Vaya con Dios, Hugo

Hugo Chavez arătându-i lui Greg Palast sabia lui Simon Bolivar la Palatul Miraflores, Caracas, în 2006

Pentru televiziunea BBC, Palast s-a întâlnit de mai multe ori cu Hugo Chàvez, care a murit pe cinci martie.

În 2005, pastorul Pat Robertson – în acord cu Departamentul de Stat al lui George W. Bush, a spus: „Hugo Chavez crede că încercăm să-l asasinăm. Cred că ar trebui s-o facem.”

În ciuda faptului că Bush a furnizat o agenție de spionaj și fonduri și a oferit felicitări echipei care l-a răpit pe Chavez (ajungem și acolo), Hugo și-a păstrat funcția, a fost reales și a devenit tot mai popular.

Dar de ce să-l URASCĂ regimul lui Bush din toată inima pe președintele Venezuelei?

Pastorul Pat nu s-a sfiit să dea răspunsul: din cauza petrolului.

„Avem în sud un inamic periculos care controlează o imensă sursă de petrol.”

O sursă IMENSĂ de petrol. Într-adevăr, conform spuselor lui Guy Caruso, fostul director al agenției de informații petroliere pentru CIA, Venezuela deține o rezervă considerabilă de 1.36 trilioane de barili de petrol – mult mai mare decât cea a Arabiei Saudite.

Dacă nu-l puteam ucide pe Chavez, trebuia să inițiem asupra națiunii lui o acțiune asemănătoare cu cea împotriva Irakului. Așa că pastorul sugerează că „nu avem nevoie de un alt război de 200 de miliarde de dolari…E mult mai ușor să folosim niște agenții secrete care să îndeplinească misiunea din umbră.”

Chavez mi-a spus că a fost uimit de atacurile din partea lui Bush: Chavez avusese relații foarte bune cu Bush Senior și cu Bill Clinton.

Deci cum a devenit Chavez deodată un inamic periculos? Chiar după inaugurarea lui Bush în 2001, congresul lui Chavez a votat o nouă „Lege a hidrocarburilor” prin care Exxon, British Petroleum, Shell Oil și Chevron urmau să rețină 70 la sută din vânzarea petrolului extras din Venezuela. Nu e deloc rău, având în vedere că prețul petrolului creștea spre 100 de dolari barilul.

Dar pentru companiile petroliere, care convinseseră guvernul anterior al Venezuelei să le dea 84 la sută din prețul de vânzare, reducerea la 70 la sută nu era deloc „bueno”. Mai rău, Venezuela cerea o taxă de nimic – doar unu la sută – pe extracțiile din bazinul fluviului Orinoco. Chavez le-a spus companiei Exxon și prietenilor ei că acum trebuiau să plătească 16.6 la sută pentru extracțiile de acolo.

Evident că lui Chavez trebuia să i se dea o lecție de bune maniere în gestionarea petrolului.

Pe 11 aprilie 2011, președintele Chavez a fost răpit sub amenințarea pistolului și dus pe o închisoare de pe o insulă caraibiană. Pe 12 aprilie, Pedro Carmona, partener de afaceri al companiilor petroliere americane și președinte al Camerei de comerț a națiunii, s-a declarat președintele Venezuelei – dând un cu totul alt sens termenului „caracatiță corporatistă”.

Ambasadorul american Charles Shapiro s-a grăbit repede să se tragă-n poză cu noul președinte autoproclamat și cu liderii loviturii de stat.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe din perioada lui Bush a recunoscut că Chavez a fost ales democratic, dar, a adăugat el, „Legitimitatea nu e conferită doar de majoritatea votanților.” Aha.

După ce un grup imens de cetățeni supărați și înarmați s-au îndreptat spre Palatul Prezidențial din Caracas pregătiți să-i spânzure pe plănuitorii loviturii de stat, Carmona, președintele fals de la Exxon, l-a readus pe Chavez la birou în 48 de ore. (Cum? Luați filmul Asasinarea lui Hugo Chavez, care detaliază rapoartele mele pentru televiziunea BBC. Îl puteți descărca gratuit pentru următoarele câteva zile.)

Chavez provocase lovitura nu doar prin decizia de a cere taxe mai mari companiilor petroliere, ci și prin modul în care a folosit banii obținuți din petrol.

În Caracas, am dat peste o reporteriță de la o televiziune al cărei proprietar e suspectat că a plănuit lovitura împotriva președintelui. În timp ce făcea un shooting foto, rezemată de un copac, cu picioarele desfăcute, reporterița mi-a arătat mahalalele ranchos de pe dealurile deasupra orașului Caracas, unde fostele barăci din tablă și carton se transformau în case din lemn și cărămizi.

„Chavez le dă pâine și cărămizi, așa că normal că-l votează.” Era total dezgustată de ei, cei 80 la sută dintre venezueleni care sunt negro e indio (negri și indieni) – și săraci. Chavez, care și el e negru și indian, își permisese să transfere averea obținută din petrol dinspre clasele privilegiate care își spun „spaniole” către masele de amărâți cu pielea de culoare închisă.

