FYI.

This story is over 5 years old.

18+

M-am bătut cu plăcinte cu un fetișist al mâncării

Nu e așa rău să te excite luptele cu plăcinte. Sunt o mie de alte fetișuri mai bolnave în lume, deși n-aș vrea să primesc o plăcintă-n fund.
15.10.13

La început, nu plănuiam decât să iau niște interviuri. Să vorbesc cu oameni diferiți despre fetișurile lor obscure. Să aflu ce e atât de excitant în a fi călărit de o femeie de parcă ai fi un scaun, la gândul că cineva se pișă pe tine sau că un fund apetisant în lenjerie îți stârnește fantezii doar cufundat într-un tort.

Ceea ce îi excită pe oameni mă fascinează: Ce e sexy în a lăsa o femeie grasă să te călărească și de ce trebuie să fie grasă femeia? E un joc sexual în care partenerii joacă diferite vârste exact ce pare (un fel de pedofilie)? Pot să găsesc pe cineva pasionat de axilism (folosirea axilei pentru sex – n.r.) care să îmi explice cum a fost cu tipul ăla care încerca să i-o tragă la subraț?

Publicitate

M-am gândit că în epoca milioanelor de grupuri de Reddit și grupuri de Google Hangout destinate exclusiv celor care o mai freacă ca niște copii pe net, asta ar fi floare la ureche. Prin Internet, oricine poate întâlni pe oricine, corect? Deși a fost foarte ușor să găsesc subicţi, reputația s-a dovedit o problemă, fiindcă mulți oameni asociază Vice cu miştourile proaste și judecarea altora.

De asemenea, mai era și faza că asociam ciudații întâlniți pe internet cu ucigaşii în serie. După ce i-am eliminat pe oamenii care nu voiau să vorbească cu mine şi i-am luat în calcul pe cei care nu păreau ucigaşi, am rămas cu Stephen, un asistent social de 38 de ani, căruia îi place budinca. Adică îi place foarte mult.

Un interes în cremă sau plăcinte, sau noroi, sau fasole, se încadrează într-o categorie fetiș largă și variată numit WAM („Ud și Mânjit") sau ocazional „sploshing". Așa cum am găsit și pe net, există o grămadă de fetișuri de acest fel, cum explică și UMD.net, „rețeaua de fetișuri umede și murdare” numără nisipuri mişcătoare, blugi uzi, mirese, maioneză, și dușurile printre căutările populare și are link-uri către tot soiul de filme, de la cele pornografice până la lupte cu ouă. Practic, atât timp cât se face mizerie, merge!

Stephen a fost foarte sincer în legătură cu fetișul lui. I se pare un brand personal și e destul de încântat că are cui povesti despre asta. Dacă luptele amatoare cu plăcinte se termină „ocazional” cu sex, cele plătite implică adesea modele glamour nude. Lui Stephen îi este clar în ce constă principala lui sursă de excitare, iar aceea este clasica domnişoară care primeşte o plăcintă direct în faţă. Nu e nimic fiţos, poți trăi și fără să ți se lipească o bezea în fund ori să te mânjești de cireșe, doar să azvârli o budincă (sau un înlocuitor corespunzător) direct în mecla unei femei, preferabil după ce ea te-a tachinat că nu ai îndrăzni așa ceva.

Publicitate

„Nu e neapărat ceva sexual în asta”, spune el. „E doar distractiv. Pentru mine, fața are miză mai mare decât corpul. E mult mai important să vezi că plăcinta aia i-a aterizat ăluia direct în față. “Cred că toți avem plăcint-orități” (dacă nu îţi plac jocurile de cuvinte cu plăcinte, pleacă acasă).

După câteva emailuri, mi-a fost tot mai clar că pentru a înțelege toată nebunia asta, ar trebui să merg acolo și să o încerc.

La urma urmei, fetișurile implică ideea de participare. Cu siguranță, intervin mai multe elemente, tactile, senzoriale, specifice unui joc, iar toate astea fac ca experiența să fie una plăcută, m-am gândit eu. Nici nu trebuia să mă implic nu știu cât, trebuia doar să împart câteva farfurii cu budincă în jur. Nu e același lucru cu a fi crucificat pe Crucea Sfântului Andrei (dispozitiv folosit în BDSM de care este legat partenerul dominat – n.r.), cu un joc cu cuțite sau cu electrostimularea sexuală..

L-am întrebat pe Stephen prin email dacă nu ar vrea să combinăm interviul cu o bătăie cu mâncare și a fost de acord. Am aranjat să ne întâlnim într-un motel infect din East London, și, după ce mi-a împuiat mintea cu glume plăcinto-sexuale, eu și fotograful meu, Jake, am bătut la ușa unei camere cu mochetă soioasă. Deveniserăm nervoși la gândul că aveam să fim uciși.

