FYI.

This story is over 5 years old.

BD

Abaţia BD relansează SF-ul românesc la East European Comic Con

Este bazată pe cartea Abaţia, cel mai bun roman SF românesc din 2002.
3.4.15

Dacă eşti ca mine şi te pasionează chestiile mai nerdy, probabil c-am trecut unul pe lângă altul la East European Comic Con, în ultimii doi ani. Mai ales c-au fost 20 de mii de oameni anul trecut. E genul de eveniment unde n-ai cum să nu-ţi găseşti nişa, dacă ai cât de cât materie cenuşie şi te plictisea fotbalul în liceu. Poţi să te joci boardgame-uri rare sau jocuri cu cărţi, gen Magic The Gathering, să vopseşti minifigurine Warhammer 40K, să asişti la tot felul de panel-uri şi concursuri de cosplay. Şi pe jocuri sunt destul de tari, că anul ăsta se ţine finala Campionatului Europei de Sud Est de Gaming acolo. Practic o să vină geekşi din 15 ţări să se snopească la Counter-Strike, Hearthstone şi League of Legends.

Cireaşa de pe tort pentru publicul larg este prezenţa unor vedete din cele mai tari seriale fantasy sau SF, mai ales din Game of Thrones. Anul ăsta vine actorul care-l joacă pe Hodor, cu tot cu Tronul de Fier după el. Oricum Hordor e adevăratul rege. Alte personaje celebre de p-acolo vor fi tipii care-i joacă pe Deathstroke în Arrow, pe Walter Bishop în Fringe şi pe Strax în Dr. Who. Înţeleg că vine şi un tip din Supernatural, dar n-am suportat niciodată serialul ăla. Evident, nu lipsesc nici românii care fac seriale pe YouTube, precum Sector 7 și Creative Monkeyz.

Dar, dintre toate astea, eu merg pentru menirea inițială a unui Comic Con, adică pentru comicuri. Parțial pentru că găsesc tot felul de BD-uri vintage de la nume mari gen Marvel sau Black Horse, dar mai ales pentru că dau de tot felul de lansări autohtone. Anul ăsta cea mai promițătoare pare revista Abaţia BD, o bandă desenată situată în lumea romanului SF Abaţia de Dan Doboş. Recunosc că n-am auzit în viaţa mea de carte, dar am văzut c-a luat premiul pentru cel mai bun roman SF românesc în 2002. Pe lângă asta, am citit destule rezumate ale romanului cât să-mi dau seama că are o poveste axată pe religie și manipulare ca Dune a lui Frank Herbert, iar cadrele din Abaţia BD mă duc deja cu gândul la nume mari din banda desenată SF, precum Incal şi Metabarons. În plus, dimensiunea revistei de 30 de pagini și faptul c-o să apară la două luni, arată c-am putea să vedem un nou HAC! BD. Primul număr din comic e gata, deci poate le arăți puțină iubire pe siteul de crowdfunding we-are-here, ca s-o luăm acasă după lansarea de la Comic Con.

Ştiu că e la modă să zici c-ai început să fii pasionat de literatură SF de la romanele alea scoase pe bandă rulantă de Jules Verne, dar adevărul e că-s mai plictisitoare ca o cursă de Formula 1 pentru generaţia născută-n anii '90, din care fac parte. Eu am copilărit cu Fundaţia lui Isaac Asimov, în care mi se vorbea de programare genetică, războaie interplanetare şi problemele morale ale roboților. Era evident că n-o să mi se mai pară fascinant că-şi faceau ăia scripeţi din nuci de cocos sau ce naibii se mai întâmpla prin cărţile lui Julică.

După aia, i-am citit la foc continuu pe toţi autorii de SF din biblioteca lui taică-miu (Clark, Card, Herbert), dar când le-am terminat seriile clasice aveam senzaţia c-am terminat şi genul. Am mai dat peste câteva SF-uri mioritice, dar mi s-au părut doar copii varză după alea occidentale. De atunci, a dispărut ştiinţa din ficţiunea pe care o consumam şi a fost înlocuită de poveşti ceva mai comerciale cu elfi, orci şi dragoni.

De-asta m-am bucurat când am auzit de-un proiect precum Abația BD, pentru că redeschide cumva genul unui public saturat în ultima vreme de hobiți și balauri CGI. Pe lângă asta, cei care au făcut proiectul, doi ingineri pasionați de SF, Manuel Enache și Bogdan Ciocănea, spun c-au ales romanul lui Doboș fix pentru că le-a plăcut subiectul și felul în care îmbină religia cu SF-ul, ca-n Dune.

Revista n-o să fie o bandă pentru copii, ci, la fel ca romanul, o să se adreseze persoanelor peste 16 ani. Autorii Abația BD mi-au spus c-o să fie niște scene destul de violente, dar și niște concepte pe care numai o minte coaptă le poate înțelege. Se vorbește despre religie, fără a fi o carte religioasă, despre manipulare și despre controlul resurselor Universului. Cât despre grafică, nu te lăsa păcălit de imaginile întunecate de mai sus, că sunt doar niște cadre de noapte dintr-o lume mult mai vastă. Per total, mi se pare că Abația BD are toate șansele să devină un succes pe o piață în creștere de BD românesc și sper să ne vedem la Eastern European Comic Con alături de ei și de autorul romanelor, Dan Doboș.

Citeşte mai multe despre SF:
Poveşti SF care au anticipat cum o să ne supravegheze statul Picturi SF populate de roboţi retro Literatura SF îmi taie pofta de viaţă