FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Prietenul meu, hoţul de cadavre

Andrew şterge secreţii umane de pe trenciul său nu metal şi se uită accidental la coaiele vineţii ale bunicului tău.
28.5.12

L-am cunoscut pe Andrew într-o călătorie pe care am făcut-o împreună, acum câteva veri. Avea un bronz suspect de portorican și părul blond ca nisipul. Eram în negare când mi-a zis că urma să devină tătic, și am simțit dispreț față de fetusul care îmi distrusese șansele unei aventuri de vară. În cele din urmă, a plecat în mijlocul turneului, pentru a întâmpina venirea pe lume a fiului său, Justice. Apoi s-a mutat în Nashville, unde stătea prost cu banii și era îngropat până la genunchi în căcat de bebeluș. Așa că a făcut ceea ce ar fi făcut orice om disperat de 20 și ceva de ani care are nevoie de-un job, a examinat cu grijă Craiglist, și a avut norocul să pună mâna pe cea mai puțin râvnită ocupație din lume: culesul de cadavre.

Când nu poartă un baby bjorn, Andrew șterge secreții umane de pe trenciul său nu metal și se uită accidental la coaiele vineții ale bunicului tău. Data viitoare când te plângi de jobul tău lasă văicăreala și fii recunoscător că nu ești Moartea cu Coasa a cartierului.

Publicitate

VICE: Cum se numește postul tău?

Andrew: N-am știut niciodată, așa că mi-am inventat propriul nume de post, „Turnătorul de cadavre". Probabil sunt doar un „debarasator de cadavre," sau un „transportor".

Cum ai ajuns să lucrezi în industria morții?

Păi, de vreun an căutam o slujbă în Nashville și nu găsisem nimic – Craiglist era deprimant și îngrozitor. Dar Dave, colegul meu de cameră, a dat peste un anunț care zicea: „Companie, căutăm indivizi care să ajute cu înlăturarea cadavrelor și transportarea lor pe teren pentru case mortuare din zonă." Mi l-a arătat și-am zis:, „Păi, trebuie s-o fac, trebuie să răspund, am mare nevoie de bani." Așa că i-am dat un email tipului, iar el m-a sunat și mi-a luat interviul de angajare la Starbucks.

Și ai început imediat?

O, da, a venit duminica imediat și a trebuit să mă întâlnesc cu el la casa mortuară la zece dimineața, dar eu am ajuns la 9:55, pentru că-s mișto. Mi-a zis: „Am ridicat deja trei morți de la casele lor, așa că o să te bagi direct și o să înveți din mers." Eram oarecum anxios, pentru că, nu mai fusesem în preajma cadavrelor decât, evident, la înmormântări, ca orice om normal. Așa că ne-am dus acolo, de unde aveam de ridicat trei leșuri unul după altul, ceea ce-i destul de rar. Când am ajuns la cea de-a doua casă, tipul era întins pe jos, iar lângă el se aflau doar un ofițer de poliție și o rudă. Ofițerul a zis că mortul era de ceva timp acolo, probabil de vreo trei zile, sau ceva de genul. Era tot colorat în diverse nuanțe, și mirosea foarte rău. Avea vreo 63 de ani și trăia singur, înconjurat de reviste porno. Din fericire, avea toate hainele pe el. Cred.

Publicitate

Presupun că i-au omis din necrolog că „a murit singur într-o grămadă de pornografie". Cum arată programul tău?

Lucrez în ture de 12 ore, de la cinci dimineața la cinci după amiaza și viceversa. Asta numai când mă sună și mă cheamă la apel. În rest fac ce vreau: stau pe-acasă, joc monopoly online, merg la concerte – orice.

Monopoly online, a? Ai fost vreodată întrerupt din alte chestii mai puțin gay?

Da! De fapt nu mă aflam decât la concertul lui Edward Sharpe cu Magnetic Zeros, de la magazinul de discuri Grimey. Aproape reuşisem să ajung în faţa scenei, când mi-a sunat telefonul în timpul piesei Home și m-am enervat maxim. A trebuit să traversez mulțimea în fugă ca să notez informațiile, după care m-am întors în magazin și-am mai stat preț de-un cântec. Apoi a fost panică, trebuia să mă pregătesc cât de repede, pentru a ajunge acolo în maximum o oră. M-am dus la casa mortuară pentru a-mi lua vehiculul preferat – dricul, dubița sau furgoneta. Dacă te duci acasă la cineva, iei dricul, dar dacă mergi oriunde altundeva iei dubița. Pentru distanțe lungi, iei furgoneta. Pe distanțe lungi e cel mai mișto, pur și simplu dai drumul la iPod, stai de vorbă la telefon, o dată chiar l-am dus pe Justice la Knoxville.

