Publicitate
Știri

Românii ăștia de la marșul anti-avort mi-au explicat de ce vor să controleze corpul femeilor

Unor oameni pur și simplu le place să se creadă Dumnezeu și să decidă ei în locul femeilor.

de Cristina Foarfă
27 Martie 2017, 8:54am

(Fotografii de Eli Driu)

Încep cu o mărturisire șocantă: și eu sunt pro-viață. Adică moartea mă cam enervează, e nasoală. Dar cred că am o viziune ceva mai diferită despre viață decât oamenii care au participat la Marșul Pentru Viață, organizat de Asociația Pro Vita, pe 25 martie, cunoscut și sub numele neoficial de marșul antiavort. Nu prea pot să-mi imaginez cum ar fi să-mi spună cineva ce să fac cu corpul meu, cu viața mea, când să-mi fac o familie și când și cu cine să fac sex, câți copii să cresc și de câte ori să-i duc la biserică.

Dar, am încercat să las gândurile mele liberale acasă și să aflu de la oamenii prezenți la acest marș, aflat la a șaptea ediție, ce-i mână pe ei în lupta asta împotriva avorturilor și care cred că sunt soluțiile, în cuvinte simple. Chiar eram curioasă. Că nu prea înțeleg cum vine treaba asta să-ți impui viziunea, credința, ideile asupra altora și să-i obligi să facă ce te taie pe tine capu' și să-i stigmatizezi când nu fac.

Nu am fost șocată deloc să aflu că avortul nu este justificat nici măcar în cazuri extreme, ca violul, și că, cei mai mulți dintre cei cu care am discutat, consideră că o lege antiavort ar trebui dată. Practic, te invit la o călătorie în România lui 1966.

Mugurel, 23 de ani

VICE: Ce te-a adus aici?
Mugurel: Dorința de a proteja viața. Așa cum a spus Ronald Reagan, toți care sunt pentru avort au avut șansa să se nască. Consider că nu avem cum să fim împotriva vieții, fie ea și cu dizabilități, și trebuie să le oferim o șansă. Cred că nu i-a întrebat nimeni pe copiii avortați dacă vor să fie născuți.

Ai interzice avortul prin lege?
E o problemă sensibilă și ține mai mult de o viziune politică. Părerea mea personală, chiar dacă sună mai de extremă dreapta, ar fi că da, interzicerea avortului ar fi o soluție. Sau, dacă nu interzicerea, măcar o mai bună promovare a ceea ce înseamnă avortul, adică moarte. Dacă fiecărei mame i s-ar da să asculte bătăile inimii copilului, ar fi consiliată psihologic și ar avea resurse din partea statului, poate ar scădea numărul avorturilor.

Și care ar fi soluțiile pentru, de exemplu, o femeie care a rămas gravidă în urma unui viol?
Probabil asumarea răspunderii acesteia, păstrarea sarcinii. Eu nu cred că uciderea unui copil rezolvă problema unui viol. Un rău nu se rezolvă prin unul și mai mare. Violul este un rău, dar crima e un rău și mai mare.

Educația sexuală nu e o opțiune?
Cu denumirea de educație sexuală nu. O educație pentru sănătate mai degrabă. Ar fi o soluție, dar și aici părerile sunt împărțite. Acum, nu știu câți dintre tinerii din ziua de azi nu știu ce înseamnă un prezervativ. Am dubii că nu prea știu. Probabil asigurarea unor măsuri de contracepție gratuite ar fi o soluție pentru familiile nevoiașe.

Luiza, 55 ani

VICE: Ce vă aduce aici? 
Luiza: Dragostea de oameni, dragostea de copii. Copiii trebuie să se nască, nu să fie omorâți. Avortul este o crimă ordinară. Crimă nu înseamnă doar a te omorî cineva în război, ci și a elimina o viață în pântecele mamei. Femeile care fac acest lucru să știe că e o crimă. Sunt pentru nașterea de prunci, așa cum a lăsat Dumnezeu. Vreau ca România să fie populată de mulți copii, e frumos să ai mulți copii. Asta înseamnă o țară binecuvântată de Dumnezeu.

Ați trăit în perioada comunistă când era interzis avortul. Ați văzut cazuri de femei care au avut de suferit de pe urma avorturilor ilegale și improvizate?
A fost o perioadă neagră, care se perpetuează în continuare. Cine era deșteaptă la cap nu făcea așa ceva nici atunci. În nicio perioadă nu trebuie să faci aceste crime. Știu cazuri de femei care s-au îmbolnăvit, dar ele puteau foarte bine să nască acei copii. În urma unui avort poți să mori. Dumnezeu te pedepsește pentru că ai făcut o crimă, nu te joci cu Dumnezeu. Dumnezeu e viu, există, suntem creația lui. Așa trebuie să gândim, prin prisma asta, că de aia ne-a creat. Să fim îngeri, mai mici cu puțin față de îngeri.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă mamele în momentul de față?
Salarii mici, puțini bani pentru copii. Aici trebuie să se schimbe lucruri în țara asta. Suntem jos față de alte lumi civilizate.

