Bărbatul care aleargă maratoane iarna, pe urmele lui Ginghis Han

Printre numeroasele curse denumite după lungime – de o sută de metri, de 800 de metri și-așa mai departe – maratonul iese-n evidență pentru că e altfel. Cursa considerată un test dur al anduranței umane are, zice-se, și-o poveste care vine taman din 490 î.Hr., de când au invadat perșii Grecia. Legenda spune că un mesager grec a fost trimis de pe câmpul de luptă de la Maraton la Atena, ca să anunțe că perșii fuseseră învinși. Se spune că a alergat toată distanța fără să se oprească, o decizie pe care probabil a regretat-o pe când se prăbușea mort, la câteva clipe după ce dăduse veștile bune. Când au început Jocurile Olimpice moderne în anii 1890, lugimea călătoriei ăsteia – de aproximativ 40 de kilometri – a fost folosită pentru proba de maraton (distanța actuală de 42,195 kilometri a fost stabilită cu scurt timp înainte de ediția din 1920).

Așadar, maratonul își are originile pe drumurile aride și prăfuite din sudul Greciei. E o probă în care obstacolele mici se pot dovedi probleme insurmontabile, dacă ții cont de provocarea fizică semnificativă cu care se confruntă alergătorii. Ca atare, un maraton care-i duce pe concurenți la temperaturi de -30 de grade, prin zăpadă și peste lacuri înghețate, e al naibii de diferit de original.

Și, cu toate astea, fix la proba asta se aruncă cei care se înscriu ca să ia în piept Maratonul pe Gheață Gingis Han. Proba, care urmează calea străbătută de căpetenia războinică din secolul al XIII-lea, prezintă o serie de provocări unice. Câștigătorul ultimelor două curse, Andrew Murray, sugerează că un posibil risc e să „te izbești în zid la -32 de grade, ceea ce-mi imaginez că ar fi o experiență sinistră". Din fericire, e o chestie cu care el unul încă nu s-a confruntat.

Murray e un ultra-alergător realizat și e mare fan al tuturor sporturilor. În discuția pe care-a purtat-o cu VICE Sports cu puțin timp înainte de a câștiga a doua oară titlul pe care-l obținuse în 2016, a insistat asupra importanței mișcării regulate pentru sănătatea fizică și psihică, mai degrabă decât să se laude cu propriile realizări în Mongolia. Murray vorbește din postura de autoritate în domeniul ăsta, întrucât când nu e ultra-alergător, e medic generalist.

Murray e, într-un fel, și activist pentru Mongolia. Spune că proba e o „adevărată experiență culturală", al cărei farmec e că nu se mărginește la competiție. E și despre „a sta în zone izolate, rurale, a avea ocazia de a petrece niște timp alături de populațiile nomade și despre șansa unică de a alerga prin munții, albii de râu și peste râuri înghețate."

„Alerg ca să văd chestii, să cunosc oameni, să am experiențe noi – pentru mine despre asta a fost vorba", explică acesta.

Dincolo de evidentele sale avantaje sociale și culturale, Maratonul pe Gheață e, totuși, o preocupare sportivă serioasă. După cum îi spune și numele, acoperă distanța completă a unui maraton, dar există și variantele de semi-maraton și de zece kilometri. Terenul include râuri înghețate, cărări înzăpezite, văi montane și drumuri. Nu e de mirare că doar un grup relativ mic parcurge întreaga distanță, dacă ții cont de câtă dedicare, curaj și formă fizică e nevoie ca să termini cursa.

„Pentru mine și majoritatea celor care-o fac, pentru că e un grup mic, e ideea asta de experiență culturală veritabilă", spune Murray. „N-ai parte de așa ceva la cursele mari. O văd ca pe-o aventură, dar și o ocazie de a-mi revedea prieteni vechi."

Murray a călătorit mai întâi până la Ulan Bator, capitala Mongoliei, unde l-au întâmpinat temperaturi de -30 de grade, iar apoi s-a îndepărtat de civilizația modernă, spre parcurile naționale Terelj și Terhiin. „Aici auzi câinii husky, vezi cum trăiesc localnicii, vezi coastele muntelui", spune acesta.

„Apoi vine maratonul în sine", continuă Murray. „Având în vedere perioada anului în care se desfășoară [la final de ianuarie], am dat câteva cine Burns Night – una în mijlocul pustietății și alta la Ula Bator."

Murray a terminat cursa de anul acesta în trei ore și 30 de minute, iar cu un an înainte a terminat după 3:07. Pentru un pic de context, recordul actual masculin pentru Maratonul din Londra e de 2:03:05, stabilit de Eliud Kipchoge, câștigătorul cursei din 2016. Comparația nu se susține până la capăt, evident. „Cred că diferența a fost că era gheața mai groasă de data asta", reflectează Murray. „Aveam senzația că alerg într-un ritm de circa 2,35 sau 2,40, la cât m-a obosit și cât efort a necesitat. Așa că a fost ca și cum aș fi alergat un maraton și jumătate. Dacă alergi prin zăpadă și pe suprafețe foarte alunecoase, chiar dacă ai cei mai buni pantofi din lume, tot îți ia mai mult."