Ți-ai luat fiul de doi ani cu tine să ridici un cadavru? Asta-i cam aiurea.

Șeful meu m-a sunat marți (iar eu marțea stau cu Justice) și a zis: „Am o cursă pe distanță lungă pentru Knoxville, poți să-l iei pe Justice cu tine". Eu i-am răspuns: „Nici vorbă, sunt șapte ore de condus!" În schimb, gândeam: „frate, chiar am nevoie de bani; și am, totuși, un DVD portabil, iar Justice se simte genial în mașină și pe curse lungi." Așa că mi-am spus: „Chiar pot să fac asta!" Am împachetat scutece pentru toată ziua, șervețele pentru bebeluși și DVD-uri. S-a uitat la Elf. A fost hilar, a stat în față. Când am ajuns la casa mortuară, am pus cadavrul în spate, astfel încât să nu-l vadă, așa că nici n-a avut habar. Abia aștept să-i spun povestea asta când va fi mai mare. Am făcut poze și am filmat. Mai am cum să mint acum? Of.

Publicitate

Nu. Și cam ce pompezi în iPod-ul tău pentru mixul morții?

Pentru curse lungi Arcade Fire sunt destul de adecvați. Chiar,a făcut un mix destul de mișto pentru înmormântări. Prima piesă pe care o cântă e aia de la Culture Rejects în care zic „Who fuckin' loves New York?" După care urmează Dawes, Midlake, The Dodos, Fleet Foxes – îți imaginezi cum sună și reverberează fredonarea lor. Dacă îmi pun pe picioare propria afacere cu chestia asta, familia ar putea alege genul de muzică preferat al decedatului, pe care să-l asculte în drum spre casa mortuară. Pentru că dacă m-aș afla acolo în spate, mi-aș dori să se audă niște muzici mișto, nu Nickelback.

Câtă atenție din partea ta. Ai ceva chestii ciudate recente pe care le poţi împărtăşi?

Ieri am ridicat un om care s-a aruncat de pe clădirirea unui spital. Nu mai rămăsese mare lucru din el. Vai, și a mai fost și un băiat de doi ani la morgă, chestie care m-a afectat foarte tare, deoarece Justice împlinește doi ani în două săptămâni. Băiatul era în piscină cu bunica lui, care a făcut un atac de cord sau o criză, iar băiețelul s-a înecat. Am aflat că tocmai a murit, în salonul de terapie intensivă . De asemenea, astăzi, un tip a rămas captiv în casa lui în timpul unui incendiu, iar 70% din corpul său a fost ars. Mâinile îi erau îngrozitoare, ca niste hot dogi d-ăia pe care îi lași în cuptorul cu microunde prea mult și se deschid pocnind.

O să vomit acum. Îți faci vreodată griji că ai putea lua ceva?

Publicitate

Da, mereu. Au tot circulat povești despre oameni care au luat HIV sau hepatită pentru că au atins cadavre. Dacă nu ai mare grijă, sau dacă nu te speli pe mâini cât trebuie de des, sau dacă îți ajung vreun fel de fluide fiziologice în vreun fel de rană deschisă, poate fi foarte periculos. Chestia pe care am învățat-o destul de recent e că HIV-ul rămâne activ încă trei ore după ce mori. A fost la un moment dat un atreprenor de pompe funebre, angajat la centrul de îngrijire, care s-a îmbolnăvit și a încetat să mai lucreze acolo. N-am mai văzut-o vreo două săptămâni, după care am aflat că luase hepatită. De fiecare dată când primești o geantă pentru transportul cadavrelor plină cu spori, trebuie să ai grijă. Eu o verific mereu, indiferent de situație, cum ar fi, de exemplu, unul care s-a înjunghiat în stomac sau altul care s-a spânzurat. Trebuie să mă uit, pentru că trebuie să documentez totul.

Pe lângă colegii de muncă infectaţi, mai ai şi alţi ciudaţi cu care lucrezi?

Era un tip pe care l-am cunoscut la Buffalo Wild Wings. Restaurantul avea o promoție în care primii o sută de oameni așezați la rând primeau Buffalo Wings timp de un an. Eram îmbrăcat cu trenciul meu, iar tipul m-a întrebat dacă lucram la casa mortuară sau ceva. Am început să vorbim, iar el mi-a povestit totul despre industria pompelor funebre din Arizona. I-am dat numărul șefului meu și în cele din urmă l-am angajat. N-a mers foarte bine – într-o noapte a fost prins dansând o gigă (nr.r: vechi dans englezesc executat într-un tempo vioi)prin casa mortuară, ceea ce l-a derutat foarte tare pe antreprenorul de pompe funebre.

