Nu mai face chestiile astea dacă nu eşti copil

Un prieten de-al meu mă întreabă constant dacă n-am văzut ultimul episod din South Park, care a fost „absolut genial". Eu îi răspund mereu la fel: „Eu am devenit adult acum multă vreme. Nu vrei şi tu să încerci?".  Vezi tu, anumite lucruri nu mai sunt acceptabile după ce treci de vârsta de 18 ani şi începi să te consideri matur. Uite o listă a acelor lucruri.

Desertul e util doar ca să fraiereşti copiii să-şi mănânce legumele. Tu de ce naibii stai singur acasă marţi seara şi-ţi îndeşi tort de îngheţată pe gât în timp ce te uiţi la reluări cu Steve Irwin de pe Discovery Channel? În viaţa de adult desertul e acceptabil doar dacă eşti la prima întâlnire cu cineva de care chiar îţi place sau dacă suferi de vreo formă de diabet.

Apropo de desert, tu eşti chiar atât de pueril încât eşti incapabil să consumi ceva care să nu fie năclăit în zahăr? O pui pe mami să-ţi îndese cuburi de zahăr în banană când eşti stricat la stomac?

Există un singur loc în care vei găsi garantat un televizor în aceeaşi cameră cu patul – la ospiciu. Să te uiţi la TV în pat e o activitate pentru oamenii a căror viaţă li se scurge lent printre degete. Sau pentru adolescenţii excitaţi care se uită la seriale gen Game of Thrones, ca să se masturbeze la scenele de sex, că n-au aflat încă de siteurile porno. Dacă nu te încadrezi în cele două categorii, n-ar trebui să ai un televizor în dormitor. Te face să pari o lepră – genul de om care îşi roade unghiile, pentru că îi e prea lene să caute unghiera şi care-şi face cumpărăturile în pijama. Fac pariu că Horia Brenciu are un televizor în cameră. Probabil are câte un ecran pe fiecare perete. De fapt cred că are mai multe decât o cârciumă în apropierea campionatelor internaţionale de fotbal. Probabil are şi nişte ecrane integrate în perne şi o sticlă de apă, care funcţionează şi ca telecomandă. Când am o problemă, mă gândesc mereu: „Ce ar face Horia Brenciu?" şi fac fix contrariul.

O ţigară este, în esenţă, varianta adultă a unui scutec. Când fumezi le spui altora că eşti complet incapabil de a-ţi controla nevoile de bază. E un strigăt de ajutor. Te târăşti din birou ca să stai în frig o dată pe oră, zilnic, înnegrindu-ţi dinţii şi putrezindu-ţi plămânii, doar pentru că una de care-ţi plăcea la 14 ani (care acum e obeză şi are trei copii) ţi-a oferit un fum în spatele sălii de sport. Şi tu ai avut prea puţină voinţă ca să te lupţi cu nevoia aia chimică din creier. Iarba e mai acceptabilă – atât timp cât o bagi cu doi sau mai mulţi prieteni şi nimeni nu pune Bob Marley – pentru că măcar te face să te simţi mai bine.

N-am mers la o şcoală de stat, aşa că nu ştiu ce înseamnă să te îmbraci extravagant. Oricum să porţi un costum de animal din cap până în picioare pe stradă ar trebui să fie interzis, dacă ai trecut de nouă ani.

Dacă tu foloseşti transportul în comun şi nu eşti atât de zgârcit încât să faci blatul, de ce nu-ţi pui niciodată destui bani pe card ca să-ţi ajungă pe toată săptămâna? Un amic de-al meu trebuie să-şi pună bani pe card de două ori pe zi, pentru că nu e destul de inteligent încât să-şi dea seama de câţi bani are nevoie ca să ajungă unde trebuie. Probabil se gândeşte că Ministerul Transporturilor poate da faliment în orice secundă şi că el îşi va pierde tot măruntul de pe card.

Mă fascinează oamenii care au trecut de mult de gimnaziu, dar tot nu ştiu să folosească cum trebuie semnele de punctuaţie. Trebuie doar să urmezi câteva reguli simple. Tot nu fraiereşti pe nimeni când spui că eşti un pic dislexic. Cu toţii ştim că eşti ori leneş, ori prost.

Mi-amintesc prima dată când mi-a citit cineva de la radio unul dintre zecile de mesaje cu care le bombardam postul. Ştiu că tremuram de emoţie în timp ce-mi citea moderatoarea comentariul care nu era mai profund decât: „Aveţi nişte piese bestiale! S-o ţineţi tot aşa, fraţilor!" Viaţa mea ajunsese la apogeau. În final fusesem băgat în seamă de o vedetă.

Scuza mea e că aveam 12 ani. Acum că-s mare, mi-am dat seama cât de ridicol trebuie să fii să te entuziasmeze celebrităţile. De fapt, chiar am ajuns să mă chinui să nu le mai bag în seamă de loc. Răspunsul meu stas pentru vedete arogante pe care le cunosc la petreceri e: „Stai puţin, nu tu l-ai jucat pe băieţelul ăla mic din filmul Mr. Bean?" Merge foarte bine, mai ales dacă e vorba de o femeie.

Văd asta des: se urcă trei sau patru tipi într-un autobuz gol şi fiecare stă separat pe un rând liber, dar aşezat în linie cu ceilalţi. Iniţial râd şi glumesc nepăsători. Când se umple autobuzul fiecare rămâne blocat singur, pe scaunul de la geam şi nu poate vorbi cu ceilalţi. Decât să aibă un prieten lângă ei, ei ajung cu un muncitor băşinos care face duş cu zeamă de shaorma de două ori pe zi (de trei ori duminica). De ce n-ai sta lângă un prieten în autobuz? Ţi-e frică că te crede lumea gay? Maturizează-te!

Un prieten de aproape 30 de ani mi-a spus ieri asta: „Uite ce tag bestial au dat pe podul ăla." Probabil se referea la un mesaj desenat cu un spray colorat de către un agramat care spunea ceva gen „HOMOROID." M-am holbat înapoi la el scârbit, cred că mă simţeam ca un pensionar în pragul demenţei, când tot ce mi se părea  normal, acum mi se părea fără sens. Sunt sigur că la patru ani nişte litere colorate scrise aiurea pe o coală albă mi se păreau la fel de fascinante ca o pictură de Rembrandt. Dar mintea se maturizează. Niciun adult nu ar trebui să aibă capacitatea de a aprecia grafitti-ul ca artă.

Să te trezeşti la prânz sau mai târziu
Să te superi dacă i-ai împrumutat cuiva un leu şi nu ţi l-a dat înapoi
Să te atragă verişoara ta
Să faci liste cu lucrurile care nu-ţi plac
Să asculţi hip-hop românesc 
Să-ţi coşi etichete cu glumiţe pe haine
Să-ţi săruţi tatăl pe gură
Să te uiţi la telenovele
Să nu împarţi nota la o cină în grup de la restaurant.
Să porţi o şapcă (dacă nu cheleşti)
Să minţi c-ai făcut sex

Urmăriţi-l pe John pe Twitter: @thewebsiteyep

Ilustraţii de Cei Willis.

Traducerea: Mihai Popescu

Mai multe sfaturi ca să nu-ţi fuţi viaţa:
​Ghidul VICE de supravieţuire în şcoală ​Ghidul VICE despre cum să devii adult