FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Revoluții și epifanii pe noul album The Dream Diggers – Fear Is A Lie

Am ascultat materialul, care are un număr enorm de 12 colaboratori, de la rapperi la cântăreți și instrumentiști.
26.2.15

E foarte greu să faci dub în 2015 și să nu cazi în capcana repetiției. Chiar și artiștii din Jamaica sau din Marea Britanie, țara adoptivă a genului, se chinuie să scoată ceva original în dormitorul lor din casa părinților. Pentru asta îmbracă sunetul bass-ului cu mai multe sample-uri, sintetizatoare și clape, în așa fel încât să-și diferențieze producția.

Chestia asta nu funcționează decât la o mână de oameni, iar ei sunt de obicei inovatorii unor genuri noi, ca jungle, drum and bass sau dubstep. Restul îi urmează, pentru că asta e regula în muzică, iar apoi se ceartă ca la ușa cortului, pentru că nimeni nu mai știe exact care a fost primul.

The Dream Diggers, Fear is a Lie featuring Mihnea Blidariu & Awen from Mihai Pacurar on Vimeo.

Citește mai multe despre videoclip, aici

Publicitate

Iar dacă asta se întâmplă „la mama lor", atunci ce șanse are o trupă din România? Nu e chiar atât de rău, dacă ne uităm la The Dream Diggers, un trio bucureștean format din Low Freq, Inward String și Ciupi, care încearcă să iasă din tipar cu o abordare diferită a genului. Mai exact, bagă câte un pic din mai multe părți ale muzicii electronice, probabil în speranța că nu vor fi puși într-o singură bandă. Asta e imposibil, pentru că întotdeauna se va găsi unu care să le zică lor că înțelege mai bine decât ei ce muzică produc. Lumea e plină de giboni care au mâncat prea mulți cartofi congelați la viața lor.

Cei trei se pregătesc să-și lanseze albumul de debut vineri, în club Colectiv, în București, în cadrul unui concert special cu Basska, și invitați precum Mihnea Blidariu de la Luna Amară sau Kluster de la Shadowbox. Eu am ascultat recent materialul Fear Is A Lie, care are un număr enorm de 12 colaboratori, de la rapperi la cântăreți și instrumentiști, și am găsit cinci motive pentru care ar trebui să o faci și tu.

1. E un album concept

Mihnea Blidariu, arhiprezent la orice protest anti-Guvern și anti-multinaționale care vor să exploateze totul, a zis-o cel mai bine: „Frica e o minciună, libertatea nu", iar Codin, aka LowFreq, a continuat: „Frica e cel mai mare dușman al libertății, pentru că odată cu instaurarea ei, visele dispar." De aici pleacă toată inspirația. Problema e că, în unele țări din lume, libertatea nici măcar nu e o chestie.

2. Pentru că s-ar putea să ai o epifanie

În timp ce-mi explica originile numelui trupei LowFreq, mi-a spus și intenția principală din spatele proiectului: „Știi momentele alea, în care ești pur și simplu liniștit și visezi cu ochii deschiși și deodată totul începe să aibă sens, să înțelegi anumite lucruri care într-o stare de luciditate absolută îți scapă? Muzica noastră vrea să fie acel moment, acel declic în care începi să vezi lucrurile altfel." Ca momentul în care pui prima oară mâna pe un sân și realizezi că ai aflat sensul existenței.

3. E pacifist și revoluționar în același timp

De la 70 la 140 BPM, piesele variază foarte mult în tempo și în compoziție. Unele au pasaje ambientale, altele sample-uri cu Edith Piaf. LowFreq descrie asta ca fiind: „Un sunet în perpetuă mișcare, care te ia de undeva și te plimbă. E un sunet puternic, distorsionat uneori, dar aerisit în același timp, e o muzică de protest și pace." Asta pentru că cel mai ușor mod de a ajunge la pace e prin protest.

4. Are și BD-uri create special pentru conceptul albumului

Asta nu vezi în fiecare zi. Înainte de lansarea Fear Is A Lie , băieții au vorbit cu artistul RobertOBERT să le facă niște comic strips pentru fiecare piesă. Chestia asta a fost vitală pentru înțelegerea în totalitate a proiectului, pentru că din perspectiva trupei albumul „e o poveste, pe care am considerat că este foarte important să o avem și ilustrată." Chestia asta sper să prindă și să devină un trend printre trupele din România. Chiar dacă nu-ți place muzica, măcar ai la ce să te uiți.

5. Pentru că îți place o poveste

LowFreq mi-a zis că recomandă albumul tuturor oamenilor. Ceea ce sună destul de pretențios, dar argumentul lui nu-i rău deloc: „E un album foarte închegat, care nu respectă un anumit gen de muzică, e o poveste. Toți citim povești, nu?" Cam așa e. Mai ales dacă povestea asta are capitole cu titluri precum „Rise of The Underground", „War", „Sound of Revolution" sau „Never Forget, Never Forgive". Ascultă-l să vezi dacă are un sfârșit pozitiv.

Mai ascultă și alte albume românești:
Pădurile din Transilvania prind viață pe noul album Negură Bunget Noul album Bass Turbat e pentru tipele care fac twerking în scara blocului Paradis cotidian, zen și pisici sinucigașe pe noul album Soundopamine