FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cât de riscant e să fii strâns de gât în timp ce faci sex

Nu merită să mori de dragul fetișismului.
Fotografie de Kitron Neuschatz

Scenariul: Prietenul tău s-a apucat de BDSM și îi place să aibă gura și nasul acoperite în timpul sexului. Mai e dornic să încerce și strangularea erotică. Ce? Asta îl excită pe om.

De ce ți-e frică: Că tovarășul tău o să moară fericit, dar mult prea timpuriu, în vâltoarea fetișismului sexual.

Un mic istoric: Strangularea este „probabil cea mai răspândită cauză de daune permanente și deces din cadrul scenei BDSM", spune *Barak, coproprietarul site-ului adventuresinsexuality.org și asistent la Urgențe. (*Am omis numele de familie a lui Barak la cererea instituției medicale pentru care lucrează)

Publicitate

Ce se poate întâmpla: Nu există nicio statistică serioasă care să indice numărul oamenilor care participă în astfel de BDSM sau care suferă consecințele practicii. Ideea de bază e că oricine care încearcă asta poate avea o experiență anapoda.

Cercetările denotă că adulții sănătoși au puține șanse să sufere de vătămare permanentă dacă persoana care este strangulată e eliberată rapid și înainte să-și piardă conștiința. Însă Barak avertizează că „asta nu înseamnă că nu există efecte secundare și posibil daune pe termen lung" de la așa ceva. În mod frecvent, presiunea strangulării asupra corpului poate cauza „dificultăți respiratorii, voce răgușită sau tuse, dificultăți de înghițire, dureri de cap și amețeală", spune Barak. Alte leziuni de care prietenul tău ar putea suferi ar fi mici puncte roșii pe față și vase de sânge sparte pe globul ocular.

În cel mai rău caz: Deces. Ăsta e un risc asumat în special în cazurile de strangulare violentă, mai exact strângere de gât sau constricția căilor respiratorii. De asemenea, dacă există condiții medicale pre-existente, inclusiv tensiune arterială, colesterol ridicat, anevrism cerebral și depuneri de grăsimi pe artere, asta-i face pe beneficiari în mod special vulnerabili la rezultate periculoase, chiar fatale.

Ce să faci: În cartea lui fundamentală despre sadism și masochism, SM 101, educatorul sexual și activistul David Wiseman scrie: „Nu știu nicio metodă de sufocare sau strangulare care nu prezintă în mod intrinsec riscul de stop cardiac. Nu știu nicio modalitate sigură de a determina când un astfel de stop cardiac devine iminent. Dacă recipientul are un atac de cord, chiar și cu cele mai optime metode de resuscitare, probabilitatea de supraviețuire e mică." Citește asta cu voce tare prietenului tău și poate o să-i treacă erecția.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre BDSM:
Când practici BDSM, creierul tău reacționează la fel ca pe droguri

Femeia asta încearcă să rupă scena de BDSM din Japonia

BDSM-ul nu-i ca-n filmele pentru corporatiste