FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

De ce e Banksy singurul care are voie să vandalizeze zidurile Marii Britanii?

Cel mai nasol lucru pentru un graffer e ca lucrările să-i fie apreciate de un consiliu conservator.
6.10.14

Ultima operă a lui Banksy în Clacton-on-Sea (Foto via banksy.co.uk)

Graffiti nu mai e ce-a fost. Și-a început viața ca unul dintre cei patru stâlpi ai muzicii hip-hop, a ajuns din trenurile din Harlem până în Parlament și a ridicat tot felul de întrebări despre autenticitate și despre definiția artei – aceleași întrebări la care răspund jurnaliștii și care sunt intelectualizate de criticii de artă de câte ori apare ceva despre graffiti la știri.

Publicitate

Desigur, graffiti apare la știri – cel puțin în Marea Britanie – atunci când Banksy se hotărăște să avertizeze lumea despre ceva, cum ar fi conflictul din Palestina sau consumerismul.

Săptămâna asta, o nouă lucrare marca Banksy a apărut în Clacton-on-Sea, un oraș din Tendring, Essex, unde partidul UKIP încearcă să câștige alegerile locale. Lucrarea – care prezintă o gașcă de porumbei care alungă o pasăre colorată „înapoi în Africa” – a fost înlăturată rapid pe motiv că era rasistă, din cauza reclamațiilor mai multor persoane care se pare că nu și-au dat seama că mesajul era anti-rasist pe față.

Nimic din toate astea nu e remarcabil; anumite persoane se ofensează foarte ușor, iar consiliile locale șterg regulat graffiti de pe pereți. Mai surprinzătoare a fost declarația pe care au publicat-o membrii consiliului după ce și-au dat seama că au șters ceva ce i-ar fi putut îmbogăți: „Bineînțeles că o lucrare originală de Banksy e binevenită la noi în oraș și am fi bucuroși dacă artistul ar reveni la noi în viitor.”

Logica asta n-a avut niciun sens pentru mine; am crescut cu ideea că graffiti e ilegal în orice situație. Am sunat la poliție să aflu dacă nu cumva m-au mințit părinții în tot timpul ăsta și poliția mi-a răspuns că nu e treaba lor, ci mai degrabă a consiliilor locale. În orice caz, legea Mediului susține că graffiti e o activitate infracțională conform Actului de Distrugere a Bunurilor Publice din 1971, iar cei găsiți vinovați pot fi pedepsiți cu o amendă de maxim 5 000 de lire.”

Publicitate

Când s-a stabilit că Banksy e mai presus de această lege? Există vreo scăpare care le permite artiștilor să vandalizeze proprietățile publice dacă Brad Pitt și Angelina Jolie au cheltuit pe lucrările lor un milion de lire? Ce au de spus despre asta autoritățile locale?

Am vorbit cu Nigel Brown, managerul de comunicare al consiliului din districtul Tendring, ca să primesc niște răspunsuri. Inițial, nu s-a putut hotărî dacă lucrarea a fost înlăturată pentru că era ofensatoare sau pentru că era ilegală. Apoi a spus că nu era ilegală pentru că Banksy avea permisiunea lor și că orice „înfrumusețează zona” e binevenit.

Când l-am întrebat de ce oamenii nu sunt informați mai clar despre treaba asta, mi-a spus: „Nu putem declara acest lucru public, pentru că atunci toți nebunii s-ar apuca să mâzgălească pereții.” Când am insistat să-mi spună de ce l-au invitat pe Banksy să revină în zona lor, a răspuns: „Stațiunea noastră depinde de turism și am avea mult mai mulți turiști dacă am avea o lucrare Banksy originală.”

Deci iată răspunsul: Banksy are permisiunea să deseneze pe pereții publici datorită banilor. Nu e cine știe ce surpriză. Consiliilor locale le plac banii. Dar ce simt ceilalți grafferi vizavi de treaba asta? Trebuie să fie foarte frustrant să fugi juma’ din viață de poliție pentru că nu ești destul de faimos cât să fii deasupra legii.

O lucrare tribut în onoarea grafferului Robbo, care nu mai e printre noi.

Publicitate

Blaze scrie pe pereți din 1982. A pictat trenurile din New York și a lucrat cu Ben Eine și cu Robbo în Londra. Mi-a spus: „Dacă un puști desenează un tag, îi vine poliția în casă și îi dă toată viața peste cap, în schimb, ce face Banksy nu e vandalism, sunt bani pe perete.”

