abia începeau să se mai scuture de praful comunismului.

VICE: Cum ai început să asculți house?
Angel: Am primit o casetă de la un fost coleg de liceu, de la un radio pirat din Constanța, zicea că e. Acolo erau ceva piese de la Orbital, The Orb, Future Sound of London și printre ele era și-una de la Kerri Chandler. A, și era și Șuie Paparude pe caseta aia, înainte să-și scoată primul album. Eram într-a zecea sau a unșpea, deci prin 1993-1994.

Pe lângă pop și alternative, ascultam și hip-hop. Țin minte că m-am certat cu un rocker pe stradă, că nu voia să mă creadă că aveau Public Enemy piesă cu Anthrax. Ne știam, așa că l-am luat la mine acasă și când i-am pus piesa, a rămas mască.

De unde îți luai informațiile atunci?
Odată cu caseta aia, am făcut ușor tranziția către electronică. Era UFO, era trupa celor de la anonimTM: Clau, Dudu, Emil. Da' nu-i cunoșteam. Se adunau într-un birt dintr-un demisol, Blues se numea. Era foarte mișto. Ăsta, însă, a apărut după un alt club underground, cred că Subway îi zicea, în Piața Crucii din Timișoara. Era cumva punk/rock/indie.

Mergeai la DJ cu caseta derulată la piesa dorită și-i ziceai: „B-ul să mi-l pui". Și ăla, cum primea nu știu câte casete, mai uita, și-ți punea caseta pe partea A direct în mijlocul altei piese. Acolo m-am împrietenit cu UFO.

Cum de-ai ajuns să mănânci viniluri pe pâine?
Pe vremea aia, mă mai uitam la Chillout Zone de pe MTV și mai era VIVA, cu emisiuni nemțești. Vedeai acolo ce-nseamnă un DJ, ce face el, și efectiv m-am trezit, într-o dimineață, cu dorința asta.

Am aflat că în oraș e un băiat, Claudiu Popescu, adică Roli Breaker, care avea pick-up-uri. Am făcut rost de numărul lui de fix: „Alo, familia Popescu? Bună, aș dori, vă rog, cu Claudiu. Ciao, eu sunt Angel, nu mă cunoști, da' știu că tu ai pick-up-uri și vreau să-nvăț să mixez". Era '98.

Care au fost primele party-uri la care ai pus muzică și unde?
După ce-am cumpărat toate astea, am primit și primele trei discuri de la el, dintre care unu' e și pe mixul pe care ți l-am dat. Dup-aia, am început să-mi cumpăr viniluri de câteva ori pe an, din Germania. Erau cam șapte-zece discuri la o sută de mărci.

Țin minte că se țineau chefuri la subsol, la Bastion. Pe-acolo am pus printre primele dăți. Dar nu mai știu să-ți zic precis cum a ieșit, că eram atât de concentrat la mixat, încât eram doar cu ochii pe platane. A, și mai știu că m-am dus bucuros la chef, cu un mixer Gemini sub braț, dar s-a auzit așa prost acolo, încât am pus de pe altul.

Și tot în perioada aia mai țin minte că aveau UFO cu Sensorship (TMBase) un proiect mai techno și puneau în renumitul Virus, pe-atunci. Tot acolo cred că au apărut și primele chefuri gay în oraș. Pink Balloons Party se numea seria. Era un fost club de motocicliști acolo.

Și cum era la primele chefuri, la TMBase-uri?
Foarte mișto, mai ales că erau super OK organizate și era și ceva nou. Se apropia și pragul dintre milenii, începea explozia dial-up. Primul TMBase cred că a fost în 1999. Eu am fost invitat începând cu 2001.

Nu prea puteai face ad-hoc atunci, că locațiile erau puține. Găseai scule mai greu și-atunci trebuia să te organizezi din timp. Era mult mai DIY, că de multe ori n-aveai de unde să închiriezi.

Și-atunci cum era calitatea sunetului?
Pfoai, proastă. Dar era bucuria atât de mare că aveai un chef cu muzică din asta, încât te duceai. Cu riscul de-a veni cu „pe vremea aia…", simțeai că lumea era mult mai interesată de ce se întâmpla acolo, de ascultat muzică, decât de socializat. Erau chefuri mult mai cosy decât astea din ziua de azi.

Erai singurul care punea house?
Mai era și Elles, după 2000. Seba1934 punea și soulful house la un moment dat, dar a revenit la drum'n'base. Mai erau și DJ-ii cluburilor, era mai mult house, progressive și deep comercial. Nu era chiar underground.

