Publicitate
High hui

Șapte lucruri pe care le-am înțeles despre București, după ce m-am mutat din provincie

Toate ca toate, orice e suportabil, până ajungi la praf și la gândacii împuțiți.

de E. G. Anghel
12 Ianuarie 2016, 8:11am

Sunt o persoană ca toate celelalte. Când m-am crezut mult prea bună pentru Constanța, am făcut ce face toată lumea: m-am autoconvins că trebuie să mă mut în București, pentru a-mi urma visurile mărețe de a avea o carieră mai mult decât cool în creație. Am decis că în Constanța nu mai am ce căuta, joburi pentru ce vreau eu nu se mai găsesc și nici nu am vrut să mă reorientez către o carieră în turism sau marină.

Am mai și evitat cu stoicism oportunitatea unui trai bun în urma mariajului cu vreun navigator. Dar, cum eu cred că programatorii sunt noii navigatori, pentru că muncesc mult, nu îi vezi și fac o căruță de bani, se pare că și obiectivele personale tot aici m-au tras. Glumesc. Nu am obiective personale.

Bineînțeles, înainte să vin, prietenii au încercat să mă convingă că viața de aici este insuportabilă pentru că trafic, aglomerație, muncit mult și fără pauză, precum și multe altele. Lucrurile s-au dovedit a fi așa și nu prea. Iată de ce:

1. Traficul e nasol, dar poate fi evitat

Fotografie de George Mihalcea, via Facebook

În primele zile mi se părea că mă sufoc în marea de oameni de pe stradă și de la metrou. Am început să mă simt mică și neînsemnată pe jos, dar și la volan. Nu înțelegeam de unde sunt atât de mulți oameni și de ce toți aleargă de parcă trebuie să ajungă să-și ia la revedere de la vreo rudă muribundă aflată pe patul de spital.

Nici semafoarele nu sunt de mare ajutor. Parcă sunt programate ca o provocare de tipul, dacă treci peste asta, e clar, ești pregătit pentru viață. Pe atunci, eram naivă: stăteam câte o mie de ani să traversez o stradă pe verde. Astăzi, trec strada ca un pieton bucureștean adevărat, pe roșu.

Citește și M-am prefăcut că-s turist străin în București și mi-a trecut viața prin fața ochilor

Ca șofer mi s-a întamplat doar de vreo două ori. Și asta pentru că nu am văzut semaforul de vreo reclamă sau ceva.

Am învățat însă să renunț la tocuri și să merg cu metroul și pe jos cu succes. Și nici nu mă mai gândesc câte ore pe zi petrec pe drumuri (da, înainte le număram, ajunsesem la vreo 40 de ore pe lună).

2. Uber a fost haios, cât a fost, taxiul clasic este și va rămâne de rahat

Fotografie de Jake Stimpson, via Flickr

Există momente în viața oricărui om în care trebuie să ia taxi-ul. Și eu sunt un astfel de om. Dar m-am prins rapid că taxiul în București e un fel de hienă în sălbăticie. Te rupe, te ucide și mai și râde de tine. Nu mă iau taxiurile, iar pe aplicații nu prea vin. Așa că Uber. Am zis că și eu pot fi un om civilizat care poate fi transportat în condiții vest-europene. Prima cursă nu m-a uimit cu nimic, un băiat tăcut care m-a dus rapid la destinație fără prea multă gargară. A doua însă a fost deosebita: o uberiță blondă cu unghii false, botox și silicoane m-a dus acasă într-un Audi. Am zis da, dom-le! Pot fi cocalară și în Uber.

Citește și M-am angajat șofer la Uber, în București, ca să-nțeleg de ce vor dispărea taximetriștii

Faza mișto a fost când a oprit la un semafor și un taximetrist din dreapta i-a făcut semne să deschidă geamul, ca să o poată înjura mai bine. Ea s-a ținut tare. I-a găjâit un răspuns semijignitor printre dinți, după care, ca un boss, i-a dat ceață. M-am simțit genial. Parcă îmi venea să o invit să aruncăm împreună niște bani la lăutări.

Acum circul de tipul ăsta e mai rar. Parcă s-au porcit și ei cu tarifele și am și dat în ultima vreme peste niște șoferi care se poartă ca taximetriștii. Și nici aplicația nu merge mereu OK.

3. Accentul de București chiar există

Fotografie de Mircea Topoleanu, via Facebook

Ei bine, îl știam vag. Acum îl știu bine. Bucureștenii sadea au accent. Vorbesc super mega articulat, cumva rotunjit cu topping de dicție cum nu ai mai auzit tu, la tine la țară. De obicei, cu cât au mai multă dicție, cu atât am observat că au și opinii mai convingătoare și unilateral valabile.