Publicitate

O ce?

A zis că era într-o dispoziție veselă, așa că a făcut o mică gigă în timp ce trecea pe lângă un coșciug. Antreprenorul de pompe funebre a deschis ușa, l-a văzut cum își executa dansul ăla înfricoșător și s-a înfuriat. Probabil părea ce face ceva înspăimântător. În fine, antreprenorul de pompe funebre l-a sunat pe șeful nostru, iar tipul a trebuit să dea explicații.

Prietenii tăi ce zic de jobul tău?

Li se pare ciudat. Când facem angajări, majoritatea nu aplică, pentru că jobul presupune să-ți razi barba. Dar, de fapt, chiar i-am făcut rost de o slujbă amicului Jason, care obișnuia să lucreze la Dell unde lucrurile mergeau greu. Acum formăm o echipă, mergem împreună la ridicat cadavre. Jason mă sună și-mi zice: „Hei, am un decomp," ceea ce înseamnă un corp aflat în descompunere. De obicei sunt complet verzi și nu rămâne cine știe ce din ele. Au și cel mai oribil miros pe care ți-l poți imagina.

Poți să dezvolți?

Odată, Jason a venit la casa mortuară, a deschis dubița, a desfăcut fermoarul la geantă, iar cadavrul era ca o Țestoasă Ninja Adolescentă Mutant, numai că reală. Mirosea a ouă stricate și a supă de scoici.

Mirosul ăla se impregnează pe voi? Mirosiți a moarte?

Niciodată nu-mi dau seama. S-ar putea să fiu ca unul dintre puștii ăia de la ora de sport care miroase oribil și nu realizează. Încer să duc la curățătorie costumele cam o dată la două luni. Cel de acum rulează! Costumul negru l-am luat de la Goodwill și-mi vine perfect, iar pantalonii ăștia de la Target. I-am cumpărat modificați, așa că vin strâmți. Totul e foarte mulat pe forme, ceea ce mă face să mă simt de milioane.

Publicitate

Arăți, într-adevăr, cam la patru ace. Probabil urăști când cadavrele alea urât mirositoare se freacă de pantalonii tăi de la Target.

Se mai întâmplă. S-ar putea să mai ating în treacăt o mână, două.

Sunt vreodată dezbrăcați?

Da. La spital sau la morgă, iar eu mă cam rușinez. De fiecare dată când deschid geanta, mijesc ochii și-mi țin respirația. Încerc să nu mă uit deloc în zona mijlocului. Am învățat să pun pauză: pur și simplu clipesc strategic.

Ești vreodată surprins de ceea ce găsești?

Te referi la hermafrodiți sau ceva de genul?

Nu tragi cu ochiul niciodată?

Mă crezi vreun fel de pervers? Nu mă uit! Nu trebuie să fac nimic cu mortul deci n-am de gând să -l privesc. Am văzut accidental de câteva ori o hermafrodita, arată relativ normal, totuși e comparativ destul de mică, dacă știi ce zic.

Nu ți-e frică niciodată că o să-și deschidă brusc ochii și-o să șoptească „Andrewwww"?

Habar n-ai cât de teamă mi-era de asta. O, Doamne, la început, când conduceam, pur și simplu mă făceam mic la gândul că le-aș vedea capul apărând dintr-o dată în oglinda retrovizoare. Sau că o să foșnească pentru că nu sunt într-adevăr morți , o să se panicheze pentru că sunt legați de un pat pliant cu un așternut deasupra lor și o să gândească: „Frate, ce se întâmplă?"

Am citit că procesul de îmbălsămare poate fi destul de nasol. În meseria ta e nevoie să tai și să drenezi?

Nu, de asta se ocupă antreprenorii de pompe funebre, dar eu văd rezultatul. Nu-mi place să văd cum se întâmplă chestiile astea pentru că, pentru a ți se elimina toate fluidele, se folosesc de niște instrumente metalice cu care ți se presează stomacul și ți se împing toate organele. E dezgustător. Cel mai nasol e când primești un corp pe care s-a efectuat o autopsie, pentru că atunci când se efectuează o autopsie ți se taie cutia toracică și ți se scoate fiecare organ în parte, din care ți se ia o mostră, apoi se ia o pungă de plastic și ți se bagă toate organele în ea, care apoi se aruncă înapoi în cutia toracică, unde ai fost golit, după care ești cusut la loc. Și fix deasupra sprâncenelor ți se taie din cap, astfel încât să arate ca un bol, ți se iau mostre din creier, iar bucata din cap e pusă în punga pe care o ai în stomac. Și acum ai o parte de piele răsfrântă care-ți atârnă. Ei îți întorc fața, astfel încât să arate normal, dar n-o mai cos la loc. Antreprenorul de pompe funebre îți cojește bucata respectivă și o aruncă în chiuvetă ca mai târziu să o lipească la loc. Prima oară când am văzut un om căruia îi atârna fața, mi s-a părut demonic. Ca un lucru pe care n-ar trebui să-l vadă nimeni. Uneori, când se termină ziua și nu mai au de îmbălsămat, pur și simplu lasă craniul în chiuvetă ca să-l vadă oameni ca mine.

