Familiile de minori romi sunt foarte cuminţi

Lalo are 18 ani și Cristina 14. Sunt căsătoriți de un an.

Proiectul Be Good!, despre adolescenţii romi din România este lucrarea de licență a Mariei Sturm, o româncă de 27 de ani născută la Ploiești și stabilită în Germania în 1991, unde a urmat cursurile Facultății de Artă şi Design din Bielefeld. Timp de şase săptămâni, Maria a vizitat şapte comunităţi de romi din Muntenia şi din Ardeal, a fotografiat cupluri tinere de la 14 la 27 de ani și a discutat cu ei despre tot, de la importanţa virginităţii în ritualul căsătoriei la modul în care s-au maturizat. A mers prin țară alături de amicul ei Herbert Gruenwald, un jurnalist german şi Steluţa Slate, o profesoară romă. Ei au stabilit contactele în comunitate si au ajutat-o să cunoască cuplurile. Alături de ei Maria a înregistrat 15 ore de interviuri. Ce mi-a plăcut la proiectul ei faţă de alte materiale despre romi e că n-a mers nici pe abordarea rasistă în care romii sunt prezentați ca ultimii barbari, dar nici pe atitudinea excesiv de plângăcioasă specifică unor documentare despre ei. A prezentat pur şi simplu situaţiile lor individuale şi poveştile personale, fără să-i discrimineze negativ sau pozitiv, aşa c-am simţit nevoia să vorbesc cu ea despre asta.

VICE: De ce ai ales tema asta ca subiect de licenţă?

Maria Sturm: Fotografia mea se concentrează pe tinereţe si am descoperit că în comunităţile tradiţionale de romi abordarea ei este total diferită de cea a societății moderne, marcată de idealurile educaţiei şi formarii individualității. Camera m-a ajutat să trec peste dramatismul acestei diferențe și să surprind normalitatea altui tip de adolesecență.Chiar dacă în acte acești minori sunt adolescenţi, în realitate n-au trecut prin stadiile de puber şi de adolescent, s-au trezit fără menajamente în lumea adulţilor. Am vrut să surprind bruscheţea acestei trecerișisă le scot în evidenţă individualitatea, pentru că în societatea lor acest lucru nu prea există. Primează familia, neamul și comunitatea.

Cum ai intrat în comunitate?

Doar cu ajutorul prietenilor şi partenerilor mei de proiect. Eşti întâmpinat foarte des de suspiciunea că te vei îmbogăţi de pe urma fotografiilor făcute în comunitățile lor. Dar odată depăşită, romii erau primitori. Uneori voiau chiar toţi să dea interviuri și să fie fotografiați, ca să arate în ce condiții disperate trăiesc. Mi-au zis: „Hai fotografiază-ne, ca să vadă lumea cum trăim şi să vină sa ne ajute."

Care au fost suișurile și coborâșurile proiectului?

Nu mi-a fost de loc uşor să fac faţă speranței lor disperate că, dacă-și spun poveștile într-un microfon și se lasă fotografiaţi vor avea o șansă la o viață mai bună. Le-am explicat că proiectul meu este un demers artistic, însă era ceva abstract pentru ei; este de neconceput în lumea lor concentrată fatalmente de cele mai multe ori strict pe nevoile supravieţuirii de pe o zi pe alta. Speranţele pe care și le puneau în portrete mă însoţesc mereu, uneori ca o greutate, dar şi ca o nouă dimensiune sufletească.

Care e ritualul nunţii la ei?

În ciuda faptului că nu aspectele antropologice sau etnografice au contat pentru mine, am aflat că un loc central îl ocupă ritualul cămăşii purtătoare a urmelor ce dovedesc virgintitatea miresei. Cămaşa în unele cazuri este „dansată" prin uliţele cartierelor de romi de către naşa însoţită de lăutari şi naşul sau mirele care cinstesc vecinii dintr-o sticlă de rachiu. În alte cazuri nu se mai practică această defilare în public, dar cămaşa este prezentată cu discreţie părinţilor, socrilor şi naşilor şi se organizează mici mese sărbătoreşti după posibiltăţile materiale ale nuntaşilor. Virgintatea fetei e cheia unei căsnicii respectabile. Dacă fata nu a fost „cuminte", se consideră c-a făcut de râs ambele familii. Dar mi s-a dat de înţeles că uneori „problema" se rezolvă şi cu sângele unui porumbel sau al unei găini sacrificate pe ascuns.

