FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ecologie mondenă: simbioza damă de companie - sponsor - fotbalist - presă de scandal

Toți oamenii care sunt în scandaluri mondene mediatizate sunt acolo pentru că așa vor ei.
12.2.15

Colaj de Dana Alecu

Dosarul prostituatelor de lux a explodat ca o bombă săptămâna trecută, dezvăluind, spre surprinderea a absolut nimeni, că ceata aia de botoxate care se învârt prin cluburi de fițe, în jurul băieților cu bani, sunt prostituate. Așa că polițiștii au început să le deranjeze. Numai puțin, așa, pentru că doar proxenetismul intră la fapte penale, nu și prostituția. Negociezi tariful pentru tine, iei amendă, negociezi tariful pentru altcineva, faci pușcărie. E foarte simplu.

A fost, totuși, amuzant. Daniela Crudu, preferata maneliștilor, a ajuns să fie audiată la poliție, împreună cu Mădălina Pamfile (minora lui Mazăre), Simona Trașcă (autointitulata Pamela de România, pentru că de ce nu) și Diana Gureșoaie (strâmba lui Dodel, un fotbalist, nu-l știți voi) și alte fete chiar și mai anonime decât aceste vedete de categoria J. Presa de scandal a vuit. Ce nu spun ei însă este că aceste fete fac parte dintr-un ecosistem complex pe care, pentru a-l înțelege, trebuie să înțelegem patru tipologii de personaj și cum se amestecă ele.

1. Dama care ține companie

Dacă observi anturajul tipelor audiate, găsești în el foarte multe gagici puțin mai cunoscute. Asistente TV, dansatoare de-astea de apar în videoclipuri, fotomodele. Acestea au cam același comportament: nu au o meserie clară și sunt văzute des în compania unor domni cu bani. Tipe ca Victoria Blochină, Bianca Drăgușanu, Monica Columbeanu, Loredana Chivu, Sânziana Buruiană etc. Dame care țin companie. Atenție, a nu se confunda cu damele de companie, eufemism pentru prostituate. Damele care țin companie sunt ceva diferit, tehnic. La fel cum și ele sunt diferite, tehnic, de acuzate. Pentru că n-au fost niciodată acuzate oficial.

Tiparul damei care ține companie e simplu. Fată crescută în sărăcie, de obicei cu un tată alcoolic și abuziv, ajunge de mică în protecția unui domn dubios. Dacă e descurcăreață, scapă de el și ajunge în circumstanțe în care, ideal, mai mulți bărbați cu bani să vrea să petreacă timp în compania ei. Ba o excursie în Dubai împreună, ba pe yaht, ba niște cercei lăsați pe noptieră. Sex contra beneficii. Unii ar spune prostituție, feministele ar spune altceva. Nu știu ce, pentru că atunci când o feministă vorbește, îmi bag degetele în urechi. Ca să îi meargă afacerea, însă, are nevoie de sponsor.

2. Sponsorul

Sponsorul este de obicei un afacerist dubios sau un politician, care a făcut bani fie din afaceri cu statul, fie din chestii interlope, adeseori deține echipă de fotbal sau hotel. Face parte din pătura de oameni care au făcut bani ușor. Dacă sponsorul e mai sofisticat, preferă fotomodele plimbate și discrete, care arată bine și pe care nu le cunoaște nimeni.

Dacă e mai țăran însă, vrea să facă sex cu tipe de la TV, tipe pe care le știe toată lumea. Să aibă cu ce să se laude la prieteni. Pentru că, dacă îți răspunzi cu „Bianca Drăgușanu" la întrebarea retorică „Voi știți pe cine am futut aseară?", toată lumea o să știe la cine te referi. Uneori sponsorul se îndrăgostește de damă și o ia de soție. Dacă tipa are noroc în viață, îl nimerește pe sponsorul îndrăgostit din prima, în loc de domnul dubios. Ăsta își părăsește nevasta și ea se realizează ca femeie întreținută de virgină. La polul opus, alea ghinioniste ajung să fie sponsorizate de maneliști dubioși.

Publicitate

Dar majoritatea sponsorilor sunt pragmatici. Nu se îndrăgostesc. Ei plătesc să facă sex cu fete cunoscute. Fetele ajung cunoscute când apar la TV și în presă. Notorietatea le stabilește cota. Și aici apare presa de scandal.

