FYI.

This story is over 5 years old.

Știri anti-mahmureală

Legea Big Brother bagă securiştii-n securitatea cibernetică

Nu uita: de fiecare dată când cedezi un drept sau o libertate, e doar o chestiune de timp până când ţi se va cere să o cedezi pe următoarea.
12.1.15
Ilustrație: Vasile

Masacrul de la Charlie Hebdo, din Paris, e scuza perfectă pe care a găsit-o statul român pentru a încerca din nou să impună o Lege Big Brother, prin care autorităţile au toate drepturile din lume pentru a-i urmări pe cetăţenii români, dar nicio obligaţie. Bine ai venit în epoca securismului cibernetic.

Cel mai interesant aspect din toată povestea asta e că ideea nu pare să fi venit, cel puţin nu oficial, de la vreo instituţie care se ocupă cu filajul, ci de la… Ministerul Comunicaţiilor. Sau, mă rog, Ministerul pentru Societatea Informaţională, că la cât de des îşi schimbă numele, nu mai ştii care-i titulatura oficială, de parcă ar fi minister sub acoperire.

INTERNET DOAR CU BULETINUL. ŞI-UN CIP DUPĂ URECHE, VĂ RUGĂM

Găsiţi în link-ul de mai sus un istoric destul de bun al Legii Big Brother. Cert e că, în prima ei variantă, includea două teme care au încins spiritele: vânzarea cartelelor preplătite doar pe baza buletinului şi o chestie absolut stupidă din toate punctele de vedere, obligativitatea tuturor cârciumilor care oferă acces wireless de a înregistra numele clienţilor.

Am mai scris acum jumătate de an despre asta: cumpărarea de cartele prepay cu buletinul se practică prin Vestul Europei, eu am păţit-o în Spania, nu e dracul chiar aşa de negru. Problemele apar însă la toate celelalte idei creţe ale legiuitorilor. Mai lipseşte să-ţi implanteze un cip după ureche, să ştie în permanenţă unde eşti, câte amante ai şi câte prezervative cumperi. Ah, stai, Fiscul deja încearcă să facă asta, să știe câți bani ai în cont și de unde, dacă-ţi mai aminteşti ştirea din decembrie.

„DECÂT TERORIST, MAI BINE TERORIZAT"

Şi, uite-aşa, ajungem la declaraţii demne de minţi creţe. Precum cea a lui Tiberiu Niţu, procurorul general al României. Şi mă refer la declaraţie, nu la mintea lui. Niţu zice aşa:

„Dar, pe de altă parte, haideţi să spunem că şi dreptul la viaţă este tot dreptul persoanelor, este dreptul nostru, al tuturor, şi atunci, între dreptul la viaţă şi dreptul la secretul corespondenţei, bineînţeles alegem dreptul la viaţă, chiar cu diminuare sau cu îngrădirea, în limite legale bineînţeles şi cu respectarea procedurilor legale, a dreptului la corespondenţă şi comunicare.

Ăăă… Cum? Hai să curăţăm declaraţia asta de umplutură şi s-o traducem pe înţelesul tuturor:

„[…] Dreptul la viaţă este […] al tuturor, ş i atunci, între dreptul la viaţă şi dreptul la secretul corespondenţei, […] alegem […] îngrădirea […] dreptului la corespondenţă şi comunicare."

Putea să zică, la fel de bine, că n-ai voie să vorbeşti decât cu cine îţi dă statul voie. Ba, zic eu, hai să refacem Securitatea şi să-i plătim pe turnători, ca pe vremea lui Ceauşescu, doar de asta am murit la Revoluţie, nu? În plus, era mai eficientă decât toate sistemele informatice de azi.

Niţu mai spune vreo două tâmpenii, precum comparaţia abonaţilor cu posesorii de cartele prepay, găsiţi o întreagă înregistrare video, dar, cum ziceam, nu înregistrarea viitorilor posesori de cartele mi se pare capătul de lume. Problema apare când, pe lângă înregistrarea unui CNP, se doreşte stocarea tuturor datelor la care ar putea avea acces o instituţie.

NECONSTITUŢIONAL, ÎNGRIJORĂTOR, SUPUS ABUZURILOR

Şi aici apare eterna problemă a interpretărilor. Sunt cei care urlă că „şi pe caricaturiştii de la Charlie Hebdo i-a mâncat în fund, nu mureau dacă se abţineau". Ei vor fi primii care vor renunţa la libertatea lor de dragul de a se simţi în siguranţă, deşi siguranţa asta e o chestie relativă. La fel de bine, poţi să mori cu un glonţ în cap de la un terorist din cauză că SRI n-are buget suficient de mare pentru motorină şi echipajul trimis să te salveze a făcut pana prostului.

Şi mai sunt cei care refuză, care înţeleg că libertăţile nu sunt negociabile, că odată ce ai renunţat la una dintre libertăţile tale, e ca şi cum ai renunţa la toată libertatea ta. Problema e că, în România, sunt foarte mulţi cei din prima categorie, aceiaşi care uită cum era în comunism, când nu puteau să facă un banc de frică să nu-i salte Miliţia. E fix aceeaşi situaţie, doar că acum e frumos împachetată în hârtia colorată a democraţiei şi vândută cu eticheta de luptă împotriva terorismului.