Care ar fi atunci soluțiile pentru cei care nu pot întreține o familie?
Sunt destui care nu pot face copii. Și adopțiile sunt o soluție. Se pot face lucruri pentru copiii aceștia ca să nu fie uciși. Eu sunt pentru familia creștină și pentru nașterea de copii. Eu am o fată, are și ea un copil, ar vrea și un al doilea, dar n-are timp din cauza serviciului.

Educația sexuală ar putea fi o soluție?
Doar la vârsta care trebuie. Nu inoculați copiii de mici cu ordinării! O educație sexuală se face treptat, conform vârstei, prin școală, prin orele de biologie, anatomie. Sunt atâtea variante. Trebuie să facem o educație tinerelor care gândesc că un avort le-ar elibera de acel chin de a crește un copil. Multe au ajuns la concluzia, după ce-au făcut avort, că copilul era o minune, au trăit coșmaruri după crimele făcute și toată viața au avut remușcări.

Ați interzice avortul prin lege?
Da, sigur. Numai în cazul în care femeia și-ar putea pierde viața prin naștere, și ar vrea ea să-l facă, dar nici atunci neapărat. Copiii trebuie să se nască. Chiar și în cazul violurilor - ce să faci, să-l arunci că e conceput în urma unui viol? Dacă nebunul a fost nebun și s-a întâmplat, lasă-l pe copilul ăla să trăiască.

Ionuț, 41 de ani

VICE: Ce v-a adus aici?
Ionuț: Dragostea față de viață, aprecierea valorilor pe care poporul nostru le-a avut de-a lungul veacurilor. Considerăm că dorința de a apăra viața pe care, oricât de departe a ajuns știința, ea nu o poate crea, este justificată. De aceea am venit, vrem să arătăm că sunt și oameni care consideră că viața este un dar de la Dumnezeu și un drept fundamental al omului.

Care e mesajul marșului?
În timpul marșului, eu personal Îl rog pe bunul Dumnezeu ca numărul avorturilor din țara noastră să scadă. Dacă va continua, vom ajunge un popor care nu va putea să împlinească menirea să trăiască frumos, curat, făcând ceea ce este spre folosul lui. După revoluție până în prezent, numărul avorturilor a depășit cu foarte mult numărul locuitorilor țării noastre, vom ajunge ca aceste meleaguri să fie goale sau locuite de alte popoare. Cred că și din naționalism, dar și din dorința de a apăra viața este bine că ne aflăm aici.

De ce nu se mai fac copii?
Principalele motive cred că sunt duhovnicești, sufletești. Păcatele mai ales. Egoismul, dorința de a ne fi mai bine, de a nu avea probleme și greutăți. Foarte multe dintre mame nu apreciază viața copiilor lor. Știința a ajuns departe, se pot clona animale, poate chiar și oameni. Nu au ajuns însă să creeze nici măcar o singură celulă vie. Dumnezeu este izvorul vieții. Nu avem dreptul să luăm ceea ce Dumnezeu ne dă. Copilul este un dar de la Dumnezeu pentru părinții lui și pentru societate.

„Mamele au datoria de a da naștere copiilor și de a-i crește, Sfântul Apostol Pavel ne spune că femeia se mântuiește prin naștere de prunci."

Care credeți că ar trebui să fie rolul Bisericii în stat?
Rolul este unul duhovnicesc, nu politic. Nu este firesc ca noi să ne implicăm în mitinguri, ca Biserică să ne implicăm în activități politice, ci să ne mărturisim credința. Lucrul ăsta îl facem și acum aici.

Mihaela, 30 de ani

VICE: Care e mesajul cu care veniți aici? 
Mihaela: Luptăm și noi pentru viață. Copiii au venit din iubire și vin pentru că este voia Celui de Sus, credem că fiecare are dreptul să se nască.

Cred că cea mai bună metodă e prevenția. Nu cred că interzicerea e o soluție, s-ar ajunge la mai multe avorturi, cum a fost în perioada comunistă.

Educație sexuală, practic?
Adică educație, într-adevăr. Și mai multă implicare din partea autorităților și persoanelor, în general, să se responsabilizeze. Foarte important este ca atunci când fetele ajung să poarte în pântece un mic suflețel, chiar în acel moment este important să aibă un sprijin. Aici pot interveni autoritățile, pentru că oricum se dorește creșterea populației României, întrucât a scăzut constant în ultimii ani.

Citește și: Mesajele care au trollat marșul anti-avort și pe care Primăria s-a grăbit să le cenzureze

Ca mamă, care credeți că sunt principalele probleme ale mamelor și ale familiilor tradiționale, în general?
Femeile nu sunt pregătite atunci când rămân gravide. În avorturi, familia nu este constituită, părinții nu sunt pregătiți nici să rămână împreună, nici să aibă un copil împreună. Tot de responsabilizare și educație ține. Cred că ar ajuta să ia și tații concediu paternal și să se implice mai mult. Ar lua și din presiunea pe femei și ar ajuta bărbatul să se integreze mai ușor în poziția de tătic.