Echipamentul folosit e absolut esențial la o astfel de probă și poate face diferența între a termina cursa și a avea nevoie să fii salvat de urgență. Murray spune: „E musai să te-nvelești cu multe straturi subțiri, ca o ceapă, mai degrabă decât să porți bucăți mari de echipament și să-ți degere transpirația. O altă chestie e încălțămintea de calitate. Eu îmi cumpăr întotdeauna o mărime mai mare, ca să-mi încapă câteva perechi de șosete. Uneori înoți în zăpadă, dar alteori ești pe gheață netedă, așa că, fără încălțările potrivite ai petrece mult timp pe spate. Am purtat Merrell All Out Terra Ice, care au avantajul că-s din Gore-Tex, cu crampoane mici la spate, astfel încât poți să avansezi fără să pierzi prea mult timp pe cur."

Indiferent cât de dificil ar fi pe-acolo, lui Murray clar îi e dragă Mongolia pe bune. E o țară despre care se știu prea puține în Europa. Cel mai celebru fiu al nației – mai-sus menționatul Gingis Han a domnit acum opt secole. Fotografiile cu parcursul maratonului sunt spectaculoase, dar Murray e la fel de entuziast și despre localnicii pe care i-a cunoscut.

„Îmi place enorm să mă duc acolo", zice acesta.. „Capitala în sine e singurul oraș modern, cu infrastructură, internet și-așa mai departe. Dacă treci de Ulan Bator, nu prea vezi mulți oameni. Ai senzația că așa ar fi stat lucrurile acum o sută de ani."

„Cât am fost pe-acolo, am filmat un documentar pentru o televiziune mongolă și a fost interesant să-i aud cât sunt de intrigați de Scoția: «Aveți toate castelele alea mișto și aveți mâncăruri dubioase, gen haggis, purtați toți fustă.» Curiozitatea e reciproc valabilă."

„Acum câțiva ani am alergat într-o cursă de vară în Mongolia; am avut ocazia să concurez într-o cursă de 250 de kilometri pe etape, iar generozitatea localnicilor m-a frapat. Trebuia să-mi car singur echipamentul, dar, de multe ori, oamenii ieșeau din ger-urile lor [colibe de locuit, cunoscute în anumite țări drept iurte] și-mi dădeau să mănânc carne de capră sau brânză. Am văzut că se pot face multe în sprijinul țării lor. Așa că am făcut echipă cu Dave Scott de la Trustul Yamaa și am strâns cam 80 de mii de lire când am alergat de la John O'Groats până-n deșertul Sahara, adică o distanță de circa trei mii de kilometri. De-atunci, am avut ocazia extraordinară de a mă întoarce de câteva ori și de a vedea câteva dintre proiectele demarate."

Când nu e ultra-alergător, Murray își face cumva timp să mai lucreze și ca medic generalist, consultant de medicină sportivă și-i mai rămâne un pic și pentru viața de familie.

„O parte din ceea ce fac e să-i ajut pe oameni să înțeleagă valoarea naturii și puterea de a-i vindeca, prin contrast cu pastilele și operațiile. Mișcarea regulată e unul dintre cele mai bune lucruri pe care poți să le faci pentru propria sănătate. Dacă treci de la a fi legumă de fotoliu la a face micare regulată, trăiești în medie cu șapte ani mai mult și ești de-obicei mai fericit. Poate să te-ajute și să eviți mai multe boli cronice, gen diabetul tip 2, infarctul și AVC-ul. Riști un pic mai mult să faci ciuperca piciorului și niște bătături, dar o să trăiești mai mult și-o să fii mai fericit."

„Mai lucrez și pentru diverse organizații sportive. Fac cercetare în domeniul medicinei sportive și al performanței pentru Universitatea din Edinburgh", adaugă acesta.

Din ce-am aflat despre Murray, s-a format imaginea unui om ale cărui pasiuni sportive se află clar la capătul extrem al spectrului. E, până la urmă, dublu câștigător al unei curse pe care unii ar ocoli-o pe la un maraton distanță. Așa că ne-am închipuit că nu prea dă doi bani pe sporturile mai blânde – gen, golf.

„De fapt, îmi place mult golful", răspunde el, surprinzător de entuziasmat. „E în aer liber, așa că iei mult aer proaspăt. Îmi mai place și să mă plimb și-atât cu fiicele mele. Ce nu-mi place e să stau, să mă uit la televizor tot timpul."

Dedicarea lui Murray e admirabilă și e nevoie să-i dăm lui ultimul cuvânt, ca să ilustreze cât de mult își ia în serios propria mantră.

„După maratonul de anul trecut aveam o zi liberă, așa că am mai alergat încă 115 de kilometri înapoi până la Ulan Bator. Dar de data asta am alergat doar maratonul standard și-a doua zi m-am relaxat."

Doar maratonul standard. Ce mare lucru?

Traducere: Ioana Pelehatăi