Tot ce trebuie să știi dacă vrei să faci poze cu drona în România, noua spaimă a guvernului PSD

Orice s-ar întâmpla în România, un principiu e imuabil: orice e reglementat aiurea sau prost. În timpul protestelor care-au pus România pe harta Europei, au fost filate patru persoane care și-au folosit dronele în Piața Victoriei în scopul de a surprinde imagini cu revoluția #rezist. La câteva zile după, poliția îi saltă pe băieți pe bază de… Cod Aerian. Desigur, se deschide un dosar penal pentru folosirea ilegală a acestor aparate psihotronice, din care ploua cu bani soroșiști peste lanternele oferite protestatarilor de grupurile organizate din piață.

Nu ți-a stat încă pisica în coadă? Știu de ce, pentru că ți-ai dat și tu seama că motivul pentru care băieții în uniformă i-au ridicat pe jurnaliștii ăștia e circulara de la partid. Așa cum s-a întâmplat și ieri, când protestatarul-maratonist Andrei Roșu, care-și mutase biroul în Piața Victoriei, a fost somat să plece pe motiv că zona nu e îngrădită.

Totuși, who let the drones out? Și cum se poate ca în 2017 să-ți bazezi reținerile pe echivoc?

O reglementare generală denumită Reglementarea „Prototip" a Comisiei Europene privind Operațiunile Aeronautice fără Pilot e deschisă criticilor și amendamentelor tuturor celor interesați. Ea va fi adoptată și publicată anul acesta în forma finală, iar, estimativ, din 2019 reglementarea va trebui transpusă în fiecare Stat Membru.

Statul Membru România nu are nicio reglementare specială privind dronele. Până anul trecut, în luna ianuarie, exista o reglementare dedicată – Ordinul Ministerului Transporturilor numărul 8/2014 pentru stabilirea condiţiilor de operare în spaţiul aerian naţional a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord.

Era o reglementare foarte restrictivă, parcă gândită să nu fie folosită în scopuri jurnalistice precum filmatul tăierilor de păduri ori al protestelor. Dar nu vreau să-mi dau cu presupusl că dup-aia sunt acuzat că mă plătește oculta iudeo-masonică să manipulez. Acum, reglementarea dronelor se face prin Codul Aerian, ele au fost asimilate complet aeronavelor civile, și legea sună la fel de restrictiv și incomplet.

De fapt, nu e chiar Codul Aerian legea care reglementează dronele. Proiectul noului Cod Aerian zace la Senat de mai bine de o jumătate de an. E vorba de reglementarea aeronautică civilă română RACR-IA numită „Înmatricularea aeronavelor civile" din 2016.

Operatorul unei drone ar trebui să dețină un certificat de identificare și înmatriculare emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), un permis de zbor național emis de aceeași AACR, dacă drona e mai grea de 15 kg, dar și să fie asigurată (când e cazul, pentru daune produse terților – cele peste 20 de kilograme).

Partea cea mai amuzantă e, însă, că statul român vrea să îi dai peste o sută de euro pentru înmatricularea dronei. Apropo de prețuri, în SUA, unde reglementarea federală privind dronele a intrat în vigoare din august anul trecut, înregistrarea unei drone de sub 25 de kilograme costă cinci dolari. Și se face online.

Înregistrarea dronei e o chestie normală, dar până la a avea o regelementare europeană obligatorie care să fie transpusă și la noi, o să trăim cu dronele într-un spațiu legislativ echivoc, à la roumaine. Asta dacă nu se hotărăsc parlamentarii să uite un pic de pasiunea lor legislativă, abuzul în serviciu, și să reglementeze naibii ceva în țara asta – ar putea să înceapă cu niște dezbateri de o lege a dronelor. Sau o ordonanță de urgență dată așa, în zbor…

Dronele sunt destul de buclucașe pentru legislație. În zilele noastre au devenit esențiale în chestiuni de apărare – de altfel, deja sunt destul de puține operațiunile militare fără drone.

Dronele sunt parte ale noilor tehnologii în transporturi, zicea și Comisarul European de Transporturi, Violeta Bulc:

În urmă cu mai bine de un an, atunci când se punea la punct noua legislație europeană în materie de aeronave fără pilot, am avut șansa să îl ascult pe specialistul în drone al Comisiei Europene.

Cadrul de reglementare trebuie să rămână foarte robust, crede de Vos, totuși dronele sunt speciale, iar riscurile legate de ele sunt noi.

Abordarea va fi centrată pe operarea dronei (operation centric approach). Dacă operezi o dronă grea, trebuie să fie aplicate reguli de siguranță, securitate, de protecția mediului înconjurător, de zgomot și de dreptul la intimitate.

Dronele vor fi incluse în regulile generale de siguranță ale Uniunii Europene. „După o foarte serioasă perioadă de analiză de impact am ajuns la concluzia că problema constă în deficitul de reglementare în domeniul siguranței", explică de Vos.

„Regulile de siguranță din ziua de azi nu pot fi aplicate dronelor, deci ele trebuie extinse", subliniază de Vos.

În ceea ce privește dreptul la intimitate / privacy, ce faci atunci când drone zboară deasupra curții tale? Suni la poliție! Ok, și apoi? Reglementarea 'Prototip' a Comisiei Europene încearcă să găsească o cale de a pune ordine în această problemă. Adică, lucrurile nu sunt complet stabilit.

