​Fă cunoștință cu oamenii care țin în viață ziarul New York Times

În industria tipografiei există o vorbă: „Cerneala e aur negru. "

„Dacă ești plin de cerneală, înseamnă că faci bani", mi-a zis Greg Zerafa, principalul mașinist din tipografia New York Times din Queens. Jerry Greaney, care lucrează ca mașinist pentru Times de 31 de ani, l-a întrerupt.

„Continuarea la vorba asta e că o zi fără cerneală e o zi fără soare ", a zis el.

În ultimul an am fost obsedat să aflu mai multe despre oamenii care repară lucruri stricate. Cum cele mai mari companii producătoare de tehnologie creează produse tot mai dificil sau chiar imposibil de reparat, Motherboard a început să exploreze periferiile tehnologiei ca să găsească oameni care țin în viață mașinăriile vechi.

În primul episod al rubricii „Starea Reparațiilor", am vizitat tipografia Times ca să-i cunoaștem pe Zerafa, Greaney și Chris Bedetto, care fac parte din echipa de mașiniști care țin în stare de funcțiune cele opt tiparnițe ale ziarului New York Times. În zilele lucrătoare, facilitatea printează câte 300 de miide copii pe noapte; în weekenduri, tipărește cam un milion.

La câteva clipe după ce ne-a spus că îi plac mâinile curate, Greaney înlocuiește un rezervor de cerneală de treizeci de kilograme. Are brațele murdare de aur negru până la coate.

Rotițele, manetele și rezervoarele de cerneală ale fiecărei tiparnițe sunt complexe și, din acest motiv, mașinăriile se strică des. Cum ziarul trebuie să fie tipărit înfiecare noapte, echipa lui Zerafa trebuie s fie pregătită pentru reparații zi și noapte.

„Câteodată repari mașinăria și cu bandă adezivă, cât să reziste peste noapte. Și până o repari ca lumea, e un zbucium continuu, îți curge adrenalina în sânge", a zis Zerafa.

Bedetto a adăugat: „Eu obișnuiesc să spun că noaptea nu reparăm mașinile, ci tipărim ziare."

În fiecare zi, Greaney și Bedetto înlocuiesc rollere care cântăresc zeci de kilograme, schimbă rezervoare industriale de cerneală sau se strecoară în mașinării ca să repare motoarele. Jobul ăsta nu e pentru claustrofobi.

„E un spațiu strâmt și trebuie să ai echilibru", a zis Zerafa. „Cu o mână ții un motor de 15 kile și cu alta învârți de o manetă. Și toate astea în timp ce stai într-un echilibru precar."

Dacă vizitezi facilitatea, n-ai zice că mașiniștii sunt o specie pe cale de dispariție. Peste tot e plin de mașinării și roboți în jurul cărora mișună oamenii care se ocupă de buna lor funcționare.

Operatorii – o altă echipă decât cea a mașiniștilor – inspectează paginile printate ca să estimeze acuratețea culorilor și alinierea paginilor. Hârtiile care nu corespund standardelor ajung în coșuri de gunoi imense.

„Dacă ești în aeroport și-i dai cuiva ziarul New York Times, s-ar putea să citească titlurile sau s-o bage în buzunar", a zis Zerafa. „Eu iau ziarul și mă uit ce a ieșit din tipar. Caut defecte, analizez calitatea… Când mă uit la alte ziare, văd diferența…"

„Avem cel mai arătos ziar, nu încape vorbă", a zis Bedetto. „Nici măcar New York Post nu se apropie de calitatea noastră, e o caricatură."

În camera tiparnițelor e mereu gălăgie. Când nu se tipărește sau asamblează ziarul de mâine, tiparnițele printează reclame sau secțiuni pentru ziare care vor apărea în câteva zile.

Înconjurat de rezervoare de cerneală și de manete care se învârt și de mașiniști, e ușor să uiți că nu te afli în epoca de aur a tiparului. Mașiniștii știu că presa tipărită nu mai e la mare cerere și că au pierdut colegi din cauza asta. Nu mai e nevoie să țină în funcțiune tiparnițele 24 de ore pe zi ca să printeze suficiente ziare pentru ziua următoare. Multe dintre companiile care confecționau piese pentru reparații au dat faliment, așa că acum trebuie să-și facă singuri piesele sau să găsească piese pe eBay sau Amazon. Și dacă nu le ajung toate aceste indicii, au oportunitatea să citească despre declinul presei scrise chiar în produsul pe care îl creează.

Zerafa, Greaney și Bedetto au prognoze diferite pentru viața ziarului tipărit. Zerafa și Greaney zic că ar mai dura 15 ani; Bedetto zice că „dacă nu s-a terminat cu presa scrisă acum zece ani, înseamnă că nu va muri niciodată."

Cei trei ne-au răsfățat cu povești despre cum portarul de la The Academy, un club de noapte din apropierea tipografiei, îi lăsa să intre la spectacole în timpul schimbului lor. Ne-au povestit cum cineva a urlat „OPRIȚI TIPARNIȚELE !" (în nopțile în care au murit prințesa Diana, John F. Kennedy Jr. și Frank Sinatra) și cum au lucrat fără oprire după căderea turnurilor gemene pe 11 septembrie.

Între cei trei există o camaraderie pe care îmi imaginez că au întărit-o cele trei decenii în care au reparat urgențe în fiecare noapte. Când îi vezi la lucru, e imposibil să nu le dorești să continue să facă treaba asta o veșnicie.

„Când lucrezi în industria ziarelor, se știe că cineva o să fie ultimul care rămâne în picioare", a zis Zerafa. „Cineva care îi va conduce spre ieșire pe toți ceilalți. Sperăm să fim noi aceia. Tuturor de aici ne place ce facem. "

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre meserii pe VICE:
Am întrebat profesioniști români dacă s-au simțit vreodată impostori în meseria lor
Cum e să ai un loc de muncă sexy
Cum e să lucrezi într-un call center din România când ești student