FYI.

This story is over 5 years old.

Știri anti-mahmureală

A început şcoala vieţii. Primul examen: distrugerea justiţiei

Îmi pare rău să vă dau iar veşti proaste, dar mai bine să fiţi informaţi decât proşti şi furaţi.
Ilustrație: Vasile

Ilustraţii de Vasile

Când m-am apucat să strâng ştirile pentru articolul ăsta, m-a izbit un deja-vu de toată frumuseţea. Mi-am dat seama că trăim un fel de Back to the future românesc. E incredibil cât de mult seamănă perioada actuală, în care ţara e condusă de Ponta, cu cea de acum mai bine de zece ani, când prim-ministru era Adrian Năstase. Îmi pare rău să vă dau iar veşti proaste, dar mai bine să fiţi informaţi decât proşti şi furaţi.

Publicitate

LINIŞTE, SE FURĂ!

Politicianul român îşi doreşte, mai mult decât orice, să fure în linişte. Uitaţi-vă la Radu Mazăre, de exemplu, care-şi permite să-i înjure pe procurori. Daţi direct pe la minutul 6:30 şi aveţi un pic de răbdare. Aşa vorbeşte un politician interesat de bunul mers al ţării, nu?

Reţineţi că Mazăre nu e vreun tâmpit şi nu e deloc prost. Prin declaraţiile lui, exprimă temerile tuturor pesediştilor care au băgat mâna în banii noştri, care-au făcut bani din şpăgi sau din contracte date pe interese. „Dacă nu iese Ponta, vom trăi în aceeaşi ţară şi vom trăi în acelaşi mod de a pune problema şi cu aceeaşi teamă în suflet. Eu unul am declarat-o public şi o spun şi acum, dacă nu iese Ponta şi nu se schimbă modul de a vedea lucrurile, sănătate, nu mai stau."

Pentru porcii ăştia (merge gluma cu „de ce jigneşti porcii?"), o ţară cu o justiţie sănătoasă e o ţară anormală. Iată, tot din Radu Mazăre, citire: „De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, că noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală". Dar trăim, deja, într-o ţară cât de cât normală! Ţara a început să se normalizeze în ultimii zece ani, după alţi 15 în care s-a furat pe rupte. Ah, că nu e normalitatea lor? Să fie sănătoşi. La puşcărie.

SĂ DĂM DE POMANĂ NIŞTE EDUCAŢIE

Între timp, pentru că trebuie să facem nişte pomeni electorale, legiutorii ţării s-au gândit să dea de pomană acces la facultate şi celor care n-au luat Bacul. După ce s-a lăsat cu scandal, beneficiem de o nouă interpretare a legii: nu se intră fără bac la facultate, ci facultăţile pot să înfiinţeze colegii la care să intre amărâţii care n-au vrut să înveţe. Cum să rateze ei oportunitatea de a fi votaţi de nişte puştani care n-au niciun simţ politic, dar primesc orice pomană şi-o iau drept graţie divină?

DISTRUGEREA PRESEI NEPRIETENE

Deşi multe practici par din vremea lui Năstase, trebuie să-i dăm Pontului ce-i al Pontului şi să recunoaştem că, cel puţin deocamdată, se procedează ceva mai civilizat ca acum zece ani. Dacă, la începutul anilor 2000, jurnaliştii care nu scriau de bine erau bătuţi în plină stradă sau erau aşteptaţi noaptea, în drum spre casă, şi lăsaţi să-i care ambulanţele, metodele actuale s-au mai rafinat un pic. Se procedează tot pe model rusesc. Dacă ruşii taie gazul, PSD-ul se foloseşte de ANAF ca să închidă conturile. Cam asta s-a întâmplat cu Mediafax Group, publisherul Gândul.

Publicitate

Deşi nu a lăsat nimeni să se înţeleagă că ar fi vreo răzbunare politică, ba chiar precizez că e o bănuială personală, mie-mi miroase a şantaj economic. Mediafax s-a trezit azi cu oprire pe conturi după ce, în ultimele luni, grupul a fost luat la bani mărunţi şi căutat prin actele fiscale, doar-doar s-o găsi ceva.

Să zicem că e doar o coincidenţă. Mare coincidenţă, mai ales că, în ultimele luni, jurnaliştii de la Gândul n-au fost prieteni cu partidele de guvernământ, n-au scris de bine de Voiculescu, nu l-au lăudat pe Ponta şi nici nu au anunţat că ar susţine pe cineva în campania electorală.

CINE ÎI VOTEAZĂ

Ca să vă faceţi o idee despre cine votează PSD, luaţi de citiţi acest articol din Gândul, în care ne arată că electoratul lor crede că Băsescu a fost mai rău ca Hitler, după ce-a zis-o Ponta. Cât de mic trebuie să ai creierul ca să pui botul la o tâmpenie ca asta? Cum să spui că Hitler a fost mai bun pentru că „Hitler ţinea la poporul lui", şi să uiţi de genocid? Pesediştii au reuşit, în vreo doi ani, să facă din extremism o virtute. Stalin şi clica lui de propagandişti ar fi invidioşi pe performanţele pesediştilor de azi. Cam ce părere aveţi voi despre oamenii care, azi, spun că Băsescu ar trebui omorât?

ÎNTRE TIMP, ÎN ROMÂNIA REALĂ

Pe de altă parte, că tot a început anul şcolar, trebuie să realizaţi că şi propaganda e o formă de educare a maselor. Îi educă pe votanţi să creadă că e firesc să furi, că e normal ca justiţia să fie aservită politicienilor, că e normal să ai imunitate atunci când dai tunuri. E ca-n fabula cu câinele şi căţelul. Pentru cei mari, imunitate, pentru cei mici, treaba lor. Se pare că n-a spus Băsescu degeaba că Ponta vrea să fie preşedinte ca să distrugă tot ce s-a construit în justiţie, în ultimii zece ani.

numărul locurilor de muncă se duce în cap cu fiecare trimestru care mai trece, asta-i partea a doua şi oricum e irelevantă. Cui îi pasă, câtă vreme încă mai există locuri din care se poate suge?

Noua guvernare PSD ne trimite înapoi într-un viitor foarte roşu, unul în care mergeau practicile din 2000-2004. Să vă amintiţi de asta peste vreun an.

Citește mai multe despre justiție:
Râdem de Voiculescu, dar nu e râsul nostru
Interlopii români iubesc Social Media
Un bucureștean a găsit un lan de porumb în locul casei lui de vacanță