O variantă e restricționarea zonală la nivel local cu no-fly zones clar delimitate. Un fel de no smoking/no phone zones pentru pedeștri. Americanii au, însă, o variantă tipică de cowboy: dacă drona zboară deasupra grădinii tale, o împuști!

De Vos crede că apar zone în care dezbaterea trebuie să fie foarte atentă. Există problema identificării dronei – un ID pentru dronă. Cine dă acest ID, denumit IDrone? Poliția? Autoritatea aviatică? E încă de discutat, însă e clar că orice operator de dronă trebuie identificat, iar regulile europene trebuie să fie fără echivoc în sensul ăsta.

Apoi, rutele, siguranța și securitatea – „nu poți zbura o dronă lângă un avion pentru că va fi suptă în motor", e o treabă de bun-simț, de fapt. Apoi, trebuie clar determinate zonele cu interdicție de zbor (no-fly zones) – exemple ar fi ariile turistice, stadioanele pline, arii de interes militar sau zone ca Delta Dunării și alte arii protejate. Dar cine sunt autoritățile competente în a stabili zonele de interzicere a zborului? Legislația e încă deschisă.

În ce privește greutatea dronelor, reglementarea europeană va stabili doar un numitor comun sau niște limite: 50 de kilograme sau 25 de kilograme – în prezent limita propusă pentru o dronă grea este de 25 de kilograme. Dar Statele Membre vor putea să reglementeze alte detalii care să nu contravină normelor generale europene. Mai mult, subsidiaritatea funcționează, iar autorități regionale sau locale pot reglementa și mai în detaliu.

Reglementările locale ar trebui să se refere la restricționările zonale – segregări (geo-fencing). Adică, spre bun exemplu, Consiliul General al Municipiului București ar putea hotărî în ce zone e voie sau ba să operezi o dronă.

Geo-fencing ar trebui să fie o platformă certificată care poate fi coordonată de autoritățile locale. „Încă nu știm dacă geo-fencing va funcționa, dar vom vedea cum se pot adapta tehnologiile", spune de Vos. Tehnologia limitărilor zonale se dezvoltă însă, ea există deja, dar trebuie standardizată.

O sensibilitate mare e legată și de statul orwellian, adică atunci când, paradoxal, Big Brother nu lasă jurnaliștii să folosească drona foto-video ca sculă de lucru deosebit de utilă. Reglementarea Prototip europeană zice multe despre asta.

De obicei, dronele foto-video intră la categoria „open". (Mai există și categoriile „specific" și „certificată"). Pentru categoria „open" (până în 25 de kilograme) sunt câteva norme generale și norme speciale în patru subcategorii. Doar prima subcategorie, A0, nu trebuie înmatriculată, iar aici intră dronele de jucărie sau minidronele cu o greutate de până într-un kilogram. Multe drone cu camera video intră de fapt în această categorie catalogată de „risc minor".

Deși încă mai sunt multe de pus la punct și la nivel european, darămite la nivel național, lucrurile pot fi destul de simple. Pentru ca un spațiu să nu permită niciun tip de dronă, niciodată, atunci autortitățile competente pot defini „zone fără drone", caz în care tu nu o să ai voie să-ți plimbi drona fără aprobarea autortității.

Apoi, mai sunt însă și „zone cu restricții pentru drone", caz în care drona trebuie să furnizeze o funcție care să permită identificarea ei ușoară și limitarea automată a spațiului aerian în care poate intra; ar trebui să aibă o masă limitată – unele drone foto-video intră la categoria A1, de până în 4 kilograme. Dar astea sunt viitoare reglementări europene.

De curând, câteva țări europene precum Germania, Franța, Italia, Suedia sau Portugalia s-au inspirat din propunerea Comisiei (și a Autorității aviatice europene) și au reunit orice reglementare privind dronele într-un act normativ unic.

Cele românești sunt aici.

Un Ordin al ministrului Transporturilor de anul trecut admite doar dronele de până la 500 de grame fără certificat de la autoritatea aviatică, AACR.

Mai e nevoie și de avizul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) pentru desfăşurarea activităţilor de filmare ori fotografiere aeriană în baza HG nr. 912/2010 pentru aprobarea „procedurii de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, precum şi a condiţiilor în care decolarea şi aterizarea aeronavelor civile se pot efectua şi de pe/pe alte terenuri sau suprafeţe de apă decât aerodromurile certificate". Conform Hotărârii, zborurile deasupra municipiului Bucureşti la înălţimi mai mici de 3 000 de metri se fac numai cu autorizare de survol de la MApN.

Autoritățile de la noi au mult de lucru la reglementare, la stabilirea zonelor de acces pentru drone și multe altele. Ideea e că și autoritățile, de la cele naționale până la cele locale, au obligații în ce privește dronele și nu doar operatorii.

Dacă trosnești din pix o legislație bizară prin care asimilezi drona cumpărată de la supermarket unui Boeing 747, se cheamă că ești pe plaiul legislativ mioritic. Aici totul se interzice (sau se dezincriminează, funcție de interesul partidului). Practic, nu ai voie cu o dronă mică mai niciunde. Iar orice om care își cumpără o dronă în România să știe că e deja vinovat.