Rablele din România au un iz de pârţ

Suntem deja în a şaptea lună a lui 2012 şi vânzările de maşini tot scad. Cei de la  Asociaţia Producătorilor Auto spun că de anul trecut până acum au scăzut vânzările cu 12%. Asta ar putea explica numărul destul de mare de coşciuge pe roţi din trafic care nu par să dispară niciodată în ciuda unor programe precum Rabla.

Oricum fondul auto românesc de după ’89 nu poate fi caracterizat decât ca fiind dubios. Şi dacă te uiţi acum la maşinile aliniate la stop, o să te buşească râsul când vezi un Porsche ultra-lucios cu geamuri fumurii cum aşteaptă culoarea verde alături de un Oltcit cu portbagajul prins cu o sârmă de cupru care pare pierdut prin negura timpului.

Românii au fost marcaţi timp de 50 de ani de lipsa varietăţii ofertei auto, aşa că pe lângă neaoşele Dacii şi Lăstune, maşinile care reuşeau să pătrundă pe teritoriul ţării de prin străinătăţuri erau considerate rarităţi. Totuşi şi alea veneau la mâna a doua sau a treia în ţară . Dacă e să mă iau după aparenţe, maşinile din anii 50 au fost cele mai populare şi au supravieţuit cumva până în zilele noastre. Nu pot decât să trag concluzia că oamenii s-au ataşat atât de tare de bolizii lor care păreau exotici atunci, că acum nici nu vor să audă de maşini noi cu motoare care nu huruie infernal şi de tobe de eşapament care nu se pârţâie cu gaze nocive pe şosele. Există desigur şi o latură pozitivă a acestei prezenţe. Au aerul ăla vintage, interbelic care le face pe cele mai îngrijite să pară clasice. Eu personal mă gândesc mereu la maşinile cochete din filmele cu Louis de Funes.

Ce-i drept, nu te mai întâlneşti atât de des pe şosele cu rablele astea băşinoase ca acum câţiva ani, dar şoferii hardcore tot îşi păstrează exemplarele parcate în faţa blocurilor, la promenadă.  Chiar dacă îţi mai fură câte un zambet cu figurile lor de clowni îmbătrâniţi, cauciucurile desumflate şi rugina de pe vopsea îţi dă de înţeles că vremea lor a apus.

Citeşte şi Dubele sunt dubios de bestiale şi Daciile se repară cu ciorapii nevestei.