​Cum să vorbești cu o persoană pe care o urăști

A fost ură la prima vedere. Tipul stătea într-un restaurant din aeroport și mânca huevos rancheros, când am intrat înăuntru împreună cu amica mea Heather. Se pare că era chiar cumnatul lui Heather, cu care trebuia să luăm micul dejun.

O să-i spun Buff. Arăta ca un fost sportiv care a mai pus pe el câteva kilograme de când s-a lăsat de sport. Purta un costum scump, un Rolex și o insignă prin care promova un candidat la președinție pe care-l urăsc.

Ne-am așezat și l-am întrebat unde lucrează. Se pare că Buff e director executiv la o companie de închisori private care încasează o grămadă de bani de la stat ca să-i închidă pe oamenii care trec granița ilegal. În timpul mesei, Buff a făcut o glumă misogină despre soția lui. După care a început să-mi țină discursuri politice și să-mi explice cum „președintele negru" a divizat țara.

N-aveam nicio șansă să-l omor. Era mult mai masiv decât mine și prietena mea Heather s-ar fi supărat. Așa că am folosit o serie de tehnici pe care le predau oamenilor de ani de zile. Sunt inspirate de retorică, de arta persuasiunii. Dacă mai mulți oameni ar învăța arta asta, cred că ar exista mai puțină furie în lume și alegerile electorale s-ar desfășura mai decent. Ca să nu mai spun că prânzurile cu rudele îngrozitoare ar deveni mai ușor de tolerat.

Am împărțit tehnicile pentru genul ăsta de ocazii în cinci categorii: Scop, Public, Interes Agresiv, Compasiune și Dragoste. Da, Dragoste. Ai răbdare, o vom folosi drept răzbunare.

Cea mai mare greșeală pe care o facem într-un conflict e să începem cearta fără o strategie. Primul lucru pe care trebuie să-l faci când ești față în față cu un dobitoc e să te întrebi ce vrei să obții din interacțiunea cu el. Vrei să-l umilești? Ce idee grozavă! Dar probabil nu pe termen lung. Doar nu vrei să-l transformi într-un criminal în serie. Eu unul n-am vrut să distrug căsătoria amicei mele Heather, de exemplu. Certurile aprinse cu dobitoci riscă să aducă daune colaterale. Deci ce scop ți-ai putea propune?

Un posibil scop ar fi o relație mai bună, dacă nu cu dobitocul, atunci cu altcineva din jurul lui; în cazul meu, persoana din jurul dobitocului era prietena mea Heather.

Un alt scop ar fi să înveți ceva din asta. Buff cunoștea o parte a vieții – una nesuferită și coruptă, dar totuși – despre care eu nu știam mare lucru. La micul dejun, l-am întrebat despre cum funcționează acest tip de închisori. Mi-a zis niște lucruri pe care nu i le-ar fi zis niciodată unui reporter.

Un alt scop ar putea fi să încerci să găsești ceva în comun cu dobitocul. Transformă discuția într-un joc în care încerci să găsești ceva drăguț la dobitoc. De exemplu, Buff era înnebunit după copii. Dar nu Buff era adevărata mea țintă, ci…

Gândește-te la Abraham Lincoln. Nu prea îți zboară gândul la el când ești pe cale să strângi de gât un dobitoc. Dar tocmai asta e ideea. Către sfârșitul președinției, oamenii spuneau despre el că n-a câștigat doar războiul, ci și conflictul ideologic. Nu te concentra pe învingerea adversarului, ci pe câștigarea publicului.

Cum? Fii personajul bun. Dacă cineva e cu adevărat un dobitoc, probabil că nu ești singurul care a observat asta. Păstrează-ți eleganța. Când Buff s-a lăudat câți bani face băgând la zdup imigranți „ilegali", n-am sărit să-l atac. Mi-am manifestat interesul și i-am pus întrebări. Când s-a plâns despre soția lui în fața surorii soției lui, i-am zis: „Nevastă-mea are și ea destule motive să se plângă, dar e o sfântă." Heather a s ărit să-i povestească și ea lui Buff despre scumpa mea soție – în timp ce mi-a aruncat o privire recunoscătoare.

Momentul de calm n-a durat mult. Buff părea plictisit și a schimbat subiectul discuției. A început să vorbească despre alegeri și să zică mizerii rasiste despre Obama și să-l laude pe Trump. Dacă am sărit la gâtul lui? Nu. Poate că-ți miroase a lașitate, dar retorica e o armă mult mai eficientă.