„Lucrurile se schimbă imediat ce intervin banii în peisaj”, a spus David de la Galeria Graffiti Life din Shoreditch. „E ca și cum au făcut o lege pentru el și alta pentru restul artiștilor. Când o fac alți artiști, e vandalism. Când o face Banksy, e artă. Ceva nu se leagă aici.”

Pentru dr. Justin Williams, un academician care studiază cultura jazz și hip-hop la Universitatea din Bristol, chestiunea e mai complexă: „Treaba asta poate arăta că trecem la o formă de filantropie pe stil american, cu care nu suntem obișnuiți în Marea Britanie”, a spus el. „În principiu, consiliul vrea o donație privată de la Banksy prin valoarea artei lui stradale. E problematic și trist că acest consiliu restricționează parțial libertatea de exprimare, deși are nevoie cu disperare de ea pentru a finanța viitori artiști.”

Nu se poate să nu-ți pară un pic rău pentru Banksy la toată faza. Cel mai nasol lucru pentru un graffer e ca lucrările să-i fie aprobate de un consiliu conservator. Dacă prim-ministrul te laudă pentru trupa ta de punk, înseamnă că n-ai făcut nimic.

Un metrou din New York acoperit de graffiti.

La începutul erei graffiti, încercările de a înăbuși această formă de artă îi încurajau pe artiști și le aminteau că au puterea de a provoca. Iar când conducerea sistemului de metrouri din New York a revopsit toate trenurile în 1973, artiștii n-au mai trebuit să-și facă griji că acoperă lucrările unui alt artist și așa au apărut niște capodopere pe trenuri.

Publicitate

Dacă ar fi avut viziune, autoritățile și-ar fi dat seama de atunci că cel mai bun mod de a neutraliza graffiti e să-l îmbrățișeze. Banksy a fost îmbrățișat de toată lumea, ceea ce înseamnă că n-ar trebui să mai aibă motivație să deseneze. „Mulți prieteni de-ai mei grafferi își asumă mari riscuri ca să-și facă desenele, dar pentru Banksy nu există niciun risc”, a spus David. „Iar dacă înlături elementul de risc, ce mai rămâne?”

Într-un fel, Banksy e victima propriului său succes. În 1974, Norman Mailer a scris că graffiti e un mod prin care oamenii își fac reclamă singuri. Cornbread, una dintre primele legende ale graffiti-ului, și-a răspândit tagurile prin toată Philadelphia ca să atragă atenția unei fete, ceea ce întărește ideea lui Mailer. Practic, Banksy a reușit să-și facă reclamă în așa hal încât brandul lui personal a devenit mai important decât arta pe care o produce.

„Toți luptăm pentru faimă”, a spus Blaze. „Dacă mi-ai văzut tagul de o sută de ori, data viitoare când o să-l vezi în mijlocul unui câmp din Cardiff, o să te gândești: ‚Uite-l și aici pe nenorocitul ăla’. Și uite-așa ți-am rămas în cap. Banksy e deja în capul tuturor. Nu sunt de acord cu tot ce a făcut, dar îmi scot pălăria în fața lui.”

Un șobolan de-al lui Banksy în centrul Londrei.

David a adăugat: „Până și bunică-mea știe cine e Banksy. Lucrările lui nu sunt neapărat pe gustul meu și mulți grafferi nu-l plac, dar dacă te gândești că scopul unui graffer e să fie cunoscut de cât mai multă lume, cine a avut mai mult succes decât el? Nimeni.”

Publicitate

Întâlnești astfel de opinii la tot pasul pe străzi. Artiștii desenează mereu peste lucrările lui Banksy, în ciuda eforturilor locale de a le păstra. Paul Dizzi Saunders e directorul galeriei London West Bank. Mi-a spus: „Sunt mulți care au resentimente față de Banksy, dar cred că principalul motiv e invidia.”

„Oricum, nu e ca și cum părerea comunității grafferilor despre Banksy le afectează artiștilor activitatea. Oamenilor care continuă să deseneze pe străzi nu le pasă ce face Banksy și nu dau doi bani pe modul în care îi percepe publicul”, a spus David. „Asta nu intră pe radarul lor.”

@Allhorne

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre graffiti:

Oameni care își riscă viața pentru graffiti
În culisele războiului graffiti din Chișinău
Războiului poliției Jocurilor Olimpice cu graffiti
Am distrus șobolanul lui Banksy