În Haiti se protestează împotriva violenței prin breakdance

Viața pe străzile și aleile înguste din Cité Soleil, cea mai mare și notorie mahala din Haiti, poate fi foarte sumbră. Copiii caută materiale reciclabile prin canale împuțite; femeile obosite și prăfuite cară coșuri pe cap după ce au stat toată ziua sub soarele arzător să-și vândă mărfurile la piață; iar grupuri de tineri șomeri lenevesc în fața clădirilor ale căror fațade sunt ciuruite de gloanțe.

Dar între toate astea, într-o casă abandonată fără acoperiș, un grup numit Cyborg Dance le oferă băieților o oportunitate de a evada din haosul orașului sărăcăcios prin breakdance. Înșirați pe podea, dansatorii fac o mișcare după alta. Câțiva exersează acrobații, alții dansul în sincron.

„Dansul e ca un virus,” spune Wendy Lazaire, membru fondator al grupului Cyborg Dance. „Sunt prea mulți copii în Cité Soleil cu burta goală și mintea goală. Vrem să le plantăm măcar virusul dansului în cap.”

Grupul s-a înființat în 2004, în epicentrul crizei create de căderea guvernului lui Jean-Bertrand Aristide. În perioada aceea, bandele înarmate până în dinți controlau cartierele cele mai populare ale capitalei și mulți băieți își doreau să facă rost de o armă. Dar Cyborgii și-au găsit refugiu în breakdance.

„Oriunde mergeai, întâlneai copii cu mitraliere care se luptau cu găștile rivale”, își amintește Wendy. „Dimineața, cadavrele erau aliniate pe stradă. Ne-am dat seama că noi puteam să ne ținem departe de stilul ăla de viață prin dans. Am ales dansul ca armă împotriva violenței.”

De-a lungul anilor, organizația s-a transformat dintr-un mic grup de dansatori într-un fel de școală de dans care încearcă să-i împiedice pe copii și tineri să se alăture bandelor violente din Cité Soleil. În fiecare săptămână, dansatorii ies în stradă ca să ofere vizibilitate organizației și să încurajeze și alți copii să se alăture. Dansează în diverse cartiere din Cité Soleil, cât și în zone sărace din Port-au-Prince, cum ar fi Bel-Air sau Martissant.

Din fericire, nivelul de violență din Haiti e mult mai scăzut acum decât era în timpul crizei din 2004, dar eforturile Cyborgilor continuă să fie cruciale pentru tineretul din Cité Soleil. În orașul de peste 300 000 de locuitori, lipsa de oportunități îi face pe zeci de mii de tineri să se alăture bandelor de infractori.

„Toți băieții pe care-i vezi pe ringul de dans au în ei un sentiment puternic de frustrare. Majoritatea nu pot merge la școală, nu au de lucru, nu văd nicio ieșire din situația asta,” a spus Mario Senat, un instructor de 32 de ani implicat în grup. „Dansul le oferă o identitate și îi face să se simtă bine în pielea lor.”

Grupul impresionează regulat mulțimile la festivaluri și petreceri din toată țara. Ronaldo Guerrier, un dansator în vârstă de 16 ani și unul dintre membrii cei mai recent apăruți în trupă, mi-a spus: „Acum câteva luni, când Cyborgii au dansat pe stradă în fața casei mele din cartierul Bwa Neuf, toți copiii țipau de încântare și îi ovaționau pe dansatori după fiecare mișcare.” E mare lucru să câștigi inima mulțimii, mai ales când ai de luptat cu stigmatul puternic pe care societatea haitiană l-a atribuit tineretului din Cité Soleil.

„Nici nu mai știu câte uși ni s-au trântit în față doar pentru că suntem un grup de tineri din Cité Soleil”, mi-a spus Wendy. „Pentru că suntem tineri și locuim într-o mahala, ne consideră golani.”

Perseverența dansatorilor în fața obstacolelor se reflectă și în numele trupei.

„De asta ne zicem Cyborgii! Trebuie să lăsăm la o parte toate emoțiile, temerile, supărările…toate trăsăturile astea umane, dacă vrem să continuăm să dansăm. Trebuie să devenim roboți – un fel de cyborgi – ca să avem puterea să continuăm să dansăm”, a spus Wendy.

Dar grupul va trebui să treacă peste multe alte obstacole până să li se materializeze visul de a deveni o școală de dans. Membrii inițiali ai Cyborg Dance, majoritatea cu vârste de douăzeci și ceva de ani, își pun puținele resurse financiare la comun pentru a susține școala de dans și, în același timp, încearcă să-și întrețină și familiile.

„E greu să-i faci pe copii să continue să vină la cursuri. Dansează și exersează din greu și la final nici măcar n-avem bani să le dăm un suc să se răcorească,” a spus Mario.

În timpul perioadelor în care violența între găștile rivale crește, repetițiile sunt suspendate timp de mai multe săptămâni, pentru că majoritatea dansatorilor își riscă viața dacă ies din casă ca să vină la școala de dans. Și totuși, continuă să danseze.

„Dacă gangsterii ar ști să danseze, ar lăsa armele din mâini imediat. Dacă un puști învață să danseze, n-o să pună niciodată mâna pe un pistol”, mi-a spus Wendy. „Dansul ne-a ajutat să trecem peste niște perioade îngrozitoare. Avem datoria să-i ajutăm și pe copiii mai mici să treacă peste momentele grele din viața lor.”

Felipe Jacome e un fotojurnalist ecuadorian care locuiește momentan deasupra Centrului de Documentare din Bronx.

Traducere: Oana Maria Zaharia