Am început să-i pun întrebări, să mă concentrez pe definiții, detalii și curente. Când Buff a zis că mexicanii nu devin, de fapt, niciodată, americani, m-am arătat fascinat și l-am întrebat ce vrea să spună când zice mexicani. Oameni născuți în Mexic? Mexicani-americani de a doua generație? De a treia? De a patra? I-am zis că familia mamei mele a venit din Cuba prin anii 1800. Oare cubanezii devin vreodată americani? Când Buff m-a informat că soțiile vor tot mai mulți bani de buzunar, l-am întrebat ce vrea să spună prin „bani de buzunar" și l-am întrebat dacă soția lui lucrează.

De ce m-am obosit cu toate astea? Pentru că atunci când le ceri oamenilor să definească termeni, o să vezi că vor găsi termeni mai puțin extremi. Buff a sfârșit prin a recunoaște că mexicanii de a doua generație tind să se asimileze destul de bine și a schimbat „bani de buzunar" în „bugetul familiei".

Și cu detaliile obții același efect. Buff a vorbit despre zidul cu care s-a lăudat Trump în campanie. L-am întrebat cum crede că va arăta zidul, din ce o să fie construit, cine o să plătească pentru el. La fel ca și Trump, Buff a transformat, până la urmă, zidul într-un gard și a recunoscut că mexicanii nu vor pune niciun ban pentru construirea lui.

Și, nu în ultimul rând, curente de gândire. La fel ca Trump, Buff a susținut că mexicanii treceau granița cu hoardele. L-am întrebat câți și dacă numărul era în creștere. „Încă mă confuzează chestia asta", mi-a zis. Deși Buff n-a mers până acolo cât să admită că, de fapt, tot mai mulți mexicani au părăsit țara, a menționat că avea în închisorile lui tot mai puțini deținuți mexicani.

Pe scurt, cu cât l-am întrebat despre definiții, detalii și ideologii, cu atât a modificat mai mult ce spunea. Dar acesta n-a fost singurul motiv pentru care am folosit această strategie. Întrebările mele l-au înnebunit de cap atât de tare încât se vedea că abia aștepta să se termine micul dejun. Și mi-a achitat și consumația. Aproape am început să simt…

Retorica n-are legătură cu tine. Dacă vrei să convingi pe cineva, trebuie să lucrezi cu credințele și așteptările publicului. Asta nu înseamnă că trebuie să simți tot ce simt ei. Asta e empatie, o trăsătură frumoasă, dar inutilă din punct de vedere al retoricii. Simpatia înseamnă să înțelegi ce simte publicul. În cazul meu, publicul era Heather. Dar, pe parcursul mesei, am observat că Buff se apropia câte un pic de mine. Nu în sensul să izbucnească în lacrimi și să devină ecologist liberal. Dar întrebările mele au dezvăluit că el își dorea ce e mai bun pentru țara lui și, în dincolo de masca de macho care bravează, era confuz și nu știa exact care ar fi soluția. Iar chestia asta m-a ajutat să mimez…

În ședințele de consultanță pe care le ofer, îi învăț pe clienți să țină discursuri TED sau prezentări corporatiste. Unul dintre cele mai bune sfaturi: Înainte să începi să vorbești, spune-ți că iubești publicul. Asta funcționează și cu un adversar ostil. Imaginează-ți-l pe dobitoc cum mângâie un pisoiaș sau cum plânge că a murit Leonard Cohen. Gândește-te la dragoste pură. Scoate raze de dragoste pe ochi.

Nu-ți zic să încerci să iubești pe bune un dobitoc. Vorbim de retorică, nu de religie. Prefă-te că-l iubești. Privitorii vor crede că ești o persoană nobilă. Sau s-ar putea să creadă că ești de acord cu persoana – până când începi să pui întrebări.

În plus, mimarea dragostei funcționează la fel ca întrebările: creează un fel de rază persuasivă și îl apropie pe adversar de tine. Combină asta cu simpatia retorică și reacția publicului și situația devine mai caldă, un pic mai puțin dubioasă.

S-ar putea să începi să arăți aproape la fel de bine ca soția mea. Care chiar e o sfântă.

Mai multe discuții cu experți pe VICE:
Am analizat cu un expert sondajul care spune că oamenii de dreapta au o viață sexuală mai fericită
Un expert în supravieţuire ne-a explicat de ce românii n-au niciun viitor în caz de dezastru Cei mai buni oameni pe care-i știu mi-au vorbit despre viața lor sexuală