Nu am fost. În schimb, l-am întâlnit pe Stephen. Dacă vă veți uita în fotografia de mai sus, veți observa că are părul cam ca al meu. Sper că asta nu înseamnă că am fi rude îndepărtate. Nu știu când toți oamenii care sunt pasionați de chestii sexuale s-au gândit că le-ar folosi pletele prinse în coadă de cal, dar se pare că toate persoanele cu interese sexuale anormale au făcut un pact cu poneii, onorat în grupuri și comunități de pretutindeni.

Publicitate

Stephen a reușit să facă pe toată lumea să se simtă bine de la început, ceea ce este impresionant, având în vedere că a fost o adunătură de străini veniţi fie să arunce cu plăcinte unii în alţii, fie să fotografieze evenimentul.

În interiorul camerei erau aliniate farfurii din hârtie, ca și cum ne-am fi pregătit de o petrecere aniversară în casa unei mătuși. Spre surprinderea mea, nu am pus în ele plăcinte. Stephen a explicat că, deşi preferă prăjituri cu budincă, crema de ras este mai ușor de curățat de pe covorul camerei de hotel și mult mai comod de procurat şi transportat. Așa că am amestecat într-un sertar al noptierei crema de ras cu un colorant alimentar și am pus un sac de gunoi pe televizor pentru a-l proteja de stropi. M-am întrebat dintr-odată ce naibii fac cu viața mea, în timp ce el îmi povestea de a lui.

Stephen era umblat prin lume și ajunsese să fie excitat sexual de plăcintă și frișcă încă de când urmărise în copilărie spectacolul Tiswas. Sally James, asistenta voluptuoasă a show-ului, a fost prima sa pasiune. Stephen își aminteşte cât de entuziasmat era să o vadă pe Sally murdărită de plăcinte sau asaltată cu mâncare.  Deși nu ar putea spune de ce a revenit la fetișul ăsta de atâtea ori, Stephen conștientizează motivele pentru care îi place, ludicul, tachinarea, „spiritul unui haos de comedie”, dar le știe și pe cele care nu-i plac, cum ar fi iahnia de fasole implicată în joc („Fasole? Sub nicio formă. E ceva care îmi face scârbă, îmi pare rău”) sau „plăcintăritul” ca formă de umilire şi lipsa de fair-play.

Prima dată a încercat lupta cu plăcintele cu un prieten, în urmă cu cincisprezece ani, la o provocare. De atunci, s-a şi confesat unor iubite, fără a o speria pe vreuna. „E doar un soi de distracție jucăușă”, a spus el. „Unele dintre prietenele mele au fost dispuse să mă ajute cu asta. E ceva comic în toată treaba, iar femeile care au încercat-o au ajuns să se distreze de-a binelea. Atunci când le-am mărturisit fetelor cu care am fost că am un asemenea fetiș, probabil s-au gândit că se putea și mai rău”.

Stephen nu se înșală. În catalogul replicilor posibile, „trebuie să vorbim despre fetişul meu ciudat” sau „vreau să arunc cu budincă în tine” se poate încadra undeva între „nu e mare brânză” şi „Slavă Domnului!”, în funcție de cât de vie vă este imaginația.

Mai sus vă arăt cel mai forţat zâmbet pe care l-am avut vreodată.  E rezultatul a unei arome a „ce naibii ce am făcut”, cu gust de „s-ar putea să fie totuşi ucigaş în serie” și ,,încă avem timp să ne cărăm de aici, gândește-te la asta, Jake, maică-mea și maică-ta ar putea citi despre experiența noastră”.

Lupta noastră nu a durat prea mult. Chiar dacă la început părea că avem o grămadă de farfurii cu spumă, odată începută bătaia, le-am epuizat foarte repede.

Stephen mi-a explicat opţiunile şi am început să aderăm vag la regulile Campionatului Mondial de Plăcintăreală. Am stat la trei metri distanță și am lansat farfuriile doar cu mâna stângă. După cum îţi poţi imagina, el ţinteşte bine şi chiar știe ce face (puteți vedea mai sus: o manevră cu ambele mâini unde eu pur şi simplu am stat nemişcată, iar el, aparent orbit, m-a plăcintărit din ambele părţi cu o forţă deloc neglijabilă).

Publicitate

Când Stephen a aruncat prima dată, m-a nimerit surprinzător de puternic în meclă, pe când farfuria mea a zburat impotentă pe lângă el şi a făcut fleoşc pe un perete. E drept, niciodată nu am fost prea bună la sport. De fapt, chiar mi-am adus aminte că participam la lupte de tipul ăsta în copilărie, la un târg anual din cartier. Dacă aveai 11 ani la sfârșitul anilor ’90, în Moore Park, luptele cu spumă de ras dădeau startul verii adevărate. Magazinele de cartier tot vindeau spumă de ras până când epuizau stocul şi se trecea la geluri, care trebuiau pulverizate de la distanţă, apoi întinse manual pe faţa inamicului pentru a se atinge efectul dorit. Cred că Stephen şi-ar fi umplut pantalonii de… spumă de ras instantaneu.