Publicitate

OK, dar incinerarea? Ai ocazia măcar să-i bagi în cuptor?

Vai, camera de incinerare e cea mai nasoală. Am văzut cum ard cadavrele. Ca să poată întoarce oasele și să ajusteze temperatura, astfel încât să nu se pârjolească, camera se deschide preț de un minut-două de vreo patru-cinci ori. Ce-i foarte aiurea e că în celălalt capăt al camerei se află o găleată cu tot felul de obiecte metalice care nu ard, gen capsatoare, șuruburi, cuie de titan și șolduri false. Odată era și-o pereche de foarfece acolo! A fost o persoană care avea foarfece în corp. Doctorul trebuie s-o fi dat în bară grav.

Ești un tip slăbănog, cum cari leșurile?

Păi, odată am avut un tip la vreo 200 de kilograme care sângera cu fața la duș. Pentru tipul ăla a fost nevoie să chem pompierii, nu puteam să-l car. Dar o dată am reușit să fac asta singur! Era o doamnă de 180 de kilograme pentru care m-au ajutat șapte asistente s-o mut de pe patul spitalului pe patul pliant. De atunci înainte, în dubă, am fost pe cont propriu. A fost nevoie să urc în mașină pentru a putea trage prima jumătate pe buza dubei, după care am ieșit s-o ridic înăuntru – n-am investit niciodată atâta energie în ceva.

Că tot veni vorba de femei măricele, o dată am condus până la platforma de încărcare a spitalului și am împins patul pliant pe rampă pentru a ridica o femeie care trebuie să fi avut vreo 120 de kilograme. Am împins-o în jos pe rampă, moment în care tot ce trebuia să fac era să merg până la dubă și să descui ușa. Am sprijinit patul pliant într-o denivelare a trotuarului, numai că eram în pantă. Am crezut că voi putea sta cu ochi pe ea și totul va fi în regulă. Dintr-o dată am auzit un sunet care se amplifica și apoi un pocnet – sfinte căcat, patul pliant o luase la vale. Patul pliant o luase la goană, se ducea în gol pe deal și eu o luasem la fugă după el cât puteam de repede. La vreo trei metri de pat era un parapet și o bordură de ciment, deci aveam la dispoziție poate vreo două secunde să opresc chestia aia înainte să se răstoarne peste parapet. Și uite-așa, eram Forest Gump, alergând de-mi sărea inima din piept. Am apucat de pat și l-am oprit în fața tuturor acelor oameni, la numai câțiva centimetri înainte de bordură. Un moment complet idiot. A fost nevoie să-l întorc și să-l urc înapoi la deal. N-am făcut contact vizual cu niciunul dintre spectatori, am ținut pur și simplu capu-n pământ. Putea să iasă nasol.

Iisuse. Dar să culegi oameni tineri? Trebuie să fie greu.

Am ridicat o fetiță de patru ani, vreo doi care s-au născut morți, un tip de 22 de ani care se spânzurase și unul de 13 ani. Sunt destul de rare cazurile astea. Experiența e complet diferită. Nu-mi pot imagina la ce se gândeau sau ce simțeau. Prima oară când am ridicat un copil am plâns cel puțin de trei ori. Copila asta de patru ani fusese internată în spital cu o săptămână înainte să moară de o boală neurologică degenerativă necunoscută, sau așa ceva. Nu te mint și nici nu exagerez – am fost nevoit să deschid geanta să văd dacă avea vreo bijuterie, iar când am deschis-o am văzut pielea aurie și perfectă a acestei copile. Avea părul lung și închis la culoare iar fața ei era atât de frumoasă, era cea mai frumoasă persoană pe care-o văzusem vreodată în viața mea. Și faptul că n-avea decât patru ani m-a lăsat mut. Aveam ochii plini de lacrimi în timp ce completam formularele. Așa intens a fost.

Sună deprimant ca naiba. Cu ce piesă ți-ar plăcea să ieși din scenă?

Asta-i o întrebare foarte bună. Gata, știu – cântecul tematic de la Teenage Mutant Ninja Turtles.

Traducere: Anca Huzum