Cine decide dacă femeia face avort?
În mod clar trebuie să fie o decizie de cuplu. Amândoi au fost implicați în zămislirea acelui suflețel. Dacă tatăl nu este implicat, rămâne decizia ei, altfel un bărbat are dreptul de a zice da, dar nu are dreptul să forțeze un nu. Nu îi poate interzice femeii să nu nască acel copil. 

Sunt o persoană religioasă, dar cred că ține de moralitate în primul rând, apoi de religie.

Marina, 33

VICE: Ce te-a adus aici?
Marina: Îndemnul lăuntric. Este pentru femeie, pentru copii, sprijinim femeia și copilul în criză de sarcină. Dacă o tânără mămică e însărcinată și acest lucru o ia prin surprindere, nu are suportul soțului sau al părinților, cred că e nevoie să știe că poate obține sprijin dacă se deschide și nu ține pentru ea. Ar putea să ceară sprijin la ProVita și cei de acolo o pot îndemna către un psihoterapeut, un duhovnic sau o pot sprijini din punct de vedere financiar.

Statul ar trebui să facă ceva?
N-aș putea spune. Poate, dacă la policlinici femeile ar fi un pic consiliate înainte de a săvârși avortul.

Cui aparține decizia de a face sau nu face avort? Femeii sau celor din jurul ei?
Decizia finală e a mamei, dar influențată și de a soțului, și de a părinților. Dacă cei doi nu sunt căsătoriți și sunt foarte tineri, părinții ar putea fi împotriva sarcinii, de fapt, împotriva copilului. Cred că părinții și tinerii nu sunt informați de ceea ce e este acolo, în pântece.

Educația sexuală n-ar fi o soluție?
Depinde ce înseamnă educație sexuală.

Despre contracepție, de exemplu.
Pastilele contraceptive sunt avortive. Pastila avortivă nu face decât să ia viața.

Prezervativele?
Pe vremea mea, când eram în liceu, țin minte că a venit un grup de tineri, care ne-au vorbit despre prezervativ și spuneau că ne-ar feri de boli. Și cam atât.

Atâta face?
Atunci așa am primit noi educație.

Păi și care e soluția? Nici contracepție, nici avort, facem câte zece copii dacă ne e dat?
Dacă avem zece copii și apare unul în plus, nu cred că se resimte lucrul ăsta.

Câți copii aveți?
Sunt necăsătorită.

Alexandru, 18 ani

VICE: De ce ai venit aici? 
Alexandru: Aș vrea, în primul rând, să trag un semnal de alarmă prin prezența mea aici asupra numărului îngrijorător de avorturi. Mă aflu aici să lupt pentru cei care nu-și pot apăra dreptul la viață - copiii nenăscuți.

Și cum scădem numărul de avorturi?
O soluție oarecum drastică ar fi chiar interzicerea avortului, cu care aș fi de acord. În primul rând, e nevoie de educație, și astfel să conștientizeze efectele negative. Nu doar că se nasc mai puțini copii și sunt omorâți alții, ci și efectele negative asupra femeii - îi cresc riscurile de anumite tipuri de cancer, sunt mai multe aspecte.

Știi tu studii care spun că avortul crește riscul de cancer?
Da, am citit la un moment dat.

Deci ai vrea ca statul să decidă ce face femeia cu corpul ei, ca în perioada comunistă, când avortul era interzis?
Nu sunt adeptul acelei perioade. E nevoie de conștientizare. Nu e vorba de un singur corp, al femeii, ci de două - e și cel al copilui, care trebuie luat în seamă. Statul clar ar trebui să se implice. Nu știu metode concrete. Cum ar fi perioada de doi ani pe care să și-o ia mamele.

Ce-ai zice să și-o ia și tații?
Da, știu că există. În primul rând pentru femei aș fi de acord, ele nasc copilul.

Avortul ar fi vreodată justificat?
Nu.

Nici măcar când viața mamei e în pericol sau sarcina e urmare a unui viol?
Sunt anumite aspecte care ar putea oarecum să justifice, dar tot zic că viața ar trebui să primeze.

Care sunt principalele probleme ale familiei tradiționale?
Avortul care cred că duce la destrămarea familiei. Altele - atacarea anumitor principii de familie și uneori intervenția în treburile familiei, cum e în alte țări, unde sunt luați copiii de lângă părinții lor pentru niște motive oarecum exagerate.

Adică violența în familie e exagerată?
Acum, depinde. Dacă o dată i-a dat bătaie pentru că nu știu ce dezastru a făcut, nu mi se pare o problemă, gata, luăm copilul. Dacă e o chestie gravă și copilul chiar are de suferit, atunci da, clar, trebuie să intervină statul, dar sunt puține cazurile astea, sunt excepții.

Citește și alte articole despre Marșul Vieții:
Am fost la Marșul pentru viață și am înțeles cum ne manipulează biserica

Care-s trupele care cântă la marșul împotriva avorturilor din București

De ce organizații care zic că apără bolnavii din România susțin mesaje anti-gay și anti-avort