FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

La carnavalul de la Rio am dat peste fantoma lui Radu Mazăre

Intelectualii își imaginează festivalul ca o paradă de care alegorice din serbările închinate zeilor.

Eu și costumul meu de aligator.

Carnavalul de la Rio de Janeiro e cunoscut până și în țările arabe pentru mulatre cu fundul mare care-și scutură penele colorate pe ritmuri de samba. Intelectualii și-l imaginează mai degrabă, ca o paradă de care alegorice din serbările închinate zeilor. Brazilienii îl așteaptă tot anul, fie să defileze cu vreo școală de samba, fie să danseze în grupări de cartier. Turiștii își cumpără online, bilete de zece ori mai scumpe față de prețul real, ca să prindă un loc pe Sambódrom (un fel de stadion dreptunghiular, pe care defilează 29 de școli de samba din Rio). Carnavalul e ultimul dezmăț permis, înainte de postul Paștelui, potrivit tradiției catolice.

Publicitate

M-am dus la Rio să văd mai mult decât pene și sclipici și am reușit. În cele X zile am ajuns la o petrecere de pensionari, am dat de fantoma primarului Radu Mazăre și am furat fără să vreau un costum de aligator.

Pensionari „împachetați" de carnaval

Din cele vreo două sute de petreceri tematice numite blocos de rua, de la periferii până la plajele Copacabana și Ipanema, una singură era unicat. Fix la aia am nimerit. Hoinăream prin centru, în prima zi de carnaval, când niște polițiști pe care i-am întrebat de cea mai apropiată zbenguială la colț de bloc mi-au recomandat Bloco de aposentados, undeva aproape. N-am întrebat ce înseamnă, pentru că îmi suna clar a indignados. Dar locul cu pricina am dat de o mulțime de bătrânei care-și făceau ultimele retușuri înainte de promenadă. Era gruparea de cartier a pensionarilor.

Jonathas și o pensionară costumată de carnaval și de protest

Erau și indignați, așa cum mă așteptam. Pe lângă costume, purtau pancarte care aminteau guvernatorilor că dansul nu ține de foame. Jonathas avea 68 de ani, dintre care 30 fusese însoțitor de zbor. Avea pensia mai mică decât salariul minim pe economie în Brazilia (care e de724 reali - o mie de lei) și de carnaval nu și-a pus pe el nicio culoare, era prea trist.

Le-am cunoscut pe prințesa și pe regina grupării de pensionari, care se întreceau în dat din fund la noua și respectiv 60 de ani.

Interiorul școlii de samba

Publicitate

După două nopți în care m-am holbat la dansatorii fericiți din trăsurile fantasmagorice, dar și la kitschul care era peste tot, am vrut să văd asta mai de aproape. Dar nu prin binoclu, cum făceau alții, ci din miezul defilării. Oricine poate să danseze pe Sambódrom, dacă își cumpără costum dinainte, care costă de la 150 de lei până la câteva mii. Dar eu n-aveam bani și nici ei costume de vânzare.

Așa că, în ultima zi de carnaval, luam la picior niște străduțe aflate la poalele celei mai vechi favele, Morro da Providencia, ca să ajung în Cidade de Samba – sediul școlilor de samba, o grupare de hale unde oameni care repetaseră tot anul pentru a defila așteptau să-și primească hainele de paradă. Am stat cu ei șase ore, transpirați și fără să bem apă, în fața unei uși de metal care se deschidea periodic și dădea într-o hală, unde zburau costume colorate abia cusute, care erau aruncate din atelierul de croitorie de la etaj. Voiam să primesc și eu unul pe gratis.

Colegii mei, în costume incomplete

Școala de dans își băgase banii pentru costume în buzunar, așa că mulți dansatori au ajuns să defileze în chiloți.

Bene îmi arată o poză de la Mamaia, cu ea și baiatul lui Mazăre

Cât timp așteptam la coadă, am cunoscut-o pe Bene, o braziliancă de 69 de ani, care mi-a zis că în urmă cu patru ani a participat la Carnavalul de la Mamaia. „O que?!", am întrebat și-am văzut verde în fața ochilor. „Am fost invitați de primarul Mazăre acum patru ani, să dansăm cu școala de dans, timp de două luni, în Mamaia. E îndrăgostit de Brazilia, are și casă în Fortaleza (n.r. nord-estul Braziliei)".

Publicitate

Radu Mazăre, Bene și băiatul Mazăre, în Rio, 2010

Mai târziu, Bene îmi arăta poze cu Mazăre și cu băiatul lui, de la carnavalurile din Mamaia și din São Paulo, defilând cu școala de samba „Vai Vai". Văleu.

Bene mi-a zis că în cele două luni cât a dansat în România alături de alți 50 de brazilieni, au avut totul asigurat. Din cauza asta, de multe ori erau huiduiți pe stradă de români nemulțumiți de prioritățile lui Mazăre.

Când aproape îmi luasem gândul de la a mai defila, după șase ore de așteptat și cu o oră înainte de începerea paradei, două femei pe la 50 de ani mi-au făcut semn că-mi vând un costum, fără pantofi, cu 60 de reali (vreo 85 de lei). Aveam doar șapte în portofel și o portugheză suficientă încât să le conving că în drum spre Sambódrom, găseam un bancomat și le dădeam de pe card. Au plătit un taxi, dar mă înjurau de pe bancheta din spate la fiecare semafor unde nu apărea nicio bancă. Ajunse la destinație, ne-am costumat în viteză, eu în aligator, ele în flori și m-au avertizat că aveau să mă așteapte după defilare, ca să le dau banii. Dar m-am pierdut printre carele alegorice și nu le-am mai văzut niciodată pe cele două femei.

Pentru că îmi lipseau pantofii, intructorii școlii mi-au dat niște opinci maro, cu cinci numere mai mari, mărimea 42, în care am mototolit hârtii, bureți și pungi. Mi-au pictat fața verde și mi-au zis să dau din gură ca și cum aș mesteca gumă, dacă nu știu versurile cântecului (erau despre pluralitate în Brazilia). Am defilat 15 minute, cât are la dispoziție fiecare car alegoric pentru a-și prezenta momentul euforic, iar pantofii giganți îmi cădeau continuu. M-am aplecat doar odată, ca să-mi înțepenesc mai bine călcâiele în ei, dar tipa din fața mea mi-a spus că nu mai aveam voie decât să dansez și să zâmbesc. M-am ridicat ca și cum ar fi fost o schemă din coregrafie și mă rugam să nu ajung să dansez pe burtă, ca un aligator adevărat.

În dreapta, foarte aproape de mine, spectatori cu toate formele de ochi, care și-au permis bilete pe locurile de vip, făceau poze și filmau. Localnicii urlau din toți plămânii: „Brazilia e patria mea adorată!" Cu toate astea, ce m-a contrariat cel mai mult la carnaval este că, în timp ce străinii se înghesuie să prindă un loc la carnaval sau la Campionatul Mondial de Fotbal din iulie, brazilienii stau la coadă chiar și câțiva ani să prindă loc în spital să se opereze sau să prindă un loc la o facultate.

Eu în spate.