Din ce-ai vorbit cu ei, care a fost cea mai mică şi cea mai mare vârstă la care s-au căsătorit?

De căsătoriile unor copii sub 12 sau 13 ani n-am auzit în comunităţile pe care le-am vizitat personal, ci doar din ştiri şi reportaje. Am aflat însă din interviurile noastre că cei care se logodesc pe la opt ani aşteaptă maturitatea sexuală înainte să facă nunta. Până atunci fata doarme în pat cu soacra ei. La extrema cealaltă am cunoscut un cuplu care primise vizita familiei pentru ritualul cămăşii. El avea 19 ani, ea 24 și fusese virgină, un lucru rar la vârsta ei. În cultura lor o tânără de 18 ani e considerată fată bătrână.

De ce se iau la vârste atât de mici?

Cred că în comunităţile lor dezvoltarea individualităţii tinerilor înainte de căsătorie nu semnifică nimic, nu pare să le aducă niciun folos. Când i-am rugat să-mi explice, copiii mi-au spus: „Aşa e la noi." Părinţii mi-au zis: „Dacă-i căsătorim de mici, îi împiedicăm să facă prostii!" Pentru mine această tradiție înseamă răspunsul la îndemnului moralizator și insinuant „Să fii cuminte!", care m-a surprins în România prin faptul că-l auzi practic la tot pasul şi nu doar la romi. De aici şi titlul Be good! al întregului meu ciclu de fotografii.

Lalo și Cristina s-au cunoscut în vizită la o mătușă. Lalo a întrebat-o: „Nu vrei să vii cu mine?" Cristina s-a dus, pentru că părinţii ei i-au zis că n-o iubesc şi-o forţau să caute prin gunoaie. Acum sunt fericiţi împreună.

Ce ţi-au spus tinerii despre obligativitatea căsătoriei?

Majoritatea cuplurilor pe care le-am întâlnit n-au perceput căsătoria ca pe ceva obligatoriu, ba au fost chiar mândrii că respectaseră o tradiţie străveche. Mergeau până într-acolo, încât se defineau identitar prin obicei, în sensul în care ai zice: „Dacă eşti rom adevărat, te căsătoreşti timpuriu!" Totuşi existau şi unii care regretau că n-au avut o copilărie adevărată şi că n-au terminat şcoala. M-a impresionat cazul unei fete de 13 ani care era împotriva căsătoriei, dar s-a măritat sau a fost măritată după terminarea proiectului meu cu un băiat plecat la muncă în străinătate. Există deci cazuri şi cazuri. Unii se mândresc cu asta, alţii sunt obligaţi să respecte tradiţia, iar unele fete fug de acasă.

De ce ajung să fugă de-acasă?

Ca să se căsătorească cu alesul inimii, nu al familiei. Dar şi aceste cupluri rebele respectă tradiţia cămăşii. Cei care mi-au povestit despre astfel de nunţi au făcut pace cu părinţii după câteva săptămâni. Ei s-au dus cu cămaşa de noapte cu „floricelele" doveditoare ale onoarei acasă la ei şi deşi nu avusese loc o nuntă tradiţională, legătura lor a fost considerată onorabilă până la urmă.

Care-i povestea care te-a marcat cel mai tare?

O femeie mi-a povestit că s-a măritat la 15 ani pentru că-i era foame. Ea ştia că în familia soţului ei va primi de mâncare zilnic. Şi asta nu s-a petrecut în vremuri de mult apuse, ci acum câţiva ani în România, deja stat membru al Uniunii Europene. Astfel de cazuri le resimţi ca pe un pumn în plex.

În România avem o atitudine exclusivistă față de romi. Tu te-ai simțit vreodată amenințată de ei?

Niciodată. Dar am simțit atitudinea de separare și discriminare generală peste tot prin țară. Prietenii şi partenerii mei de proiect au cunoscut şi oameni care-i urăsc pe romi. Din fericire eu am fost ferit de astfel de experienţe, dar am perceput acut o anumită reticiență și un fel de dispreț irațional față de ei. Asta îi izolează si le taie șansele de dezvoltare. Am simțit asta și printre apropiați de-ai mei, care nu păreau rasiști deloc. De exemplu i-am spus unei amice că termenii „naşpa" şi „mişto" vin din limba romani. A râs şi a zis: „Ok, atunci nu le mai folosesc de acum încolo."

Ce ţi s-a părut cel mai ciudat la tradiţiile lor de măritiş?