Amintindu-mi de luptele cu frișcă și spumă de ras de odinioară, m-am implicat și mai mult și au ajuns să mă surprindă entuziasmul și plăcerea pe care le trăiam. Drept dovadă, a se vedea fotografia asta cu mine, rânjind ca o lunatică mânjită de rimel. Nu ştiam că taman atunci Stephen urma să forţeze limitele şi să-mi lipească subtil o farfurie de cremă de ras pe fund, totodată întrecând măsura şi făcându-mă să mă simt ca un bebeluş cu scutecul plin, ceea ce sunt sigură că face obiectul vreunui alt experiment pseudosexual absurd.

Deşi nu îmi puteam imagina că majoritatea fetişurilor non-sexuale sunt atât de distractive, nu m-ar deranja să fac cunoștință cu un „bebeluş adult” sau specia specială aia de ciudați, ATM-ul uman.

Publicitate

Deşi nu e nevoie să fii un Sherlock al sexului să descoperi erotismul din a acoperi o femeie cu frișcă, mie nu mi s-a părut îndeajuns de excitant sau fascinant… motiv pentru care cred că Stephen a decis să mă acopere şi de sos?

Partea asta m-a luat prin surprindere. După ce m-a întrebat dacă mai vreau ceva, am ajuns să stau îmbrăcată sub duș, în timp ce el mi-a turnat budincă în cap. După ambalaj, era cam cea mai ieftină. Era foarte rece şi grea și mirosea puternic a vanilie, iar eu speram să nu îmi intre prea multă în ochi. Asta m-a făcut să mă întreb dacă el chiar dă doi bani pe mine, fiindcă nici măcar nu fusese dispus să cumpere varianta organică.

În acel moment, creierul meu a schimbat macazul, de la „Ha-ha” la „OK, e suficient acum, Monica, pe bune”. L-am oprit de la deschiderea celui de-al doilea pachet, m-am spălat, i-am dat mesajul promis colegei de cameră cu „nu am fost omorâtă și transformată într-un desert” și am luat trenul spre casă. Miroseam ca unul care ar fi încercat să îşi radă barba din aluat de tort.

Concluzia a fost confuză. Cred că speram să realizez ce este atât de sexy și amuzant în tot efortul ăsta, dar participarea la toată treaba mi-a întărit senzaţia că totul a fost mai degrabă o joacă de copii decât un preludiu. Să fiu sinceră, nici Stephen nu păruse concentrat pe aspectele aparent sexuale, ceea ce m-a liniștit și totodată derutat. La urma urmei, nu îmi propusesem să mă prostituez cu plăcinte, iar el mi s-a părut mai degrabă un copil mai mare care căuta pe cineva cu care să se joace și să facă glume stupide decât vreun pervers care căuta să se excite cu nişte ecleruri.

Stephen a dorit să rămână anonim (numele lui nu e chiar Stephen, îți vine să crezi? Acesta da jurnalism exemplar!), pentru că nu a vrut ca pasiunea asta originală să-i afecteze în vreun fel cariera, lucrul său cu copiii, o grijă pe care am observat-o şi la alte comunităţi fetișiste.

Există o teamă la scară largă, în special în rândul persoanelor care lucrează cu copii, că dacă s-ar afla, ei ar risca să-şi piardă slujba și să fie considerați perverși în comunitățile lor profesionale, nepotriviți să lucreze cu minorii. Această concluzie, pe lângă faptul că e o chestie de-a dreptul tâmpită și puritană, e și de-a dreptul neverosimilă: cineva care ar vrea să fie prins în lanţuri în weekend, să se joace cu organele genitale ale cuiva îmbrăcat într-un costum pufos de furry (fetiş în care participanţii se excită de pe urma unor personaje animale antropomorfe – n.r.) sau să arunce cu spumă de ras împreună cu un jurnalist de la VICE chiar nu are nicio treabă cu abuzul de copii. Acești oameni și-au lămurit deja ciudăţeniile sexuale și au găsit în jurul lor și pe alții care simt la fel. Stați chill, prieteni! În cuvintele nemuritoare ale lui Sir Paul McCartney, el însuși un fetișist de weekend, asta dacă a existat vreodată unul: trăiește şi lasă să plăcintărească! Sau nu, dar nu ştii ce ratezi.

Traducere: Aura Stan

Citește și:
Male Chef e coșmarul pornografiei culinare
Aventurile futuriste ale Pispurelui și Vulpului
Mâncatul e un fel de sex cu fața