E fix aceeaşi situaţie, doar că acum e frumos împachetată în hârtia colorată a democraţiei şi vândută cu eticheta de luptă împotriva terorismului.

Şi mai apare problema abuzurilor. OK, eu îmi cedez libertatea la viaţă privată şi accept ca statul să-mi numere prezervativele cumpărate, dar eu cum verific pe ce se duc banii mei când statul mă caută la… ouăle cumpărate de la supermarket? Şi, mai ales, de ce o face şi pe ce bază? Şi pe ei cine îi verifică? Şi cine îmi garantează că sistemul e folosit în favoarea mea şi nu e la mâna unui angajat gelos pe nevastă şi pe amantă?

Dacă eu, acum, pun problema uşor superficial, Gândul face o listă mai bună a problemelor legii. Ba, hai să accentuez şi eu partea în care Curtea Europeană de Justiţie a declarat invalidă directiva europeană prin care se permitea stocarea unor date pe motiv că încalcă drepturile omului. Practic, o nouă lege Big Brother în România ar însemna încălcarea unei hotărâri legale europene.

PRIMIŢI CU MANIPULAREA?

Fireşte, n-a trecut mult şi a apărut şi reacţia unor ONG-uri, printre care Centrul pentru Jurnalism Independent, IAB România, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie şi alţii. Scrisoarea comună a organizaţiilor se rezumă la asta: „ Orice nouă lege specifică de păstrare a tuturor datelor de trafic are şanse mari sa fie contrară drepturilor fundamentale, în timp ce furnizorii de comunicaţii oricum reţin date de trafic în scop comercial. Accesul la acestea se poate face prin simpla clarificare a art. 152 din Codul de procedură penală."

Protest în fața Palatului Parlamentului împotriva Legii securității cibernetice, 22 decembrie, București. Fotografie de Mircea Topoleanu

De fapt, miza este alta. La fel ca în cazul Legii Securităţii Cibernetice, logica este de a avea acces nelimitat, fără nevoia unui mandat, la toate datele disponibile, doar în baza unei „solicitări motivate." Nu se precizează nicăieri care e formatul „solicitării", ce înseamnă motivaţie, ce păţeşte cineva care a solicitat date cu motivaţii false sau care s-au dovedit false, mai nimic, de fapt. În decembrie, s-a şi protestat împotriva legii şi tot degeaba.

Cert e că nimeni nu-i prost, aşa că n-a trecut bine o zi, că au apărut ONG-urile care militează împotriva dreptului la viaţă privată, printre care şi unul din turism condus de Dan Matei Agathon, fost ministru PSD al Turismului. O să fiu suspectat de paranoia, dar vorbim, totuşi, de PSD şi de şcoala comunistă de propagandă, iar unul dintre semnatari este un lider PSD, eu zic că-i la mintea cocoşului că e premeditată.

LIBERTATE CU PORŢIA

O să mai auzi în jurul tău replici precum „Du-te, băi, că exagerezi!" sau, pe cea mai comună, „Dacă n-ai făcut nimic rău, n-ai de ce să te temi". Problema e că cea de-a doua, pe care ţi-o vor băga pe gât mai mulţi decât poţi să-i numeri acum, e o sintagmă pe care s-a bazat comunismul. Dacă accepţi asta, accepţi ca următoarea libertate încălcată să fie cea a conţinutului discuţiilor tale.

Întâi, înregistrarea discuţiilor telefonice şi a conţinutului e-mail-urilor primite şi trimise, apoi conţinutul tuturor conversaţiilor tale, căci dacă s-a aprobat de dragul luptei antiterorism urmărirea, de ce nu s-ar aproba şi amplasarea de microfoane în casa ta? Dacă-ţi dai consimţământul să fii urmărit, accepţi să primeşti atâta libertate câtă permit alţii.

Libertatea nu ar trebui să fie negociabilă. „Da, dar dacă se întâmplă un atac terorist din cauza asta", nu, nu e din cauză că n-a ştiut SRI-ul câte beri ai băut aseară şi cu cine, în ce cârciumă, doar pentru că ţi-ai sunat prietenii, ci din cauză că nu şi-au făcut ei treaba. Şi, să fie sănătoşi, au destule unelte ca să n-aibă nevoie de acces la toate datele tale.

Nu uita: de fiecare dată când cedezi un drept sau o libertate, e doar o chestiune de timp până când ţi se va cere să o cedezi pe următoarea.

Urmărește-l pe Vasile pe site-ul său.

Citește mai multe despre SRI:
Cum vrea SRI-ul să ne reguleze internetul și de ce e asta amuzant Dacă tot ce SRI consideră periculos ar fi o amenințare reală, lumea ar fi sumbră Parlamentarii au votat legea securității cibernetice, fără să știe despre ce e vorba Toate scenariile pe care spionul Robert Turcescu n-a apucat să le spovedească