Cunoscându-i am înteles că pentru ei este normal să trăiască aşa. Nu toată lumea e nefericită sau obligată să se căsătorească. Ştiu că-i greu de înţeles dintr-un punct de vedere occidental, dar eu am făcut proiectul și pentru a-i ajuta pe alţii să nu mai judece totul în alb şi negru.

Mereu se ajunge la aceeaşi dezbatere. Care drepturi sunt mai importante: ale culturii lor de a aranja căsătorii şi de a-şi educa copiii acasă sau ale copiilor, conform Drepturilor Omului, de a le oferi minorilor o educaţie gratuită de opt clase pe durata copilăriei?

E pur şi simplu alt mod în care oamenii se iau. Să luăm exemplul Constanţei din Constanţa, care a fugit de acasă la 12 ani ca să scape de măritiş. Mama a fost așa disperată, că si-a dat acordul ca ea să fie legată de patul în care dormea cu sotul ei de 11 ani. Media a prezentat atunci doar cruzimea părintelui. Dar de fapt ele erau atât de sărace, încât unica şansă pe care mama a văzut-o de a-şi salva fiica de foamea si violenţa vieţii de stradă pe care ei o trăiau împreună, era s-o mărite c-un băiat dintr-o familie care măcar avea un acoperiş deasupra capului.

Cumva se înţelege de ce a fost percepută aşa de media.

Eu nu pot să înţeleg asta. Cred că media trebuie să şi explice, nu doar să acuze. Când am prezentat proiectul la absolvire, mi s-a spus: „Doamne, ce oribil, cum pot părinţii să facă asta?" Sigur că nu aş proceda aşa faţă de copilul meu, dar asta nu înseamnă că-s mai bună ca ei! Tradiţiile măritișului la vârste fragede şi de probare a virginităţii nu sunt rome, ci au fost şi românești şi nu numai românesti, ci ale tuturor societăţilor rurale premoderne. Obiceiul ăsta arhaic a supravieţuit între romi, pentru că ei au fost sistematic excluşi de societate.

Denis (18) s-a căsătorit cu Daniela (17) acum trei ani. Tatăl lui Denis e „judecător" în comunitate şi a vrut ca fiul său să studieze, dar acesta s-a îndrăgostit de Daniela şi a vrut să întemeieze o familie. Cuplul nu doreşte ca fiul lor să se căsătorească înainte să-şi termine studiile. Denis continuă să meargă la şcoală şi vrea să se mute cu toţii la oraş.

Simonel (16) şi Timea (18) sunt căsătoriţi de un an. S-au îndrăgostit după două zile de vorbit la telefon. Timea a locuit mult timp în Ungaria şi nu prea vorbeşte bine româna. Amândoi vor să se întoarcă acolo, ca să lucreze la o vie.

Săndel (22) şi Iluko (18) sunt căsătoriţi de peste patru ani. Au avut trei copii, dar unul a murit şi celălalt le-a fost luat de statul polonez, pentru că Iluko era minoră când l-a născut. Uneori ea lucrează cu ziua pentru 30 de lei, alteori Săndel face mături pe care le vinde din uşă-n uşă cu cinci lei.

Pamela (18) şi Bobocel (17) sunt căsătoriţi de doi ani. S-au îndrăgostit la prima vedere şi acum îşi caută ceva de muncă cu care să-şi întreţină familia.

Ca multe alte fete din comunitatea romă, Luci este numită după Lucy Ewing din serialul Dallas.

Avea 12 ani când s-a măritat cu Petrică. Acum el are 25 şi ea 18. Împreună au trei copii. El n-ar vrea ca puştii săi se căsătorească la 14-15 ani, i se pare că ei nu ştiu nimic la vârsta aia, totuşi asta este tradiţia.

Cezarică (26) şi Ioana (25) sunt căsătoriţi de şase ani şi au un copil. Ei vor ca fiul lor să termine măcar primele opt clase.

Adelina (18) şi Bobby (20) sunt căsătoriţi de doi ani. Au împreună o fetiţă şi amândoi au terminat şcoala primară. Părinţii Adelinei nu au fost de acord cu căsătoria lor, aşa că Bobby „a răpit-o."

Urmărește-o pe Maria Sturm pe www.mariasturm.com

Citește și:

Toxine pentru romi

Noua generaţie de romi este într-o situaţie sumbră

Romii au fost obligaţi să-şi mănânce copiii

Ţiganii din Sofia

De ce se sinucid atât de mulți romi?