FYI.

This story is over 5 years old.

Animații mindfuck cu cafea, cerneală și pastă corectoare

Tipul ăsta creează opere de artă, distrugându-și lucrările.
20.10.14

Creatorul de desene animate din Boston Jake Fried nu-și face planuri, schițe sau scenarii. El evită instrumentele tradiționale folosite pentru animații pentru o combinație de pastă corectoare, cerneală, cafea și multă stângăcie. Procesul prin care creează trebuie neapărat să-i distrugă munca. Chiar dacă practicile sale par diferite, rezultatul e o serie de „picturi mișcătoare,” care absorb instinctele artistice ale lui Fried direct în mintea privitorului.

Ultima sa lucrare, Brain Lapse, e o călătorie de un minut prin munți, jungle și oglinzi din băi, plină de detalii meticuloase la care fanii ilustrațiilor sale se așteaptă mereu. Cele 60 de secunde înseamnă de fapt luni de ilustrație, animații improvizate și scanări cadru cu cadru. Acești pași simpli, dar obositori, le permite desenelor lui Fried să prindă viață; peisajele se transformă în portrete, iar portretele în natură moartă într-o clipită, într-un șir continuu de suprapuneri care duc de la o scenă la alta.

Fried nu-și propune să spună o poveste anume, mai ales că în lucrările lui, după cum le-a spus celor de la The Creators Project, „mediul e mesajul.” Însă, el exprimă starea printr-o mișcare continuă, într-un ritm amețitor, fără să dea vreun semn că se va opri și fără să mai țină cont de ordinea detaliilor. Lucrările anterioare ca Headspace și Drawn Into Nothing se folosesc de tehnici asemănătoare, dar Fried e clar că a ajuns la alt nivel al detaliilor și al fluidității cu Brain Lapse. VICE a vorbit cu Jake Fried despre procesul de creație, semnificațiile din spatele lucrărilor sale și, poate cel mai important, de ce desenează cu cafea.

VICE: Cum ai început să faci ilustrații cu cerneală, pastă corectoare și cafea?
Jake Fried: Fiecare animație pe care o fac e de fapt o bucată mare de hârtie, pe care apoi o scanez și pe care adaug toate substanțele astea și alte materiale. Am lucrat cu cerneală de ceva timp, dar am început să folosesc pastă corectoare și cafea când m-am apucat de animații. Trebuie să las suprafața să se usuce înainte să scanez fiecare imagine, așa că am descoperit că pasta corectoare e cea mai bună vopsea care se usucă repede. Și e și mai ușor să desenezi cu ea și îi ia mai mult să se formeze când suprapun peste 1500 de cadre create pe fiecare film. După ce am folosit diferite metode, am descoperit că-mi place modul în care pasta corectoare absoarbe cafeaua, formând pete interesante, care echilibrează compoziția cu pixul subțire și detaliile din cerneală. Îmi place în general că clipurile mele complexe sunt făcute din materiale simple, banale.

Cât de departe plănuiești să mergi cu timelapse-urile tale cu peisaje care se tot transformă?
Clipurile mele nu sunt tocmai plănuite dinainte, ele devin ceea ce sunt chiar în timpul procesului de creație. Las de regulă munca să-mi spună care e următorul pas. Cred că procesul artistic ar trebui să fie unul de „descoperire”, altfel nu mă interesează. Vreau să învăț ceva nou sau să urmăresc o cale necunoscută, decât să respect un plan.

Există vreo poveste pentru Brain Lapse?
Lucrările mele nu au un fir epic – mediul e mesajul – dar în ultima mea operă, Brain Lapse, știu că am vrut să mă joc cu ideea de imagini care sunt construite, apoi destrămate și reconfigurate. Ideea asta că totul se schimbă în jurul tău. Dacă există o poveste strecurată în munca mea, e mai mult despre o călătorie arhetipală, un soi de trezire și transformare.

Animațiile tale conțin o groază de detalii în fiecare cadru și se mișcă foarte repede. Ce fel de impact îți dorești să obțină asupra publicului tău?
Nu sunt genul care să urmărească un anumit tip de reacție – mi-a plăcut de exemplu când cineva mi-a descris munca precum „un desen al anxietăților, confuziei și al vitezei cu care trăim.”

Ca să creezi poveștile din clipurile tale, trebuie să le distrugi pe fiecare în parte. Ce adaugă procesul de „ștergere” întregii semnificații?
O mare parte din filosofia din spatele lucrărilor e că evoluează și se schimbă mereu – călătoria fiind mai importantă decât oricare dintre destinații sau imaginea finală. Tot ce vine înainte spune ce vine după, în timp ce lucrarea se construiește singură. Sunt extrem de fascinat de ideea asta de metamorfoză continuă, exact ca la un organism viu.

Cât îți ia de regulă să faci un clip de un minut?
Petrec și în jur de patru luni pentru fiecare clip.

Ce alți ilustratori ți-au influențat stilul? Dar artiști care fac timelapse?
E o listă lungă – lucrez la Muzeul de Arte din Boston și cred că sunt influențat/inspirat de mormintele egiptene la capitolul pictură contemporană. Desenele cu cerneală, extrem de detaliate ale lui R Crumb sunt o sursă de inspirație pentru stilul meu – i-aș adăuga și pe Philip Guston și James Ensor ca influențe majore. Trebuie să-l menționez pe William Kentridge ca predecesor al genului de desen/film pe care îl explorez.

Cum construiești peisajele complexe din animațiile tale?
Chiar nu plănuiesc nimic înainte. Nu fac niciun scenariu, nu fac schițe sau să folosesc mostre de material – vreau ca totul să se întâmple pe loc, să apară de la sine pe pagină.

Ce vrei să faci mai departe?
Am de gând să continui în stilul ăsta ca să văd unde mă duce. Cred că valoarea și calitatea filmelor mele cresc cu cât adaug mai multe detalii. Am mai multe prezentări în toamna asta de care sunt tare entuziasmat și mai multe expoziții de plănuit pentru viitor.

Traducere: Dana Alecu

Vezi și:
Ioana Șopov bagă detalii morbide și în cele mai drăguțe ilustrații
Ilustrații pe cer
O animație dedicată lui Jackson Pollock cu un tip care halește tablouri