​Jobul la un salon de lux m-a făcut să urăsc oamenii bogați

O să recunosc din prima că lucrul în acest mediu m-a transformat într-o pizdă narcisistă.
12.12.16
Ca aici, dar invers. Fotografie din Legally Blonde

Când aveam 22 de ani, m-am mutat la Chicago cu cinci sute de dolari în buzunar, fără job și cu o diplomă care nu impresiona pe nimeni în afară de familia mea. După câteva săptămâni în care am primit e-mailuri de respingere de la toți angajatorii din lumea literară, am hotărât că e mai important să pot plăti chiria decât să impresionez pe toată lumea de acasă. Am primit un job ca recepționistă la un salon luxos din Gold Coast, un cartier plin de cluburi de noapte oribile și escorte de lux.

Interviul pentru job a fost mai mult ca un casting. Mi s-a cerut să trimit o fotografie alături de CV, iar primul interes al tipei care făcea angajările a fost să compare fotografia cu mine. Mi-a pus câteva întrebări despre non-experiența mea ca recepționistă și apoi a hotărât că eram destul de drăguță cât să încep de săptămâna următoare. Mi-a spus foarte clar că fetele de la recepție erau niște reclame umblătoare ale salonului. Trebuia să avem părul și machiajul impecabile în fiecare zi. Dacă ne îmbrăcam în haine prea ieftine, trebuia să mergem acasă să ne schimbăm sau să ne cumpărăm haine noi cu salariul nostru generos de nouă dolari pe oră.

O să recunosc din prima că lucrul în acest mediu m-a transformat într-o pizdă narcisistă. Eram deja un pic, dar e greu să nu devii complet obsedată de imaginea ta când numai despre asta vorbește toată lumea. În prima zi, trei persoane diferite mi-au zis că aș arăta mult mai bine dacă mi-aș vopsi sprâncenele și au avut dreptate. Se pare că îmi stă grozav cu sprâncene întunecate, părul coafat, eyeliner perfect trasat și tot spectrul de rujuri Aveda la dispoziție. Mi-aș dori să fie o exagerare când spun că mă holbam la imaginea mea în oglindă ore în șir, atât în timpul jobului, cât și după. Eram un monstru.

Din fericire, noul meu ego era zdrobit în fiecare zi. În timpul facultății fusesem chelneriță într-un bar și credeam că știu ce înseamnă să fii tratat ca un gunoi la job. Dar bețivanii din barul ăla nici nu se comparau cu casnicele bogate și ciufute care frecventau salonul. Nu trecea zi să nu fiu făcută „pizdă proastă" pentru ceva ce nu era vina mea. Într-o zi ploioasă, o femeie îmbrăcată într-o haină de blană a remarcat că vremea o făcea melancolică. Am aprobat, iar ea a dat ochii peste cap și mi-a zis: „Hai, drăguțo, nu te preface că știi ce înseamnă cuvântul ăla. "

În fiecare zi treceam prin astfel de faze. Taxa de zece dolari pe uscarea părului le înfuria mereu pe nebune. Li se părea ok să dea două sute de dolari pe o tunsoare, dar Doamne ferește să li se ceară un bănuț în plus pentru aranjatul părului. Nu vrei să știi de câte ori s-a întâmplat să fiu înjurată de femei care aveau genți mai scumpe decât m-a costat pe mine toată facultatea, din cauza unei minuscule taxe de zece dolari.

Aveam și o politică de acceptare a bacșișurilor doar în bani cash, ceea ce însemna că bietele stiliste primeau mult mai puține bacșișuri, deși depindeau de ele. O clientă fidelă spunea mereu că trebuie să meargă la bancomat să scoată bani, dar o vedeam, de fiecare dată, cum se urcă direct într-un taxi, chiar în fața salonului.

Citește și: De ce o să fie oribil primul tău job după facultate

Un lucru pe care îl urăsc bogații și mai mult decât să cheltuie un cent mai mult decât e necesar e să aștepte. Într-o zi, am sunat o femeie să-i spun că ședința dinaintea ei a ajuns să dureze un pic mai mult decât estimaserăm, așa că am rugat-o să vină cu douăzeci de minute mai târziu la programare. Mi-a zis că e inacceptabil și că va veni la ora stabilită, fără discuții.

A venit la 3:15, cu 45 de minute mai devreme la programare. Îi zisesem la telefon cum mă cheamă și când i-am repetat că va trebui să aștepte, a început să urle din toți rărunchii: „CAROLINA, nu știu cine a fost prostul care te-a angajat, dar n-o să mai ai vreun job în orașul ăsta de acum încolo! TIMPUL MEU E FOARTE PREȚIOS. ȚI-AM ZIS LA TELEFON. "

Salonul era situat într-o parte a cartierului Gold Coast numită „Triunghiul Viagra" din cauza abundenței de bărbați bătrâni și bogați și de femei siliconate pe care ăștia le plăteau ca să-i acompanieze la cine și prin hoteluri. Aceste femei frecventau saloanele noastre și se răsfățau, își făceau tratamente de frumusețe, își înlocuiau șuvițele blonde și cumpărau produse în valoare de mii de dolari cu bani cash. Cele mai mari vampe erau niște botoxate de peste patruzeci de ani. Nu le spuneau fetelor de la recepție nimic despre viața lor, dar clămpăneau încontinuu cu stilistele, care apoi ne povesteau totul despre apartamentele de milioane de dolari și de vacanțele scumpe plătite de baștanii lor.

Citește și: De ce ajung românii să-și urască joburile

Trebuie să fii un pic nebun să lucrezi într-un loc în care fiecare client e ca o bombă cu ceas. O fată drăgălașă și angelică, abia coborâtă din autobuzul de Nebraska, și-a dat demisia din prima zi, după doar trei ore, când o clientă nesimțită a făcut-o „pizdă proastă" prin telefon. Fetele drăguțe fugeau care încotro din locul ăla. Eu mi-am îngroșat bine de tot șoricul acolo, ba chiar am devenit și răutăcioasă. Nu fusesem o sfântă nici înainte, dar după câteva săptămâni de înghițit căcat de la bogătance, am dezvoltat o atitudine tupeistă. Voiam să le-o trag eu înainte să mi-o tragă ele mie.

Eram deja nesimțită, dar jobul ăsta m-a făcut și mai superficială și nesimțită decât înainte. Dacă tratezi pe cineva ca pe un gunoi a cărui singură valoare e aspectul fizic, chiar o să se transforme în asta. Dar nu pot să spun că n-am învățat niște skill-uri de bază la salon: cum să aplic rujul, cum să calmez o psihopată aflată la menopauză care amenință că o să înjunghie pe toată lumea din jur cu penseta, cum să ajut vedetele să găsească șamponul perfect. Dar cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în timpul cât am fost sacul de box al bogătanelor a fost simplă: Nu fi o dobitoacă. Nimeni nu-ți datorează nimic, cu atât mai puțin fata care îți aduce comanda de produse cosmetice. Probabil că a băut o cafea veche de ieri la micul dejun, pentru că n-a avut bani să-și ia alta. N-are nevoie de mizeriile tale.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre joburi pe VICE:
De ce o să fie oribil primul tău loc de muncă în corporație din România
Greșelile pe care le fac românii când vor să se angajeze
La ce să te aștepți când te bagi la un job de vară, în România