Care era diferența?
În primul rând, mișcarea underground nu avea locație. Migram din bar în birt. Veneau între o sută și două-trei sute de oameni, dar majoritatea pentru d'n'b și breakbeat. Din punctul meu de vedere, mișcarea house underground nu prea a fost în oraș. Când au pornit în țară, Timișoara a stagnat. Probabil tocmai din cauză că orașul era setat pe ritmuri sparte.

Care-i diferența dintre generația ta și generația postdecembristă?
În primul rând, accesul la muzică. Pe vremea mea, muzica se asculta clar la radio sau TV, cu ce veneau DJ-ii. Asta era, asta ascultai. Acum îl poți asculta și pe unu' din Brazilia, care are Fruity Loops cu care a făcut o piesă nemasterizată de tot rahatu' și-a pus-o pe Soundcloud și tu-ai dat-o jos și-au pus-o în Gătaia, la discoteca din sat. Asta schimbă totul.

A început publicul să dicteze ce aduc organizatorii?
Demult.

Și cum poate fi re-echilibrată treaba?
N-aș putea să-ți zic, că am încercat și eu să fac party-uri la care am decis eu invitații și n-au fost foarte reușite. Știu că sună un pic aiurea, dar mi se pare că internetu' a stricat un pic treaba. E ok să ai totul la îndemână, dar, pe de altă parte, e mult mai greu să organizezi un party acum decât atunci.

Să fie și din cauză că publicul ascultă fără să existe efectiv o cultură?
Există platforme, dar am observat o chestie: dacă organizezi un party cu un DJ necunoscut, nu cred că-i caută nimeni un set pe Soundcloud. La noi, locul dictează foarte mult prezența.

Cum s-ar putea îmbunătăți peisajul petrecerilor house și techno în oraș?
Ar trebui ca lumea să fie puțin mai curioasă când vine vorba de fenomen în sine, nu de hype și de faptul că mergi undeva unde-i multă lume. Evident, e fain să fie și muzica bună, și atmosferă ok, și oameni cu care să socializezi. Dar cred că astea vin pe parcurs. Într-un loc unde vine lumea care-i pasionată, n-ai cum să nu socializezi OK, că aveți pasiuni comune. Și-atunci câștigi pe toate planurile.

Unele cluburi de afară au interzis pozele și filmatul. Ce efect crezi că are asta?
Cred că foarte bun. Am fost la Waha anul ăsta, unde nu există semnal la telefon. Automat, omul nu mai stătea toată ziua cu telefonu-n mână să-și verifice Facebooku' și mesajele și-atunci nici nu mai era obsedat de selfie-uri.

Ce locuri îmi recomanzi unde să pot să-mi definesc gusturile?
Cam grea asta, că nu prea mai ascult sau citesc chestii. Ascult doar piese de pe Discogs. Așa că ți-aș recomanda să mergi acolo, să asculți muzică și să cauți. Să cauți până nu mai poți.

Înainte se făceau și discuții, workshop-uri și alte evenimente adiacente.
Da, se făceau. Pentru că era o comunitate mică, oamenii erau mult mai pasionați de asta. Nu aveai la îndemână informația ca acuma. Era mult mai greu totul, să chemi un DJ, să-i plătești biletul de avion, tot. Și-atunci e evident că efortul și implicarea veneau odată cu pasiunea. Și-așa lucrurile ieșeau bine.

O să fim și Capitală Culturală Europeană, cum s-ar putea dezvolta o mișcare puternică?
Ar trebui să se implice și Primăria, și Consiliul județean în facilitarea organizării. Uite, în București, dacă voiai să faci un chef la Palatul Bragadiru, știi că-ți trebuie suma X ca să-l organizezi. La noi, dacă vrei să faci un chef la Palatul Baroc, să zicem, toți se șochează: „Cum dracu' să închiriezi așa ceva pentru un chef de muzică electronică?"

OK, nu suntem pregătiți încă pentru asta, dar măcar un concert cu Thy Veils sau ceva s-ar putea face.

În Viena și Berlin cultura de club a fost recunoscută oficial. Când o să se întâmple asta și la noi?
M-ar bucura să fie și asta considerată o formă de artă, dar nu știu, deocamdată oamenii ne cheamă la referendum pentru alte lucruri. Care ne duc înapoi cu vreo 30 de ani. Așadar, cât ar dura de-acuma plus ăia 30 de ani. Deci, nu prindem noi. N-o să fim artiști.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre muzica electornică:
Cosima de la Raze de Soare ți-a făcut un mix ca o salată cu de toate perfectă
DJ soFA ți-a făcut un mix mai bun ca un pahar cu gheață pe caniculă
Paradaiz Tape Mașina ți-a făcut un mix electro-oriental pe care să chilluiești în weekend