3. Presa de scandal

Deoarece aparițiile în presă le cresc cota, e în interesul damelor care țin companie ca aventurile lor să fie discutate. Toată presa de scandal știe asta și de aceea e incredibil de ieftin să aduci două târâturi la TV să dea din fese ca asistente de platou. E ca la chelneri. Venitul principal nu e din salariu. La fel, e foarte ușor să mediatizezi scandaluri. Cum este în interesul lor, fetele vin singure să dea în gât cu cine s-au mai certat și de ce. Presa mondenă nu se mai face cu papparazzi, filaje, alergături. Se face din poze de facebook și direct de la subiect. Subiectul și sursa sunt același om. Două fufe se păruie într-un club, apoi, de comun acord, vin la Capatos pe o sută de euro să se certe.

Astfel, presa de scandal se face incredibil de ieftin. Se face singură. Îți trebuie doar două maimuțe care au terminat jurnalismul să redacteze ce toarnă fetele singure, pe salariu minim pe economie. Dezavantajul însă este că presa de scandal pe bune a murit. Vedetele care nu trăiesc din scandaluri și-au primit viața privată înapoi. Nimeni nu-l mai urmărește pe Ștefan Bănică Jr. să vadă de la cine mai iese noaptea. Sau la ce minoră în cort își mai povestește mediocritățile Tudor Chirilă. Toți oamenii care sunt în scandaluri mondene mediatizate sunt acolo pentru că așa vor ei.

Publicitate

O altă sursă de mediatizare pentru prostituate de lux este Playboy. Trei dintre fetele audiate au apărut acolo: Rellys Tonu, Diana Nicoraș și Mădălina Pamfile. Însă, foarte multe fete cu apucături similare au apărut prin revistă. Zeci. Unele s-au retras, unele pur și simplu nu s-au nimerit. Dar cea mai importantă sursă de mediatizare pentru fetițe sunt scandalurile mondene. Aici e mai complicat, de obicei sponsorul nu vrea să se implice în scandal. Așa că se apelează la niște oameni mai fraieri. Fotbaliștii.

4. Fotbaliștii

Colaj de Ioana Moldoveanu

Majoritatea fotbaliștilor sunt băieți de la țară, proști ca un sac de cartofi, care beau până borăsc și au mai mulți bani decât ar putea să cheltuiască. Evident că pică ușor la vrăjeala unei dame care trăiește din vrăjit bărbați, cu vreo cinci, zece ani mai experimentată decât el. Pentru unele, fotbalistul e rampă de lansare în lumea mondenă. Aici îi lovește instinctul de băiat de la țară, se îndrăgostesc nebunește și se decid să le transforme pe parașute în femei de casă.

Rar merge cu frumosul. Mai ales că, de obicei, fotbaliștii nu au destui bani să le dea damelor, cât să le țină doar pentru ei. Nu pot concura cu câți bani ar face tipa la liber, să o convingă la abonament. Însă stai liniștit, că nu degeaba e fotbalistul băiat de la țară. Știe și cu urâtul. Așa că obligă să dea raportul oriunde se duce sau o mai arde cu țigara. Ceea ce nu le deranjează prea tare, pentru că multe dintre ele consideră că bărbatul, dacă îți mai dă câte un dos de palmă, înseamnă că te iubește. Asta vine din copilăria săracă cu tatăl alcoolic și abuziv de care v-am povestit mai sus.

Dar fotbaliștii au și avantaje. Sunt zvelți, au pula mare și, de obicei, arată de o sută de ori mai bine decât sponsorii, deși sunt mai proști și mai săraci. O damă mondenă mai are nevoie din când în când și de un sex sănătos, cu un bărbat care nu are nevoie de viagra. Iar, dacă treaba nu merge, sunt destul de fraieri încât să planifici o sarcină fără știrea lui și să-l legi toată viața de veniturile tale prin pensie alimentară.

Cel mai mare avantaj al relației cu fotbalistul e că este extrem de tumultuoasă. Cu lacrimi, certuri la TV și drame. Iar el, băiat de la țară, e prea prost să-l deranjeze că e penibil la televizor, deci drama poate continua. Astfel, dama apare în presă și îi crește cota și mai tare. Și cercul vieții este complet. Afaceriștii își satisfac fantezia de a face sex cu o fată notorie, fetele fac bani fără să muncească, presa se face singură și ieftin, iar fotbaliștii, ei bine, fotbaliștii au ce să povestească la ei în sat. „O știți, bă, pe aia bună de la Capatos? Mi-am stins țigara de ea."

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe și despre vedete:
Am vorbit despre selfie-uri cu Mihai Trăistariu Compendiul fufelor de altădată: A.S.I.A Daniela Stan, dansatoarea de manele cu costume psihedelice