Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Știri

E oficial - file-sharing-ul a devenit o religie

Nu mai departe de săptămâna trecută, distribuţia de informaţii a fost recunoscută ca religie oficială în Suedia.

de Milene Larsson
17 Ianuarie 2012, 9:05am

Nu mai departe de săptămâna trecută, distribuția de informații a fost recunoscută ca religie oficială în Suedia. Pe bune. Această credință poartă numele de kopimism (care are la origine termenul „kopimi" folosit de pirații suedezi pe internet, un joc cu cuvintele „copy me") și idolatrizează actul sfânt al copierii și răspândirii informației. Kopimismul nu este doar sensul vieții – dezvoltare prin copiere și distribuire de informații – ci stă chiar la baza originii vieții, având în vedere că viața a apărut datorită proprietății moleculei de ADN de a se duplica. Ceea ce are sens totuși.

Simbolurile religioase ale kopimismului sunt CTRL+C și CTRL+V. Biblia lor se răspândește repede. Deși a apărut abia de un an, religia deja numără 4 000 de membri, iar site-ul mamă suedez a fost copiat peste tot, din Rusia până în Canada, din Franța până în România. Cruciada a început și se pare că de unde era țara cel mai puțin religioasă din lume, Suedia s-ar putea să ajungă una dintre cele mai religioase.

Oricare ar fi poziția ta față de file-sharing și indiferent că kopimiștii ți se par niște fanatici sau niște oameni plictisiți cu prea mult timp liber, bătălia pro și contra distribuirii informației printre mase este un subiect tot mai arzător. Însăși existența internetului e amenințată în prezent de agresivul Act de Stopare a Pirateriei Online (ASPO). Taxele mari din educație și prețurile tot mai mari ale cărților, DVD-urilor, CD-urilor, biletelor de cinema și concerte fac tot mai dificil accesul oamenilor la educație și divertisment.

În aceste condiții, cine știe? Poate kopimismul va înflori. L-am sunat pe fondatorul bisericii, Isak Gerson, pentru o mică discuție.

VICE: Felicitări pentru înregistrarea kopimismului ca religie oficială în Suedia. Ce înseamnă asta pentru fanii sharing-ului de fișiere?

Isak Gerson:Acceptarea kopimismului ca religie nu prea schimbă nimic pentru distribuitorii de informații din punct de vedere legal, pentru că file-sharing-ul e în continuare ilegal. Pentru noi, libertatea de a copia nu e doar politică, e mai profund de atât.

Vorbiți serios?

Da. Kopimiștii merită același respect și recunoaștere ca toate celelalte credințe.

De ce e distribuirea de informații atât de importantă cât să fie transformată într-un ritual religios?

Pentru că copierea stă la baza procesului de gândire uman. Toate ideile și inspirațiile noastre vin din conversații pe care le avem cu alți oameni, arta și cultura celorlalți.

Am citit pe site-ul tău că ești creștin. Cum se aseamănă kopimismul cu alte religii mai tradiționale?

File-sharing-ul nu e o credință în sine. Ceea ce ne face similari altor credincioși din diverse religii este faptul că, într-adevăr, actul de a copia și distribui mai departe ceva ni se pare sfânt.

Poți fi creștin și kopimist în același timp?

Nu există nicio contradicție în asta. De fapt, sunt multe semne că copierea și distribuirea sunt părți importante ale creștinismului.

Cum ai reușit să convingi sistemul suedez legal că file-sharing-ul este o religie?

A treia și ultima oară când am aplicat, singurele obstacole au fost formalitățile, pe care am reușit să le rezolvăm după un dialog cu Agenția de Servicii Legale, Financiare și Administrative.

Și cum vă rugați? Aveți slujbe?

Nu avem o biserică, pentru că ne întâlnim pe internet. Cred că versiunea noastră de slujbă înseamnă să ne adunăm toți pe un server, ca să copiem și distribuim chestii între noi, iar la final, sesiunea se încheie cu un apel pentru toată lumea de a copia și a distribui altora.

Ce sau cine este Dumnezeul vostru?

Nu avem un Dumnezeu.

Tu ești un fel de Isus al kopimiștilor?

Nu, sunt doar un lider temporar.

Care e versiunea kopimistă pentru „Amin"?

„Copiază și distribuie", cam așa ne încheiem conversațiile.

Legea drepturilor de autor e diavolul?

Nu, dar oamenii care au creat-o sunt. Și cei care se luptă să o păstreze.

Ce speranțe aveți pentru viitor?

Sper ca file-sharing-ul să continue să crească și ca tot mai mulți oameni să aibă acces la internet. Cât despre kopimism, sunt optimist; am ajuns la mai multe mii de membri într-un singur an și ăsta e doar începutul.

Mult noroc!

Ilustrație de Jenny Hirons

Traducere: Oana Maria Zaharia