E o adevărată plăcere să stai să le auzi pronunția, uneori chiar ușor nazală. Din toată inima, sper ca pe asta să nu o prind. Vreau să stau așa, accentless.

4. Ai șansa să locuiești cu personaje pe care le vezi la Capatos

Andreea Tonciu, via Facebook

Stau în bloc cu Andreea Tonciu sau Sânziana Buruiană. Sau amândouă. Nu știu exact pentru că nu le-am întrebat, dar le vedeam destul de des. Cărau chestii și erau nemachiate, așa că am zis că suntem vecine. În plus, jos la alimentară, Tonciu nu stă la coadă și ne tratează pe ăștia care stăm ca pe niște invizibili. Așa ceva, doar cu vecinii faci.

Citește și De ce ar fi bine să ne căcăm cu toții în casele invitaților lui Capatos

Bine, și eu o iau pe scări dacă le văd la lift. E un lift care se tot blochează și dacă e adevărată treaba aia cu karma, mă gândesc că dacă merg cu ele, șansele mele să rămân și eu blocată cu ele cresc simțitor.

În bloc mai stau foarte mulți tineri și e mereu gălăgie, pentru că își fac toți modificări prin casă. Dar și cu asta m-am adaptat. Dorm cu dopuri.

5. Gândacii puturoși și praful mă fac să mă gândesc la crime

Doamne, cât praf poate fi în București! Și gândaci care put! Asta e drama care m-a făcut cu nervii. Dar am pus plase peste plase și mi-am luat și umidificator. Chestiile astea sunt cele mai nasoale, mă fac să vreau să pun mâna pe revolver, cum zicea nu știu ce scriitor interbelic.

Nu știu cum naiba, deși e ianuarie, tot se mai trezește un gândac să apară. Am omorât mulți, foarte mulți și crede-mă: nu asta e soluția. Nu merge. Bucureștiul e plin, în continuare, de mirosul ăla oribil, ca de bășini.

6. Procentul ălora care cred că le știu pe toate este mult mai mare, ca oriunde altundeva

Ei bine, aici aș avea de scris foarte multe. Nu a trecut mult timp de când am venit, dar am zis deja pas la trei joburi. Am nimerit în locuri în care oamenii deja știu totul și, chiar dacă te-au angajat ca să îi ajuți pentru că nu au pe nimeni în zona ta, cumva ei știu deja ce trebuie să facă.

De la șefi care mi-au spus că nu acceptă păreri, pentru că la ei există o singură persoană care decide, până la oameni care cred că, după ce ai trecut de 30 ani, nu mai ești valid social sau profesional.

Cea mai tare a fost însă o șefă doamnă psiholog, care era convinsă că te citește din prima și că oamenii sunt făcuți din procentaje de moarte și viață. Adică o persoană în viziunea ei este 75% moarte și 25% viață. Plus, mai zicea doamna, ea putea să vadă rănile psihice ale oamenilor ca pe niște mațe care atârnă din ei. Fix asta a fost descrierea ei.

Am găsit și boși mișto, dar nu îi zic, pentru că nu vreau să se prindă și să creadă că îi pup în fund. Cel puțin unul m-a salvat de la pieirea profesională și îi sunt recunoscătoare.

7. Viața socială e beton

Fotografie de xplorio, via Facebook

Una peste alta, în București sunt cele mai tari locuri de ieșeală. De la Eden, la Control, Centrul Vechi, pe alocuri, Energiea, Fabrica, cafenele și ceainării, librării și teatre, parcuri și străzi, mi se pare că e cel mai viu loc din România și sunt deja dependentă. Unde mai pui că găsești mâncare de ce specific vrea mușchiul tău bine făcut la grătar sau tigăiță.

Am întâlnit și oameni foarte tari, adunați de prin toată țara, de la care chiar ai ce învăța. Oricum, chestiile nasoale de mai sus, oricât de adevărate ar fi, nu sunt nicidecum predominante. Îmi place București și sper să îl trăiesc din plin, cu tot ce are el de oferit. Și ar fi și mai mișto dacă s-ar face și mai tare!

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre București:
Tatuatorii din București ne arată primele tatuaje făcute pe ei, cu pantalonii în vine
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon
Am făcut recensământul bărbilor din București

Tagged:
Eden
locale
Vice Blog
Provincie
Bucuresti
centrul vechi
Constanta
sefi
loc de munca
schimbare
viata sociala
Andreea Tonciu
lift blocat
cum e sa te muti in Bucuresti