În timp ce mă plimbam prin cartierele sărace din Caracas, am dat peste un localnic, Arturo Quiran, un pescar care nu era mare fan Chavez. Dar în timp ce beam cu el o bere, mi-a spus: „Acum cincisprezece ani, sub conducerea președintelui Carlos Andrés Pérez, erau mulți bani din petrol în Venezuela. Îi spuneam „înflorirea petrolieră”. Aveam mulți bani în Venezuela, dar nu-i vedeam.”

Dar apoi a venit la conducere Hugo Chavez, iar “săracii din cartierul lui primesc îngrijiri medicale, operații gratuite, raze X, medicamente, educație. Oameni care înainte erau analfabeți știu să se semneze și chiar să scrie.”

Stilul de Robin Hood al lui Chavez, luarea banilor de pe petrol de la bogați și direcționarea lor spre săraci, ar fi putut fi suportată cu scrâșnete din dinți de către America. Dar Chavez, care mi-a spus „Nu mai suntem o colonie petrolieră”, a mers departe…mult prea departe, după părerea elitei corporatiste americane.

În Venezuela existau milioane de oameni fără pământ și milioane de acri de pământ nefolosiți de care se bucura o mică elită de proprietari de plantații. În 2001, congresul lui Chavez a dat o lege care obliga proprietarii de pământuri să-și vândă pământurile nefolosite celor fără pământuri. Era un program pe care demult îl promiteau politicienii venezueleni la îndemnul lui John F Kennedy ca făcând parte din „Alianța pentru Progres”.

Proprietarul de plantații Heinz Corporation a fost total nemulțumit de chestia asta. Heinz și-a închis fabrica de ketchup din statul Maturin și a concediat toți muncitorii. Chavez a cumpărat fabrica Heinz și le-a redat tuturor muncitorilor locurile de muncă. Chavez nu și-a dat seama că tocmai smulsese roșiile de la puternica familie americană Heinz și de la soțul doamnei Heinz, senatorul John Kerry, care e acum secretarul de stat al Americii.

Dar, cunoscându-l pe Chavez, sunt sigur că nu i-a păsat deloc de posibila amenințare.

Greg Palast cu noul lider al Venezuelei, Nicolas Maduro.

Chavez a reușit să supraviețuiască după lovitura cu ketchup-ul, „președinția" Exxon și creșterea taxelor pentru companiile petroliere, dar le-a încercat în mod periculos nervii celor mai neiertători miliardari americani: Frații Koch.

Președinții care au enervat marile companii petroliere au sfârșit în exil sau în sicriu: Mossadegh din Iran după naționalizarea câmpurilor companiilor petroliere (1953), Elchibey, președintele Azerbaijanului, după ce a refuzat cererea companiilor petroliere de a le preda câmpiile caspice (1993), președintele Alfredo Palacio al Ecuadorului după ce a încheiat concesia de extracție de petrol cu Occidentul (2005).

„E un joc de șah, domnule Palast,” mi-a spus Chavez. Tocmai îmi arăta o sabie foarte lungă și ascuțită care fusese pe vremuri a lui Simon Bolivar, Marele Eliberator. „Iar eu sunt un foarte bun jucător de șah.”

În filmul A Șaptea Pecete, un cavaler medieval își pariază viața la un joc de șah cu moartea. Moartea trișează, evident. Și îi ia sufletul cavalerului. Niciun muritor nu se poate juca cu moartea, care în noaptea trecută i-a dat șah mat noului Bolivar din Venezuela.

Dar chiar la final, maestrul bolivarian a făcut o mișcare excelentă, numindu-l vicepreședinte pe Nicolas Maduro, pentru a-i urma crezul și a lupta pentru binele săracilor din „ranchos”. Cei 1 la sută din Venezuela, care abia așteptau moartea lui Chavez pentru a recâștiga puterea și bogățiile, au fost șocați de alegerea lui Maduro.

Chavez l-a trimis pe Maduro să se întâlnească cu mine în biroul meu din New York în 2004. În săpăturile noastre de detectivi, eu și Maduro am schimbat informații despre planurile de asasinare și despre politica petrolului.

E clar că Chavez se pregătea cu atenție pentru ziua când negrii și indienii își vor pierde regele.

Război între clase pe tabla de șah. Nici măcar după moartea lui, nu aș paria împotriva lui Hugo Chavez.

Urmăriți-l pe Greg pe Twitter: @Greg_Palast

Din cauza mizeriilor care li se spun americanilor despre Chavez, fundația mea, Fondul de Investigații Palast, oferă gratuit filmul „Asasinarea lui Hugo Chavez”, pentru a vă dezvălui adevărul. Se poate descărca de aici.

Traducere: Oana Maria Zaharia